Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

De la Domnul, pentru mine

Saltă frunza-n foşnet tandru,
Razele s-au înmulțit,
Strigă-un fir de oleandru
Vara, de la răsărit.
Mă ridic s-o văd mai bine,
Fiindcă ştiu că s-a pornit
De la Domnul, pentru mine.

Strânge mărul must sub coajă,
Iarba a-ngrăşat pământul,
Iar un munte stă de strajă
Să oprească-n vale vântul.
Cu nectar şi cu rubine,
Toamna asta-şi ia avântul
De la Domnul, pentru mine.

A albit ca-n vis pădurea,
Grâul doarme sub zăpadă,
M-aș porni pe drum aiurea,
Toți copacii să mă vadă.
Că-s văzduhurile pline
De fulgi mari, ce stau să cadă
De la Domnul, pentru mine.

Dintr-un nor care se zvântă
Mă trezește din visare
Soarele, pe care-l cântă
Mii de păsări migratoare.
Și prin văi, și pe coline
Toată iarba se-nveșmântă
De la Domnul, pentru mine.

Aștept primăveri și toamne,
Și a verilor sosire;
Iernile-s cu pace, Doamne,
Toate-s pentru mulțumire
Când ne chemi și ne socoți
Cu nestinsa Ta iubire!
Mulțumesc de tot ce vine
De la Tine pentru mine,
De la Tine pentru toți.

Viorica Mariniuc 

Din necuprins

Un soare pal și șters,
Reminiscent trecut,
Străbate toamna cu intermitențe,
El înconjoară lumea,
Mărturisind tăcut
Că Dumnezeu nu face diferențe.

Aceleași ieri și azi,
Perfectele valori
Ni le descoperi, Doamne, spre-a-nțelege
Cât ne iubești, iar noi
Cât suntem de datori
A Te primi ca Domn și-a Te alege.

Cu bruma-nvăluiești
Al toamnei foșnet lin,
Presari cu boabe albe dimineața,
Binecuvânți natura
Și-albastrul cer senin!
Te laud, Doamne, fiindcă Tu ești Viața!

Din necuprins emani
Miresmele de nard,
Aureole de făgăduință
Respir porunca Ta,
De dorul Tău să ard
Atins de cer, statornic în credință!

Laura Minciună 

Tu ai ultimul Cuvânt!

Era o seară-ntunecată
Și cerul îmi părea închis…
Iar eu strigam spre Tine:-Tată!
Nu mă lăsa, căci mi-ai promis
Că-n ziua grea de încercare
Nu vei lăsa să fiu zdrobit
Când lacrimile-mi curg amare
Și când in suflet mi-este frig…
Ai spus că-n ziua cea amară
Dacă spre Tine voi striga
Tu nu mă vei lăsa afară
De mine Te vei îndura…
Și am strigat spre Tine Tată
Și-mi amintesc acum, plângând
Că inima mea înfricată
Plângea în mine tremurând…
Toate speranțele frumoase
Toate,pierdute îmi pareau
Iar frica îmi intrase-n oase
Și oamenii mulți îmi spuneau
Că nu mai poate fi speranță
Că totul pare-a fi pierdut
Că nu am nici o siguranță
Că soarele-i apus demult.
Însă in bezna de durere
Ce inima îmi cuprindea
O rază sfântă de putere
Mă lumină.Iar pacea Ta
Ca și o șoaptă minunată
O auzii ca-n foşnet lin
Și-n inima strânsă de tată
Un strop ceresc de sfânt alin.
Apoi când zorii se iviră
Spre Tine iarăși am strigat:
-O,Dumnezeule, ai milă!
Nu mă lăsa, Tată-ndurat!
..Și-au mai trecut clipe ce mie
Atât de greu parcă-mi treceau
Dar Tu de sus din vesnicie
Știai ce bucurii urmau;
Și mi-ai vorbit iubit Parinte
Că nicidecum nu m-ai lăsat
Iar minunatele-Ți cuvinte
Mi-au spus că-s binecuvântat!
Mi-ai spus atunci despre comoara
Ce-ai hotărât să-mi dăruiești
Trimisă din înalt, din țara
De unde  vesnic Tu domnești!
Și-atunci, în loc de întristare
O bucurie m-a cuprins
Si mi-am ‘nălțat ochii in zare
Catre eternul necuprins
Și inundat de-o pace-adâncă
Din inimă Ți-am mulțumit
Că Tu Părinte mi-ai fost stâncă
În valurile ce-au lovit.
#
Iar astăzi Tată n-am cuvinte
Să-Ți mulțumesc, c-ai implinit
Ce mi-ai promis atunci, ‘nainte
Când tot părea că-i prăbușit.
Am înțeles și stiu prea bine
Că ești al Vieții sfânt izvor
Iar astăzi plâng de fericire
Slavindu-Te scump Creator
Că-n brațele Tale preasfinte
Mereu cu milă ne-ai purtat
Si-ti mulțumesc iubit Părinte
Că pân-aici ne-ai ajutat!
O vorbă spui și ia ființă
Tac valurile rând pe rând
Tu dai credință-n umilință
Te lași găsit de omul frânt!
#
Mai sunt atâția care-n lume
Necazuri stiu că au avut
Iar marea a lovit in spume
Dar Tu în Tine i-ai ținut.
Și deși azi mai sunt pe cale
În suferinți frați și surori
Dă-le din marea Ta-ndurare
Care  preface noaptea-n zori!
Că doar prin Tine drag Părinte
Vom ‘nainta jos pe Pământ
Până în slavile Preasfinte
Caci Tu  ai ultimul Cuvant!

Emanuel Hasan

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…

Ascultă simfonia frunzelor ce cad…
Ce joacă legănate în vânt agale
Şi se aşază îngălbenite la al tău prag
Sub foşnetul de paşi ca un covor bogat
Îţi reamintesc din nou… că viaţa-i trecătoare.

O frunză ruginită în palma ta ai prins
Ce azi s-a rupt desprinsă din grădină
Şi parcă o tristeţe-n suflet te-a cuprins
Căci înţelegi că anii vieţii ţi s-au stins
Şi-ţi vei culege roada şi grâul din neghină.

…Priveşti prin geam la cârdurile de cocori
Şi o lacrimă… ţi s-a oprit în gene…
Să nu descurajezi… căci dincolo de nori
Este un Soare Veşnic şi strălucitor
Şi un Cer plin de lumini şi bucurii eterne.

Cad frunzele… de vânt şi ploi purtate
Dar… iarăşi va veni o primăvară…
Căci în ramuri este viaţă… nu-s uscate
Va învia natura în flori înmiresmate
Şi va străluci din nou un răsărit de Soare.

Zilele se duc… dar este o nădejde…
În Dumnezeu viaţă avem… şi-n El trăim
Şi dacă amurgul vieţii noastre trece
Acolo-n veşnicie… noi vom înţelege…
De ce aici ca frunzele din pomi îmbătrânim.

E toamnă-n viaţa ta… şi anii tăi de dor
Se strâng încet la pragul casei tale…
…Dar tu priveşti umil spre veacul viitor
Şi-n tihnă meditezi la al tău Mântuitor…
Căci viaţa şi destinul tău e în mâna voii Sale.

…Vor mai veni… şi viscole în viaţa ta
Furtuni… de multe feluri şi ispite…
Iar frunzele… desigur… se vor scutura…
Noi… însă vom trăi!… tu nu te întrista!
Căci ne vom vedea cu El în slăvi nemărginite.

Mihail Cebotarev

Nunta

Ploaie de alb sau petale de nea ,
Au inflorit de citeva zile  la fereastra mea,
Parfum ceresc cu miez de aur
Din casa Tatalui-tezaur,
Sprinen-albine saruta corola ,
In dulce le leagana creanga-gondola,
E-o nunta in roi cu zumzet subtire,
Mireasa-i in alb -iasomie  parfumata de Mire.
Soarele fata -si arata cu teama,
N-ar vrea torid, sporul sa-l destrame.
Flori curioase asteapta-n mirare,
Mirele crin sa vie la insuratoare.
E fosnet de ramuri  si vintul se-opreste ;
-E gata a venit !
Alaiul porneste!
…Emotii solare se joaca-n gradina ,
tremurind  bucuria razei -lumina,
Albini duc polenul cel dulce ..ACASA,
Unde va locuii pe vecii Mirele
Si a Lui Mireasa!

SandaTulics

Te-ntâmpin toamnă…

Te-ntâmpin, toamnă, cu brațele deschise
Mi-aduci și-acum ce inima-mi dorise.
Mi-aduci încurajări, dorințe de mai bine
Și dorul de-a mai merge prin lunci și pe coline.
Te văd sosind cu-aspectu-ți de regină
Și sufletu-mi mișcat se-apleacă și se-nchină
În fața Celui ce-așează anotimpuri
Să mai culegem roade din pomi și de pe câmpuri.
La timpul potrivit ți-a hărăzit sosirea
El, care ți-a făcut nostalgică privirea
Din fructe coapte îmi pregătești dulceață
Să pot să port îmbujorări pe față.
Că îmi ești dragă motive sunt o mie
Mă-nveți să fiu mai bun, să fac economie.
Decoruri c-ale tale nu sunt la expoziții
La frumusețe nu dai ciudate definiții
E clar că ești făcută să prevestești că-n viață
Mult nu vom sta în strai de dimineață
Mă copleșești cu daruri ce-n iarnă n-or mai fi
Mă delectezi cu-arome, cu foșnetul din vii
Iar faptul că îmi dai din larga-ți bogăție
Mă-ndeamnă să te cânt, aici, în drumeție.

George Cornici