„Bea-l tot!”

V-aţi gandit vreodată la apele care curg continuu peste stancile cascadei Niagara? Dar la milioanele de flori care împanzesc campurile şi pădurile unde nici un ochi de om nu le-a văzut vreodată? Apa şi florile nu sunt lucruri de prisos; ele ilustrează generozitatea cu care Dumnezeu ne dăruieşte totul din cauza bunătăţii Sale şi a harului Său fără margini. El ne invită să luăm, fără plată, din infinitele Sale resurse pană ce vom fi pe deplin satisfăcuţi.
Un băieţel a avut un accident şi a fost spitalizat. După ce a fost pus în pat cat mai confortabil, o soră medicală i-a adus un pahar mare cu lapte. S-a uitat cu poftă la el, dar nu l-a luat. Venea dintr-o familie săracă unde rare ori îşi potolise foamea în întregime. Dacă a primit un pahar cu lapte, a fost numai în parte umplut, şi chiar şi atunci trebuia să-l împartă cu unul din frăţiorii lui. În sfarşit, s-a uitat la pahar şi la sora medicală, apoi a întrebat: „Cat pot să beau din el?” Sora medicală i-a răspuns: „Bea-l tot! Mai este!”


Tot aşa, nu există limite ale graţiei divine din care putem gusta în mod gratuit. Izvoarele reamprospătării spirituale curg în permanenţă pentru a aproviziona pe cel credincios zi de zi. Suntem binecuvântaţi „cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti, în Cristos” (Efeseni 1:3), şi acestea includ şi iertarea (v. 7), cunoştinţa (v. 8), moştenirea vieţii veşnice (v. 11) şi siguranţa CV.13). Avem o bogăţie a graţiei divine asigurată pentru acum şi pentru veşnicie (Efeseni 2:7). Nu trebuie să cerem toată ziua: „Doamne, binecuvantează-măt”, ci mai degrabă să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru harul bogat care deja este al nostru!      – H.G.B.

El ne dă mai mult har cand poverile sporesc,
Trimite putere cu cat munca e mai tenace.
El vine cu mila cand durerile ne cresc,
Şi la mulţimea-ncercărilor răspunde cu pace.” – Flint

Cele mai mari nevoi pe care le avem nu pot întrece bogăţia resurselor lui Dumnezeu

Painea zilnica

Cine…?

Cine spune florilor când să-nflorească,
Și vremii când să se-ncălzească?
Numai Domnul, El e cel ce stăpânește,
Și de toate se-ngrijește.

Cine spune soarelui când el să răsară,
Dar și lunii când ea să apară?
Numai Domnul, El e cel ce stăpânește,
Și de toate se-ngrijește.

Cine ne trezește-n fiecare dimineață,
Și ne-ngăduie o nouă zi din viață?
El e Domnul, a cărui dorință,
Este să-I dăm viața noastră-n folosință.

Cine plânge pentru fiece păcat,
Și Cine de Pământ pân-acum s-a îndurat?
Domnul care strigă acum,
Către cei ce pierd ultima chemare din a lor drum.

Creștinii inimile și-au murdărit,
Prin simplul fapt că un păcat au săvârșit.
Mulți de Domnul au uitat,
La păcat s-au întors imediat.

Cei ce pe Domnul Îl iubesc,
Pe vrăjmași îi biruiesc.
Ei nu uită nicicând,
Că Domnul vine în curând.

Muntean Olivia 

Pași spre Înviere

De vrei să calci pe urmele ninsorii
Chiar și-n Aprilie, când din copaci a nins,
Să mergi tăcut, cu sufletul aprins
Căci e omătul cald al Sărbătorii!

E Paștele… ca un sărut divin
Căzut pe fruntea dimineții tale,
Când roua ni se sparge în cristale,
De iarba crudă, câtuși de puțin.

Respiră adânc și crinii noi – născuţi
De dincolo de ziduri și ferestre,
Când nopțile ne scapă din căpestre,
Ca niște murgi, prea tineri și micuți.

Măsor pe umeri un potop de flori
Ce s-au ascuns timide și năuce,
De-un Trandafir, Ce-a sângerat sub cruce,
Sub cerul înțesat cu nori.

Ne-a mai rămas un boț de ziuă albă
Ce pâlpâie în florile de nalbă! …
Iar din altoiul vremii și-al tăcerii,
Au înfrunzit și pașii Învierii!

Viorel Balcan Valentin

Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi 

Primăvara mea

Primăvară primăvară, oare cand te voi zări?
Când in piept a ta  mireasma minunata voi simti?….
*
Cat astept sa treaca iarna, frigul ce l-am indurat
Florile sale de gheața, ce de gheață m-au lăsat
Cerul mohorât si palid fara soarele frumos
Nori de plumb ce-nchid zenitul, sigiland-ul nemilos.
O natura inghețata, prinsa ca-n perdea de frig
Geru-nțepator ce adesea nu te lasa sa respiri
Ploaia rece, ca de gheața, ziua scurta, ca un vis
Noaptea lunga, fara luna, bezna grea, de nedescris
Dimineața mohorâtă, prea tarziu parca venind
Ale serii  umbre sumbre ce prea repede se-ntind
Crivățul ce biciuiește fața mea necontenit
Mici săgeti ce fara mila vin in trupul meu sfrijit.
Câmpul mort, fara de viata, fara gâze, fara flori
Crângul fara pasarele, fara de privighetori.
Râurile inghețate mute fara clipocit
Timpul ce nu-si face cursul, care parca s-a oprit
O tacere nemiloasa peste suflet apasand
Umbre grele de tristete peste inima lasând.
Doar un sâmbur de speranta ca intâiul ghiocel
Incolteste la viata, ca un dor zburând spre cer
Si o ruga se inalța catre Tatal meu slavit
Care sta mai sus de zare, sus pe tronul stralucit:
-Ada Doamne primăvara ce atât am așteptat
Ca sa uit de gerul groaznic ce atât am îndurat
Fă pe bolta sa răsara soarele stralucitor
Ce natura incalzeste pe un cer fara de nori
Ada Doamne la viata tot ce odata a fost mort
Caci de spui Tu, ia fiinta, toate-n viata se intorc
Fă sa înverzeasca iarba, campul verde in culori
Sa se umple de splendoare, cu parfum de mii de flori
Cu furnici muncind in cete, fluturi sute si bondari
Cu albine-n roiuri multe zumzăind dupa nectar
Cu pârâuri ce curg line, cu privighetori cantand
Si cu mii de pasarele ciripind vesel in crang
Fă copacii sa-nfloreasca, pomii sa se-mbrace-n flori
Ca pentru o nunt-aleasa in ținut de sarbatori
Fă sa simt in piept mireasma minunatei primaveri
Cu a sa lumina calda, cu-adieri de mângâieri
Fă ca soarele pe ceruri să ramana pururea
Sa n-apuna niciodata peste primavara mea!

Emanuel Hasan

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici

Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Privesc la picurii de ploaie

Privesc la picurii de ploaie,
Ce bat ușor în geamul meu,
La florile ce râd în glastră,
Și Te slăvesc, sfânt Dumnezeu.

Privesc în jur și văd minunea,
Tot ce-ai creat este sublim,
Totul produce bucurie,
Mă plec în fața ta, mă-nchin.

Privesc la bolta cea senină,
Cerul măreț și glorios,
Văd dincolo de nori Cetatea,
Pe Mirele Isus Cristos.

Privesc la tot ce se întâmplă,
Și văd că timpu-i pe sfârșit,
Acest pământ curând va arde,
Veșnic e cerul mult dorit.

O, Doamne mare, slavă Ție,
Nădejdea mea în ceasul greu,
Privesc la cer cu bucurie,
Și Te aștept, o, Domnul meu.
Amin

Ica Drăgoi

Rugăciune amară

Doamne,nu-l lăsa pe-acel ce umblă să omoare,
Scapă-i pe nevinovații care-i cad în gheare
Când ucid cu glonț ori pâră ,cu cuțit sau pană,
Țne mâinile vrăjmașe,negre de hienă!
Nu-l lăsa pe-acel ce-și vinde sufletul de frate,
Scapă-l pe cel bun din cursa,gurii blestemate
Când pe bani sau frică vinde,unul -sau o sută,
Prinde,Doamne,limba care vinde când sărută,
Nu lăsa tâlharul care fură și aprinde,
Scapă casa către care mâna lui se-ntinde,
Ori că fură snopi,ori suflet,arde vieți ori case,
Prinde-i gheara blestemată,nu-i lăsa foloase!
Nimicește lanț și cursă,sfarmă jug și cheie,
Nicăierea om sub soare,rob să nu mai steie,
Că,sub ce cuvânt s-ar pune,astea-s veșnic rele,
Rupe,Doamne,Forța care pune lumea-n ele!
Adă ziua să nu fie nici caini,nici iude,
Nici cu sânge,nici cu lacrimi lumea s-o mai ude,
Nici tiranii,nici tâlharii pacea s-o-nspăimânte,
Peste groapa tuturora dragostea să cânte!
Căci de-atunci nainte pacea,florile și cântul,
Iar lumina Fericirii din Eden visată
Ar cuprinde lumea-ntreagă pentru-ntâia-și dată!

Traian Dorz

Gânduri despre un Mare Poet

Când  privighetoarea cântă,
Toate păsările tac,
Toate florile se-ncântă,
E liniște și pe lac.

Tot așa e când răsună
Harfa lui Orfeu pe mare:
Glasul de sirene sună..
Dar n-aduce  tulburare.

Ulisse-aude-acel imn.
Fără  aspra cetluire,
Cântul de aed sublim
Îl păzește de-amăgire.

Iason ascultă senin,
Fără legănări străine:
Versul  de Poet Divin
Îl ferește de ondine.

Și eu ascult fermecată
Ca meteorul, recules
Orbit de superba cometa
Trubadur prin Univers.

Până s-ascult, o Doamne, vocea-Ți
Filtrată prin divina armonie
Ce spală sufletul în lacrimi
Urechea-mi n-auzise poezie.

Marele Poet este El…nu vreun om, oricât ar fi de talentat.
Marinau Daniela