Cat de mult ma iubeste Dumnezeu

Stau, si privesc la ce El a creat. .
La natură, ape, mări, la cerul înstelat. .
Și un gând in minte imi răsună mereu. .
Oh. . Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau acum, si la mine eu privesc. .
Si-mi dau seama ca am chip dumnezeiesc. .
Și nu pot opri gândul ce răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Stau si privesc la cate calauziri. .
În rătăcire sumbra de la El primi
Si un gând răsună, răsună mereu. .
Cat de mult ma iubeste Dumnezeu!

Dar, mai presus de toate astea, de parcă n-ar fi fost deajuns
Dumnezeu L-a trimis să moară pe Fiul Său Isus,
Pe dealul Golgota, pe-o cruce-nsganerata,
Adevarata Lui iubire a fost arătată. .

Si ce-am facut eu sa merit asa ceva? …
Prin moartea Sa eu am primit viața. .
Dragostea Lui în inima mea a fost turnată,
Prin Duhul Sfânt, eu am viața schimbată. .

Dar oare ce facut-am eu sa primesc eu atât? . .
Prin sângele Lui sa fiu considerat un sfânt? . .
Eu n-am facut nimic, nu e deloc meritul meu,
Ci în toate, s-a văzut că mă iubește Dumnezeu.

Si, ca un răspuns la ale mele cugetări,
Apar in inimia mea gânduri cu mari însemnări,
Si, gândurile aceste sunt de la Dumnezeu
Si El spune: „Uite cat de mult te iubesc Eu!”

 Marius Tarcău

La taclale cu fiul meu

De mult n-am mai stat la taclale
Și-mi pare momentul prielnic,
Sunt tot mai puține „escale”
La zborul nesigur, vremelnic…

Cu vremea pricepem mai multe,
Găsim mai ușor vieții sensul,
Alături ți-e mama s-asculte,
Să-i spui cum ți-e, fiule, mersul.

Ce gând te frământă, copile,
Ce spaimă seninu-ți umbrește,
Ce scrii pe-ale inimii file,
Ce șoaptă te neliniștește…

Eu n-aș vrea să-ți judec vreo faptă
Și nici să te mustru, n-ai teamă!
Nicicând n-a-mbiat calea dreaptă,
Să fii cu băgare de seamă!

Pe unde treci astăzi, copile,
Și eu am trecut mai-nainte,
Din trânta cu vitrege zile
Ieșit-am mai „coaptă la minte”.

Dar vreau să-nțelegi că și mama
Greșeli a făcut fără număr,
De n-oi putea eu să-ți sting flama,
Tot poți să mai plângi pe-al meu umăr.

Alături ți-e mama s-asculte
Orice, doar e-un ceas de taclale,
Deprinsă-s să duc poveri multe
Și n-au să mă-nfrice-ale tale!

Autor: Olivia Pocol

Agonia Fiului

A răbdat o lungă agonie
Ca-ntreagă omenirea să știe
Că jertfa Lui naște vindecare
Și dă tărie în stări precare.

Om al durerii-nume potrivit
Să-nvingă iadul la noi a venit
Păcatul să nu mai domnească în noi
Schimbați să fim în ai credinței eroi.

Cerească Îi era teologia
Și binecuvântată strategia
Dar L-au respins numindu-L rebel
Căci ziceau: “se pretinde Emanuel”.

Cărturarii și fariseii nu L-au vrut
Dar nu știau planul în Cer conceput
L-au prins și apoi L-au judecat
Și pe lemn de-ocară L-au crucificat.

Cuiele străpungeau carnea vie
Și-așa a-nceput lunga agonie
Pironit, la culme era chinul
Dar El ne diviniza destinul.

Batjocurile îi sporeau durerea
(Dar nu știau că vine Învierea)
Iar cununa pe cap înspina cumplit
Ce mult Mirele nostru a pătimit!

Și-a dat duhul rostind “s-a isprăvit”
Cereasca lucrare s-a desăvârșit
Și rodul agoniei se va vedea
Căci altă eră se deschidea.

Profețiile ne spun foarte clar
C-a Lui suferință a adus har
Prin rănile Lui primim tămăduire
Ce tainică și divină izbăvire!

Ne-a scăpat de osândă, de jugul greu
Și-acum ne conduce pe-ngustul traseu
Spre Plaiul unde nu e suferință,
Nici întristare, nici neputință.

Necontenit ‘nălțăm mulțumire
C-am primit fără cost mântuire
Și știm că Fiul jertfei supreme
Ne-așteaptă cu cununi și diademe.

George Cornici

C.H. Spurgeon – Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare

Ea i-apus numele Ben-Oni (Fiul durerii mele), dar tatăl său i-a pus numele Beniamin (Fiul dreptei) – Genesa 35:18

Fiecare lucru are o parte întunecată şi una strălucitoare. Rahela a fost copleşită de durerea naşterii, care a adus-o în pragul morţii; Iacov, deşi plângea moartea soţiei sale, a văzut că naşterea copilului era o binecuvântare. Ar fi bine pentru noi ca, în timp ce carnea jeleşte încercările, să triumfăm în credinţă prin statornicie divină.

Leul lui Samson s-a transformat în miere, şi la fel se va întâmpla şi cu necazurile noastre dacă le privim cum se cuvine.

Marea furtunoasă hrăneşte o mulţime de peşti; pădurea sălbatică ascunde frumuseţea multor flori; vântul vijelios duce departe mirosurile pestilenţiale şi îngheţul amarnic afânează solul.

Norii întunecaţi picură stropi de lumină, şi pământul negru dă viaţă florilor viu colorate.

În fiecare mină a răului se află un filon al binelui.

Inimile triste au o…

Vezi articolul original 175 de cuvinte mai mult

Îmi pare bine….

Îmi pare bine c-am răspuns
Chemării plină de iubire
Când Duhul Vieții m-a pătruns
Și m-a-ndrumat spre Nemurire.

Ce bine-mi pare c-am deschis
Ființa la chemarea sfântă
Acum cunosc ce-n Carte-i scris
Și spun la toți că mă încântă.

Sunt fericit c-am fost scăpat
Din negura necunoștinței
Și-n altă viață am intrat
Să-nving efectul neputinței.

Îmi pare bine c-am un rost
Să pot să mă desprind de glie
S-alerg spre-un sigur Adăpost
Când vine ger și vijelie.

Mă bucur mult că am decis
Să merg cu Fiul pe cărare
Cu El sfârșesc în Paradis,
În spațiul fără frământare.

Ce bine-mi pare bine c-am ieșit
Din întuneric la Lumină
Am fost odată prăbușit
Dar astăzi stau cu El la Cină.

Cuvântul vieții mi-este far
Și ce dulceață îmi produce!
Îmi pare bine că din har
Primesc puteri să port o cruce.

Rămân pe cale credincios
Călătorind spre o Cetate
Unde domnește glorios
Cel ce ne-a dat o demnitate.

George Cornici

Umblarea pe mare

(Matei 14.22-23)

Când Isus, pe ucenici
În corabie i-a pus,
Ca `naintea Lui să treacă,
Să-ajungă pe mal opus,
Când pe munte, să se roage,
La o parte, El s-a dus,
Se-noptase. Și El, singur
Se afla, cu Cel de sus.

Cînd corabia, în valuri,
În ăst timp, în mare sta
Cu un vânt, suflând puternic,
Ce-mpotrivă îi era
Și, când ziua și cu noaptea
Începea a se-ngâna,
Isus a venit la ei,
Dar, pe valuri El umbla.

Ucenicii, de-au văzut
Pe Isus, umblând pe mare,
S-au speriat și au zis:
”Este o nălucă oare?”
Când de frică au țipat,
Domnu-a zis cu voce tare:
”Îndrăzniți, Eu sunt, Isus!
Vă temeți că vi se pare?”

Și când Petru i-a răspuns
”Dacă ești Tu, poruncește
Să vin la Tine pe ape,
Să plutesc precum un pește”
Și când ”Vino”-i zise Domnul,
Petru, pe valuri pornește
Ca să meargă spre Isus.
Și să meargă, îndrăznește!

Dar, când a văzut că vântul
Era tare, s-a temut.
Când în apa răscolită
Începea să-afunde mult,
Atunci, Petru, a strigat:
”Doamne, scapă-mă!”. Atât…
Și Isus, întins-a mâna
Apucându-l hotărât.

Și i-a zis Isus lui Petru:
”Pentru ce te-ai îndoit
Puțin credinciosule?”
Și când vântul L-a oprit,
Iar cei din corabie
La Isus toți au sosit,
Toți, s-au închinat zicându-I:
”Ești Fiul din cer venit”.

 Dumitru Gheorghiu 

Fiului risipitor

Încă hălădui departe de casă,
Îţi sunt de ajuns ale lumii fărâme?
E hrană-n belşug la Tata, ‎la masă,
Aştepţi de la cei ce pot doar să râme?

Încă te poartă himere departe,
‎Nu vezi cum sufletul vor să-ţi străpungă?
‎Golită ţi-e punga, paharele-s sparte,
Perfid sărăcia amicii ţi-alungă.

Nu te-a ajuns încă dorul de Tata?
Flămând şi-nsetat alergi în neştire,
Tu tot nu-nţelegi ce cumplită e plata …
Nici chiar la roşcove nu-ţi vii în fire?

‎Te chinuie dorul, de ce mai aştepţi?
Ai Tată bogat, dar te târâi în zdrenţe;
‎Şi argaţii-s sătui … tu când te deştepţi?
Încă mai vrei să salvezi aparenţe‎?

Revino la Tata şi fii fără teamă,
Ştii drumu-napoi de vrei să te-ntorci,
El încă te-aşteaptă, de când te tot cheamă!
De ce-ai mai rămâne doar slugă la porci?


“Și-a venit în fire și a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!” Luca 15: 17

Olivia Pocol 

O robie care elibereaza

27 octombne

Text: Exodul 21:1-6

El ne-a izbavit de sub puterea intunericului, si ne-a
stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui.

Coloseni 1:13

Dumnezeu urate sclavia, dar aceasta era atat de adanc inra-
dacinata in societatea din timpul lui Moise, Incat El a mo-
dificat-o in loc s-o desfiinteze. El a asigurat o cale pentru ca sclavii
din poporul Israel sa-si dobandeasca eliberarea, dar unii dintre ei
nu doreau sa-si schimbe rolurile. Isi aratau aceasta dorinta su-
punandu-se voluntar la o ceremonie simpla in care sclavul se aseza
cu una din urechi langa usiorul usii si urechea ii era strapunsa, ca
semn al consacrarii din dragoste pentru o viata de slujire. Deve-
neau astfel sclavi din alegere, nu din necesitate. Si acest fel de
sclavie duce la libertate.

Cand devenim crestini, noi, ca si cei ce treceau prin ceremonia
strapungerii urechii, schimbam robia involuntara pe o sclavie din
alegere. Toti cei necredinciosi raman robii „puterii intunericului”
(Col. 1:13). Aceasta robie poate fi fata de un ritual religios, fata
de droguri sau bautura, ambitie sau mandrie, sau fata de poftele
carnii. Cei care cred ca adevarata libertate este sa poti face ceea
ce vrei, nu-si dau seama ca felul de viata fara restrictii si la
intamplare este cea mai grea robie. Cei care traiesc astfel se jefuiesc
singuri de orice sens si scop si in final pierd capacitatea de-a
dobandi satisfactii adevarate.

„Cei care aleg sa-I fie robi lui Isus Cristos gasesc adevarata liber-
tate. Alegerea aduce eliberare de frica, eliberare din neputinta,
eliberare de puterea pacatului, libertatea de a fi tot ceea ce vrea
Dumnezeu sa fii. Ai ales robia care duce la libertate?” – H.V.L.

Cristos sfarma catusele nelegiuirii

Ca sa-I stiu legaturile desavarsirii;

Aceasta libertate prin sangele-Ti divin

Ti-aduc ca rob pentru vecie si ma-nchin.” – F. Hess

Prin credinta in Cristos trecem
din sclavia pacatului in libertatea mantuiri
i.”

Painea zilnica

Niciodata parasit

28 septembrie

Text: Psalmul 27:7-10

Caci tatal meu si mama mea ma parasesc, dar Domnul
ma primeste.” Psalmul 27:10

Potrivit lui Henry Jacobsen, sase mineri scotieni au fost nevoiti
sa ia o decizie infioratoare. In timp ce lucrau la circa 500 de
metri adancime, stalpii unei galerii au cedat, si unui din colegii lor
a fost surprins sub daramaturi. Imediat, apa si noroiul a inceput sa
inunde galeria.

Minerii si-au dat seama ca, foarte curand, toate galeriile de
evacuare vor fi inundate si vor fi blocati inauntru, daca nu vor fugi
imediat. Cu o mare agonie si sfasiere de inima cei sase au hotarat
sa-si lase colegul sub daramaturi sa moara, pentru a nu fi cu totii
inmormantati de vii, in timp ce ar fi incercat sa-l salveze. Au fost
nevoiti sa-l abandoneze.

In contrast, Dumnezeu nu este niciodata fortat sa uite nici macar
pe unul din copiii Sai. Indiferent cat de disperata poate sa fie
situatia sau cat de grele vor fi problemele cu care ne confruntam,
Tatal nostru Cel ceresc sta langa noi gata sa intervina in cele mai
mari nevoi ale noastre, cu intelepciunea si puterea Sa infinita. In
nici o imprejurare si niciodata EI nu va renunta la cei pe care i-a
cumparat cu pretiosul sange al Fiului Sau. Poate ca uneori ne
simtim abandonati, dar nu vom fi niciodata parasiti.

David a scris in Psalmul 27 ca el se bucura de grija suverana a lui
Dumnezeu. El si-a imaginat ca daca se va intampla chiar si ceea ce
este de neimaginat – sa fie parasit de mama si tatal sau – Dumnezeu
nu-l va parasi niciodata.

Ai curaj, iubite crestine. Chiar daca legaturile pamantesti si prie-
tenia umana vor cadea, El care te iubeste cu o dragoste vesnica, va
continua sa poarte de grija fiecarui copil din familia Sa. – P.R.V.


Tu totdeauna, Doamne, esti cu mine
si nici o clipa singur nu ma lasi.
Puterea Ta e taina ce ma tine
Din cei dintai la cei din urma pasi.” – C. Ioanid

Dumnezeu ne iubeste pe fiecare din noi, in parte,

ca si cum ar fi numai unul din noi

pe care sa-l iubeasca.

Painea zilnica

Control dumnezeiesc

Necunoscutul în mâinile Tale îl ții
În cele mai grele situații ne susții
Tot ce se-ntâmplă cunoști și coordonezi
Peste Univers legile Tale le-așezi.

Trecut, prezent și viitor Ți se supun
Cel ce Ți se-mpotrivește este nebun
Al Tău Popor gustă binecuvântarea
Și știe că răspunzi când pune-ntrebarea.

Al Tău control e singurul folositor
Controlul lumii, vai, e nimicitor
Conduci destinul Universului întreg
Cei înțelepți doar pe Tine Te-aleg.

Pe toți vrei să-i călăuzești spre Lumină
Cine Te-acceptă va sta cu Fiul la Cină
Deciziile Tale sunt bine gândite
Aducând odihnă ființelor trudite.

Rostești un cuvânt și, pe loc, se-mplinește
Natura, toată, despre Tine vorbește
Ești la cârma navei spre edenicul Plai
Cea mai înaltă perspectivă o ai.

Dincolo de infinit tot Tu domnești
Și ești cu noi la necaz; nu ne-ocolești
Planete ascultă de Tine și-au mersul lor
Căci de aceea ești unicul Creator.

Ne-ajuți să-nțelegem prezența divină
Nicicând bunătatea Ta nu se termină
Trimiți mană pentru ființa flămândă
(Pentru acei ce nu vor sufletul să-și vândă)

Stăm în fața Ta cu adâncă reverență
Niciunde nu găsim așa competență
Al Tău control e protecție din Slavă
De-aceea suntem în har, nu în epavă.

George Cornici