E iară primăvara

E-atâta primăvară-n mine Doamne,
Săgeată mi-s fiorii unei taine,
Lumini lăuntrice încep a prinde,
Cântări de rugă ce inima-mi aprinde…

Adie-n aer miros de iarbă crudă,
Închis în floare e parfumul încă,
Boboci tăcuţi la marginea câmpiei,
Deschide-vor luminii cupele beţiei

Şi bate-un dor în bumbi molatici,
Să fie flori în corni sălbatici,
Să-şi lase-n rod pe ramuri bolte,
Firea mănunchi a florii volte…

Tresare-n toate freamăt de poveste,
Din somn trezite în nopţile albastre,
Căldura şi lumină le scoate din abis,
Şi-n orice vietate respiră blând Isus!

Mi-e iară sufletu-nsetat după lumină,
Fragil ca şi o frunză pe tulpină,
Şi-i mistuit de-a cerului poruncă,
Să pună-n cânt iubirea Lui adâncă…

A. Urma