13 Decembrie

Sare câta va vrea.” Ezra 7:22

Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22).

Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har.

Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie. Credinciosule, înfaţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

Meditaţii C. H. Spurgeon

3 Octombrie

Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea? ” Evrei 1:14

Îngerii sunt ajutoare nevăzute ale sfinţilor lui Dumnezeu. Ei ne poartă pe mâinile lor, ca să nu ne lovim piciorul de vreo piatră. Loialitatea faţă de Domnul îi face să poarte un mare interes copiilor iubirii Sale. Ei se bucură de întoarcerea fiului risipitor acasă la tatăl şi întâmpină sosirea credincioşilor în palatul Regelui de sus. In timpurile străvechi, fiii lui Dumnezeu au fost favorizaţi cu apariţia lor vizibilă, şi astăzi, deşi noi nu-i, vedem, cerul este deschis şi îngerii lui Dumnezeu coboară şi urcă deasupra Fiului Omului, ca să-i viziteze pe moştenitorii mântuirii. Serafimii zboară încă purtând cărbuni aprinşi de pe altar, ca să atingă buzele oamenilor prea iubiţi. Dacă ochii noştri ar fi deschişi, am putea vedea caii şi carele de foc din jurul slujitorilor lui Dumnezeu; fiindcă am ajuns la un mare număr de îngeri care păzesc şi protejează sămânţa regală, versurile lui Edmund Spenser nu sunt ficţiune poetică:

Cât de ades brăzdează cerul cu aripi de aur
Ca nişte soli cereşti, înaripaţi cu har
Să lupte lângă noi pe-al răului hotar!

La ce demnitate se ridică cei aleşi atunci când strălucitorii curteni ai cerului devin slujitorii lor supuşi! La ce grad de comuniune suntem înălţaţi prin părtăşia cu fiinţele cereşti! Cât de bine suntem apăraţi, de vreme ce toate cele douăzeci de mii de care de foc ale lui Dumnezeu sunt înarmate pentru eliberarea noastră! Cui îi datorăm toate acestea? Să-L iubim întotdeauna pe Domnul Isus Christos, fiindcă prin El am fost aşezaţi „în locurile cereşti” (Efeseni 2:6), deasupra împărăţiilor şi puterilor. El este Cel al cărui tabără este „în jurul celor ce se tem de El” (Psalmi 34:7). El este adevăratul Mihail care a învins balaurul. Toată slava Ţi se cuvine Ţie, Isuse! Ţie, îngerul prezenţei lui Dumnezeu, îţi oferă această familie rugăciunile ei de dimineaţă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 Proverbele 15:15 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

23 Iunie

„Efraim este o turtă, care n-a fost întoarsă. „Osea7:8

O turtă care n-a fost întoarsă este necoaptă pe o parte, iar Efraim era, în multe privinţe, neatins de harul ceresc. Deşi parţial era ascultător, mai avea multă răzvrătire. Suflete, te implor, vezi dacă nu este acesta şi cazul tău. Eşti conştiincios în lucrurile Domnului? Locuieşte harul în chiar centrul fiinţei tale, ca să-i simţi lucrarea divină în toate puterile, acţiunile, cuvintele şi gândurile tale? Sfinţirea în duh, suflet şi trup trebuie să fie dorinţa şi rugăciunea ta; deşi sfinţirea s-ar putea să nu fie desăvârşită în tine în toate privinţele, totuşi va fi universală în acţiunile ei; nu va fi o aparenţă de sfinţenie într-un loc, şi pete de păcat în altul, fiindcă altfel vei fi şi tu o turtă care n-a fost întoarsă.

O turtă care n-a fost întoarsă se arde curând stând lângă foc şi, deşi nici un om nu poate fi prea religios, există unii care par arşi de zelul lor bigot pentru partea de adevăr pe care au primit-o, sau care sunt făcuţi scrum de tăciunii unei ostentaţii fariseice lăudăroase, înfăptuind performanţele religioase care le convin. Asumarea aparenţei unei sfinţiri superioare însoţeşte adesea absenţa totală a evlaviei adevărate. Sfinţii din public devin demoni în particular. Ei stau în faină ziua şi în funingine noaptea. Turta este scrum pe o parte şi aluat pe cealaltă. Dacă la fel este şi cu mine, întoarce-mă, Doamne!

Întoarce-mi firea ne sfinţită la focul iubirii Tale, şi fă-mă în stare să simt căldura slăvită. Lasă-mi partea arsă să se răcească o clipă, cât timp îmi văd slăbiciunea şi lipsa de căldură atunci când sunt departe de focul Tău ceresc. Nu mă lăsa să fiu o persoană cu două feţe, ci una singură, supusă influenţei puternice a harului domnitor; fiindcă ştiu că dacă rămân o turtă care nu a fost întoarsă, şi dacă nu am parte de harul Tău pe amândouă părţile, voi fi ars pentru totdeauna în , flăcările veşnice” (Isaia 33:14).

Meditatii zilnice

C.H. Spuregeon

Porumbelul cel Sfânt

Trâmbițele sună, o poartă în cer,
Porumbelul Sfânt se – ndreaptă spre Israel:
-Aduc  mângâiere, apă vie, de sus,
Mireasă iubită, se va întoarce Isus!

Susură  izvorul un cântec de dor:
„-Am văzut Porumbelul dincolo de nor,”
M – a salutat cu multă iubire, de sus,
Aduc Mângâiere, Pace, de la Isus!”

Un vânt mângâie   ușor spicele de grâu,
Șoaptele lui seamănă cu valuri de râu:
-Acest Porumbel alb nu – i de aici, vine de sus,
Aduce balsam pentru răni, de la Isus!

Se leagănă iar în vânt   ramuri de măslin,
Căci ele simt venirea unui sol divin:
-Acest Porumbel alb vine dintr un sfânt loc,
Cu limbă îngerească, sfinte limbi de foc.

Strigă   mulțimea strânsă la Ierusalim:
-Este  o minune, este un sol divin!
Știu că e din cer, și eu cunosc vocea Sa,
„Vino Porumbel  Sfânt”, strigă inima mea!

 Arancutean Eliza

Prima Revărsare

Oglindiți în Slava Sa, îngerii se-nchină,
Din aripi împrăștiind raze de lumină…
Se pogoară Duhul Sfânt, Darul să-Și împartă,
Peste sufletele-arzând, strânse laolaltă.

Limbi de Foc dumnezeiesc se ivesc îndată,
Slavă răspândind în jur, în odaia toată.
Frații cântă-n alte limbi o cântare nouă;
Cu Lumină din Eden a-nceput să plouă.

Ce Putere! Ce minuni! Pe pământ răsună,
Predicată-n zeci de limbi, Vestea cea mai Bună!
Îngerii privind spre Har, cad în adorare:
Duhul Sfânt a săvârșit prima Revărsare…!

Mănescu Mihaela 

Duhul Sfânt de la Rusalii

„Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic… . Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei. Şi toţi s-au umplut de Duh Sfânt.”
Faptele apostolilor 2

Floarea își întoarce capul după soare,
Cerbul însetat atras e de  izvoare,
Sufletu – mi  ridică ochii spre înălțimi:
-Doamne, trimite -mi ploaie vie și sprijin!

Păsări călătoare, pe aripi de vânt,
Caută semințe, pe holde, și pe câmp,
Sufletul meu  tot așteaptă mana din cer:
-Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Barca cu pânzele albe, ridicate,
Tăcută, așteaptă ca vântul  s – o poarte,
Sufletul meu așteaptă al cerului vânt:
-La cârma vieții să vii, Duhule  Sfânt!

Inima  întunecată, de boli și de nori,
Așteaptă limbi de foc să – i aducă noi zori:
-Duh Sfânt de la  Rusalii, adu balsam de sus,
Să pot să strig lumii,”M- a vindecat Isus!”

Duh Sfânt de la  Rusalii, de la Dumnezeu,
Adu – mi iar Cântarea ce o știm doar Tu și eu!
Ochii sufletului se tot uită la cer,
Îndură – te, Dumnezeul lui Israel!

Duhul Sfânt  pornește ca o vijelie,
Glasul Său devine dulce melodie,
În inimă, sădește un crin alb și sfânt;
-Aduc ploaie târzie, din cer, un Cuvânt;

„-Sunați cu trâmbița pe Muntele Meu Sfânt,
Răspândiți în lume al Domnului Cuvânt,
Întoarce-te la Domnul, vino iar la El!
E vremea din urmă, ascultă, Israel!”

-Vino, Duh Sfânt, Tu, al Nordului  Vânt  de foc,
Fala și mândria gonește-le pe loc!
Și fă să crească  crinul cel alb și frumos,
Însetat de ploaie cerească și Cristos!

Arancutean Eliza 

Strainul

Pe drum inspre Emaus paseam. Cu ochii tristi,
Descurajati si singuri, lasam in urma dorul,
Inmormantat in stanca; am fost idealisti
Punandu-ne nadejdea-n Isus Invatatorul.

Lipsiti de bucurie, vorbeam. Dar un Strain,
Se-apropie si merge la pas cu noi de-odata;
Nu-I recunoastem chipul, nici glasul Lui blajin,
Nici blanda Lui privire. El ne intreaba-ndata:

-„Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbati?”
-‘Cum, esti Tu singur care nu stii cele-ntamplate? ‘
-„Ce?” a-ntrebat Strainul. Iar noi, debusolati,
I-am povestit de Isus cu inimi tulburate.

Credeam ca El e-Acela ce ne va izbavi,
Insa, mai marii nostri L-au osandit la moarte;
Si iata, sunt trei zile de cand Isus muri,
Si-a noastre idealuri s-au dovedit desarte.

Ba inca in uimire ne-au pus niste femei,
Marturisind c-avura-o vedenie de ingeri,
Spunand ca viu e Domnul, dar nu avem temei,
Oprit e orologiul acestei mari infrangeri.

„O”, a-nceput Strainul, ‘nepriceputi sunteti
Cand este ca sa credeti tot ce a spus Scriptura,
Hristos veni sa moara’, voi pace sa aveti,
O pace care-mpaca cu Dumnezeu faptura.

Si ne-a deschis Cuvantul, si tot ne-a talcuit
Ce-i scris despre Mesia, dand valul la o parte;
In inimile noastre un foc s-a intetit:
„Ramai cu noi”, Straine, nu merge mai departe.

Si a ramas Strainul, si paine-a frant cu noi,
In clipa-aceea ochii ni s-au deschis pe data,
Si focul, ca un fluviu, nestavilit suvoi,
Porni ca sa cuprinda fiinta noastra toata.

Isuse, Domnul nostru, esti viu cu-adevarat!
Ai mers cu noi alaturi; si epica-ntristare,
Si dorul frant din inimi, si visul spulberat,
Le-ai transformat pe toate in zi de sarbatoare.

Tu ne-ai deschis Scriptura, si ochii ne-ai deschis,
Si-a inimii obloane-au fost date la o parte.
„Ramai cu noi”, Isuse, pe veci, caci ne-ai promis
Ca de a Ta iubire nimic nu ne desparte.

Inspirata din Luca 24:13-35.

Anca Winter 

25 Aprilie

Scoală-te, iubito, si vino, frumoaso!” Cântarea Cântărilor 2:9

Aud vocea Prea Iubitului meu! El îmi vorbeşte chiar mie. Primăvara zâmbeşte pe pământ, şi El nu mă lasă să dorm spiritual când întreaga natură din jurul meu se scutură de asprimea iernii. El mă îndeamnă „scoală-te” şi bine face, fiindcă am zăcut destul printre câmpurile de maci ale lumii. El s-a sculat, şi trebuie să mă scol şi eu. De ce să nu mă despart de praf? De la iubirile, dorinţele, scopurile şi aspiraţiile mele josnice, trebuie să mă întorc spre el. El îmi spune „iubito” şi mă consideră frumoasă; acesta este un motiv în plus să mă scol. Dacă El mă înalţă şi crede că sunt frumoasă, cum aş putea să mai zăbovesc în corturile Chedarului şi să mă însoţesc în Continuare cu fiii oamenilor?

El îmi spune „vino”. Mă cheamă să mă îndepărtez de tot ce este egoist, înjositor, lumesc, păcătos; da, fiindcă religia lumii nu II recunoaşte şi nu respectă taina vieţii înalte, El mă cheamă. „Vino” nu este o chemare aspră, fiindcă ce ar putea să mă ţină legat de deşertăciunea lumii şi păcat? O Doamne, dacă aş putea aş veni, dar nu pot scăpa pe deplin de chemările lumii. Aş vrea, dacă este posibil să nu am nici ochi, nici urechi, nici inimă pentru păcat. Tu m-ai chemat spunându-mi „vino”, şi aceasta este o chemare melodioasă. Să Vin la Tine înseamnă să mă întorc acasă din exil, să ajung la ţărm din mijlocul furtunii, să mă odihnesc după o trudă nesfârşită, să ajung pe culmea dorinţelor şi visurilor mele.

Dar Doamne, cum poate să se ridice o piatră, şi un bulgăre de pământ să se înalţe? O, ridică-mă; condu-mă. Harul Tău o poate face. Trimite Duhul Ţău să-mi aprindă inima cu foc sfânt, şi mă voi ridica până voi părăsi vechea viaţă, ca să pot veni spre Tine.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Carul de foc

Mă gândesc așa, o, Doamne, dacă aș fi fost Ilie
Aș urca-ntr-un car de foc ca să mă desprind de glie?
Mă oprește numai faptul c-acel car era de foc
Și mă-nfricoșez la gândul: „Oare n-aș fi ars pe loc?”

Oare ce primește focul dacă nu tot foc în el?
Căci orice e diferit, l-ar fi mistuit de fel
Mă gândesc că și Ilie tot un foc în el avea
De-a putut să urce-n carul care sus în cer ducea.

Toți știau că Domnul ‘nalță pe Ilie sus la cer
Poate se-așteptau să urce într-un car făcut din fier
Ce măsură de credință a avut în el Ilie
Te rog, Tată scump din ceruri, să îmi dai puțin și mie!

Fă-mi ca inima sa ardă pentru Tine necurmat
Ca să pot să trec prin Focu-Ți, ca să ies tot mai curat
Orice vas e curățit și e întărit prin foc
Fără încercarea asta nu e bun, nu-i bun deloc!

Vei descoperi prin foc tot ce facem și clădim
De e aur, pietre scumpe, sau e fân tot ce zidim
Dacă ai aduce carul ca să urc în el și eu
Oare n-aș arde ca fânul? Cred că, Doamne, n-ar fi greu…

Dă-ne vremi de pocăință ca s-ajungem în grânare
Și ferește-ne de pleava aruncată spre pierzare
Și când carul Tău de slavă pogorât-ai să ne-aduni
Dă-ne inimi ca să ardă, pentru ceruri fă-ne buni!

Camelia Stîngaciu