Aș zbura

Aș zbura peste mări, țări și ape,
Aș zbura de-aici undeva departe,
Unde e armonie deplină,
Acolo sufletul să-mi rămână!
Să uit de pământeasca durere,
De boli, ciume și-atâtea rele,
De păcatul omului la apogeu,
Fără Cuvânt și frică de Dumnezeu!
Aș zbura-n Țara demult promisă,
Unde-i Mirele cu masa-ntinsă,
Și-așteaptă cu brațele deschise,
Suflete ce-au biruit, sfinte!
Pune-ți zborul pe verticală, Sus,
Oricât de puternic vei fi cernut,
Vei fi curățat ca auru-n foc,
Dar vei trăi o Viață cu Cristos!

Maria Șopț  

Semănați lângă voi

Semănați lângă voi,
În ogorul de-aproape,
Bobul bun, exigent să lucrați!
N-alergați după nori,
N-alergați după astre,
Lângă voi bobul bun semănați.

Întăriți lângă voi
Ce se rupe acuma,
În aceleași simțiri vă uniți
Cu al inimii foc,
Cu a lacrimii urmă,
Lângă voi dragostea întăriți!

Căutați lângă voi
Ce se pierde în vreme,
Bunătatea la piept o purtați,
Nu sub umbrele mari,
Nu sub formele grele,
Lângă voi bunătatea cătați.

Ce se vede în nori,
Ce se vede în zare,
Sunt de fapt, aparențe și vis.
Lângă voi să priviți
Cât e lumea de mare,
Lângă voi să priviți înadins!

 Mihai Ghidora

Multumiri pentru spini

Text: 2 Connteni 12:1-10

De aceea simt plăcere în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoane, în stramtorări, pentru Cristos...” 2 Corinteni 12:10

Nu prea des îi mulţumim lui Dumnezeu pentru încercări, dureri ale inimii şi pentru dificultăţile prin care trecem. Deşi suntem gata să-I mulţumim pentru bunătatea Sa, uneori nu ne dăm seama că tocmai împrejurările potrivnice sunt binecuvantări deghizate. Predicatorul scoţian George Matheson a avut şi el această problemă. Şi-a dat seama că nu este la fel de gata să-L slăvească pe Dumnezeu pentru lucrurile care mergeau rău ca şi pentru cele ce mergeau bine. Totuşi, după ce a început să-şi piardă vederea, şi-a schimbat modul de gandire. S-a zbătut cateva luni de zile cu povara grea ce căzuse peste el, pană cînd a ajuns la punctul în care a putut să se roage: „Dumnezeul meu, nu Ţi-am mulţumit niciodată pentru ţepuşul meu. Ţi-am mulţumit de mii de ori pentru trandafirii mei, dar niciodată pentru ţepii lor. Aşteptam de la lume să-mi dea recompense pentru crucea mea, dar niciodată n-am văzut în crucea ce-o port, slava mea. Învaţă-mă să apreciez valoarea ţepuşului meu”.


Cand ne socotim binecuvantările, să includem şi slăbiciunile, greutăţile, poverile şi încercările prin care trecem. Dacă facem astfel, vom descoperi că Dumnezeu a folosit dificultăţile noastre mai mult decat „lucrurile bune”, pentru a ne ajuta să creştem spiritual. De ce este aşa? Pentru că în aceste situaţii dificile descoperim suficienţa harului Său. In încercări ne întoarcem spre Dumnezeu. In timp ce depindem numai de El, descoperim că puterea Lui în slăbiciune este făcută desăvîrşită (2 Corinteni 12:9). Stai puţin şi te gîndeşte la modul în care te-a călăuzit Dumnezeu pană aici. Cînd II lauzi pe Dumnezeu pentru binecuvantările tale, îţi aduci aminte să-I mulţumeşti şi pentru spini?– P.R.V.

Iţi mulţumesc de-al încercărilor tumult,
C-am învăţat din ele să Te iubesc mai mult.
Şi cand în focul luptei credeam că nu pot sta,
Am învăţat că zilnic depind de mila Ta. ”   – Sorrell

Cei ce pot să-I mulţumească lui Dumnezeu In încercări transformă poverile în binecuvantări

Painea zilnica

Dincolo de nori

Ce-alin să ştii, păşind prin trista vale,
Umbrită-ades de-al morţii negru nor,
C-o nouă lume-i dincolo de zare,
Un sfânt târâm, unde nu-i plâns, nici dor.

Să ştim în ceasul deznădejdii noastre,
Când lutu-i frământat, trecut prin foc,
Că, dincolo de nori, de zări albastre,
Ni-i pregătit al tihnei veşnic loc.

Şi-n clipele mai grele, mai amare,
Când părăsiţi părem, ai nimănui,
Câtă tărie-aduce-n încercare
Promisiunea însoţirii Lui!

Ne împăcăm cu gândul revederii,
Căci ştim că moartea-i doar un somn mai lung,
Crezând Cuvântul sfânt al mângâierii
C-ai Învierii zori la noi ajung.

Şi câtă pace au chiar în furtună
Acei aleşi care-L iubesc pe El,
Ei au, şi-n vreme rea, şi-n vreme bună,
Un reazem, o nădejde şi un ţel!

Olivia Pocol

Toamna frunzei

E jar pe cerul frunzei când e toamnă
Şi a aprins în ea un tainic foc,
Un dor nestins ce la visări o-ndeamnă …
Mai ieri fusese un gingaş boboc.

A stat în privegheri, în frământare,
Răzbind prin arşiţi de cuptor încins,
Scrutând o lume nouă-n depărtare,
Încet, încet de cracă s-a desprins.

Să-şi afle rostul frunza mea porneşte
Fără să se mai uite înapoi,
Căci vântul aspru-al toamnei o zoreşte …
Şi zboară, zboară fără de ostoi.

Purtată pe-nălţimi care îmbată,
Vrăjită de lumină, de izbânzi,
Se vede-n stare lumea s-o străbată,
Ar duce-orice pe umerii plăpânzi.

Numai că vântul rece-al toamnei bate
A vieţii armonie vrând s-o strice,
Curând din zborul falnic o abate …
Şi-i tot mai greu din nou să se ridice.

Fără culoare, fără de podoabă,
Slăbită frunza zace la pământ …
De ce-s aici, secătuită-ntreabă?
Doar am făcut cu cerul legământ! …

Cum se stingea-n al frunzelor cavou,
Se-aude-o şoaptă-n prag de înserare:
“Te odihneşte până la mutare,
Iată, Eu fac un cer şi-un pământ nou!”

Olivia Pocol 

Rusalii

În ziua Cincizecimii ucenicii erau toţi împreună
În rugă şi-ndemn, în gând, în simţiri, uniţi la un loc.
Ochii, sufletul, nădejdile lor erau aţintite spre partea cea bună
Aşteptând promisiunea Domnului – Duhul Sfânt de putere şi foc –

Deodată din cer a venit un sunet fără de veste
Un trosnet puternic ca vâjâitul unui feroce vânt
Era ceva nemaivăzut, rupt parcă din sul de poveste,
Un sunet nepământean, coborând cerul curat pe pământ.

Nişte limbi ca de foc coborau din a cerului slavă
Împărţindu-se egal, una pentru fiecare din ei.
Şi toţi s-au umplut de putere şi Duh, iar limba gângavă
Primi dezlegarea din frica firească fără temei.

Şi-acolo, la Ierusalim, a fost o trezire la viaţă
Mulţimi de oameni auzeau Vestea Buna în limbile lor;
Duhul Sfânt ridica de pe ochi munţii de ceaţă,
Îngeri cântau şi-L slăveau pe Isus, Mielul biruitor.

Mângâietorul promis, trimis a fost, atunci, la Rusalii
Pe aripi de vânt, năvalnic, cu scop să trezească
Sufletul îngheţat, adormit, ţintuit în vitralii
De nepăsare şi moarte, lipsit de viaţa cerească.

Ca un vânt viguros, prăvălit din Tărie, să-i mişte
Pe-ai Domnului servi, copleşiti de dor după Mire…
Cu limbi de foc a ars în ei a spaimei mirişte
Şi-o sfântă putere le-a dat, să poarte în lume noua vestire.

Cu o vorbire în limbi noi pentru ei şi totuşi ştiute
De fiecare călător, străin pământului sacru iudeu
Oameni veniţi din ţinuturi de-ntuneric umplute
Auzeau cu uimire lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.

Mii şi mii dintre ei îndată primiră al cerului dar
Mântuirea în Domnul Isus, bucuria dulce-a iertării.
Sufletul lor, ca un pământ uscat, sorbea şuvoiul de har
Iar cântecul nou din inima lor zbura pe întinderea zării…

O, Doamne, adu printre noi, astăzi, ploaia târzie
Duhul Tău de putere şi foc, varsă-L şi-n noi
O nouă trezire, o nouă viaţă, autentică, vie
La-ncheiere de veac pe-ai Tăi ucenici să-i facă eroi.

Parţi, Mezi, Elamiţi, Romani, Arabi, s-audă Cuvântul
Întunericul erei moderne, prin Duhul, să fie zdrobit!
Să fie mişcat, zguduit cu putere pământul
Iar omul, ţinta Iubirii supreme, să fie deplin înnoit.

Nicholas Dinu

Trenul vieții

Trec zilele-n zbor, trec și anii
Iar timpul e tot mai grăbit
Sunt tot mai nostalgici castanii
Cînd ramu-i de frunze golit.

Iar noi calatorii de-o viață
Blocați în al timpului tren
Gonim înspre gara măreață
Gonim spre destinul etern.

Sunt stații în care oprirea
Se pare că n-are sfârșit
Răbdarea-ți încearcă simțirea
Durerea îți dă bun venit.

Când trenul vieții se-oprește
Acel loc dă buzna în tren
Cu greu cineva biruește
Să nu fie-atins de infern.

Sunt halte prin valea de plângeri
Ce nu-s anunțate de loc
Aici te confrunți cu înfrângeri
Cu pierderi și jale și foc.

Sunt și gări ce-s pline de pace
De-un farmec plăcut, de parfum
Ce ființa intreagă-ți reface
Și-ți dă iar avânt pentru drum.

E una ce-ți dă bucuria
Ce n-ai mai avut pân’ atunci
Aceasta e căsătoria
Urmată apoi și de prunci.

Familie mică sau mare
Dar locul se dă separat
Același destin are-oricare
Odată în tren instalat.

Biletul se ia la urcare
Dar plata se dă la sfârșit
În orice vagon e-un semn mare
Să nu uiți că ai de plătit.

Dar unii luând-o în joacă
Biletele le-au aruncat
Crezând că degrab-o să treacă
Dar prins ești odată intrat.

Și nu este chip de ieșire
Din trenul de farmec și vis
Decât la finala oprire
La portul final: Paradis.

Căci orișice fi-va s-apară
Oricât discomfort e intern
Oricui interzis e să sară
Afară e iad și infern.

Conductorul cere biletul
Și-apoi e cu roșu marcat
Ștampila deține secretul
În scrisul mărunt: achitat!

C-o pașnică voce salută
Din mână îmi face un semn
Având cicatricea făcută
De cui țintuind-o de-un lemn.

Eu dau să-l întreb: câtă vreme?
Ce gări și opriri tot mai vin?
Dar El mi-a răspuns: Nu te teme
Mai rabdă și-așteptă puțin!

Nostalgic devine prezentul
Gândind la orașul de vis
Trăiesc contemplând sentimentul
Ajuns-am aici. Paradis.

Adio pe veci nostalgie
Adio necaz și dureri
De-acum am pe veci bucurie
Și sfinte, cerști mângăieri.

Întreb pe cei dragi ce m-așteaptă
Conductorul unde sa dus?
Și-un Înger îmi spune în șoaptă:
Conductoru-i Domnul Isus!

Dar până in ziua slăvită
Te rog Tată dragă frumos
Dă-mi har și credință-ndoită
Mereu să-Ți rămân credincios.

Daniel Hozan

Povestea unui sentiment

De-o perioadă, ceva în mine
s-a- ntâmplat,
Ceva, ușor, ușor, s-a infiltrat,
Un sentiment a început să capete puteri în mine,
Dar nu mi-a făcut bine.

Eu, la rândul meu, destul nu am luptat,
Valul, încet, m-a purtat,
Fără să-mi dau seama, departe am ajuns,
Lui Dumnezeu în tot nu m-am supus.

Mă rugam, ascultam și citeam,
Dar bine nu mă simțeam.
Parcă lumina mea s-ar fi dus,
Sufletul altcuiva i s-a supus.

Chiar dacă a fost încercare,
A fost una grea și mare.
Nici acum de tot nu am scăpat,
Dar am văzut ce-i cu adevărat.

Dumnezeu în mai multe rânduri mi-a arătat,
Mi-a vorbit și lângă El m-a luat,
Mi-a demonstrat, dar eu nu am văzut,
Ochii orbiți îi aveam, să văd nu am putut.

Abia acum, după zile în care mai puțin mă luptam,
Mi-am dat seama în ce mă găseam,
De-ale mele sentimente cineva și-a bătut joc,
S-a jucat cu al inimii foc.

E-o ispită cum până acum n-am mai avut,
Îi mulțumesc lui Isus că nu s-a întâmplat mai mult,
De cel rău El m-a păzit,
Căci altfel, nu știu unde m-aș fi găsit.

Și-acum, după toate acestea poate mi-e greu,
Să lupt, să birui, să fiu stăpână pe sentimentul meu,
Dar voi trece ușor cu ajutor de sus,
Vreau să plâng și să strig „Ia-mă-n brațe, Isus.”

Cred ca nu-i nevoie să zic mai mult,
Poezia asta arată starea în care sunt.
Tot ce-a fost de spus, am spus,
Acum, mă întorc înapoi la Isus.

Doamne, iartă-mă, te rog,
Am aprins, dar nu Ție, al inimii foc.
Reînvigorează-mă, vino aproape de mine,
Vreau sută la sută să fiu bine.

Să nu mă mai intereseze nimeni și nimic pe Pământ,
Să nu uit al Tău legământ,
O, cu suspine negrăite strig,
Privește cu milă la ceea ce zic.

Facă-se voia Ta,
În tot și pentru viața mea,
Te iubesc, Isus,
Și-ajută-mă să fiu gata să zbor cu Tine, sus.

Să nu mă mai fure al lumii vis,
Să fiu cu gândul doar la Tine și-al Tău Paradis,
Pe cel rău dă-mi putere să-l depășesc,
Peste ispită să trec peste, în Tine să cresc.

Muntean Olivia 

Ca un munte

Ca un munte între dealuri,
Ca un foc între scântei,
Ca un râu trecut de maluri
E Cuvântul Bibliei!

Printre toate ce-s în lume
Cărți și manuscrise vechi
Ce-s numite de om ”bune”
N-au ajuns pe la urechi

Cuvinte mai dătătoare
De viață și de har!
Biblia cea salvatoare
Este-un sfânt mărgăritar!

Cartea-aceasta dovedește
Că exist-un Creator
Care zilnic stăpânește
Peste omul muritor,

Peste-ostroave, peste ape,
Peste-a lumii-împărății
Și departe și aproape
E prezent oriunde-ai fi… !

El e Cuvântul cel Veșnic
Viu și lucrător și drept
El e Dumnezeu puternic
Și în toate înțelept!

Nu-s cuvinte să cuprindă
Măreția Celui Sfânt:
Poate cerul să întindă
Ca pe-un cort peste pământ,

Face semne nevăzute,
Încă de vreun om sub cer
Poate munți ca să strămute,
Scoate lava din crater,

Cheamă astrele pe nume,
Fulgerele-L știu…și fug,
Potolește marea-n spume,
Cheamă omul dintr-un rug,

El se luptă cu dreptate,
Cu-adevăr e-ncins la brâu
Credincios este în toate
Și pe toate ține-n frâu!

Chiar de mulți Îi stau în cale
Și se pun chezași în drum,
Dumnezeu cu-a’ Sale care
Trece și preface scrum

Orișice împotrivire,
Orice plan făcut de om.
El păzește-a Sa zidire,
Cercetează pom cu pom,

El nu are trebuință
De-avocat, de-apărător.
Toate Îi sunt în putință,
Căci e Drept Judecător!

El Își apără lucrarea
Ce-a ‘nceput jos pe pământ.
Tot ce vrea-i doar ascultarea
De Cuvântul Său cel Sfânt!

Nu se teme nici de gloate,
Nici de omul furios;
Când El zarea o străbate
Ca un Fulger luminos,

Se-ngrozesc atunci dușmanii
Dau ‘napoi, se prăpădesc…
Unde sunt a’ lor strădanii
Și cei ce te urmăresc?

Cum să mai cauți scăpare
La cei răi, când știi că sus
Într-o veșnică splendoare
Șade Veșnicul Isus!

El păzește a Sa turmă,
O-ngrădește cu-al Său brat,
Chiar de porcii vin și scurmă
Și se-ntinde câte-un laț

Să mai prindă cate-o oaie,
O oița-un mielușel,
Vin și lupi și mai jupoaie
‘Ici pe ‘colo câte-un miel,

Totuși El este Păstorul,
El veghează peste tot,
El va fi Judecătorul
Ca și-n zilele lui Lot!

El va face deosebirea
Între cel rău și cel bun
Cel ce a trăit sfințirea
Va trăi cu-al Său Stăpân!

Cel ce și-a stricat purtarea
Și-a umblat după desfrâu,
Aspră-i va fi acuzarea,
Lacrimi îi vor curge, râu…

Deci mai bine, azi cu toții
Sinceri, să ne cercetăm:
Cel ce judeca-va morții
Știe și unde umblăm,

Și-orice faptă și vorbire…
Totu-i gol, descoperit
Șansa este doar SFINȚIRE,
Pentru cerul cel slăvit!

Nu mai e timp de gândire,
Nu e loc de dat ‘napoi…
Ia astăzi o hotărâre
Pentru ziua de apoi!

Hotărăște-ți azi destinul
Tu decizi, e viața ta…
Cine îti este stăpânul?
Pe ce cale vei umbla?

De aceasta va depinde
Întru’ totul soarta ta:
Dă navală, și vei prinde
Loc la masă-n Slava Sa!

Pentru ce să pierzi tu totul
În Împărăția Lui
Ca în iad să te-ardă focul
Pentru restul timpului?

Mai există o portiță,
Încă mai este și har!
Prin adâncă pocăință
Primești mântuirea-n dar!

Azi, căci mâine nu se știe
Dacă ai să mai trăiești?
Pentru-a Lui Împărăție
Poți ca să te pocăiești!

E aproape să se-arate
Slava Marelui Hristos!
Deci renunță azi la toate
Să trăiești de-acum frumos,

Mare-ți va fi răsplătirea,
Nicicând nu vei regreta,
Vei gusta ce-i nemurirea
În Împărăția Sa!

El, Mesia, Preaînaltul
Va domni pentru vecii!
Leapădă deci tot păcatul
Așteptând aceea zi.

Luptă, rabdă, iartă toate
Uită-ți tot trecutul tău,
Doar prin Dumnezeu se poate
Face bine din ce-i rău.

Cheamă-L în a ta viață,
Spune-i Lui tot greul tău
Si El îți va da speranță
Și puteri pe drumul greu.

El e Totul, îndrăznește,
Doar prin El încă ești viu
Nu-L auzi cum îți șoptește
Că vrea să îți spună ‘fiu’?

Ca un Tată, cu iubire
Poartă grija ta mereu,
Vrea să îți dea mântuire
Prin Isus, prin Fiul Său!

Ce-a murit pentru păcatul
Lumii-ntregi și pentru-al tău…
Recunoaște că-Împăratul
E Fiul Lui Dumnezeu!

Doar atât, și ai salvare
Doar atât, și ești iertat… !
Poate-i ultima strigate
Și-apoi vei fi judecat…

Azi câstigă-ți mântuirea,
Azi primește-L pe Hristos,
Caută să trăiești sfințirea
Pentru Cerul Glorios!

Valentin Ilisoi 

Copacii din pădure

Un vânt, un foc sau putregaiul,
Pot să distrugă lemnul verde
Tu ești copac într-o pădure
Chiar dacă-ți vine greu a crede
Plantat de Domnul prin credință
Pus lângă apa de izvor
Cu frunze, roade și verdeață
Copac printre atâți arbori

Pădure verde cu pomi vii,
Plantată de Domnul Isus
Te-nalți spre ceruri tot mai sus
Ești mare între măreții!
Fii veselă și bucuroasă
Că Domnul îți poartă de grijă
Securea nu a fost înfiptă
La rădăcina din copaci.

Și Cel ce judecă pământul
Își cercetează toți pomii
Vrea ca pădurea lui cea verde
Să aibă numai bogății!
Suntem cu toții pomi sădiți
Prin dragoste și bunătate,
Scăpați am fost de foc și moarte
Prin lemnul crucii altoiți.

Și toți copacii din pădure
Să-și cerceteze starea lor
Că dacă a venit uscarea
Ea a venit din interior
Stăpânul poate doar să taie
Tu singur poți să curățești
E viața ta, copacul verde…
Ai grijă să nu rătăcești.

Și de nu poți să vezi pădurea
Și de nu poți să stai cu-ai tăi
Dacă din pricina furtunii
Ești doborât, cu vânătăi…
Stăpânul poate să ridice
Să sape a-tale rădăcini
Să scoată putred și păcat
Făcând din tine om divin.

Tu ai nevoie de Isus
Ca bucuria ta să crească
Prin Duhul Sfânt se poate azi
Ca inima să îți rodească!
Să înverzești iarăși la loc
Să scoți fierul securii afară
Prin seva vieții de putere
Să-ajungi în mununata țară!

1 Cronici 16:33 ”Să chiuie copacii din pădure înaintea Domnului! Căci El vine să judece pământul.”