Doar o umbră

Referințe

Iov 14:1-2

„Omul născut din femeie are viața scurtă (… ) Se naște și e tăiat ca o floare; fuge și piere ca o umbră.”

Ce este omul? E o umbră
Rătăcitoare pe pământ
Merge puțin și lasă-n urmă
O amintire și un gând.

Căci după două generații
Întreaga-i viață s-a uitat
Și a rămas numai o cruce
Și-o piatră pe-un mormânt uscat.

Dar sufletul – oh, el e veșnic!
Și zboară către Cel ce-i Domn
Se duce și-I dă socoteală
De ce-a făcut când era om.

Ai grijă, vezi, ia seama bine
Ce fel de umbră vrei să fii…
Vrei să faci Domnului rușine
Sau vrei cu El în veșnicii?

 Corina Ungureanu 

In clipe grele

Când vin in viață clipe de durere
Și ești uitat de toți din jurul Tău
Să te ridici nu ai nicio putere
Și toate merg din ce in ce mai rău…

Te simți o piatră mică in ruine
Ce n-are nici un sens pe-acest pământ
O floare veștejită pe coline,
O frunză ruginită dusă-n vânt…

Dar nu uita că ești un Fiu de Rege
Un diamant cioplit de Dumnezeu,
Numai Isus mereu te înțelege
In al iubirii sale apogeu.

Cu el vei reușit mereu in toate,
Vei trece peste orice încercări
El să te scoată din necazuri poate
Și să-ți ofere binecuvântări.

Să apelezi in orice încercare
La Dumnezeul tău ce te-a creat
El este plin de milă și-ndurare,
Și-ți va purta de grijă neîncetat.

Silvia Verhovețchi 

Există multe încercări in viață in care ne întrebăm de ce Dumnezeu nu își arată puterea, dar el niciodată nu rămâne dator, rămâne doar ca noi să strigăm la El, așteptând răspunsul.

Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Când îmi îndrept puţin privirea
La tot ce am în jurul meu,
Mă simt dator, cu mulţumirea
Să mă întorc spre Dumnezeu.

Că tot ce-am întâlnit în cale
Şi tot ce încă întâlnesc,
E opera iubirii Sale…
Eu pentru asta-I mulţumesc!

Când văd un firişor de iarbă,
O floare simplă când privesc…
Un crin din câmp în haină albă…
Mă simt dator să-I mulţumesc!

Când lanuri văd cu spice pline,
Privind la mlădierea lor,
Văd pâinea zilelor de mâine…
Să-I mulţumesc, mă simt dator!

Iar când în clipe de-nserare
Văd bolta cerului senin,
Cu candelabru-n tremurare…!
Eu vreau să-I mulţumesc deplin.

Şi pentru freamătul pădurii,
Şi pentru murmur de izvor,
Şi pentru tainele naturii,
Îi mulţumesc! Îi sunt dator!

*
Sub semnul de recunoştinţă,
‘Nainte-Ţi, Doamne, mă închin…
Eu vin din suflet cu credinţă,
Pios să-Ţi mulţumesc deplin!

O, şi-ntr-o sfântă dimineaţă,
Când tainic zorii se ivesc,
De tot ce-am întâlnit în viaţă
Şi-atunci eu vin să-Ţi mulţumesc.

Emil Bulgăr 

30 Mai

Prindeţi-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile.” Cântarea Cântărilor 2:15

Un lucru neînsemnat poate cauza multă suferinţă. Un nor cât o palmă poate ascunde soarele. „ Vulpile cele mici… strică viile”, şi păcatele cele mici strică inima credinciosului. Aceste păcate se ascund în suflet, îl fac să fie neplăcut lui Christos, şi ne opresc de la părtăşia şi comuniunea cu El. Un păcat mare poate distruge un creştin, dar păcatele mici îl pot face foarte nefericit. Isus nu poate locui în mijlocul unui popor care nu se leapădă de orice păcat. El a spus: „dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămânea în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu, şi rămân în dragostea Lui” (Ioan 15:10).

Unii creştini se bucură foarte rar de prezenţa Mântuitorului. De ce? Cu siguranţă că, pentru un copil este dureros să fi despărţit de tatăl său. Eşti copil al lui Dumnezeu, dar te simţi bine fără să-ţi vezi Tatăl? Cum adică? Eşti mireasa lui Christos şi te simţi bine fără tovărăşia Lui? Cu siguranţă că te afli într-o stare foarte proastă, fiindcă mireasa lui Christos plânge ca o porumbiţă atunci când Mirele o părăseşte. Intreabă-te, atunci, ce L-a îndepărtat pe Christos de tine? Poate că îşi ascunde faţa după zidul de păcate. Zidul acesta poate fi construit şi din pietricele, nu numai din pietre mari. Marea este compusă din picături, şi stâncile sunt compuse din fire de nisip; marea care te desparte de Christos poate fi făcută din picăturile păcatelor tale mici, şi stânca care ţi-a făcut vasul să naufragieze a fost clădită prin munca insectelor de coral, care sunt păcatele tale mici.

Dacă vrei să trăieşti cu Christos, să mergi cu Christos, să-L vezi pe Christos şi să ai părtăşie cu El, ia aminte la „vulpile cele mici, care ne strică viile; căci viile noastre sunt în floare” (Cânt. 2:15). Isus te invită să mergi cu El şi să le pui pe fugă. Ca şi Samson, El le va învinge deîndată. Du-te cu El la vânătoare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Te-aștept

Te-aștept cum aștept primăvara,
Umbrită de-un nor pământiu,
Coboară a Cerului scara,
Mai umple-mi cu har călimara,
Fă-mi apele dulci ca la Mara,
Mă iartă de gândul pustiu!

Te-aștept cum aștept primăvara
Cu lut năclăit de-ndoieli,
Atârnă tăcută chitara…
Mai umple-mi cu vise cămara,
În sfeșnic mai vie fă-mi para,
Mă iartă de am șovăieli!

Te-aștept cum aștept primăvăra,
Pe Tine-al meu Soare etern!
Salcâmii își scutură floarea,
Finicii acopăr cărarea,
Mai vino, fă-Ți iarăși intrarea,
În calea Ta inima-aștern!

Olivia Pocol 

Obiceiuri – bune si rele

25 noiembrie

Text: 2 Petru 1:5-15

De aceea dati-va si voi toate silintele
sa uniti cu credinta voastra, fapta…

 2 Petru 1:5

Am citit ca este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a
produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de
trandafiri. Construirea unui caracter crestin poate fi comparata cu
producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de ganduri
bune si fapte nobile sunt necesare sa creeze un model pretios de
comportament. Pentru a fi placuti Domnului si a deveni puternici
in credinta, trebuie sa ne concentram in dezvoltarea unor obiceiuri
sfinte.

Pe de alta parte, ori de cate ori ne complacem in ceva ce stim ca
este rau, ne slabim puterile de a rezista raului. Ca ai aluatul
mentionat in Galateni 5:9, atitudinile pacatoase si actiunile pot fi
inceputuri nesemnificative, dar care treptat pot sa creasca pana ce
intreaga fiinta a persoanei sa fie corupta de influenta lor.

In faimoasa nuvela a lui Washington Irving, betivul Rip Van
Winkle, ii scuza orice nou faliment, spunand: „N-am s-o tin in
socoteala de data aceasta!” In timp ce el poate reusea in felul
acesta sa scape de fapta rea facuta, celulele creierului sau inre-
gistrau totul ca sa le foloseasca impotriva sa la viitoarea ispita. Da,
fie ca ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gandit si facut
in intreaga noastra viata umana.

Fiti atenti la gandurile, cuvintele si faptele pacatoase, pentru ca
ele sunt semintele care produc obiceiuri rele. Concentrati-va intot-
deauna sa cultivati acele trasaturi care va fac viata o mireasma
incantatoare si minunata. – H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii 
– fa parfum;
Samanta raului e moarte, sa inveti.
Semanand doar bine – vei culege vieti.” – H.G.B.

Intai noi ne facem obiceiuri,
apoi obiceiurile ne fac pe noi.

Painea zilnica

Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

De vrei să-L vezi …

Oricât de firavă, o floare
Vorbește despre Creator,
Prin gingășie, prin culoare,
Ori prin parfumu-mbietor.

Și-o gâză, cât ar fi de mică,
Are, în lumea ei, un rost,
Te uită numai la furnică
Ducându-și hrana-n adăpost.

Te-ncântă pasărea măiastră
Ce-n triluri cheamă-ai zilei zori
Din tufele de la fereastră,
În recitaluri de viori.

Cum de știu norii să dea ploaia
Peste livezi, peste răsad,
Să-i stingă soarelui văpaia,
Să primenească apa-n vad!

Și cum știu stelele să cânte,
Luminătorii să stea-n post,
Prea tare să nu se-nfierbânte,
Dar nici prea reci să nu fi fost.

Cum s-au pus mărilor hotare
Și cine le-a-mblânzit furia,
Cine-a ascuns mărgăritare,
Și munților le-a frânt tăria!

Prin El sunt toate în ființă,
De El vorbește-ntreaga fire…
Īnchină-te cu umilință,
El n-are seamăn în mărire!

Olivia Pocol

Înțepătura de albină

1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar

2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!

3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!

4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.

5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.

6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.

7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!

8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.

9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.

10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.

11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.

12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.

13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari

14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.

15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.

16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.

17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.

18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.

19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă

20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!

21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.

22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.

23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.

24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.

25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:

26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.

27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.

28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.

29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.

30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!

Rebeca Chiricioaei 

Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan