Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan 

Tu ești o floare

Tu ești o floare în palma Lui Isus,
Sădită-n chinuri, pe cruce, sus.
Ai fost aleasă să fii cununa Sa,
Căci ești născută de El, în Golgota.

Tu nu ești orișicine, venit întâmplător,
Pe acest pământ, creștine, străin și călător.
Tu ești ales de Domnul, ai preț în ochii Lui,
Căci El creat-a omul spre slava cerului.

Tu nu ești o ‘ntâmplare, nu ești un ne-nsemnat.
Tu ești a Sa lucrare, de mâna Lui creat.
Porți chipul Său, o, frate, de El ești plămădit,
În marea-I bunătate,
Fiindcă te-a iubit.

Tu ești o taină mare, ești templul Celui Sfânt;
Ești sfânta Sa lucrare de aici de pe pământ.
Tu ești a Lui Mireasă, ești foarte valoros,
Răscumpărat pe cruce de Mirele Hristos!

Puiu Chibici 

Tara mea

Țara mea, pământ iubit
Ce-ți doresc eu tie?
După cîte-ai pătimit
Dulce Românie. .

Oameni faini și oameni buni
Au ieșit din tine
Înfruntând amărăciuni
Printre țări străine.

Animați de-un nobil gând
“Viața-n libertate”
Am ajuns ca rând pe rând
Să uităm de toate.

Căutând în lung și-n lat
Lumea asta toată
Viitor asigurat
Viață-mbelșugată.

Totuși parcă-un tainic dor
Sufletul ni-l strânge
Parcă-al nostru tricolor
L-am purta în sânge.

Țara mea, vei fi mereu
Dăltuită-n mine
Și mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ți meargă bine.

Peste-acest “picior de plai”
Preaiubite Tată,
Lasă gura Ta de rai
Peste țara toată.

Doamne, Tu ții-n mâna Ta
Ziua cea de mâine
Eu te rog, la țara mea
Dă-i belșug de pâine!

Nu doar cea de pe pământ
Pentr-o masă plină
Ci și-al Tău Preasfânt Cuvânt
Pâinea cea Divină.

Fi cu-ai ei conducători
Care n-au credință
Dăle-acum de sărbători
Duh de pocăintă.

Când ei vor îngenuchea
Căutându-Ți fața
Și săracii vor avea
Mult mai bună viața.

Parveniți, corupți și hoți
Dintre ei să piară
Doar creștini și patrioți
Să conducă-n țară.

Iar când toți se vor smeri
Căutând spre Tine
Țara vei tămădui
Și-i vei face bine.

Doamne, Sfânt Mântuitor
Dă-i prosperitate
Ca să aibă-n viitor
Mult belșug în toate.

Românie, scumpă floare,
Bun plai strămoșesc
De aici din depărtare
Asta ți-o doresc!

Daniel Hozan

Bucuria primăverii

Flori curcubeu īn culori pastelate,
Ca-ntr-un alai de nuntă,
de neuitat,
Īn mireasmă dulce îmbrăţişate,
Ne împodobesc retina minunat!
Ramurile-s pline, belşug de floare
Se revarsă-n splendoare de necuprins,
Domnul binecuvàntă-n adorare,
Īntreg pământu-i un colţ din paradis!
Primăvara minunată a venit!
Cântă-n inimă razele de soare,
Frumuseţea florii pudrate-n vånt,
Şi-mfloreşte sufletu-n fiecare!
Tată, împrumută-mi a Ta privire
Să cuprind frumuseţea de sub soare,
Toată măreţia şi-a Ta Iubire,
Marea lucrare a voinţei Tale!

Maria Șopț 

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc

Toamnă, ce-ai să faci cu noi?

Lasă-ne Toamnă inima să fie caldă, neschimbată
Și chiar dacă afară plouă, în ea să plouă niciodată.
Lasă-ne Toamnă sufletul de rugină neatins
Nu ne schimba zâmbetul într-un rânjet flas și stins.

Lasă-ne Toamnă dragostea să fie mereu în floare
Și dacă păsările pleacă, lasă-ne visele să zboare.
Lasă-ne Toamnă bucuria să rodească-n continuare,
Nu vezi bine cum furia vrea să ne-o ardă în cuptoare! ?

Lasă-ne Toamnă prietenia, că tu nu ai nici-un câștig
Dacă distanța dintre noi o umpli cu atâta frig.
Lasă-ne Toamna în copac, măcar o frunză de iertare
Căci fără ea ca și creștini, suntem niște forme goale.

Toamna mă privi curioasă și apoi m-a întrebat:
Am eu vină că voi vara, dragoste n-ați semănat?
Am eu vină că duc frunza care se cheamă iertare
Dacă voi vă înfuriați și când vin brize ușoare?
Și apoi această frunză, o, și asta uită mulți,
Va rămâne în copac dacă ierți și apoi uiți.

Am eu vină că-ntre voi ați zâmbit să păreți bine?
Ați fost falși de-atâtea ori și-acum dați vina pe mine?
Am eu vină că-aduc norul și ascund soarele-n el?
Dacă voi nu aveți soare pe al sufletului cer?

Iar pentru visele stinse, iar cautați vinovați?
Voi nu ați avut curaj când zburau să le urmați!

Am lasat capul plecat, ce-aș putea să îi mai zic?
Nu e vinovata Toamna, întradevăr, cu nimic.
Am lăsat prin suflete judecăți aspre să crească
Și-o sută de primăveri n-o să ne mai înflorească.

Însă dragostea mai poate să ne schimbe povestirea
De aceea Doamne Tu, revasră-Ți în noi iubirea!
Iar dacă te-avem pe Tine, nădejdea cum să ne piară?
Nu-i așa că știi un loc, unde-i veșnic primăvară!

Mirela Olteanu

Zâmbetul mamei

Aş putea sa te strâng în braţe, să vezi,
Ca pe-o frunză căzută de toamnă,
Dulcea şi scumpa mea, mamă,
Să te strâng ca pe-o frunză să vezi—
Depărtarea de tine nicicând nu-i uşoară.

Ca un cântec de leagăn mi-i freamătul azi,
Fără el nici nu-ncepe iubirea,
Fără el s-a născut în adânc putrezirea,
De-aceea mi-i freamătul azi
Neoprit, să ajung nemurirea.

Aş putea să te strâng în braţe să crezi
Că-s copilul din leagănul moale,
Iar în păr nefiresc să-ţi atârne o floare
A surâsului meu ca să crezi
Că nu-i nimeni ca tine aşa iubitoare.

Aş putea să rămân ca şi tine, tăcând,
Cu privirea şi grea, şi senină,
Cu fruntea şi goala, şi plină…
Să răspund ca şi tine, tăcând,
Cu un zâmbet ascuns revăzut în lumină.

Mihai Ghidora 

Eu tot te-aș lăuda

Chiar dac-aș fi o piatră
Eu tot, te-aș lauda
Cu lovituri și strigăt
Eu Ție ți-aș cânta

Chiar dac-aș fi o floare
Mereu eu ți-aș cânta
Cu strigăt și petale
Mereu te-aș onora

Chiar dac-aș fi un munte
Cu vârful înălțat
Nu m-aș mândri Isuse
De Tine sunt creat!

Chiar dac-aș fi un râu
Ce curge, neîncetat
De Tine am nevoie
Ca să mă ții curat

Chiar pasăre de-aș fi
Ce-aș face fără Tine
Când tu m-ajuți să zbor
Nimic sunt fără Tine

Chiar soarele să fiu
Tu m-ai creat să ard
Și Tu m-ai pus în slujbă
Lumina ca să dau!

Chiar vântul de aș fi
Și mult, eu, aș striga
Supus ți-aș fi Stăpâne
De Tine sunt suflat!

Orice viețuitoare
Supusă ți-e, doar Ție
Cum să se-mpotrivească
Mărețului Părinte?

Și eu, un om, cu viața
Cu gânduri și decizii
Mă-npotrivesc, eu, Ție…
Tu, m-ai creat, Părinte!

Mi-ai dat o cale-n fața
M-ai pus ca să aleg
Mi-ai spus: Viața sau moartea
Ce drum ai sa alegi?

Maria Rank 

Am învățat

Am învățat de la o floare
Căci nu contează de ești mic,
Poți fi o mare încântare
Cu frumusețe și pitic.

Am învățat de la albină
Că nu contează cât trăiești,
Contează doar ce lași în urmă
Din cât alergi, din cât trudești.

Am învățat de la prieteni
Că nu-i atât de important
Cât ești de sus pe scara vieții,
Ci să fii om e onorant.

Am învățat de la bătrâni
Că nu-i deajuns să ai peri albi,
Poți și așa sa faci dor răni…
Să fii matur e important.

Și de la melc am învățat
Că nu viteza doar contează,
Ajunge unde a plecat
Cine încet înaintează.

Am învățat de la copii
Că nu contează bogăția,
Ci bunătatea inimii
Ea iți aduce bucuria.

Samy Lupu

Tezește-te din somn iubită Românie

Tezește-te din somn iubită Românie,
Din somnul de păcate ce vrea să te cuprindă,
Mulți de-ar putea te-ar vinde, te-ar duce în robie,
Dar Domnul încă are în tine mărturie,
Mulți credincioși ce plâng între altar și tindă!

Teziți-vă români și nu uitați vreodată,
Că ați primit în dar o țară ca o floare,
Cu prețul multor vieți ea a fost apărată,
Dar astăzi e slăbită, trădată, neglijată,
Sub nori de asuprire și duh de dezbinare!

Treziți-vă aleși care conduceți țara,
Cinstiți-vă eroii, familia, neamul, glia,
Să nu ajungeți mâine ca să purtați povara,
Că v-ați vândut pe-arginți și cinstea și comoara
Și nici să nu petreceți în chinuri veșnicia!

Treziți-vă creștini și apărați credința,
De,  lumea ateistă,  de,  hoardele păgâne,
Vegheați în rugăciune cu toată stăruința,
Rămâneți în Scriptura și țineți pocăința,
Căci valul lumii trece, dar pietrele-or rămâne!

Treziți-vă români acum cu mic și mare,
Nu vă plecați în fața viclenilor,  jupâni,
Nu vă lăsați călcate valorile-n picioare,
Fiți oameni înțelepți dați Domnului onoare,
În țara asta voi sunteți de drept stăpâni!

Treziți-vă români din crunta nepăsare,
Sunt zilele din urmă, sunt vremuri tot mai grele,
Trăirea în păcate e moarte, disperare,
Dar în Mântuitorul e har și îndurare,
O viață fericită și dincolo de stele… !

Treziți-vă români acum cât se mai poate,
Cât încă printre voi mai arde o lumină,
Hristos Lumina lumii mai luminează-n noapte,
În El avem viața, iertarea de păcate,
Și-un loc de mângâiere în slava Lui divină!

Teodor Groza