Biruitori prin suferinţă

Când lacrimi de durere, îți năpădesc ființa
Şi toată bucuria s-a dus din viaţa ta
Nădăjduieşte-n Domnul şi El îți dă credința
Să treci prin valul vieții, purtat de mâna Sa.

Ridicăte-n picioare, goneşte tot necazul
Căci viaţa trece-n grabă şi zilele s-au dus
Înalță sus privirea şi şterge-ți azi obrazul
De lacrima durerii, ce fața ți-a străpuns.

Alungă întristarea şi cheamă bucuria
Îndepărtează amarul şi suferinţa grea
Aleargă azi la Domnul, la El e fericirea
Şi bucurie sfântă, în viață vei avea.

Aruncă îngrijorarea, asupra Celui care
Se îngrijeşte zilnic, de orişice sărman
Şi într-o clipă poate să schimbe orice stare
Să-ți dăruiască pace, în drumul spre liman.

Să poți privi lumina şi să înalți cântarea
Să poți urca cărarea, spre muntele cel sfânt
Şi însoțit de Domnul, cu toată îndurarea
Ce o revarsă zilnic, peste acest pământ.

Vei sta pe stânca tare, vei birui furtuna
Îţi vei trăi viaţa, păzit de mâna Sa
Vei sta cu El la masă şi îţi va da cununa
Şi lacrima durerii pe veci va dispărea.

Ion Popescu

Fericirea si durerea

Intr-o vreme, nu știu bine dacă asta le-a fost vrerea
Sau a fost din întîmplare…
Se-ntîlniră pe-o cărare Fericirea cu Durerea.
Una. . numai îngîmfare! Alta numai umilintă…
Și cînd uneia din ele îi sclipea în gene roua
Cea dintîi rîzînd în hohot
Zise către cea de-a doua:
-Văd că plîngi mereu copilă, la tot pasul scoți suspine
Și simt cea mai mare milă pentru tine!
Însă n-am nici o putere, ne plecăm unui destin
Eu, s-o duc numai în cîntec. . tu s-o duci numa-n suspin!
Eu fiind nespus de dulce, tu fiind amară-fiere! !
În sfârșit, eu-Fericire, tu. . netrebnică Durere.
Că de iei la oameni seama, cum se zbat și cum se luptă
Fiecare sclav pe viață în a simțurilor legi,
Dacă stai să iei aminte… toată goana ne-ntreruptă
A oricărui om pe lume… Una doar ai să-nțelegi:
Că oricîte face omul pentru el sub larga fire,
Nu-s decît o ne-ntreruptă goană după Fericire.
Și că toată omenirea, înțeleaptă sau nătîngă
Vrea la pieptu-i să mă strîngă! … Ca pe un buchet de crini…
Înțeleg de ce suspini, tu și azi, Durere multă, pururea pe căi de spini! …
Ascultînd aceste vorbe din nesăbuita gură. .
Și strîngînd la piept Comoara=o Scriptură…
A răspuns atunci Durerea, înțelept și fără ură:
-Tu… ești o stafie albă. . și cînd vor să te dezmierde
Cu nesațiu orice ins…
Vede că nu ești aievea! ! Și te pierde…
În aceeași clipă-n care i se pare că te-a prins!
Fericire… vorbă goală… . sau… păienjeniș subțire!
Spune-mi, care este omul fericit prin Fericire?
Dă-mi o pildă, sau un nume? Cine s-a-nălțat prin tine?
Înțelepții spun de veacuri și cu-ntemeiat cuvînt:
Că doar umbra Fericirii, trece rar pe-acest pămînt!
Însă Fericire-aievea, nu ca pe Pămînt-o ceață…
Poate sufletul să guste, numai dincolo de viață!
Iar pe drumul care suie spre Limanul alb și-ntins
Nu e decît vai și plîns!
Este numai o durere fără margine… și deci
Ca s-ajungi la fericirea, nu de-o clipă, ci de veci…
Prin durere va să treci!
Sau aș spune că doar ochii ce plîng mult aici sub soare
Pot să vadă fericirea într-o viață viitoare.
De aceea Cartea Sfîntă ce la pieptul meu o strîng
Chiar în rîdurile-i cîntă: ” FERICITI SUNT CEI CE PLÎNG”!

Anonim

Destinat pentru a fi sfânt

“Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt.” 1 Petru 1:16

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-l va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. ‘

Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi. Dumnezeu nu e o maşină eternă de binecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos, fără să rămână nici o umbră între noi.

Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu.

Oswald Chambers

Aş vrea…

Aş vrea să scriu de bucurie
În orice zi pe drum cu flori
Căci ştiu că sus in veşnicie
Exist-o Tară fără nori,

Aş vrea să scriu de veselie,
De zări albastre, de splendori
Când se înaltă cu furie
Apele ‘nvolburate-n mări.

Aş vrea să scriu… însă furtuna
Se-abate parcă tot mai des
Ca să-mi incerce iar tărâna
Cu lucruri de ne-înțeles.

Aşa năvalnică se-avântă
Orice să-ndoaie-n al ei drum
Şi-adesea parcă mă-nspăimântă
Când se preface totul scrum

Se-nalță valul cu putere,
Se clatină al meu catarg
În noaptea plină de mistere
Atâtea vase când se sparg,

Atâți corăbieri când lasă
Luntrea să cadă-n apă jos,
Cum să vâslesc s-ajung acasă
În Țara Marelui Hristos?

De nu se află El la cârmă,
De nu-L am pe El Căpitan
Dispare barca fără urmă
Scufundată de satan…

Dar vino Tu, Domn al Dreptății
Să mustri valuri şi furtuni
Să potolesti marea vieții
Şi-n jurul Tău să ne aduni,

Să strige astăzi fiecare
Cum altădată s-a strigat:
Ce fel de Om e-Acesta oare?
Căci, iată că L-a ascultat

Furtuna grea, ne-nduplecată
Şi vântul cel infricoşat
Când marea era inspumată,
Dar cu putere le-a certat!

Ce fel de Om e-Acesta oare
De Il ascultă negreşit
Cancerul şi-orice tumoare
Când cu putere-a poruncit?

La El se vindecă leprosul
Şi orbii-şi capătă vederea,
El le dă surzilor auzul,
Iar morților dă învierea!

El este Cel născut în iesle,
Lăstar dintr-un pământ uscat,
El este-a lui Isai Odraslă,
E Cel ce crucea ne-a purtat!

Prin a Lui răni avem iertare
Şi vindecare în dureri,
El este Medic sfânt şi mare,
El poartă a noastre poveri!

El este Calea şi Viața,
E Adevărul întrupat,
Doar El aduce dimineața
Poporului răscumpărat,

Acelora ce dorm sub glie
Tot aşteptând cerescul glas
Să-i transforme ca pe Ilie
Când vine-al întâlnirii ceas!

Atunci, nu va mai fi durere,
Nici plâns, căci toate-au luat sfârsit,
Ci Duhul Sfânt cu-a Sa putere
Va fi cu-acei ce-au biruit!

Atunci şi Unsul, Împăratul
Îşi va lua partea cu cei mari
Şi va domni, căci nimeni altul
Nu are brațe aşa tari

Prin care să salveze-o lume
De iad, de veşnica pierzare
Şi să Îşi facă un renume
Cu o oştire-n sărbătoare!

Aşa va fi când fericirea
Va triumfa in necuprins
Unde domni-va doar iubirea
Acelui ce e neînvins!

Aşa ne spune sfânta carte,
Aşa de mult noi aşteptăm,
Un loc, o Veşnică Cetate
Spre care să ne înăltăm!

Valentin Ilisoi 

Unde este fericirea?

Referințe
 Fericirea se găsește la omul ce e sărac,
Și în duh și în purtare, dezlipit de acest veac.
Dacă nu te prea încântă aurul si bogăția
Tu din start ai câștigat cerul și Împărăția.

Fericirea se găsește și la omul care plânge
Chiar și-atunci când e zdrobit si cei dragi inima-i frânge.
Fiindcă atunci a dobândit a Domnului mângâiere
Și prin harul lui Hristos, va fi iar plin de putere.

Omul blând și bun la suflet, are oare fericire?
Are! Și mai mult de atât, are o mare moștenire.
Vezi tu, dragul meu, aici el a moștenit pământul
Până când, în veșnicii, se va întâlni cu Sfântul.

Atunci, Doamne, cei flămânzi au parte de fericire?
„Au numai dacă tânjesc după-a Mea neprihănire.
Veniți la Mine, Pâinea vieții, voi cei flămânzi și însetați!
Si cu milă, cu iubire, de Mine veți fi săturați.”

Cin’ de alții are milă și-i privește cu iubire,
Va avea parte de milă și de multa fericire.
Căci cu ce măsură astăzi pe alții vei judeca,
Mai târziu, când va fi vremea, la fel ți se va măsura.

Fericirea se găsește într-o inimă curată
Unde nu-i întinăciune, nu-i nici ură, nu-i nici pată.
Când iubești pe al tau frate si mai lași din dreptul tău,
Vei avea marea onoare să Îl vezi pe Dumnezeu.

Fericirea se găsește la omu-împăciuitor,
Care dis-de-dimineață stă cu Domnul pe pridvor,
Care caută-ntruna pacea si aleargă după ea,
Nu se ceartă, nu stârnește, ci iubește liniștea.

Ferice va fi de voi când pe nedrept veți fi vorbiți,
Prin prigoană, prin ocară, rămâneți neprihăniți.
Bucurați-vă in Domnul, voi toți cei aleși ai Lui,
Căci Tatăl vă va da azi Împărăția Cerului.

Răspândiți vestea cea bună

Răspândiți vestea cea bună
(Cea mai bună; e din Cer)
Pretutindeni să se spună:
Nu-i poveste, nici mister…

Nu-i invenție umană
Cum afirmă un ateu
Ci e act care ne-ndeamnă
S-alergăm spre Dumnezeu…

E-ntruparea, e o taină
E Stăpânul absolut
Îmbrăcat în simplă haină,
Coborât la colb și lut.

Spuneți tuturor să știe
Că Mesia a venit
Să formeze-o-mpărăție
Pentru-acei ce L-au primit.

Adevărul să-l cunoască
Dați de știre cu curaj
Doar în harul Lui să crească
Să respingă un miraj.

Ce le spuneți prin cuvinte
Inspirate prin Duh Sfânt
Să pătrundă, să prezinte
Stări ce nu-s de pe pământ…

Să-nțeleagă sărbătoarea
Numită, de noi, Crăciun
Să iasă din frământarea
Unde doar minciuni se spun.

Răspândiți vestea cea bună
Mulți sunt încă-n bezna grea
Să-mpletească o cunună
Pruncului născut s-o dea.

Bucuria să răsară
Spre-a învinge tristul gând
Să se facă Primăvară,
Să vină Păstorul Blând…

Fericirea să cuprindă
Viețile căzute-n vid
Focul sfânt să se aprindă
Dincolo de sumbrul zid.

Cei ce-acceptă vestea sfântă
Acceptă un dar divin
Și spre Slavă se avântă,
Spre eternul lor destin.

George Cornici

Căutând dragostea

Am mers căutând prin lume, iubirea pe căi deşarte
Toate formau un labirint închis, care duceau la moarte
Am mers pe drumuri pustiite, umblam pe cărări pierdute
Nu întâlneam dragostea adevărată, numai iubiri reci şi căzute.

Am mers mai departe în lume, nu am găsit pacea şi fericirea
Pierdut în soarta crudă, căutam mereu iubirea
Cu capul plecat în pământ, mă întrebam: Mai este oare iubire?
Sau, o iluzie închipuită, căutând iubirea şi frumoasa fericire.

Purtat de freamătul iubirii, mergeam pe un drum necunoscut
Unde aş putea găsi cheia dragostei? Când totul pare pierdut!
Să cauţi iubirea-n lume? O cauţi degeaba, tot nu o găseşti
Degeaba-i orice trudă, alergi după himere, când pe drumuri rătăceşti.

Mergând fără nădejde, deodată, aud la mine, o şoaptă:
Unde pribegeşti străine? În lumea rea şi întunecată?
Ce cauţi în lume? Nu găseşti, tot scormonind mereu
Dragostea este ceva divin, izvorăşte din Dumnezeu.

Şoapta Lui, mi-a încremenit fiinţa, am găsit cheia adevărată
Cheia, este Isus, cel înviat, El, este Calea unică şi dreaptă
Am umblat prin lumea deşartă, dragoste nu am găsit
Dragostea era Isus, în clipa care mi-a vorbit.

Isus, era cu mine, în drumul meu încurcat şi greu
El, a suferit jertfa supremă, murind în locul meu
Atunci, am înţeles, că El, este totul, este veşnica iubire
Este dragostea căutată, El, este adevărata fericire.
Stelian Ciobanu 

Fericirea si durerea

Intr-o vreme, nu știu bine dacă asta le-a fost vrerea
Sau a fost din întîmplare…
Se-ntîlniră pe-o cărare Fericirea cu Durerea.
Una. . numai îngîmfare! Alta numai umilită…
Și cînd uneia din ele îi sclipea în gene roua
Cea dintîi rîzînd în hohot
Zise către cea de-a doua:
-Văd că plîngi mereu copilă, la tot pasul scoți suspine
Și simt cea mai mare milă pentru tine!
Însă n-am nici o putere, ne plecăm unui destin
Eu, s-o duc numai în cîntec. . tu s-o duci numa-n suspin!
Eu fiind nespus de dulce, tu fiind amară-fiere! !
În sfârșit, eu-Fericire, tu. . netrebnică Durere.
Că de iei la oameni seama, cum se zbat și cum se luptă
Fiecare sclav pe viață în a simțurilor legi,
Dacă stai să iei aminte… toată goana ne-ntreruptă
A oricărui om pe lume… Una doar ai să-nțelegi:
Că oricîte face omul pentru el sub larga fire,
Nu-s decît o ne-ntreruptă goană după Fericire.
Și că toată omenirea, înțeleaptă sau nătîngă
Vrea la pieptu-i să mă strîngă! … Ca pe un buchet de crini…
Înțeleg de ce suspini, tu și azi, Durere multă, pururea pe căi de spini! …
Ascultînd aceste vorbe din nesăbuita gură. .
Și strîngînd la piept Comoara=o Scriptură…
A răspuns atunci Durerea, înțelept și fără ură:
-Tu… ești o stafie albă. . și cînd vor să te dezmierde
Cu nesațiu orice ins…
Vede că nu ești aievea! ! Și te pierde…
În aceeași clipă-n care i se pare că te-a prins!
Fericire… vorbă goală… . sau… păienjeniș subțire!
Spune-mi, care este omul fericit prin Fericire?
Dă-mi o pildă, sau un nume? Cine s-a-nălțat prin tine? ?
Înțelepții spun de veacuri și cu-ntemeiat cuvînt:
Că doar umbra Fericirii, trece rar pe-acest pămînt!
Însă Fericire-aievea, nu ca pe Pămînt-o ceață…
Poate sufletul să guste, numai dincolo de viață!
Iar pe drumul care suie spre Limanul alb și-ntins
Nu e decît vai și plîns! !
Este numai o durere fără margine… și deci
Ca s-ajungi la fericirea, nu de-o clipă, ci de veci…
Prin durere va să treci!
Sau aș spune că doar ochii ce plîng mult aici sub soare
Pot să vadă fericirea într-o viață viitoare.
De aceea Cartea Sfîntă ce la pieptul meu o strîng
Chiar în rîdurile-i cîntă: ” FERICITI SUNT CEI CE PLÎNG”! !

Anonim

Din ceruri

Din ceruri şi astăzi răsună
Un glas ce-ţi vorbeşte duios:
Eu sunt Cel ce-aduc vestea bună
Şi azi vreau să fii bucuros,

Că-n DAR îţi aduc fericirea.
De vrei s-o primeşti, s-o înţelegi,
Trăi-vei cu mine iubirea,
De vrei de-azi cu mine să mergi.

Venit-am din ceruri, odată,
Aici, pentru toţi ca să mor,
S-aduc vestea cea minunată
La toţi aceia ce-o vor.

Acum M-am oprit lângă tine
Credinţă să-ţi dau, ca să vezi,
Că n-ai să rămâi de ruşine
De vrei prin Cuvânt să Mă crezi.

Lumină-am să-ţi dau pe cărarea
Ce duce spre Mine, s-o sui
Şi Eu am să-ţi fiu apărarea
De-n Mine încredere-ţi pui.

Eu vin să-ţi aduc bucurie
Şi-n tine să pun Duhul Sfânt,
Să-ţi dau din puterea Mea vie
Să poţi să-Mi urmezi prin Cuvânt.

Priveşte spre ceruri şi crede
În Cel ce te ţine mereu,
În Cel ce îţi ştie şi vede
A ta istovire şi greu.

El are în toate o vreme
Şi ştie când greul să-l ia,
De-aceea îţi spun: nu te teme,
Cu El biruinţă-i avea.

Monica Schiersner 

Mi-am coborat durerea

Mi-am coborât durerea in adâncuri
Și lacrimile-amare au devenit
Când stau plecata in a mele gânduri
Și viața pare tristă de trăit

Când simt ca n-are rostul fericirea
Când dragostea nu este foc nestins
Când graiu mi e prea stins sa cant iubirea
Atunci Isus mi e sufletu-n abis

În vale jos e vaiet și suspine
În lacrimi nu-i nici licăr de lumina
Dar jos acolo Te-am găsit pe Tine
Iubirea Ta ce sufletu-alină

Acolo ti-am văzut a Ta durere
Si-am plâns văzând că rana mea
E mai degrabă că si o părere
Pe lângă rana ce-o purtai in palma Ta

De-atuncea Doamne-Ți cer iertare
Și rog Isuse Scump a mă ierta
C-am pus durerea Ta atât de mare
Pe-acelasi loc cu rana mic-a mea.

Oana Ramona-Elida