Rusalii

Referințe

Faptele apostolilor 2:1-20

În ziua Cincizecimii când toți erau-mpreună,
Din cer se-aude-un sunet ca vâjâit de vânt,
Se umple toată casa de foc și de lumină:
Apostolii se-umplură cu toți de Duhul Sfânt.

Și cei ce-erau prin preajmă se minunau minune:
– Cum de-auzim vorbirea în care ne-am născut?
Erau și cei ce-n ciudă, bătăi de joc și glume
Spuneau despre apostoli că aceștia-s plini de must.

Atuncea Simon Petru sculatu-s-a-n picioare
Și plin de har, putere, astfel le-a vorbit:
– Bărbați iudei și neamuri, să știe fiecare
Că oamenii aceștia nu-s de batjocorit!

Aceasta e puterea ce fost-a prorocită
În vremea cea din urmă de sfântul Ioel:
„Din Duhul Meu turna-voi pe orișice făptură,
Bătrâni, feciori sau fete vor fi umpluți la fel.

Și chiar și peste neamuri Îmi voi întinde Mâna,
Voi face să se-arate putere sus și jos,
Până acolo unde în sânge va fi luna
Și soarele puternic va fi de abanos.

Atuncea orișicine de-L va chema pe Fiul
Și prin iubire sfântă de El va fi lipit,
De ține pân’ la moarte credința întru Domnul
Mărturisind cu gura, fi-va mântuit.”

 Lucian Ursaleș 

19 Mai

„Şi Ilie dorea să moară.” 1 împăraţi 19:4

Este un lucru remarcabil că Ilie – omul pentru care Dumnezeu pregătise o soartă infinit mai bună, care nu avea să moară niciodată, fiindcă urma să fie luat la cer într-un car de foc ca să nu vadă moartea – se ruga acum: „o, Doamne, ia-mi sufletul, cad nu sunt mai bun decât părinţii mei” (1 împăraţi 19:4). Avem aici o dovadă memorabilă a faptului că Dumnezeu nu răspunde întotdeauna rugăciunilor cu aceeaşi monedă, deşi o face întotdeauna în consecinţă. El i-a dat lui Ilie ceva mai bun decât ceruse, şi din asta se vede că Dumnezeu a auzit într-adevăr rugăciunea lui Ilie. Este ciudat că neînfricatul Ilie se sperie atât de tare de ameninţarea Izabelei încât vrea să moară, şi este o binecuvântare că Tatăl ceresc nu îi răspunde pe măsură.

Există o limită în doctrina rugăciunii prin credinţă. Nu trebuie să credem că Dumnezeu ne va da tot ce ne trece nouă prin cap să cerem. Ştim că uneori cerem şi nu primim, fiindcă „cerem rău” (Iacov 4:3). Dacă cerem ceea ce nu este făgăduit, dacă contrazicem spiritul pe care vrea Domnul să-1 cultivăm, dacă cerem ceva contrar voinţei Sale sau ne îndoim de providenţa Sa, dacă cerem pentru a ne mulţumi egoismul şi fără să ne gândim la slava Lui, nu trebuie să ne aşteptăm să primim ceea ce cerem.

Totuşi, când cerem prin credinţă, fară îndoieli, şi nu primim exact lucrul pe care l-am cerut, vom primi un echivalent, şi mai mult decât un echivalent Aşa cum remarca cineva „dacă Domnul nu-ţi dă argint, îţi va da aur; şi dacă nu-ţi da aur, îţi va da diamante”. Dacă nu-ţi dă exact lucrul pe care l-ai cerut, îţi va da ceva echivalent, şi te vei bucura mai mult de acesta. Roagă-te mult, deci, dragă cititorule, şi fa din seara aceasta un timp de mijlocire continuă. Dar ai grijă pentru ce te rogi.

C.H. Spurgeon

Ai trecut

Ai trecut prin valea morții,
Valea umbrelor ce dor,
Dar și-acol’ Stăpânul sorții
Ți-a dat viață, ajutor.

Ai trecut prin foc și scâncet,
Tăvălit prin scrum de chin,
Ruga îți era doar bocet,
Dar ți-a dat un cer senin.

Ai trecut o lungă seară,
Dar un glas S-a auzit:
„Astăzi, Lazăr, ieși afară!”
Și din morți te-a slobozit.

Ai trecut prin gerul vieții,
Vântul ultimului ceas,
Dar în toiul dimineții
Ți-a dat grai și ți-a dat pas.

Ai trecut să guști amarul
Și pustiul ce te-a frânt,
Dar ți-a stins din suflet jarul
Întristării pe pământ.

Ai trecut și cine știe
Ce aduce o altă zi!
De ești viu, așa să-ți fie
Și viața din vecii!

Lucian Cazacu 

13 Decembrie

„Sare câta va vrea.” Ezra 7:22

Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22).

Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har.

Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie. Credinciosule, înfaţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Octombrie

„Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? ” Evrei 1:14

Îngerii sunt ajutoare nevăzute ale sfinţilor lui Dumnezeu. Ei ne poartă pe mâinile lor, ca să nu ne lovim piciorul de vreo piatră. Loialitatea faţă de Domnul îi face să poarte un mare interes copiilor iubirii Sale. Ei se bucură de întoarcerea fiului risipitor acasă la tatăl şi întâmpină sosirea credincioşilor în palatul Regelui de sus. In timpurile străvechi, fiii lui Dumnezeu au fost favorizaţi cu apariţia lor vizibilă, şi astăzi, deşi noi nu-i, vedem, cerul este deschis şi îngerii lui Dumnezeu coboară şi urcă deasupra Fiului Omului, ca să-i viziteze pe moştenitorii mântuirii. Serafimii zboară încă purtând cărbuni aprinşi de pe altar, ca să atingă buzele oamenilor prea iubiţi. Dacă ochii noştri ar fi deschişi, am putea vedea caii şi carele de foc din jurul slujitorilor lui Dumnezeu; fiindcă am ajuns la un mare număr de îngeri care păzesc şi protejează sămânţa regală, versurile lui Edmund Spenser nu sunt ficţiune poetică:

Cât de ades brăzdează cerul cu aripi de aur
Ca nişte soli cereşti, înaripaţi cu har
Să lupte lângă noi pe-al răului hotar!

La ce demnitate se ridică cei aleşi atunci când strălucitorii curteni ai cerului devin slujitorii lor supuşi! La ce grad de comuniune suntem înălţaţi prin părtăşia cu fiinţele cereşti! Cât de bine suntem apăraţi, de vreme ce toate cele douăzeci de mii de care de foc ale lui Dumnezeu sunt înarmate pentru eliberarea noastră! Cui îi datorăm toate acestea? Să-L iubim întotdeauna pe Domnul Isus Christos, fiindcă prin El am fost aşezaţi „în locurile cereşti” (Efeseni 2:6), deasupra împărăţiilor şi puterilor. El este Cel al cărui tabără este „în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). El este adevăratul Mihail care a învins balaurul. Toată slava Ţi se cuvine Ţie, Isuse! Ţie, îngerul prezenţei lui Dumnezeu, îţi oferă această familie rugăciunile ei de dimineaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 | Proverbele 15:15 | 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

23 Iunie

„Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă. „Osea7:8

O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă.

O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne!

Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice” (Isaia 33:14).

Meditatii zilnice

C.H. Spuregeon

Porumbelul cel Sfânt

Trâmbițele sună, o poartă în cer,
Porumbelul Sfânt se – ndreaptă spre Israel:
-Aduc  mângâiere, apă vie, de sus,
Mireasă iubită, se va întoarce Isus!

Susură  izvorul un cântec de dor:
„-Am văzut Porumbelul dincolo de nor,”
M – a salutat cu multă iubire, de sus,
Aduc Mângâiere, Pace, de la Isus!”

Un vânt mângâie   ușor spicele de grâu,
Șoaptele lui seamănă cu valuri de râu:
-Acest Porumbel alb nu – i de aici, vine de sus,
Aduce balsam pentru răni, de la Isus!

Se leagănă iar în vânt   ramuri de măslin,
Căci ele simt venirea unui sol divin:
-Acest Porumbel alb vine dintr un sfânt loc,
Cu limbă îngerească, sfinte limbi de foc.

Strigă   mulțimea strânsă la Ierusalim:
-Este  o minune, este un sol divin!
Știu că e din cer, și eu cunosc vocea Sa,
„Vino Porumbel  Sfânt”, strigă inima mea!

 Arancutean Eliza

Prima Revărsare

Oglindiți în Slava Sa, îngerii se-nchină,
Din aripi împrăștiind raze de lumină…
Se pogoară Duhul Sfânt, Darul să-Și împartă,
Peste sufletele-arzând, strânse laolaltă.

Limbi de Foc dumnezeiesc se ivesc îndată,
Slavă răspândind în jur, în odaia toată.
Frații cântă-n alte limbi o cântare nouă;
Cu Lumină din Eden a-nceput să plouă.

Ce Putere! Ce minuni! Pe pământ răsună,
Predicată-n zeci de limbi, Vestea cea mai Bună!
Îngerii privind spre Har, cad în adorare:
Duhul Sfânt a săvârșit prima Revărsare…!

Mănescu Mihaela 

Duhul Sfânt de la Rusalii

„Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic… . Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”
Faptele apostolilor 2

Floarea își întoarce capul după soare,
Cerbul însetat atras e de  izvoare,
Sufletu – mi  ridică ochii spre înălțimi:
-Doamne, trimite -mi ploaie vie și sprijin!

Păsări călătoare, pe aripi de vânt,
Caută semințe, pe holde, și pe câmp,
Sufletul meu  tot așteaptă mana din cer:
-Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Barca cu pânzele albe, ridicate,
Tăcută, așteaptă ca vântul  s – o poarte,
Sufletul meu așteaptă al cerului vânt:
-La cârma vieții să vii, Duhule  Sfânt!

Inima  întunecată, de boli și de nori,
Așteaptă limbi de foc să – i aducă noi zori:
-Duh Sfânt de la  Rusalii, adu balsam de sus,
Să pot să strig lumii,”M- a vindecat Isus!”

Duh Sfânt de la  Rusalii, de la Dumnezeu,
Adu – mi iar Cântarea ce o știm doar Tu și eu!
Ochii sufletului se tot uită la cer,
Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Duhul Sfânt  pornește ca o vijelie,
Glasul Său devine dulce melodie,
În inimă, sădește un crin alb și sfânt;
-Aduc ploaie târzie, din cer, un Cuvânt;

„-Sunați cu trâmbița pe Muntele Meu Sfânt,
Răspândiți în lume al Domnului Cuvânt,
Întoarce-te la Domnul, vino iar la El!
E vremea din urmă, ascultă, Israel!”

-Vino, Duh Sfânt, Tu, al Nordului  Vânt  de foc,
Fala și mândria gonește-le pe loc!
Și fă să crească  crinul cel alb și frumos,
Însetat de ploaie cerească și Cristos!

Arancutean Eliza