Strigă către ceruri!

Când pe cerul inimii, nori se adună,
Când nimic nu crește, dar vine furtună,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, trimite Pace, Duh mângâietor!”

Când ogorul inimii este însetat,
Mâhnit este spicul, crinii  s- au întristat,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, trimite Ploaie, Duh mângâietor!”

Când ramurile  tale sunt  fără vlagă,
Când trunchiul pare pierdut, și plin de plagă,
Strigă către ceruri, încă mai poți cere:
„-Isus, trimite Duh Sfânt, să-mi dea putere!”

Abia se târăște lăcusta pe pământ,
Migdalul e bătrân, cu albe flori  în vânt,
Strigă către ceruri, mai cere ajutor:
-„Isus, Tu ești Medic, dă Duh vindecător!”

Nu s – a închis cerul, e un tunet târziu,
Coboară vijelia, cu focul cel viu,
E glasul cerului, e Cântul salvator:
-„Eu sunt Pacea cerească, Duh mângâietor!”

Arancutean Eliza 

Asteapta in tacere ajutorul

Pe cerul vietii tale cand apare
Abrupt, fara sa-ti dea de veste, norul
Durerii, si umbrit e al tau soare,
Asteapta-I in tacere ajutorul!

Cand rana din aripa-ti sangereaza,
Nu renunta, nu-ti intrerupe zborul,
Spre miazazi mereu inainteaza,
Si-asteapta-I in tacere ajutorul!

In focul incercarii nu te lasa;
Chiar supraincalzit de-ar fi cuptorul,
El te va scoate, caci de tine-I pasa;
Asteapta-I in tacere ajutorul!

Nadajduieste! Domnul niciodata
Sa lunece nu-ti va lasa piciorul;
Asteapta-L! Providenta Lui de Tata
La timp iti va trimite ajutorul.

„Bine este sa astepti in tacere ajutorul Domnului.” Plangerile lui Ieremia 3:26.

 Anca Winter

De-aș mai putea s-aleg…

Nu-i lună astă-seară, nici stele nu-s pe cer,
Roiesc fulgi mari ca-n basme și se aștern foșnind,
Sporesc cu-n lat de palmă pufosul lăvicer,
Abia s-a stins ecoul unui târziu colind.

Mai pun o uscătură să-ncing focu-n cămin
Și lunguiețe forme se-ncaieră-n tavan,
Închipuiri bizare pe îndelete vin,
Doar cugetu-i de veghe lungit pe un divan.

Dezlănțuită suflă vifornița la uși,
Mi-alungă toropeala c-un șuierat prelung
Și las să-mi zboare gândul la anii mei apuși,
Dau file-ngălbenite din urmă să-i ajung.

Câte-aș schimba îndată de-aș mai putea s-aleg…
N-aș mai lăsa cu voia vreun bine nefăcut!
Atâtea doar la urmă apuc să le-nțeleg…
Și… o pecete-i pusă pe timpul meu trecut.
……
Afară viscolește, luminătorii nu-s,
Da-n vatră-ncinsă-i hora de flăcări aurii;
Prin vijelia lumii ajunsă la apus,
Aprinde-mi, Doamne, focul nădejdii celei vii!

Olivia Pocol 

Pace pe pământ

Luca 2
14„Slavă* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace** pe pământ între oamenii plăcuţi† Lui.”

Pe câmpul păstorilor, noaptea se lasă,
Pace aduce -n  suflet, și a sa casă,
Porumbei albi, cerești, coboară pe pământ,
Răsună puternic glasul Duhului Sfânt.

Focul păstorilor, cu flăcări rubinii,
Suspinul izvorului, înspre vesnicii,
-„Tăcere sa fie”, zic către  inima mea,
Să  aud pe Domnul, Sfânta-i chemarea Sa!

Mare-i  templul ceresc, un flaut suspină,
Deschide portalul de pace, lumină,
O oaste a cerului zboară spre pământ:
„-Noi Il vestim pe Mesia, Pruncul cel Sfânt!

Pace pe pământ între oameni sa fie,
Ne – a trimis Tatăl ceresc din veșnicie,
Slavă lui Dumnezeu, ce domnește în cer!
Bucurați-vă, păstorilor din Israel!

Noaptea cea Sfântă  peste lume  coboară,
Aprinde focul credinței, pe câmp, afară,
Caută pacea, și aleargă după ea,
S – a născut Mesia, strigă „Aleluia!”

Noaptea  Sfântă  peste lume  s-a lăsat,
Tu ai lacrimi în ochi, dar nu mai fi posac,
Ferice de tine, de plângi, vei fi mângâiat,
S – a născut Mesia, al tău Împărat!”

Fluierul vântului  începe să cânte,
Izvorul cel vesel, drumeți să încânte,
Iar Eu strig vesel către inima mea:
-S – a născut Mesia, strigă „Aleluia!”

Arancutean Eliza  

1 Decembrie

„Tu ai rânduit vara şi iarna.” Psalmi 74:17

Suflete, începe luna aceasta de iarnă cu Dumnezeul tău. Zăpada îngheţată şi vântul pătrunzător să-ţi amintească de faptul că El îşi ţine legământul cu ziua şi noaptea, şi că va ţine şi legământul slăvit pe care 1-a făcut cu tine prin persoana lui Isus Christos. Cel care este credincios cuvântului Său în trecerea anotimpurilor acestei lumi păcătoase şi sărace, se va dovedi credincios şi în privinţa singurul Său Fiu prea iubit. Iarna nu este un anotimp confortabil în suflet, şi dacă tu îl ai chiar acum, este foarte dureros. Dar există o mângâiere: s-a spus că Domnul a făcut-o.

El trimite vânturile îngheţate ale necazurilor peste mugurii aşteptărilor. El împrăştie bruma ca cenuşa peste păşunea bucuriei tale, odinioară verde. El aruncă fărâme de gheaţă peste izvoarele plăcerii tale. El le face pe toate. El este marele împărat al iernii, şi El domneşte în împărăţia frigului; de aceea, nu te poţi plânge. Pierderile, crucile, greutăţile, boala, sărăcia şi o mie de alte rele sunt trimise de Domnul, şi vin cu o misiune înţeleaptă. Îngheţul ucide insectele mortale şi pune stavilă bolilor molipsitoare; el sfărâmă brazdele de pământ şi înmoaie sufletul. O, dacă iarna încercării ar avea întotdeauna astfel de rezultate în sufletul nostru!

Cum preţuim acum focul! Cât de plăcută este strălucirea lui veselă! Să-L preţuim şi pe Domnul în acelaşi fel, fiindcă El este sursa constantă de iubire şi căldură, în orice necaz. Să ne apropiem de El ca să găsim bucurie şi pace în credinţă. Să ne îmbrăcăm în hainele călduroase ale făgăduinţelor Lui şi să ne apucăm de treburile potrivite anotimpului. Leneşul care nu ară din cauza frigului are de îndurat consecinţe severe, fiindcă la vară va ajunge să cerşească şi nu va avea nimic.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Avem nevoie de Isus

Avem nevoie de Isus în viata noastră întreaga
Și sa lăsăm aici jos tot cea ce ne mai leagă.
Avem nevoie de Isus în ceasul pribegiei
Ca să putem pleca cu toți în ziua veșniciei.

Avem nevoie de Isus în boli și suferințe,
În deznădejdi ce ades avem când viața ni se stinge.
Avem nevoie de Isus în focul încercări,
Când vasul este fisurat și e vremea plecării.

Avem nevoie de Isus când sufletul suspina
Și ne dorim și-l așteptăm pe Cel ce va sa vină.
Avem nevoie de Isus El medicul Cel mare
Și noi acum cu toți strigam coboară-n adunare.

Coboară Isus între noi ridica neputințe
Nu ne lasă ca să cădem o dă-ne biruințe.
Privim în jur și parca noi suntem cuprinși de frică
Dar noi privim la tin Isus, o Doamne ne ridica.

Privește Tu la slăbiciuni și multele păcate
Prin sângele Tău sfânt curat o iartăle pe toate
Mai iartă Doamne clevetiri ce adesea ies din gura
Și noi acum sa ne îndreptăm la Sfânta Scriptură.

Este nevoie de Isus pe tot cuprinsul zări
Și îl rugam ca să coboare în mijlocu adunări.
Ca să ne învețe din Scripturi tainele pocăinței
Și când veni a după noi s-avem bobul credinței.

Avem nevoie de Isus în fiecare ceas din zi
Și sa strigam acum cu toți, VINO, VINO
SI NU MAI ZĂBOVI.

Herman Ezechel 

4 Octombrie

„Spre seară se va arăta lumina.” Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor.

Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii.

Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

15 Iulie

„Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.” Levitic 6:13

Lăsaţi rugăciunea personală să ardă necurmat pe altar. Aceasta este însăşi viaţa pietăţii. Sanctuarul şi altarul familial îşi împrumută focul de aici; de aceea, să-l lăsăm să ardă bine. Devoţiunea secretă este însăşi esenţa, evidenţa şi barometru religiei vitale şi experimentale. Ardeţi aici grăsimea jertfelor. Lăsaţi ca timpul rugăciunii voastre personale să fie, dacă este posibil, regulat frecvent şi netulburat. Rugăciunea efectivă ajută mult. Nu ai nimic pentru care să te rogi? Iţi sugerăm biserica, lucrarea, propriul tău suflet, copiii tăi, relaţiile tale, vecinii tăi, ţara ta şi cauza lui Dumnezeu şi a adevărului în (toată lumea. Să ne cercetăm pe noi înşine în această problemă importantă.

Ne angajăm cu puţină căldură în devoţiunea personală? Arde focul devoţiunii cu puţină putere în inima ta? Şi se poticnesc roţile carului? Dacă este aşa, să ne alarmăm la aceste semne de decadenţă. Să ne plecăm cu suspine şi să cerem Spiritul harului şi al implorării. Să punem deoparte un timp Special pentru rugăciuni extraordinare. Fiindcă, dacă focul acesta va fi stins sub tăciunii asemănării cu lumea, va slăbi focul altarului familial şi ne va acoperi influenţa în biserică şi lume. Textul se aplică şi la altarul inimii. Acesta este într-adevăr un altar de aur. Dumnezeu vrea să vadă inimile copiilor Săi arzând pentru EL Să-i oferim lui Dumnezeu inimile noastre, strălucind de dragoste, şi să-i căutăm harul, pentru ca focul să nu se stingă niciodată; fiindcă nu poate să ardă dacă nu îl ajută Domnul să ardă.

Mulţi duşmani vor încerca să îl înăbuşe, dar dacă mâna nevăzută din spatele zidului toarnă uleiul sfânt peste el, va arde din ce în ce mai tare. Să folosim textele din Scriptură drept Combustibil pentru focul din inimile noastre. Ei sunt cărbuni vii. Să fim atenţi la predici da, mai ales, să petrecem mai mult timp Singuri cu Isus.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Români de peste tot

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Nu dați al vostru vot
Străinului destin!

De false teorii
Nicicând nu v-atașați
C-atunci se va-ntări
Nădejdea-n care stați.

Pe-oriunde-ai voștrii pași
Vă vor purta, voi știți
Că-nvingeți uriași
Pe Fiu dacă-L slujiți.

Trăim un timp precar
Cum Cartea vieții -a spus
Când mersul la altar
Vai! Parcă s-a redus.

Prin rugi vă conectați
Cu sfinți din alte zări
Genunchii aplecați
Creează sfinte stări.

Străin vă este locul
Dar singuri nu sunteți
Să nu se stingă focul
Pentru cerești frum’seți!

În orice țară-ați fi
Și-n orice continent
Din Slavă veți primi
Cerescul tratament.

Exemple fiți oricând
În lumea de nevoi
Chiar în necaz cântând
Și chiar în grele ploi.

Războaie iar vor fi
Și valuri de-ncercări
Dar îngeri vor sosi
Cu binecuvântări.

Ați părăsit o țară
Dar nu un crez și-un dor
De a urca pe-o scară
La veșnicul Decor.

Români de peste tot
(Cu-al vostru crez divin)
Predați al vostru vot
La Cel ce-i “Da” și-“Amin”.

George Cornici

Focul Sfânt

Focul sfânt de la Rusalii, peste-apostoli s-a lăsat;
Dar nu s-a oprit acolo, ci, nicicând n-a încetat.
Limbi de foc s-au coborât, peste toti ce stăruiau;
Iar ei toti umpluți de Duhul, Pe Mesia-l lăudau.
Dar, nu s-au oprit acolo, Duh Profetic au primit;
Și mari taine de la Domnul, fiecare au rostit.

Tot așa și-n astă vreme, Domnul dă celui ce cere;
Și ma rog ca și tu astăzi, să primești acea putere.
Duhul Sfânt lucrează încă, la fel ca si in vechime;
El e-același, nu se schimbă, ci blocajul e în tine.
Ooo… de-ai rupe, lanțurile necredinței. .
Cel Ce-i Sfânt îți va-nmâna, cheile biruinței!

Vuietul de la Rusalii, lasă-L, Doamne tot mai des;
Și poporul să primească, Botez cu foc Dumnezeiesc.
Iar atunci când vei rosti, legiunilor să piară;
Ca de Pavel vor fugi, si cu groază se-nfioară
Intr-o lume-ncătușată, fii tu cel plin de putere;
Armă făurită Sfântă, ce va sta doar în veghere.

Lasă, Doamne, limbi de foc, peste cei ce se dedică;
Și prin dealuri si prin gropi, toți să fie fără frică.
O trezire ne dorim, însă… fără foc divin. .
Cerem Duhul, dar nu Daruri, și de-aceea pribegim. .
Oo. . ce vremuri, și ce chin. . Doar obstacole clădim. .
Toarnă, Tată a Ta putere, căci lumea se-nrautățește;
De nu se ridică-acum apostoli, lumea-n iad se adâncește.

Așteptați doar pe Enoh, împreună cu Ilie;
Ca să vină să trezească țara ce-i în adormire…
Însă, tu de ce aștepți? Tot om ești ca și Ei doi;
Doar că ei au fost în rugă, nu doar oameni, ci eroi.
Din doar două mari cuvinte, sunt descriși acești doi sfinți:
S-au Rugat, spune Scriptura, și în Cer au fost răpiți.

Ce aștepți? Ce zăbovești? Tot mai vrei să lenevești? ;
Cheamă azi puterea Sfântă, și oștirile Cerești!
Caută să capeți focul, plinătatea cea de Sus;
Și învinge goliații, prin Harul Sfânt ce ți-a fost pus.
Pregatește-te de luptă, stai în Carul lui Hristos;
Nimic nu-ți va sta-mpotrivă, deci, să nu privești în jos.

Cristian Dănăilă