Sfânta Lumină

Sfânta Lumină ne-a adus
Clarificarea necesară
Despre viața făr-apus
În armonie cu Isus
Să nu fim în Etern afară.

Vedem ce n-am putut vedea
Când stăpânea o noapte deasă
Vedem că-n apăsarea grea
EL ușurare poate da
Spre El ființa e atrasă.

Venind la noi din infinit
Face ființa fericită
Efectul ei noi l-am simțit
Ce-a fost uscat a înverzit
Cu raza ei înveșnicită.

Învinge-n om porniri firești
Și-l face-apoi să înțeleagă
Perceptele dumnezeiești
Și zice-apoi: “Ce mare ești
Stăpâne peste lumea-ntreagă.”

Doar Ea ne poate lumina
Să știm de viața după moarte
Ne-ndeamnă a ne închina
Pe Mire a-L întâmpina
Cu melodii și fructe coapte.

Pătrunde-n orice colțișor
Să risipească-ngrijorarea
Efectu-i binefăcător
Ne leagă de Mântuitor
Să-i ascultăm, mereu, chemarea.

Eșec după eșec ar fi
De n-ar veni să ne atingă
Dar e aici, putem sui
Să fim cu Ea în veșnicii
Căci nimeni nu poate s-o stingă.

Lumină tainică și sfântă
A nopții-ntunecime-ai frânt
Și azi ființa, toată cântă
Se bucură, nu se frământă
Că-i dai spre Paradis avânt.

George Cornici

Cum trăiesc, așa rămâne

De plâng un ceas sau două azi,
Sau merg desculț pe jaru-ncins
Eu n-am să dau nicicând-napoi,
Ci-L voi lăuda pe Cel ce-a-nvins.

Nu voi cârti când valul mare,
Lovește în catargul meu.
Îl voi chema în ajutor,
Pe Cel ce este Dumnezeu.

Nu am de gând să îmi îngrop
Talantul dat de Dumnezeu,
Din contra, îl voi folosi,
Spre lauda Domnului, mereu.

Căci doar așa mă voi numi,
La capăt, drept biruitor
De voi rămâne în picioare,
Și de voi fi împlinitor.

Căci credința fără fapte,
E ca ciorba fără sare,
Dacă nu mai are gust,
Nu mai are nici valoare.

Dar mai bine împletesc,
Traiul, fapta și credința
Căci prin toate cele trei,
Se denotă pocăința.

Cum trăiesc, așa rămâne,
Nu mai pot schimba nimic…
Dar mă străduiesc să fiu,
Demn și vrednic ucenic.

Străduiește-te și tu,
Luptă-te cu tot ce-i rău,
Dacă tu-ți vei face partea,
Restul, face Dumnezeu.

Roagă-te în orice vreme,
Crede cu toată ființa
Căci la capătu-alergării,
Te așteaptă biruința.

Nichifor Nicu  

Nici un pacat nu e prea mic

Text: Psalmul 119:1-8

Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala? ” 1 Corinteni 5:6

Cand un vapor transatlantic s-a scufundat langă coastele Irlandeze, cu cativa ani în urmă, lumea a fost uluită. Deoarece căpitanul vasului era un excelent marinar, nimeni nu şi-a putut imagina care au fost cauzele acestui accident. Au fost trimişi scafandri să cerceteze şi au adus printre alte obiecte, compasul navei pentru a fi examinat. Cand au deschis cutia compasului au găsit varful unei lame de cuţit înăuntru. Probabil că, în timp ce curăţa compasul, un marinar nechibzuit a rupt varful cuţitului cu care lucra, varf care a făcut compasul să arate rezultate false. Drept rezultat, nava a luat un traseu greşit, zdrobindu-se de stancile coastei.


Ca şi creştini, putem şi noi naufragia dacă începem să credem că unele lucruri mici – păcate mici – nu sunt dăunătoare. De aceea cuvintele noastre, faptele noastre, atitudinile noastre trebuie întotdeauna să le ţinem departe de păcatul care ne poate submina mărturia şi ne poate pune în pericol relaţiile cu Dumnezeu. În 1 Corinteni 5, apostolul Pavel s-a confruntat cu o situaţie păcătoasă care tulbura lucrarea lui Dumnezeu în Corint. După ce se adresează specific problemei, el face tuturor o atenţionare asupra rezultatelor păcatului. El spune că „puţin aluat face să dospească toată plămădeala” (v. 6). Orice păcat, chiar şi „cel mai mic”, poate aduce tulburare atat creştinului cat şi bisericii. Ajută-mă, Doamne, să fiu „fără prihană” (Psalmul 119:1). Invaţă-mă că nici un păcat nu e prea mic.        – P.R.V.

Păcatul mic, ca drojdia lucrează
Schimband în rău tot ce-i cu putinţă.
Curand dospi-va toată plămădeala,
Pervertindu-ne întreaga fiinţă.” – H.G.B.

Nici un păcat nu e prea mic, pentru că el este împotriva unui Dumnezeu infinit

Painea zilnica

Demn de Hristos

N-am să mai condamn vreodată, omul ce-a păcătuit,
Dar voi condamna păcatul, care l-a nenorocit.
N-am să-mi judec semenul, nu sunt eu mai bun ca el
Am și eu greșeli enorme și adesea fac la fel.

Nu mai vreau să dau cu piatra, nu voi fi acuzator,
Vreau să fiu demn de Hristos, vreau să fiu folositor.
Vreau să-nvăț să leg o rană, de făcut, am tot făcut,
Azi încep un nou capitol, azi o iau de la-nceput.

Nu mai vreau să fiu ostil, vreau doar să ofer iubire,
Vreau să fiu exemplu bun, nu mai vreau în rătăcire.
Vreau ca toți să vadă-n mine, chipul Domnului Hristos,
Nu mai vreau să zac în ură, nu vreau să fiu urâcios.

Nu vreau să aud de bârfă, nu vreau să mai clevetesc,
Vreau să Îl slujesc pe Domnul, vreau mai mult să mă smeresc.
Nu vreau să mai port invidie, vreau să fiu mulțumitor,
Gura mea să Îl slăvească pe al meu Mântuitor.

Vreau cu-ntreaga mea ființă, să mă-nchin în fața Lui,
Și cât mai primesc putere, s-aduc cinste Domnului.
Iar prin tot ce eu voi face, să se vadă necurmat
Mâna și prezența Lui și-al Său nume minunat.

Nichifor Nicu 

Sunt

Sunt o piesă dintr-un plan,
Și nu praf de galaxii,
Nu un chip de porțelan
Colectat doar pentru „a fi”.

Sunt o ființă, nu mister,
Și-n al vieții metronom,
Chiar și-n spațiul efemer
Nu sunt animal, ci OM.

Sunt un fir țesut cu scop
În mătasea timpului,
Sunt o lacrimă, un strop
Din izvorul vieții Lui.

Sunt cu inimă și gând,
Sunt cu vorbă și cu sfat,
Călător comunicând,
Sunt real, nu vis ciudat.

Sunt aici, și voi mai fi,
Dar știu bine, voi pleca
Spre un alt tărâm de zi,
Unde nu voi mai visa.

Sunt ce sunt, și știu acum:
Sunt chemat, ales, iubit!
Sunt cu El și sunt pe drum.
Nu sunt trist, ci fericit!

Lucian Cazacu 

Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru 

Ancorează-ne de cer

Doamne, ai milă de noi, iartă-ne, Te-am întristat,
Prin umblarea noastră-n lume sufletul l-am ruinat.
Suntem slabi, avem nevoie pe deplin de-a Ta iubire,
Căci cel rău ne-a stors de vlagă și ne-a dus în rătăcire.

Mai întinde-Ți astăzi mâna și revarsă-nviorare,
Cercetează adunarea de la mic, până la mare.
Umple-ne cu râvnă Sfântă și revarsă harul Tău,
Și îndreaptă-ne iar pașii, către Tine, Domnul meu.

Mișcă-ne ființa-ntreagă să stăm treji, în așteptare,
Să nu ne găsești dormind ca pe cele cinci fecioare.
Spulberă-ne, Doamne, firea și sporește-ne credința,
S-alergăm înspre Sfințire, să obținem biruința.

Ancorează-ne de cer, să-nțelegem veșnicia,
Și îndură-te, Isuse, căci ne-a spulberat mândria.
Dă-ne bucuria Sfântă și a Ta călăuzire,
Să rămână peste noi, până la a Ta venire.

Rupe orice legătură dintre noi și-amăgitorul,
Și revarsă părtășia peste tot întreg poporul.
Leagă-ne-n iubirea Sfântă și revarsă Duhul Sfânt,
Să fim gata de răpire când revi pe-acest pământ.

Nichifor Nicu

Aleg să cred

Aleg să stau pe scaunul din urmă,
Ca rob netrebnic, de iubire dus,
Să plec zâmbind când viața mi se curmă
Spre adevărul-unul, cu Isus.

Să nu mă-mbăt cu artă și știință
Când mă înșală cu-al pierzării plan,
Aleg să fiu ostaș în pocăință,
Slujbaș umil, în haină de mirean.

Se varsă tot trecutul peste mine
Când îmi întorc privirea spre Sodoma;
Cum n-am nimic din tot ce-mi aparține,
Aleg, ca Pavel, drumul către Roma.

Înțelepciunea m-a chemat pe nume,
Aleg să-i cer povață și s-ascult:
Să mă desprind cu inima din lume,
Lumescul om ca să-l iubesc mai mult.

Aleg o zi ce mi-a adus credința
Și-o-mbrac în vălul timpului întreg;
Cât voi avea în inimă putința,
În fiecare zi, să Te-nțeleg,
Preabun Stăpân, îmi prosternez ființa,
Că m-ai iubit și m-ai lăsat s-aleg.

Viorica Mariniuc 

Doamne mare!

Când palpăm cu conștiență
Minunata Ta prezență,
O mireasmă de căință
Ne vibrează în ființă
Și-un imbold de biruință
Unduiește-n conștiință
Ca un vast de eminență
Din a Ta Omniprezență,
Ce transformă orice stare
Și aprinde în suflare
Veșnicie, dor de Cer
Și puteri nepieritoare
Care pace ne ofer
În ori și ce încercare.
Și ce bucurie adâncă
Sufletul ne înviorează
Când realizăm că încă
Duhul Tău ne cercetează
Așezându-ne pe Stâncă
Unde-n veci ne luminează,
Doamne, Fața Ta Preasfântă!

Ioan Hapca

Dă-mi înțelepciune

Dă-mi înțelepciune
Preaiubit Părinte
Ca să-Ți pot supune
Zilnic a mea minte.

Domnul vieții mele
Ființa-mi cercetează
Și-orice lucruri rele
Le îndepărtează.

Ia-mi în stăpânire
Gândul, și-l pătrunde
Căci de-a Ta privire
Nu se poate-ascunde.

Nimeni nu-i ca Tine
Să-mi cunoască ființa
Tu ai pus în mine
Viața și credința.

Din cereasca Slavă
Îmi trimite-o rază
Mintea mea firavă
Tu mi-o luminează.

Regăsesc în mine
Multă slăbiciune
Și chiar gânduri pline
De amărăciune.

Planuri risipite,
Năzuințe stinse,
De Cel rău lovite
Cu săgeți aprinse.

Deci, ascultă-mi dorul
Ce spre Tin’ se-ndreaptă
Pune-mi Tu piciorul
Pe cărarea dreaptă.

Zâmbete cu mască
De mă înconjoară,
Pacea Ta cerească
Fie-a mea comoară.

Nu-mi lăsa căderii
Gândurile pradă
Sub a nevegherii
Nemiloasă spadă.

Nu-mi lăsa pornirea
Să încuviințeze
Fără de gândirea
Minții mele treze.

Preaiubit Părinte,
Vin în rugăciune
Și Îți cer fierbinte:
Dă-mi înțelepciune!

Daniel Hozan