15 Iulie

Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.” Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-l lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă.

Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Şi se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă.

Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Români de peste tot

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Nu dați al vostru vot
Străinului destin!

De false teorii
Nicicând nu v-atașați
C-atunci se va-ntări
Nădejdea-n care stați.

Pe-oriunde-ai voștrii pași
Vă vor purta, voi știți
Că-nvingeți uriași
Pe Fiu dacă-L slujiți.

Trăim un timp precar
Cum Cartea vieții -a spus
Când mersul la altar
Vai! Parcă s-a redus.

Prin rugi vă conectați
Cu sfinți din alte zări
Genunchii aplecați
Creează sfinte stări.

Străin vă este locul
Dar singuri nu sunteți
Să nu se stingă focul
Pentru cerești frum’seți!

În orice țară-ați fi
Și-n orice continent
Din Slavă veți primi
Cerescul tratament.

Exemple fiți oricând
În lumea de nevoi
Chiar în necaz cântând
Și chiar în grele ploi.

Războaie iar vor fi
Și valuri de-ncercări
Dar îngeri vor sosi
Cu binecuvântări.

Ați părăsit o țară
Dar nu un crez și-un dor
De a urca pe-o scară
La veșnicul Decor.

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Predați al vostru vot
La Cel ce-i “Da” și-“Amin”.

George Cornici

Focul Sfânt

Focul sfânt de la Rusalii, peste-apostoli s-a lăsat;
Dar nu s-a oprit acolo, ci, nicicând n-a încetat.
Limbi de foc s-au coborât, peste toti ce stăruiau;
Iar ei toti umpluți de Duhul, Pe Mesia-l lăudau.
Dar, nu s-au oprit acolo, Duh Profetic au primit;
Și mari taine de la Domnul, fiecare au rostit.

Tot așa și-n astă vreme, Domnul dă celui ce cere;
Și ma rog ca și tu astăzi, să primești acea putere.
Duhul Sfânt lucrează încă, la fel ca si in vechime;
El e-același, nu se schimbă, ci blocajul e în tine.
Ooo… de-ai rupe, lanțurile necredinței. .
Cel Ce-i Sfânt îți va-nmâna, cheile biruinței!

Vuietul de la Rusalii, lasă-L, Doamne tot mai des;
Și poporul să primească, Botez cu foc Dumnezeiesc.
Iar atunci când vei rosti, legiunilor să piară;
Ca de Pavel vor fugi, si cu groază se-nfioară
Intr-o lume-ncătușată, fii tu cel plin de putere;
Armă făurită Sfântă, ce va sta doar în veghere.

Lasă, Doamne, limbi de foc, peste cei ce se dedică;
Și prin dealuri si prin gropi, toți să fie fără frică.
O trezire ne dorim, însă… fără foc divin. .
Cerem Duhul, dar nu Daruri, și de-aceea pribegim. .
Oo. . ce vremuri, și ce chin. . Doar obstacole clădim. .
Toarnă, Tată a Ta putere, căci lumea se-nrautățește;
De nu se ridică-acum apostoli, lumea-n iad se adâncește.

Așteptați doar pe Enoh, împreună cu Ilie;
Ca să vină să trezească țara ce-i în adormire…
Însă, tu de ce aștepți? Tot om ești ca și Ei doi;
Doar că ei au fost în rugă, nu doar oameni, ci eroi.
Din doar două mari cuvinte, sunt descriși acești doi sfinți:
S-au Rugat, spune Scriptura, și în Cer au fost răpiți.

Ce aștepți? Ce zăbovești? Tot mai vrei să lenevești? ;
Cheamă azi puterea Sfântă, și oștirile Cerești!
Caută să capeți focul, plinătatea cea de Sus;
Și învinge goliații, prin Harul Sfânt ce ți-a fost pus.
Pregatește-te de luptă, stai în Carul lui Hristos;
Nimic nu-ți va sta-mpotrivă, deci, să nu privești în jos.

Cristian Dănăilă 

Harul

Fără de număr, zilnic, ţepuşe firea-mpung
‎Şi nici cu rugi fierbinţi, văd, nu pot să le alung
Mă doare când, în focu-ncercării, n-am răspuns,
Dar Tu îmi ‎spui că haru-Ţi mereu îmi e de-ajuns.

‎Prin valea mea cu lacrimi şi cu-al ispitei scrum,
‎Necazuri cât un munte ades m-opresc din drum,
Cred că ades un bine chiar şi în rău e-ascuns,
Te rog revarsă harul, să-mi fie de ajuns.

Mi se încurcă planuri şi nu primesc ce-aş vrea,
‎Mă copleşeşte-o veste, mă-ncearcă boala grea,
Dar voia Ta-i plăcută şi fără de cusur,
Te rog, dă-mi, Doamne, harul pe toate să le-ndur‎.

Talazurile-n hăuri se cască să mă-ngroape,
Dar mila Ta şi ‎harul îmi sunt mereu aproape,
‎Cu cât mai neagră-i noaptea şi ceasu-i mai amar,
‎Cu-atât mai mult fă-mi parte de-al păcii dulce har!

„Și El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 2 Corinteni 12: 9

 Olivia Pocol 

Focul de la rusalii

O imagine alb negru, a ceea ce e-n veșnicii
O prezentare a ce-i Sus, un simplu decor,
Puterea de la rusalii, a-mbrăcat ucenicii
Cu-o forță Divină, de Sfânt Protector.

Limbi de foc, Putere mare din cer
S-a pogorât în odaie, a venit peste toți,
Cuvântul Sfânt, a venit din etern
Ca să îmbrace mulțimea, cu haine de preoți.

Cerul a fost pe pămînt în acea clipă
O sclipire puternică, de acasă de Sus,
Pământul cu Cerul, în tot se-nfiripă
Și dă acea Forță, ce se numește Isus.

Și-n clipa aceea, natura a înviat
Cei mulți dintre ei, au simțit Văpaia Divină,
Trezirea mult așteptată, s-a revărsat
Și s-au văzut limbi de foc și multă lumină.

Cu ochii spre cer, cu pace de sus
Cu fericire deplină, de Duhul spălați,
Se roagă la Tatăl, slăvesc Bunul Nume
Acuma sunt Sfinți, de Duh, transformați.

Acum, tot ce părea un vis, e realitate
Acea imagine pală, a veșniciei eterne,
Prinde culoarea cea vie, de eternitate
Iar puterea deplină din cer, se așterne.

Acesta e cerul, aceasta e singura viață
Să locuiești în Casă, să fii parte din rai,
Să simți dragostea si iubirea măreață
O veșnicie în Cer cu Domnul să stai.

Bandi Sebastian Alexandru 

Inviorare

Focul iubirii aprinde macii în suflet
Și lacrimile-s roua dimineții senine.
Soarele vieții cu a fericirii zâmbet.
Înviorează sufletul pe unde divine.

Isus revarsă miresme de fericire
În inimă, cu slovele vii din Scriptură,
Și coarda inimii vibrează în nemurire.
Iar cântarea urcă pe-a cerului partitură.

Acum, inima devotată credincioșiei,
Picură in fiecare vers puterea iubirii.
Jarul credinței, scânteia armoniei,
Mă poartă pe unde vii ale nemuririi.

Dan Viorica 

Concentrarea păcatului personal

“Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor “O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: “Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal.

Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: “Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. “Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

Oswald CHAMBERS

Doamne-ajuta-mi sa pot plange

Doamne-ajută-mi să pot plânge
ca pe-al meu orice păcat
pentru care nu se frânge
sufletul cel vinovat.

Să-mi pot cere eu iertarea
cu durerea cea mai grea
pentru vina celui care
a căzut în faţa mea.

Să mă pot ruga eu Ţie
cel mai frânt şi mai zdrobit
pentru cel ce nici nu ştie
ce grea vină-a săvârşit.

Buzele să mi le ardă
orice DA şoptit râzând
spre păcatul ce dezmiardă
chiar în faţa Ta căzând.

Să mă usture ca focul
orice legământ sfinţit
care cade chiar în locul
unde-a fost mai sfânt rostit.

Doamne-ascultă-mi şi-mi primeşte
pentru toţi suspinu-amar,
iar pe cel ce se căieşte
iartă-l şi-l sfinţeşte iar.

Traian Dorz

Toamnă la bunica

În covată, pe-o măsuţă s-a dospit la cald aluatul,
S-a-ncheiat acum o lună secerişul, treieratul,
Cotărcuţele sunt pline cu dovleci, ştiuleţi şi grâne,
S-au întors cu caş ciobanii de la munte, de la stâne
Şi cămara e ticsită; noaptea creşte, ziua scade,
De-acum se va pune bruma şi mistreţii vin să prade.
Pâlpâie domoală para în opaiţul afumat,
Din tavan, de-un cui atârnă busuiocul aromat,
Umplu de miresme casa cimbrişorul, lămâiţa,
Duduie în sobă focul şi-ncălzeşte odăiţa
Desenând în joacă forme peste albul văruielii;
După ce-am cinat, bunica îmi citeşte-n Evanghelii,
Apoi mâinile-şi ridică înspre cer cu mulţumire
Şi se-nchină-aşa măicuţa proslăvind cu umilire
Pe Cel care ne dă viaţă, hrană, pază, sănătate
Şi atât de multe daruri prin slăvita-I bunătate.

Olivia Pocol