17 Martie

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vorfi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.” Matei 5:9

Aceasta este cea de-a şaptea fericire, şi şapte, este numărul desăvârşirii la evrei. S-ar putea ca Mântuitorul să fi plasat împăciuitorii pe locul şapte fiindcă sunt persoanele cele mai apropiate de omul desăvârşit în Christos Isus. Cel care vrea să aibă parte de fericire, atât cât este posibil pe pământ, trebuie să ia seama la a şaptea fericire şi să devină un împăciuitor. Mai există o semnificaţie, în poziţia textului. Versetul precedent vorbeşte despre fericirea celor „cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Este important că trebuie să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Firea noastră împăciuitoare nu va accepta niciodată păcatul sau îngăduirea răului. Trebuie să ne întoarcem faţa de la tot ce e contrar lui Dumnezeu şi sfinţeniei Sale.

Odată ce inimile noastre sunt pe deplin curate, putem să fim împăciuitori. Nu mai puţin decât precedentul, versetul următor pare să fie aşezat aici cu un scop. Oricât de împăciuitori am fi, lumea ne înţelege şi judecă greşit. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, gândindu-ne că Prinţul Păcii, prin însăşi natura Sa, a adus focul asupra pământului. Deşi a iubit omenirea şi nu a făcut nimic rău, a fost „dispreţuit si părăsit de oameni; om al durerii și obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3).

Pentru ca împăciuitorii să nu fie surprinşi când sunt întâmpinaţi cu duşmănie, versetul următor adaugă: , ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:10). De aceea, împăciuitorii sunt nu numai binecuvântaţi, ci înconjuraţi de binecuvântări. Doamne, dă-ne harul de a urca pe culmea celei de-a şaptea fericiri! Curăţeşte-ne minţile, ca să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Intăreşte-ne sufletele pentru ca pacea noastră să nu se transforme în laşitate sau disperare atunci când, de dragul Tău, suntem prigoniţi!

C.H. Spurgeon

Psalmul 119 a (1-32)

Ferice de acei fără păcate
În calea lor, oriunde ei pășesc
Că-n legea Domnului ei umblă-n toate
Și-a Lui porunci anume le păzesc.

Ce-L caută din inima lor toată
Care nelegiuiri nu săvârșesc
Ci-n a Lui căi ei umblă fără pată
Și niciodată nu le părăsesc.

Tu-ai dat sfinte porunci, legile Tale
Spre-a fi mereu păzite cu sfințire
O, de-ar ținti întruna a mea cale
Spre-a Tale-orânduiri și-a lor păzire.

Nu voi roși atuncea de rușine
De-Ți voi vedea poruncile pe cale
Cu inima neprihănită-n mine
Te-oi lăuda-nvățând legile Tale.

În al meu suflet am un dor fierbinte
A Tale-orânduiri a le păzi
Spre Tine-nalț această rugăminte:
De tot, o Doamne, nu mă părăsi!

Cum poate dar, un tânăr ca să-și țină
Curată-a lui cărare pe pământ
Spre-a Ta Împărăție de Lumină?
Doar de se-ndreptă după-al Tău Cuvânt.

Te caut dar, din inima mea toată
O Domnul meu, te rog nu mă lăsa
De la poruncile-Ți, să pot vre-o dată
Pe drumul meu să mă abat cumva.

Cuvântul Tău cu-a lui învățăminte
În inima mea-l strâng și mă silesc
Ca împotriva Ta, Slăvit Părinte
Nicicum să nu pot să păcătuiesc.

Da, binecuvântat fii Doamne-ntruna
Învațămă-ale Tale-orânduiri
Vestesc cu-a mele buze totdeauna
A gurii Tale sfinte hotărâri.

Mă bucur și sunt plin de fericire
Când eu urmez a Ta învățătură
De parcă aș avea în stăpânire
Avere și comori fără măsură.

La-a Tale Legi, adânc fac meditare
Și-a Tale căi sub ochi am pe pământ
Cu-a Tale-orâduiri am desfătare
Și nu uit nicidecum al Tău Cuvânt.

Ca să trăiesc, robului Tău, fă bine
Și să păzesc Cuvântul Tău în toate
Deschide-mi ochii ca să văd în sine
A Legii Tale lucruri minunate.

Pe-acest pământ sunt un străin întruna
Să nu-mi ascunzi Poruncile Divine
De dor dup-a Ta lege-ntotdeauna
Mi se topește sufletul în mine.

Pe îngâmfați, Tu-i mustri cu asprime
Pe blestemații ce se rătăcesc
Dispreț, ocară, ia-le de pe mine
C-a Tale-nvățături eu le păzesc

Să tot stea voievozii să vorbească
Spre mine ridicând împotriviri
Dar, robul Tău, să nu se potihnească
El cugetă la-a Tale-orânduiri.

A Tale-nvățături mă desfătează
Și-mi sunt sfătuitori de neclintit
Cum ai făgăduit, mă-nviorează
Căci de țărână-i sufletu-mi lipit.

Eu căile-mi istorisesc pe față
Și Tu m-asculți când fac mărturisiri
Te rog acum, o Doamne, Tu mă-nvață
Ca să cunosc a Tale-orânduiri.

Mă fă ca să pricep aleasa cale
Poruncilor ce-au fost de Tine date
Și-oi cugeta la lucrurile Tale
Ce sunt mereu atât de minunate.

Sufletu-mi plânge de durere-n mine
Ridică-mă după Cuvântul Tău
Mă depărtează, tot mai mult spre Tine,
De calea necredinței, de ce-i rău.

Și dă-mi, o Doamne, sfânta-Ți îndurare
Urmându-Ți legea Ta să mă supun
Aleg a adevărului cărare
Și-a Tale Legi sub ochii mei le pun.

Mă țin de-a Tale-nvățături Părinte
O Doamne, rușinat nu mă lăsa
Alerg pe calea legilor Preasfinte
Că-mi scoți la larg, o Doamne, inima.

Daniel Hozan

Fericirile de pe munte

Când duhu-i frânt, lovit, mâhnit
Și apăsat de tot ce lumea zice
A lor e-mpărăția cerurilor
De cei săraci în duh, ferice!

Și dacă lacrimi curg cu-amar
Și nu e nimeni să-i ridice
Ei mângâiați de Cer vor fi
De cei ce plâng, ferice!

Și când împrăștie doar bunătate
Iar ca răspuns doar lovituri de bice
Ei tot pământu-or moșteni
De cei ce-s blânzi, ferice!

Și când pustiul îi doboară
Sunt la pământ, nu pot să se ridice
Neprihănirea îi va sătura
De cei flămânzi și însetați, ferice!

Și când nu-i nimeni ca să ierte
Ci doar o Lege să aplice
De milă, parte vor avea
De cei miloși, ferice!

Își vor păstra viața în lumină
Indiferent ce lumea zice
Păstrându-și inima curată
Îl vor vedea oe Dumnezeu, ferice!

Când pacea-i tot ce le-a rămas
Căci restu-au început ca să se strice
Ei sunt copiii Tatălui de Sus
De cei ce-s împăciuitori, ferice!

Și dacă-s alungați și doborâți
Cu vorbe, pietre sau chiar bice
A lor e-mpărăția Sa
De cei ce-s prigoniți, ferice!

Și când în Viata de Apoi
„Veniți la Mine!”, le va zice
Răsplată lor e mare-n Ceruri
Deci bucurați-vă și veseliți-vă, ferice!

 Bodea Florina

24 Iunie

„Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod a ridicat glasul și a spus: „Ferice de pântecele care te-a purtat, şi de ţâţele pe care le-ai supt!” Şi El a răspuns; „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul luii Dumnezeu, şi-l păzesc!” Luca 11:27-28

Unii îşi imaginează că mama Domnului nostru a avut parte de mari privilegii, fiindcă îşi închipuie că ea a avut ocazia să privească în inima Lui într-un mod în care noi nu putem. S-ar putea să fie unele motive demne de încredere în această părere, dar nu prea multe. Noi nu ştim dacă Maria a cunoscut mai multe decât alţii. Ea a păstrat în suflet tot ce ştia dar nu am citit nicăieri în Biblie că ar fi fost mai instruită decât ceilalţi ucenici ai lui Christos.

Şi noi putem descoperi tot ce ştia ea. Te miri să auzi acest lucru? Iată textul care mă sprijină: „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El, şi legământul făcut cu El le dă învăţătură” (Psalmi 25:14). Aminteşte-ţi cuvintele învăţătorului: „nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (loan 15:15).

Descoperitorul divin nu ne ascunde nimic din ceea ce ar fi în folosul nostru. Propria Sa asigurarea este „daca nu ar fi aşa, v-aş fi spus” (loan 14:2). Nu ţi s-a arătat astăzi ţie aşa cum nu se arată lumii? Chiar aşa este; de aceea, nu vom striga în neştiinţă , ferice de pântecele care te-a purtat” ci II vom binecuvânta pe Dumnezeu fiindcă, în primul rând, auzind Cuvântul şi păstrându-l, avem o părtăşie la fel de adevărată cu Mântuitorul ca şi fecioara Maria, şi în al doilea rând, fiindcă avem parte de secretele pe care se presupune că le-a obţinut Maria. Ferice de sufletul atât de privilegiat!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Planul voiei Tale!

Eu îmi găsesc plăcerea în planul voiei Tale
Așa, Isus, am pace și bucurii pe cale
Căci doar așa, o, Doamne, eu pot sta liniștită
Căci știu că ești la cârmă, deci viața mi-e păzită!

Tu vrei să nu mă tulbur în încercarea mea,
De aceea, scumpe Tată, facă-se voia Ta!
Tu vrei să nu mă tulbur de ziua cea de mâine
De aceea, scump Isuse, Te las să-mi dai Tu pâine

Ai zis că Tu porți grija pe umerii Tăi blânzi
Că-i strângi la Tine-n brațe pe orbi și pe flămânzi
Ai zis să nu mă tulbur de zvonuri ce-or să vină
De-aceea am credință în mâna-Ți, să mă țină!

Ai zis că suferința și greul de aici
Față de-a Ta răsplată, o, Tată, sunt prea mici,
De aceea vreau, Isuse, să trec cu bucurie
Prin orice suferință, s-o duc chiar cu mândrie!

Căci toată suferința în mine va lucra
O greutate sfântă veșnic din slava Ta
Ai zis ca să am pace în greu și în furtuni
Căci Tu la piept de Tată ne strângi și ne aduni

Ai zis că e ferice dacă în Tin’ mă-ncred
De aceea înspre Tine m-avânt și mă reped!
Când totul stă-mpotrivă mi-ai zis să biruiesc
De aceea, scump Isuse, voia Ta-nfăptuiesc! … .

Camelia Stîngaciu 

Isaia 12

În ziua-aceea însuți tu vei zice
O Doamne, știu că fost-ai supărat
Te laud azi cu inima ferice
Iar, ca mânia Ta să nu mă-nfrice
Ți-ai potolit-o și m-ai mângâiat.

Căci iată, Dumnezeu mi-e izbăvirea
Voi fi încredințat necontenit
Nu mă mai tem, căci Domnul mi-e-ntărirea
Mi-e pricina de laudă și menirea
Căci Domnul Dumnzeu m-a mântuit.

Din Apa Mântuirii voi veți scoate
Veți zice-atunci: -aduceți laude Lui!
Chemați Numele Domnului în toate
Vestiți a Lui lucrări nemăsurate
Și-a Lui Mărime pomeniți oricui.

Cântați de-acum cu inimi fericite
Spe Dumnezeu ridice-se-al vost’ cânt
Căci El făcut-a lucruri strălucite
Ce-ntotdeauna trebuie vestite
Să fie cunoscute pe pămînt.

Fiica Sionului, cu bucurie
Și veselie strigă către El
Că-n mijlocul Cetății, să se știe
E-Acel ce locuiește pe vecie
Măritul Domn, Sfântul lui Israel.

Daniel Hozan

Psalmul 128

Cu-adevărat ferice-i de oricine
Care de Domnul necurmat se teme
Ce-ntruna, când e greu sau când e bine
Pe-ale Lui căi el umblă-n orice vreme.

Atuncea lucrul mâinilor ‘ți-aduce
O bucurie care nu se șterge
Și-oriunde-ai fi sau unde te vei duce
Ești fericit și numai bine-ți merge.

Nevasta-i ca o viță roditoare
Și ca măslinul înflorit din vale
Ai tăi copii-s niște lăstari în floare
Văzându-i împejurul mesei tale.

Așa e binecuvântat anume
Acela credincios în orice vreme
Ce-n orice-mprejurări în astă lume
De Dumnezeu ascultă și se teme.

Trimeată-ți Domnul binecuvântare
Chiar din Sion, ca să vezi fericirea
Ierusalmului în sărbătoare
În orice zi cât îți va fi trăirea.

Să-i vezi pe-ai tăi copii când o să crească
Chiar și pe-ai lor copii să-i vezi la fel
Din ceruri Dumnezeu te ocrotească
Iar Pacea fie peste Israel!

Daniel Hozan

Lucrarea celor nebăgaţi în seamă

“Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Noul Testament remarcă lucruri care, din punctul nostru de vedere nu par să conteze. ..Ferice de cei săraci în duh” sau, într-o traducere mai literală. “Ferice de cei lipsiţi”. Săracii sunt un fapt cât se poate de obişnuit. Predicarea din zilele noastre are tendinţa de a sublinia puterea voinţei sau frumuseţea caracterului – lucruri care sunt uşor de observat. Propoziţia pe care o auzim atât de des, “Hotărăşte-te pentru Cristos”, este sublinierea unui lucru pe care Domnul nostru nu l-a spus niciodată.

El nu ne cere niciodată să ne hotărâm pentru El, ci să ne predăm Lui. ceea ce este cu totul altceva. La baza împărăţiei lui Isus Cristos stă frumuseţea nealterată a lucrurilor obişnuite. Sunt binecuvântat in sărăcia mea. Dacă ştiu că nu am nici o putere a voinţei, nici o nobleţe a caracterului, atunci Isus îmi spune: “ferice de tine, pentru că prin această sărăcie poţi intra în împărăţia Mea”. Nu pot intra în împărăţia Sa ca un om bun, pot intra numai ca un om cu totul sărac.Ceea ce caracterizează cu adevărat frumuseţea care contează pentru Dumnezeu este faptul că ea nu este niciodată conştientă de sine însăşi. Influenţa conştientă este îngâmfată şi necreştină.

Daca spun: ..Mă întreb dacă sunt bun la ceva pentru Dumnezeu”, pierd imediat frumuseţea atingerii Domnului. “Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.” Dacă examinez “debitul râului”, voi pierde atingerea Domnului.Care sunt oamenii care ne-au influenţat cel mai mult? Nu cei care au crezut că ne-au influenţat, ci aceia care n-aveau nici cea mai mică idee că ne influenţează. În viaţa creştină ceea ce este implicit nu are niciodată conştienţă de sine; dacă are, îşi pierde acea frumuseţe nealterată care este caracteristica atingerii lui Isus. Ştim întotdeauna când lucrează Isus, pentru că El pune în lucrurile obişnuite ceva care ne inspiră.

Oswald CHAMBERS

Sunt eu fericit in felul acesta?

“Ferice de…” Matei 5:3-11

Când citim pentru prima dată afirmaţiile lui Isus, ele par minunat de simple, nu ne uimesc, ci pătrund neobservate în subconştientul nostru. De exemplu, Fericirile par doar nişte precepte blânde şi frumoase făcute pentru oamenii înstrăinaţi de lume şi nefolositori pentru ea; ele nu au multă utilitate practică în lumea prozaică şi dură în care trăim.

Însă curând descoperim că Fericirile conţin «dinamita” Duhului Sfânt. Ele “explodează”, am putea spune, atunci când situaţiile din viaţa noastră le determină s-o facă. Când Duhul Sfânt ne aduce aminte de una dintre aceste Fericiri, spunem: “Ce cuvinte senzaţionale sunt acestea!” şi suntem nevoiţi să decidem dacă vrem sau nu să acceptăm uimitoarea revoluţie spirituală care se va produce in viaţa noastră dacă vom asculta de cuvintele Lui. Aşa lucrează Duhul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim născuţi din nou pentru a putea aplica literal Predica de pe munte. Interpretarea ei literală este o joacă de copii; dar interpretarea ei prin Duhul Sfânt, pe măsură ce El aplică cuvintele Domnului nostru la situaţia noastră, este lucrarea grea a unui sfânt.

Învăţătura lui Isus este cu totul diferită de modul nostru natural de a privi lucrurile şi, la început, aduce o tulburare uluitoare. Noi trebuie, treptat, să ne transformăm umblarea şi vorbirea conform principiilor lui Isus Cristos, pe măsură ce Duhul Sfânt le aplică la situaţia noastră. Predica de pe munte nu este un set de legi şi reguli, ci este o prezentare a vieţii pe care o vom trăi atunci când vom lăsa ca Duhul Sfânt să lucreze liber în noi.

Oswald CHAMBERS

Poarta împărăţiei

“Ferice de cei săraci în duh.” Matei 5:3

Fereşte-te să-L consideri pe Domnul doar un învăţător. Dacă Isus Hristos este doar un învăţător, atunci tot ce-ar putea El face este să mă chinuie impunându-mi un standard pe care nu-l pot atinge. La ce bun să-mi prezinte un ideal atât de înalt de care nu mă pot apropia? Aş fi fericit dacă nu l-aş cunoaşte. La ce bun să-mi spună să fiu ceea ce nu pot fi niciodată – să am o inimă curată, să fac mai mult decât sunt dator sau să-I fiu cu totul devotat lui Dumnezeu? Trebuie să-L cunosc pe Isus Cristos ca Mântuitor înainte ca învăţătura Lui să aibă pentru mine un alt înţeles decât acela al unui ideal înalt, care duce doar la disperare. Dar, când sunt născut din nou prin Duhul lui Dumnezeu, ştiu că Isus Cristos n-a venit doar să mă înveţe;El a venit să facă din mine ceea ce mă învaţă că trebuie să fiu.Răscumpărarea înseamnă că Isus Hristos poate pune în fiecare om atitudinea care I-a condus propria Sa viaţă; toate standardele pe care le dă Dumnezeu se bazează pe această atitudine.

Învăţătura Predicii de pe munte produce disperare în omul natural – exact ceea ce a vrut Isus să se întâmple. Cât timp suntem plini de noi înşine şi înfumuraţi, gândindu-ne că putem împlini învăţătura Domnului nostru, Dumnezeu ne va permite să mergem înainte până când ne vom zdrobi ignoranţa aceasta de vreun obstacol. Atunci vom fi gata să venim la El ca nişte săraci şi să primim de la El. “Ferice de cei săraci în duh” acesta este primul principiu în împărăţia lui Dumnezeu. In împărăţia lui Isus Cristos, piatra de temelie este sărăcia, nu averea; nu deciziile întru Isus Cristos, ci sentimentul unei inutilităţi absolute – “Nu pot nici măcar începe să fac asta”. Atunci Isus spune: “Ferice de tine”.

Aceasta este poarta şi ne trebuie mult timp până să credem că suntem cu adevărat săraci! Cunoaşterea propriei noastre sărăcii ne aduce la hotarul moral de unde Isus Cristos Îşi începe lucrarea.

Oswald CHAMBERS