Dragostea Cerească

Dragostea, un sacru nume, o îmbrac ca o neprețuită haină
Este iubirea care se naște din Cerul Sfânt, în aprinsă taină
Umple inimi goale de iubire, pătrunde adânc cu putere
Înfiripează iubirea de oameni, în loc de suferință și durere.

Dragostea, stă ascunsă-n taină, în copacii din pădure și-n floare
În trilul de ciocârlie, în ape line și reci, în liniștitele izvoare
Toată natura, din Universul infinit, în roua curată de dimineață
În picuri de ploaie timpurie, să ude iarba însetată, la o nouă viață.

Dragostea, dă totul, nu ține dușmănie, iartă totul, ea, nu urăște
Te îmbărbătează-n viață, este mereu cu tine, la rău, nu se gândește
Te ajută, îți dă povață, te încurajează, de iubire mereu îți spune
Când greul vrea să te doboare, sau nu găsești îndemnuri bune.

Dragostea, este izvorul vieții, este dreaptă, nu minte, nu înșeală
Pentru lume este o enigmă, nu o cunoaște, o iubește cu îndoială
Face bine la toți oamenii, fără murmur și cârtire, o iubire adevărată
Șterge totul, iartă totul, curăță în adâncime, orice tină, orice pată.

Dragostea, înfruntă apele-n furtună, trece peste falnicii munți
Trece peste pustiuri arzătoare, suferă cununi de spini pe frunți
Dragostea, poruncește mării să tacă, stăvilește valuri de ură însetată
Dragostea, rămâne veșnic vie, Stânca de granit, nu piere niciodată.

Dragostea, este din Cer lăsată, Dragostea este însăși Dumnezeu
E dragostea…  agape…  îl scoate pe om din beznă, îi șterge eul său
Numai cei născuți din nou, vor avea Dragostea lui Isus, cea adevărată
Dragostea, te duce în Ceruri sus, curați, fără tină, fără pătă.

Stelian Ciobanu 

Reclame

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc 

Când știi că viața ta e trecătoare

Psalmul 90, Eclesiastul 11:9, Ieremia 2:33,
2 Timotei 3:1-17, Ev. Luca 15:11-32…

Când știi că viața ta e trecătoare,
Că ești în lume doar un călător…
De ce trăiești cu multă nepăsare?
De ce pășești așa la întâmplare,
De ce nu ești creștin ascultător?

Când știi că viața ta e ca un abur,
Ce se arată puțintel sub soare…
De ce trăiești așa de imatur?
Nu știi că poate moartea prematur,
Te poate căuta și-i fără îndurare?

Când știi că viața ta e ca o floare,
Ce astăzi înflorește dar mâine se usucă…
De ce să mergi pe căii înșelătoare,
Ce știi că duc la urmă la pierzare?
Tu poți alege Calea ce înspre ceruri urcă!

Când știi că viața ta e ca un vis,
Ce tu alegi de este frumos sau un coșmar…
De ce să fugi de Domnul spre abis?
Întoarce-te la El, să-ajungi în Paradis.
Te rog să pui chiar astăzi păcatelor hotar.

Când știi că viața ta e un dar neprețuit,
Că sufletul e veșnic mai scump ca lumea toată,
Când știi că ai un scop în lume rânduit,
De ce să fii de diavol mințit și jefuit,
Când tu ești o făptură de Dumnezeu creată?

Când știi că viața ta e luptă, pregătire,
Școală cu multe teste spre lumea ceealaltă…
De ce să crezi povești ce duc în rătăcire?
Tu ai prin Cartea Sfântă lumină și sfințire,
O naștere din nou, credință-adevărată!

Când știi că viața ta e astăzi în ruine,
Trăiești cumplita dramă de fiu risipitor…
Te rog să te ridici din starea de rușine,
Întoarce-te din lume cu lacrimi cu suspine…
Acasă te așteaptă un Tată iertător! ! !

Teodor Groza

Cu legănatul ei ușor

Cu legănatul ei ușor
Desprinsă-ncet de pe un ram
Se unduia în al ei zbor
O frunză galbenă la geam

Parea un dans fermecător
Plutirea ei, seara spre-apus
Ca și un firicel de nor
Ca un bilet, numai cu „dus”

Ca frunzele zburăm și noi
Prin viață clipă după clipă
Bătuți de vânt, de frig, de ploi
Făcând de har mereu risipă

Un zbucium și o alergare
E tot ce-n brațe adunăm
Trudă, tristeți, îngrijorare
Și-adesea chiar de noi uităm

În goana aceasta necurmată
Ne trecem, fără s-observăm
Că am ajuns ca frunza cea uscată
Îmbătrâniți fără să vrem

Privim în urmă cu tristețe
La tot ce strâns-am cu durere
Jertfind a noastră tinerețe
Pe-altarul unui domn; avere.

Cât mai ești tânăr și-n putere
Învață dar să prețuiești
Clipele dragi și efemere
Și bucură-te că trăiești

Fii fericit că vezi o floare
Că poți vorbi și auzi
Că poți să umbli pe picioare
Și poți începe o nouă zi

Că ai și pâine, ai și apă
Ai unde sta, ce îmbrăca
Și spune; mulțumesc Sfânt Tată
Te laud pentru iubirea Ta.

Fă-ți uneori și ție-un bine
Și-oprește-te din drumul tău
Ai grijă amice și de tine
Și nu-ți fi singur tu… călău.

Puiu Chibici 

Aş vrea să-mi fie dragostea

Aș vrea să-mi fie dragostea o floare:
O roză cu parfumul ei ceresc,
Prinsă-n mănunchi cu-o sărutare,
Și azi și mâine să ţi-o dăruiesc.

Aș vrea să-mi fie dragostea o mână,
Ce știe mângâia obrazul tău lovit,
Dar și să știe cum să-ţi lege-o rană
Mereu, mereu la timpul potrivit.

Aș vrea să-mi fie dragostea un cântec,
Un imn ce să-L slăvească pe Hristos,
Pe care să ţi-l cânt când fără zâmbet,
Îţi este ziua sub un cer noros.

Aș vrea să-mi fie dragostea lumină,
Când este întunericul prea greu.
Și-n nopţi de chin, cu raza mea senină
Să-ţi fiu indicator spre Dumnezeu.

Aș vrea să-mi fie dragostea o mare,
Sau poate-un munte cu izvorul lin,
Numai să-ţi fiu o binecuvântare
Din Mâna Creatorului Divin!

Lidia Maria Senași 

Ce bucurii!

Cei însetaţi, veniţi la Ape!
Cei flămânzi luaţi Pâine!
Domnul Domnilor, Isus, vine
Īn plinul Dragostei Agape!

Ce bucurii pentru cel salvat!
În a Iubirii veşnicie,
La izvoarele de Apă vie,
În veci va fi binecuvântat!

O lacrimă pe a lui faţă,
Se prelinge īn perlă vie,
Īn a cerului armonie
Pluteşte-n astral curăţată.

Ca o floare, floare aleasă,
În cununa Sa vei străluci,
Ca scumpe nestemate vii,
Īn Împărăţie, Acasă!

Maria Șopț 

Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru 

Bobocul de floare

Un boboc de trandafir, un ghem de petale,
Gingaş şi firav şi moale,
Dac-aş vrea să-l desfac
Să-l forţez să-mi facă pe plac,
Să-i întind cu degetele mele
Petalele în şiruri paralele,
I-aş distruge ireparabil potirul,
Aş strica trandafirul.
Căci petalele sale gingaşe
S-ar strânge toate nărăvaşe,
Ar muri strivite şi rupte, bătute,
În mâinile mele nepricepute.
Dar Dumnezeu deschide bobocul de floare
Încet, pe-ndelete, cu multă răbdare.

Dacă nu pot deschide o floare răzleaţă,
Cum aş deschide eu tainele-n viaţă?
Şi dacă petalele cu mătasea lor fină
La vremea lor zâmbesc în lumină,
De ce să nu cred că Domnul va face
Şi-n mine la fel atunci când Îi place?
Mai bine să-aştept să-nţeleg viitorul,
Când vine chiar Domnul să-mi dea ajutorul.
Isus are-n mână puterea divină,
Să dea-nţelepciune, să facă lumină;
Eu doar rămân cu faţa la soare
Şi-n El să aştept, ca bobocul de floare.

Valentin Popovici

Sinceritate, crin alb

Sinceritate, crin alb,
Te-ai ofilit la fereastră,
De când grădinarii uituci
Ţi-au rupt petalele albe
În glastră.

Sinceritate, floare rară,
Pistil nobil, aromă stelară,
Tulpină strivită de mâna haină,
Spinii hulpavi ţi-au umbrit
Descendenţa regală.

Sinceritate, crin alb,
Mimoză candidă!
Rămâi între noi suverană,
Să-ţi primenim pământul,
Să-ţi înflorim surâsul,
Sinceritate, crin alb,
Corolă princiară!

Daniela Reghina Onu 

Să-mi lași toamnă…

Să-mi lași toamnă inima
Să fie caldă, neschimbată
Și înăuntrul ei aș vrea
Să nu mai plouă niciodată.

Să-mi lași toamnă sufletul
De rugină neatins
Și să nu-mi schimbi zâmbetul
Într-un rânjet flas și stins.

Să-mi lași toamnă dragostea
Să fie mereu în floare
Și-aș vrea să te mai rog ceva:
Mai lasă-mi visele să zboare.

Să-mi lași toamnă bucuria
Să facă rod în continuare
Nu vezi bine cum furia
Ar vrea s-o ardă în cuptoare?

Toamnă…totuși ai venit
Și să pleci nu te grăbești
În zadar m-am tot gândit
Că poate mă ocolești.

La fel se va întâmpla
Și în viața de creștin:
Chiar daca-ai fugit câtva
Zile de toamnă tot vin.

Dar problema nu e asta
Problema-i altundeva
Când o să te-ajungă toamna
O să ai ce recolta?

Dacă n-ai plantat pe soare
Post și rugăciuni aprinse
De unde-ai să culegi oare
Răspunsuri și biruințe?

De n-ai semănat pe soare
Dragoste în frații tăi
Și normal că-n încercare
Îți par niște oameni răi.

Dacă vara n-ai udat
Pocăința și cu fapte,
Toamna să nu fi mirat
Că recoltele ți-s moarte.

Cultivați cu prisosință
Ca atunci când Domnul vine
Hambarele cu credință
Să vă fie toate pline.

Toamna nu o să-ți mai pară
Așa curdă, așa grea
Ci chiar va părea ușoară
De-o să ai ce recolta.

Mirela Olteanu