Al Sau in exclusivitate

Text: 2 Timotei 2:19-26

…va fi un vas de cinste, sfinţit, folositor stăpanului său, destoinic pentru orice lucrare bună.” 2 Timotei 2:21

Dacă eşti un copil al lui Dumnezeu prin credinţa în Isus Cristos, tu-I aparţii în exclusivitate numai lui Dumnezeu. Eşti numai al Lui, al Lui singur, ca să te folosească aşa cum vrea El. Aceasta este ceea ce apostolul vrea să spună atunci cand pune întrebarea: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfant, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu mai sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6:19). Ca şi creştin, eşti sfinţit, ceea ce înseamnă că eşti pus deoparte pentru scopurile speciale ale lui Dumnezeu.


Următorul incident ne va ajuta să vedem ceea ce înseamnă aceasta. El s-a petrecut cu mai mulţi ani în urmă, în zilele cand stiloul era instrumentul principal de scris. Un musafir a cerut gazdei un stilou. Cand aceasta i-a dus cateva, acesta şi-a ales unul şi se pregătea să scrie. Dar doamna gazdă l-a oprit şi a spus: „Scuzaţi- mă, vă rog. Nu mi-am dat seama că acest stilou a fost între celelalte. Vreţi să luaţi altul? Acesta este stiloul meu preferat si am observat că ori de cate ori îl foloseşte cineva nu mai scrie uniform după aceea”. Avea, am putea spune, un stilou sfinţit. Era rezervat pentru a fi folosit în exclusivitate de ea insăşi. Tot la fel, creştinii sunt puşi deoparte pentru a fi folosiţi numai de către Cristos şi pentru slujirea Sa, şi nu trebuie să-i fie permis lumii să pună nici măcar degetul pe noi. Compromisul cu lumea împiedică slujirea noastră pentru Dumnezeu. Să trăim astfel ca unii care am fost puşi deoparte pentru Domnul. Suntem ai Lui în exclusivitate. – P.R.V.


O, Isuse, Domn suprem,
Vom fi ai Tăi pentru vecie.
Tot ce suntem şi avem
Îţi dăm deplin cu bucurie. ”  – Havergal

Sfinţirea cere consacrare fără rezerve

Painea zilnica

Intrând şi ieşind

“Vei fi binecuvântat Ia venirea ta şi vei fi binecuvântat la plecarea ta.” (Deuteronom 28.6)

Binecuvântările legii nu sunt înlăturate pentru noi. Domnul Isus a întărit făgăduinţele când a purtat vina fărădelegilor noastre. Dacă eu păzesc cuvintele Stăpânului meu, pot să primesc îndurările legate de împlinirea lor. La întoarcere eu pot să intru aşadar în casa mea, fără să mă tem de veşti rele şi să mă duc la serviciul meu sau la treburile mele şi să le împlinesc cu grijă. Pot să intru în sfârşit în odăiţa mea ca să aud cuvintele bune ale Dumnezeului meu, şi nu mă tem să mă adâncesc în mine însumi ca să mă cercetez atent în cugetul meu. Şi este mult de lucru şi înăuntrul sufletului meu şi în afara lui. Oh, de-aş primi o binecuvântare de la Domnul Isus, care a făgăduit că va rămâne cu mine!

Tot aşa la plecare. Sfiala m-ar îndemna să rămân acasă şi să mă ţin departe de legătura cu lumea întinată. Dar eu trebuie să ies din casă pentru lucrările pe care le am de făcut; trebuie să ies ca să-i ajut pe fraţi şi să fiu de folos celor neîntorşi la Dumnezeu. Eu trebuie să fiu un apărător al credinţei şi un duşman hotărât al răului. Şi aceasta este o binecuvântare la plecare. Eu voi merge, Doamne, acolo unde mă vei duce Tu, ca să împlinesc la porunca Ta şi cu puterea Duhului Sfânt, lucrările pe care Tu mi ie vei da.

Doamne Isuse, vino cu mine şi fii oaspetele meu; apoi ieşi cu mine şi fă ca inima mea să ardă în mine, în timp ce Tu îmi vei vorbi pe drum.

Charles Spurgeon