Acum este momentul

Acum este momentul
Să stai-naintea Sa.
Cât încă-aprins e becul,
Seară-i, nu noapte grea.

Cât floarea-i înflorită,
Frumoasă la fereastră,
Apropie-te-I cântă
Ce simți, sufletu-ți varsă!

Adu-I o mulțumire
Purtată-n piept cu dor,
De simți că ocrotire
Ești și de ajutor,

Pentru cei dragi din casă;
Încă poți curăța
Chiar dacă nu le pasă,
Cât poți tu rezista.

Nimic nu pare greu,
Nici nu poți compara,
Gândind la Domnul meu
Cât a putut căra.

Cărat-a-a mea povară,
Dus-a păcatul meu,
Spălat-a rana-amară,
Făcându-mă om nou.

Acum simt că e vremea
Să stau-naintea Lui.
Să nu mă-ntind, că lenea
Mă poartă iar hai-hui.

Și iar nu am putere,
Și iar zic că sunt slab,
De nu vin și-n durere
Să-Ți mulțumesc degrab`

Slujind celor din casă,
Văzându-mă că tac,
Că toate pun pe masă
Și tot ce pot eu, fac,

Cât pot, cu bucurie:
Spăl, șterg, mătur, gătesc,
E ca și cum le-aș scrie:
„Ce mult eu vă iubesc”!

În inima mea mare,
Primindu-vă pe toți,
Străini din depărtare,
Gineri, nurori, nepoți…

Copiii mi-au crescut
Și-mi sunt ca o răsplată.
Mult ajutor îmi dau,
Sunt binecuvântată!

Nu sunt mai bun ca alții,
Nu că-aș fi meritat,
Privind prin generații,
E har nemeritat.

Cum să nu-I mulțumesc,
Chiar dacă-s încercat?
Slujindu-i,”Te iubesc”!
Îi scriu Lui ne-ncetat.

Lidia Gheorghe 

Anul nou

Din cireșul veșniciei
S-a mai scuturat o floare
După ce-a visat sub lună
După ce-a surâs sub soare.

Și-n clipita-n care floarea
A căzut pierind în vânt,
Câte visuri neîmplinite,
Câte doruri nu s-au frânt!

Dar în locul celei duse,
Altă floare vine acum,
Sufletul să ni-l îmbete
Cu nemaigustat parfum.

Și cum primăvara codrul
Muguri mii desface-n rouă,
Floarea nouă ne aduce
Muguri de nădejde nouă..

Îmbrăcați al vostru suflet
În veșmânt de sărbătoare
Și primiți cu imn de slavă
Noua veșniciei floare.

Iar dacă-ntre voi iubirea
Va cânta fără să plângă,
Nici un vis n-o fi himeră,
Nici un dor n-o să se frângă.

Vasile Militaru

Altă dată…

… Altă dată, poate mâine,
Când își strânge pomul floarea,
Când se-nchide largul zării și își leapădă splendoarea,
Când e boală şi nu-i pâine,
Iar tu n-ai nici o ieșire pentru starea disperată,
Fiindcă-atunci când ai de toate, totul lași pe altădată.

— Astăzi suntem ocupați,
Însă, dacă insistați,
Ne legăm că într-o zi
Vom veni
S-auzim ce ne-ndemnați.

… Altă dată, peste-un an,
Peste doi sau cine știe?
Să te-nsori, să-ți creşti copii, să mai faci ce-o fi să fie,
Adunând ban lângă ban;
Până-ți intră moartea-n casă, iar tu n-ai nici o putere
Fiindcă nu cunoşti odihna ce-ți aduce mângâiere.

— Vă-nțelegem doleanța,
Însă azi păstrați distanța,
Că avem nițică treabă
Și e grabă,
Că se-apropie vacanța.

… Altă dată! Nu e vreme
Chiar acum de pocăință –
Doar eşti om de omenie – şi- ai să cauți şi credință,
Însă ai ceva probleme.
O, de-ai prinde izbăvirea, nu cumva să vin-o zi
Când vei căuta chemarea, însă n-o vei auzi.

— Azi suntem cam obosiți,
Însă, mâine, mai veniți;
Despre viața de apoi
Vrem și noi
Să cunoaștem ce gândiți.

… Stai, ascultă! Nu auzi
Cum în inimă-și fac locul stropi de rouă, muguri cruzi?
Nu simți Vestea minunată
Cum s-a-ntors să-ți spună iarăși să n-o lași să stea în drum?
Cum s-aștepți o altă dată? !
Ce te-mpiedică acum?

Viorica Mariniuc 

S-a mai scurs un an

Ni s-a mai scurs un an pe firul vieții
Și nu știm câți de-acum vor mai veni. .
Chiar de ne-aflăm în floarea tinereții
Sau de-am ajuns la anii bătrâneții
Să fim mulțumitori petru-orice zi.

Căci Domnul, felurit mereu vorbește
Dar omul nu ia seama că-i grăbit
Din goana după vânt nu se oprește
Din tot ce-a strâns nimic nu-i folosește
În clipa când ajunge la sfârșit.

Iar anul ce-a trecut ne-a fost dovadă
Un virus mic pe mulți a-ngenunchiat
Cei infectați au început să creadă
Când au ajuns cu ochii lor să vadă
Cum firul vieții poate fi scurtat.

Unii-au trecut de-aici în veșnicie
Iar alții ce-n spitale-au petrecut
Purtând in inimi o nădejde vie
Și-o perspectivă pentru veșnicie
Ce mult dorit-au noul început.

S-a scurs un an, dar ce vrea să ne spună
Întreaga pandemie care-a fost?
De vrei cumva în Cer să ai cunună
Alege înțelept partea cea bună
Trăiește în lumină și cu rost!

Viața pe pământ e-așa fragilă
Iar viața cu Isus n-are sfârșit
Poți sta-n bordei sau locui-ntr-o vilă
Situația pe-aici e instabilă
Bogat e doar acela mântuit.

Căci n-am adus nimic cu noi în lume
Și nici de-aici nimic nu vom lua
Cuvântul Lui nu face cu noi glume
El ne-a promis că e cu noi prin lume
Și-orice-ar veni El lângă noi va sta.

Un An necunoscut ne stă în față
Și nu stim câți din noi îl vom sfârși
Isus Hristos ne dă a Lui povață
Iar prin Cuvânt ne cheamă și ne-nvață
Și doar de-L ascultăm vom birui.

Deacea să luăm cu toți aminte
Și-n Anul care vine să dorim
S-avem mai mult elan în cele sfinte
Iubind mereu c-o dragoste firbinte
Fiind cum El dorește ca să fim.

Să răspândim mai mult a Lui lumină
Știind că timpul este pe sfârșit
Că orișcând El ar putea să vină
Că-i dimineața, la amiaz, la cină
El vine! Dar ești oare pregătit?

Crezând, să devenim o nouă ființă
Nascuți din Duh și Adevăr deplin
Trăind adevărata pocăință
Să ne înfățișăm plini de credință
La Tronul de Lumină, cristalin.

În Anul ce ne stă acum în față
Și cu necaz dar și cu bucurii
Oferta lumi-i doar un fir de ață
Dar cine-apucă-adevărata Viață
Trăi-va cu Isus în veșnicii.

În Anul Nou noi nu știm ce-o să fie
Un lucru-i sigur și acela-l știm:
Isus e Domn chiar și în pandemie
Și ne iubește orice-ar fi să vie
Iar orice zi e-un Har care-l primim.

Daniel Hozan

Altă dată…

… Altă dată, poate mâine,
Când își strânge pomul floarea,
Când se-nchide largul zării și își leapădă splendoarea,
Când e boală şi nu-i pâine,
Iar tu n-ai nici o ieșire pentru starea disperată,
Fiindcă-atunci când ai de toate, totul lași pe altădată.

— Astăzi suntem ocupați,
Însă, dacă insistați,
Ne legăm că într-o zi
Vom veni
S-auzim ce ne-ndemnați.

… Altă dată, peste-un an,
Peste doi sau cine știe?
Să te-nsori, să-ți creşti copii, să mai faci ce-o fi să fie,
Adunând ban lângă ban;
Până-ți intră moartea-n casă, iar tu n-ai nici o putere
Fiindcă nu cunoşti odihna ce-ți aduce mângâiere.

— Vă-nțelegem doleanța,
Însă azi păstrați distanța,
Că avem nițică treabă
Și e grabă,
Că se-apropie vacanța.

… Altă dată! Nu e vreme
Chiar acum de pocăință –
Doar eşti om de omenie – şi- ai să cauți şi credință,
Însă ai ceva probleme.
O, de-ai prinde izbăvirea, nu cumva să vin-o zi
Când vei căuta chemarea, însă n-o vei auzi.

— Azi suntem cam obosiți,
Însă, mâine, mai veniți;
Despre viața de apoi
Vrem și noi
Să cunoaștem ce gândiți.

… Stai, ascultă! Nu auzi
Cum în inimă-și fac locul stropi de rouă, muguri cruzi?
Nu simți Vestea minunată
Cum s-a-ntors să-ți spună iarăși să n-o lași să stea în drum?
Cum s-aștepți o altă dată? !
Ce te-mpiedică acum?

 Viorica Mariniuc 

Of, viață scurtă cum te risipești…

Of, viață scurtă cum te risipești…
Ca floarea cea firavă și aburul ce piere,
Tu ești o școală care pe toți ne sfătuiești,
Să dobândim de-aici, comorile cerești,
Credința și iubirea ce duc la înviere!

Of, viață cât de dragă ne ești la fiecare,
Dar toți plătim cu lacrimi a ta vremelnicie.
Și-așa de greu pricepem, că tot ce e sub soare,
E ori deșertăciune, ori har de îndreptare,
O cale către chin sau drum spre bucurie!

Of, viață cum te treci așa în mare grabă,
Ce ieri era aievea, acum e doar un vis…
De mulți din cei plecați doar amintiri ne leagă
Și lacrima de dor durută și întreagă,
Speranța reîntâlnirii în Rai, în Paradis!

O viață, numai una avem pe-acest pământ
Și după moarte știm că vine judecata,
Acum cât se mai poate să facem legământ,
Cu Domnul care este milos și drept și sfânt,
El dă în veșnicie, pedeapsa sau răsplata!

Of, viață, tu ne ești un dar cu împrumut,
În trupul de țărână un duh nepieritor,
Ești cel mai ne-nțeles și prețios avut,
Un firicel de iarbă și-al cerului sărut,
Un timp de împăcare cu Marele Păstor!

Teodor Groza

Dimineața

Dumnezeule, Tu ești creatorul vieții,
Văd zi de zi minuni lăsate pentru noi.
Sufletu-mi se bucură-n răcoarea dimineții
Cântând iubirea Ta in zori de zi vioi.

Stelele se sting ușor, cerul ia viață
Culori cuprind iar bolta senină, fără nori;
Numai un cuvânt și iar e dimineață
E așa frumos încât simți că poți să zbori!

Doamne, Tu ești viața, ești esență,
Fără Tine e pustiu, nimic nu are sens.
Cea mai importantă e a Ta prezență
În viață și-n natură cu al lor armonizat mers.

Pacea îmi umple inima privind tabloul
Pictat de cer, de Domnul cu iubire
Pentru un muritor, eu primind cadoul
Fără vreun merit, plin de uimire.

Ferice de cei ce văd lucrarea zorilor,
Căci El va fii de partea lor până seara.
Iar ferice de cei ce cântă lumina norilor
Căci ei vor primi în cer, cum e promis, comoara.

Tată, nu mă depărta de Tine, ține-mă!
Nu mă lăsa să plec de lângă bucuria mea!
În tine mi-am pus încrederea, nu mi-e teamă
Știu ca pot învinge orice problema as avea!

Ești minunat, plin de putere, de neînvins,
Orice floare, orice ființă îți cunoaște vocea;
La auzul ei se clatină și voinici de neatins
Iar putini găsesc cu adevărat in ea pacea.

Bianca N 

Floarea

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare,
Era mică și pricăjită,
Călcată-n picioare și ofilită.

Vântul când des bătea,
Floarea din rădăcini o scutura.
De multe ori se temea,
Groaza întunericului o cuprindea.

Dar într-o zi cu soare,
În fața ei un Om apare,
O privește cu milă și îndurare,
Vrea s-o ia în mână să-i dea vindecare.

S-a aplecat spre zdrobita floare,
A atins-o cu mâna Lui iubitoare,
Dar floarea la început s-a speriat,
Și pe Grădinarul ceresc l-a-nțepat.

Dar El nu a renunțat,
Din nou spre floare s-a aplecat,
A ridicat-o și a îngrijit-o,
Până la capăt El a iubit-o.

Din mâna Lui curgea vindecare,
Pe zi ce trece avea tot mai mult culoare,
Floarea din nou a-nflorit,
O mireasmă nouă și viață a primit.

A fost odată o floare,
Nu avea pic de splendoare…
Acea floare am fost tu și eu,
Iar Grădinarul ceresc e Isus – Dumnezeu.

Militaru Bogdan 

Steaua Iubirii

Evrei 10
” Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său… ”

Plânge cerul, vasul de lut se frânge,
În inima de mamă, sabie, sânge,
Sunetul sopharului cu greu se naşte;
-”La Golgota, e jertfit Mielul de Paşte! ”

Perdeaua de la Templu, ruptă de sus în jos,
Liberă-i intrarea, prin harul lui Cristos,
Stelele nu dansează pe cerul întins,
Doar Steaua Iubirii lui Isus nu s-a stins!

Stă ca o Făclie între cer şi Pământ,
Luminează noaptea şi drumul cel strâmt,
Candelă sfântă, pentru pasul păcătos;
-”Adam, ai primit lumină de la Cristos! ”

Numele lui Cristos este Stâlpul de foc,
Se dau la o parte heruvimii din loc,
Să intre în Eden Adam cel păcătos,
La raiul cel regăsit prin Isus Cristos!

Adam se întoarce la vechea Gradină,
La râul de smarald şi la apa cea lină,
Îngerii din ceruri strigã ”Mărire!
Sângele lui Isus face ispăşire! ”

Azi, cerul zâmbeşte, Lumina învinge,
Ispăşire face al lui Isus sânge,
Sopharul de seară îngâna duios;
-”Azi se dă mântuire prin Isus Cristos! ”

Floarea Iubirii îşi deschide bobocii,
Iar parfumul ceresc mângâie copacii,
Un Glas duios cheamă pe omul păcătos,
În Raiul regăsit prin Isus Cristos!

Arancutean Eliza  

E timpul vietii

Orele bat
Şi clipele trec
Şi raza de soare
Se-nalţă pe cer;
E timpul vieţii,
E timpul de zbor.
Ridică-ţi privirea
Şi-aleargă spre nori,
Căci tot ce-i ’nainte:
Ogoare şi vii,
Ţi-a dat Domnul slavei
Să-mparţi bucurii;
Să-I pui la picioare
Cununa de dor,
Să-ţi dea măreţie
Prin oameni şi flori.
Prin floarea gingaşă
S-ajungi să cunoşti
Întreg universul
Şi lumea de jos.
Ca toate-mpreună
Să-ţi spună mereu:
„Rămâi şi slujeşte-I,
Şi-n veci n-ai să mori !”

Socaciu Elisabeta CatalinaSoca