Prea mărunt?

Ești firul de apă pe-al vremii făgaș,
Un val ce se sparge la maluri în spume,
Prea slab lângă stânca-nălțată trufaș,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

O floare de câmp la umbră crescută
Și fără culori sau miresme anume,
Un iris de baltă, banala cucută… ,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un deal vălurit, teșit, din argilă,
Alături de munții semeți cu renume,
Priveliştea ta e îngustă, umilă,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

Un slab felinar într-o mică odaie
Și nu un luceafăr să-l vadă o lume,
Cu raza-i s-aprindă pe boltă văpaie,
Dar, chiar și așa, El te știe pe nume!

El, Preaînaltul, măreț în putere,
Stăpân peste-o lume ce n-are hotare,
El te-a creat după buna-I plăcere,
E-n tine-o scânteie din El și-ai valoare!

Autor: Olivia Pocol

De vrei să-L vezi …

Oricât de firavă, o floare
Vorbește despre Creator,
Prin gingășie, prin culoare,
Ori prin parfumu-mbietor.

Și-o gâză, cât ar fi de mică,
Are, în lumea ei, un rost,
Te uită numai la furnică
Ducându-și hrana-n adăpost.

Te-ncântă pasărea măiastră
Ce-n triluri cheamă-ai zilei zori
Din tufele de la fereastră,
În recitaluri de viori.

Cum de știu norii să dea ploaia
Peste livezi, peste răsad,
Să-i stingă soarelui văpaia,
Să primenească apa-n vad!

Și cum știu stelele să cânte,
Luminătorii să stea-n post,
Prea tare să nu se-nfierbânte,
Dar nici prea reci să nu fi fost.

Cum s-au pus mărilor hotare
Și cine le-a-mblânzit furia,
Cine-a ascuns mărgăritare,
Și munților le-a frânt tăria!

Prin El sunt toate în ființă,
De El vorbește-ntreaga fire…
Īnchină-te cu umilință,
El n-are seamăn în mărire!

Olivia Pocol

Înțepătura de albină

1. Precum în zorii dimineții
Şi în zăduful zilei mari
Albina îşi croieşte drumul
Spre-a lua din floare mult nectar

2. Aşa suntem şi noi, aleşii,
Răscumpărații Domnului
Găsind în orişicare lucru
Lucrarea şi parfumul Lui!

3. Însă acum ne ducem gândul
Spre ultimatul albinuței-
Albina care toată viața
A strâns nectar şi-a făcut multe!

4. Prin grelele furtuni din iarnă
A răzbătut învingătoare
Însă acum, este pe-o floare
Şi greu mai scoate o suflare.

5. A evitat orice pericol
Şi a ajuns la bătrânețe
Însă acum neamul apicol
E îndreptat spre tinereţe.

6. Nu mai priveşte spre sărmană
Că-i obosită, istovită
Şi rând pe rând, de toți din neam
Vede cum este părăsită.

7. În invaziile crunte
Şi în bătălii mereu
Ea a fost oricând în frunte
Biruind cu Dumnezeu!

8. Pentru tineretul care
A crescut ca prin minune
A ținut zile de post
Umplute cu rugăciune.

9. Tot ce a strâns, a împărțit
Cu ai săi, ca să nu piară
Pe oricine a iertat
Ca să n-aibă viața-amară.

10. Iar acum, în timpul paşnic
Zboară spre o floare-aleasă
Şi se bucură la gândul
Că duce nectar acasă.

11. Dar un om cu mâna tare
Aspră şi brăzată-adânc
Cu privirea mânioasă
O ținteşte făr’cuvânt.

12. Dar cu gânduri pline numai
De ucideri şi de rău
O priveşte cu iuțime
Din înaltul stat al său.

13. Iar albina speriată
Face ochii mult mai mari
Şi se uită împrejuru-i
După tinerii cei tari

14. Speră că va fi salvată
Aşa cum şi ea salvase
Însă vede cu amar
Lumea care o trădase.

15. În această luptă grea
Are două variante:
Prima, ca să scoată acul
Iar a doua, ca să zboare.

16. Din principiu ştie bine
Că dacă atacă crunt,
Se va face de ruşine
Pentru-un lucru prea mărunt.

17. Dar nici zborul nu mai poate
Să îl facă mai rapid
Că aripile-s obosite
Şi puterile se-nchid.

18. Mâna aspră o loveşte
Cu o lovitură grea
Şi aşa acum găseşte
Sfârşitul insecta mea.

19. Ca o simplă întâmplare
Expusă în dialectă
Ce compară o fiinţa
Omenească cu-o insectă

20. A fost prezentată starea
De acum, dintre bătrâni
Şi acei care-au crescut
Decât ei a fi mai buni!

21. Tinerii primesc de toate
Prin puterea rugăciunii
Care-n odăință-n taină
A înflăcărat bătrânii.

22. Prin aceasta au putut
Ca să nu cadă distruşi
De nici o săgeată-aprinsă
Altfel, ar fi fost răpuşi.

23. Iar în semn de mulțumire
Când la capăt sunt bătrânii
Nu mai au pe nimeni care
Să le poarte grija pâinii.

24. Iar în luptele pe care
Cu dureri le duc mereu
Sunt aşa precum se ştie:
Numai ei cu Dumnezeu.

25. Iar când diavolul încearcă
La urmă să ia cununa,
Au doar două variante
Ce decid pe totdeauna:

26. Ori să scoată-n grabă acul
Şi să fi trăit degeaba
Ori să fie prin credință
Ei cu Tatăl, numai una.

27. Ar fi timpul potrivit
Ca să reclădim relații
Dintre tinerii cei tari
Şi cei din alte generații.

28. Precum Fiul e cu Tatăl
Noi să fim cu toții una
Ca dintre a Lui albine
Să nu se piardă niciuna.

29. Şi să ne ajute Domnul
Ca atunci, la bătrânețe
Să ne ținem tari, puternici
Să nu cedām la căruntețe.

30. Iar aşa cum ne vedem
Că suntem tari şi voinici
Să dea Domnul să ne credem
Decât nişte-albini mai mici!

Rebeca Chiricioaei 

Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan

În mireasmă de floare

Parfum din înmiresmate flori,
Din minunate și mii culori,
Dau în adiere ușoară,
Miros vibrant de primăvară!
Ne-mbrățișează raza caldă
În bucurie și mireasmă,
Toți alergăm ca o albină,
Întineriți și-n voie bună.
Într-un zumzet ca de stupine,
Ne bucurăm de tot ce vine,
Ca un copil cu suflet curat,
Sus la cer privin îndatorați!
Să privim la Primăvară, Sus
Unde ne cheamă Fiul Isus!
În mireasma de floare vie,
Lângă Isus o veșnicie!

Maria Șopț

Ce sunt?

Eu ce sunt? M-am întrebat~
Când priveam, tăcută, cerul
Și apoi m-am concentrat…
Căutând să îmi găsesc țelul.

Ca o frunză luată-n vânt
La fel e și viața mea…
Eu? Un om pe acest pământ;
Nu sunt floare și nici stea.

Tu, o, Doamne îmi ești Stăpânul!
Eu? Un simplu călător…
Ce adun în a mea viață
Bucurii, necaz și dor.

 Dor de ceruri, dor de-acasă!
 Chiar de sunt numai țărână
 Știu că am o haină aleasă
 Tu mă ai în a Ta mână.

 Sunt doar abur care trece…
 Totuși, am un viitor
 O credință, o nădejde
Căci voi fi moștenitor.

Am ca moștenire CERUL!
DUMNEZEU e TATĂL meu
Ca un călător… văd țelul:
 Unde-i EL să fiu și eu!

Viviana Muha  

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

Tu ești o floare

Tu ești o floare în palma Lui Isus,
Sădită-n chinuri, pe cruce, sus.
Ai fost aleasă să fii cununa Sa,
Căci ești născută de El, în Golgota.

Tu nu ești orișicine, venit întâmplător,
Pe acest pământ, creștine, străin și călător.
Tu ești ales de Domnul, ai preț în ochii Lui,
Căci El creat-a omul spre slava cerului.

Tu nu ești o ‘ntâmplare, nu ești un ne-nsemnat.
Tu ești a Sa lucrare, de mâna Lui creat.
Porți chipul Său, o, frate, de El ești plămădit,
În marea-I bunătate,
Fiindcă te-a iubit.

Tu ești o taină mare, ești templul Celui Sfânt;
Ești sfânta Sa lucrare de aici de pe pământ.
Tu ești a Lui Mireasă, ești foarte valoros,
Răscumpărat pe cruce de Mirele Hristos!

Puiu Chibici 

Tara mea

Țara mea, pământ iubit
Ce-ți doresc eu tie?
După cîte-ai pătimit
Dulce Românie. .

Oameni faini și oameni buni
Au ieșit din tine
Înfruntând amărăciuni
Printre țări străine.

Animați de-un nobil gând
“Viața-n libertate”
Am ajuns ca rând pe rând
Să uităm de toate.

Căutând în lung și-n lat
Lumea asta toată
Viitor asigurat
Viață-mbelșugată.

Totuși parcă-un tainic dor
Sufletul ni-l strânge
Parcă-al nostru tricolor
L-am purta în sânge.

Țara mea, vei fi mereu
Dăltuită-n mine
Și mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ți meargă bine.

Peste-acest “picior de plai”
Preaiubite Tată,
Lasă gura Ta de rai
Peste țara toată.

Doamne, Tu ții-n mâna Ta
Ziua cea de mâine
Eu te rog, la țara mea
Dă-i belșug de pâine!

Nu doar cea de pe pământ
Pentr-o masă plină
Ci și-al Tău Preasfânt Cuvânt
Pâinea cea Divină.

Fi cu-ai ei conducători
Care n-au credință
Dăle-acum de sărbători
Duh de pocăintă.

Când ei vor îngenuchea
Căutându-Ți fața
Și săracii vor avea
Mult mai bună viața.

Parveniți, corupți și hoți
Dintre ei să piară
Doar creștini și patrioți
Să conducă-n țară.

Iar când toți se vor smeri
Căutând spre Tine
Țara vei tămădui
Și-i vei face bine.

Doamne, Sfânt Mântuitor
Dă-i prosperitate
Ca să aibă-n viitor
Mult belșug în toate.

Românie, scumpă floare,
Bun plai strămoșesc
De aici din depărtare
Asta ți-o doresc!

Daniel Hozan

Bucuria primăverii

Flori curcubeu īn culori pastelate,
Ca-ntr-un alai de nuntă,
de neuitat,
Īn mireasmă dulce îmbrăţişate,
Ne împodobesc retina minunat!
Ramurile-s pline, belşug de floare
Se revarsă-n splendoare de necuprins,
Domnul binecuvàntă-n adorare,
Īntreg pământu-i un colţ din paradis!
Primăvara minunată a venit!
Cântă-n inimă razele de soare,
Frumuseţea florii pudrate-n vånt,
Şi-mfloreşte sufletu-n fiecare!
Tată, împrumută-mi a Ta privire
Să cuprind frumuseţea de sub soare,
Toată măreţia şi-a Ta Iubire,
Marea lucrare a voinţei Tale!

Maria Șopț