Obiceiuri – bune si rele

25 noiembrie

Text: 2 Petru 1:5-15

De aceea dati-va si voi toate silintele
sa uniti cu credinta voastra, fapta…

 2 Petru 1:5

Am citit ca este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a
produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de
trandafiri. Construirea unui caracter crestin poate fi comparata cu
producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de ganduri
bune si fapte nobile sunt necesare sa creeze un model pretios de
comportament. Pentru a fi placuti Domnului si a deveni puternici
in credinta, trebuie sa ne concentram in dezvoltarea unor obiceiuri
sfinte.

Pe de alta parte, ori de cate ori ne complacem in ceva ce stim ca
este rau, ne slabim puterile de a rezista raului. Ca ai aluatul
mentionat in Galateni 5:9, atitudinile pacatoase si actiunile pot fi
inceputuri nesemnificative, dar care treptat pot sa creasca pana ce
intreaga fiinta a persoanei sa fie corupta de influenta lor.

In faimoasa nuvela a lui Washington Irving, betivul Rip Van
Winkle, ii scuza orice nou faliment, spunand: „N-am s-o tin in
socoteala de data aceasta!” In timp ce el poate reusea in felul
acesta sa scape de fapta rea facuta, celulele creierului sau inre-
gistrau totul ca sa le foloseasca impotriva sa la viitoarea ispita. Da,
fie ca ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gandit si facut
in intreaga noastra viata umana.

Fiti atenti la gandurile, cuvintele si faptele pacatoase, pentru ca
ele sunt semintele care produc obiceiuri rele. Concentrati-va intot-
deauna sa cultivati acele trasaturi care va fac viata o mireasma
incantatoare si minunata. – H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii 
– fa parfum;
Samanta raului e moarte, sa inveti.
Semanand doar bine – vei culege vieti.” – H.G.B.

Intai noi ne facem obiceiuri,
apoi obiceiurile ne fac pe noi.

Painea zilnica

O proba a dragostei

Text: Matei 5:38-48           

„…să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevărul.” 1 Ioan 3:18

Diferenţa dintre a arăta dragostea şi numai a vorbi despre ea, este foarte sugestiv arătată de o povestire din viaţa unui profesor de psihologie. Omul nu avea copii, şi ori de cîte ori vedea vreun vecin pedepsindu-şi copilul pentru relele săvîrşite, intervenea şi spunea: „trebuie să-ţi iubeşti copilul şi nu să-l pedepseşti”.
Intr-o vară călduroasă, profesorul îşi repara drumul de beton spre garaj. Obosit după cîteva ore de muncă, a pus jos mistria, şi-a şters transpiraţia de pe frunte şi se îndrepta spre casă. Chiar în momentul acela a văzut cu coada ochiului cum un băieţel neastîmpărat tocmai călca în betonul proaspăt turnat. A alergat după el, l-a înşfăcat şi cînd era gata să-l pocnească, a auzit cum fereastra unui vecin s-a deschis şi o voce i-a strigat: „Hei, profesore! Ai uitat? Trebuie să iubeşti copilul!” La aceasta profesorul a replicat: „II iubesc în abstract, dar nu la concret!” (in limba engleză, cuvîntul pentru concret este identic cu cel pentru beton, n.tr.)


Cît de uşor este să vorbeşti sentimental despre dragoste ca despre ceva intangibil! Dar este mult mai dificil să o pui în practică, în situaţiile vieţii reale. Isus a spus aceasta deosebit de clar în predica de pe munte, dîndu-ne o modalitate de-a ne pune dragostea la încercare. Fără să minimalizeze importanţa pedepsirii răufăcătorului, El ne-a poruncit să ne arătăm amabilitatea şi bunătatea, ba chiar să ne rugăm pentru cei ce ne tratează rău sau îşi arată răutatea faţă de noi..
Atingem noi acest standard? Ai făcut vreodată o faptă bună unuia dintre duşmanii tăi? încearcă. Este o probă a dragostei adevărate. – H.G.B.

Nu căuta o cale de-a scuza
Tumultul urii-nrobitoare.
Iubirea trece peste moartea sa
S-aducă dulcea vindecare. ”   – D.J.D.

A întoarce bine pentru bine, este omeneşte;
a întoarce bine pentru rău e dumnezeieşte.

Painea zilnica

Riscul faptei bune

Text: 2 Corinteni 4:8-18

Sîntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strîmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi.” 2 Cor. 4:8

Un articol publicat într-un ziar din Detroit, descria ghinionul unui om care a dat de necaz vrînd să ajute pe cineva. Omul crescuse la ţară şi avea bunul obicei să se oprească să-i ajute pe şoferii care aveau probleme cu maşinile lor. Insă cînd s-a oprit într-un oraş mare să-l ajute pe un asemenea şofer, a fost împuşcat, jefuit şi lăsat pe moarte. Povestirea avea, totuşi, un sfîrşit bun. Omul s-a refăcut după o lungă spitalizare, şi a declarat că avea acum mai multă încredere în Dumnezeu, în urma acestei experienţe. Continua să creadă că ajutorul dat altora este cel mai bun lucru pe care trebuie să-l facă, deşi uneori, poate fi periculos.


Nu vreau să sugerez, că ar trebui să oprim la orice maşină trasă pe dreapta. Precauţiunea înţeleaptă îşi are locul ei. Dar Noul Testament ne arată că cei care s-au alăturat lui Cristos în a-i ajuta pe alţii, vor da de necazuri, mai ales atunci cînd duc vestea bună a Evangheliei. Mai devreme sau mai tîrziu, vor întîmpina rezistenţă. Şi aceste necazuri au un sfîrşit bun, aşa după cum vedem din experienţele apostolului Pavel. Deşi bătut şi rănit, urît şi hărţuit, el dă glas unei inimi care face exact ceea ce îşi doreşte.
Lucra cu Dumnezeu pentru salvarea oamenilor care în eternitate vor avea numai cuvinte de apreciere pentru faptele lui (2 Cor. 4:15). El ştia că, în final, Domnul însuşi va confirma valoarea eternă şi justeţea eforturilor sale. Şi s-a meritat tot necazul de care a avut parte ajutîndu-i pe alţii.- M.R.D. II.

Dacă pot face astăzi un bine
într-un fel, ajutîndu-l pe cineva,
S-o fac, Isuse, ca pentru Tine,
Să se vadă, din faptă, dragostea Ta. ” -Brandt.

Răsplata mărturisirii lui Cristos merită toate riscurile.

Painea zilnica

Unde se pierde sau se castiga batalia

„De aceea , dati-va si voi toate silintile ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta cunostinta; cu cunostinta, infranarea, cu infranarea, rabdarea, cu rabdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
Caci,  daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-6-7,8)

Batalia se pierde sau se castiga mai intai in locurile tainice ale vointei noastre, in prezenta lui Dumnezeu, si niciodata in vazul lumii. Duhul lui Dumnezeu ma prinde si sunt obligat sa raman singur cu Dumnezeu si sa duc lupta inaintea Lui.

Pana cand nu fac acest lucru ,sunt invins de fiecare data. Batalia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie sa lupt singur inaintea Lui si trebuie  sa fiu hotarat sa trec prin iadul renuntarii.

Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta inaintea lui Dumnezeu si a invins acolo.

Daca-mi spun:”voi astepta ce ajung in imprejurari dificile si atunci Il voi pune pe Dumnezeu la incercare;, voi constata ca nu pot.

Trebuie sa rezolv problema dintre mine si Dumnezeu in locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu patrunde nici un strain, si apoi pot merge inainte cu siguranta ca lupta a fost castigata. Daca pierd acolo, nenorocirea, dezastru si tulburarea vor veni tot atat de sigur precum legile lui Dumnezeu.

Motivul pentru care nu castig batalia este ca incerc mai intai sa inving in lumea de afara. Stai singur cu Dumnezeu, lupta inaintea Lui, rezolva acolo problema o data pentru totdeauna.

Atunci cand avem de-a face cu alti oameni, linia de urmat este aceea de a-i impinge spre luarea unei decizii ce tine vointa. Asa incepe predarea inaintea lui Dumnezeu.

Din cand in cand, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminat; din acest punct voi merge fie spre o viata crestina din ce in ce mai delasatoare si nefolositoare, fie voi deveni din ce in ce mai inflacarat pentru gloria lui Dumnezeu- „Totul pentru gloria Lui” .

Oswald  Chambers

Ia iniţiativa

„Adăugaţi la credinţa voastră fapta… ” („Echipați-vă credința cu hotărâre”)

2 Petru 1:5

„Adăugaţi” arată că noi avem de făcut ceva. Suntem în pericol să uităm că noi nu putem face ceea ce face Dumnezeu şi că Dumnezeu va face ceea ce putem face noi. Noi nu ne putem mântui sau sfinți; Dumnezeu face aceasta; dar Dumnezeu nu ne va da obiceiuri bune, nu ne va da un caracter bun, nu ne va forţa să umblăm drept. Noi înşine trebuie să facem toate acestea, Trebuie să punem în practică mântuirea pe care Dumnezeu a realizat-o înlăuntrul nostru. „Adăugaţi” înseamnă să ne formăm obiceiul de a face anumite lucruri: începutul este întotdeauna dificil.

A lua iniţiativa înseamnă a face începutul, a te instrui în calea pe care trebuie să mergi. Fereşte-te de tendinţa de a întreba care este drumul bun, atunci când îl ştii cât se poate de bine. Ia iniţiativa, nu mai ezita şi fă primul pas. Fii hotărât când îţi vorbeşte Dumnezeu şi acţionează imediat in credinţă, făcând ceea ce ţi-a spus El. Nu reveni niciodată asupra deciziilor luate. Dacă eziţi atunci când Dumnezeu îţi spune să faci lucru, îţi periclitezi poziţia în har. Ia iniţiativa, ia-o tu însuţi, fă pasul chiar acum din propria-ţi voinţă şi fă-ţi întoarcerea imposibilă, ia-ţi orice posibilitate de retractare: „Voi scrie acea scrisoare”. „Voi plăti acea datorie”. Fă ca lucrul respectiv să fie inevitabil.

Trebuie să ne formăm obiceiul de a afla ce spune Dumnezeu. Dacă, atunci când apare o criză, ne îndreptăm instinctiv spre Dumnezeu, ştim că ne-am format acest obicei. Trebuie să luăm inițiativa acolo unde suntem, nu unde nu suntem.

Oswald Chambers

Unde se pierde sau se castiga batalia

„De aceea , dati-va si voi toate silintile ca sa uniti cu credinta voastra fapta; cu fapta cunostinta; cu cunostinta, infranarea, cu infranarea, rabdarea, cu rabdarea, evlavia, cu evlavia dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni.
Caci,  daca aveti din belsug aceste lucruri in voi, ele nu va vor lasa sa fiti nici lenesi, nici neroditori in ce priveste cunostinta a Domnului nostru Isus Hristos.” (2 Petru 1:5-6-7,8)

Batalia se pierde sau se castiga mai intai in locurile tainice ale vointei noastre, in prezenta lui Dumnezeu, si niciodata in vazul lumii. Duhul lui Dumnezeu ma prinde si sunt obligat sa raman singur cu Dumnezeu si sa duc lupta inaintea Lui.

Pana cand nu fac acest lucru ,sunt invins de fiecare data. Batalia poate dura un minut sau un an, aceasta depinde de mine, nu de Dumnezeu; dar trebuie sa lupt singur inaintea Lui si trebuie  sa fiu hotarat sa trec prin iadul renuntarii.

Nimic nu mai are putere asupra unui om care a dus lupta inaintea lui Dumnezeu si a invins acolo.

Daca-mi spun:”voi astepta ce ajung in imprejurari dificile si atunci Il voi pune pe Dumnezeu la incercare;, voi constata ca nu pot.

Trebuie sa rezolv problema dintre mine si Dumnezeu in locurile ascunse ale sufletului meu, acolo unde nu patrunde nici un strain, si apoi pot merge inainte cu siguranta ca lupta a fost castigata. Daca pierd acolo, nenorocirea, dezastru si tulburarea vor veni tot atat de sigur precum legile lui Dumnezeu.

Motivul pentru care nu castig batalia este ca incerc mai intai sa inving in lumea de afara. Stai singur cu Dumnezeu, lupta inaintea Lui, rezolva acolo problema o data pentru totdeauna.

Atunci cand avem de-a face cu alti oameni, linia de urmat este aceea de a-i impinge spre luarea unei decizii ce tine vointa. Asa incepe predarea inaintea lui Dumnezeu.

Din cand in cand, nu prea des, Dumnezeu ne duce la un punct culminat; din acest punct voi merge fie spre o viata crestina din ce in ce mai delasatoare si nefolositoare, fie voi deveni din ce in ce mai inflacarat pentru gloria lui Dumnezeu- „Totul pentru gloria Lui” .

Oswald  Chambers

Credința-n pas cu fapta

După cum trupul fără duh este mort, tot aşa
şi credinţa fără fapte este moartă. Iacov 2:26

Credința fără fapte e goală și pustie,
Credința fără fapte nu-i de vreun folos.
Credința fără fapte nu-i din Apă Vie,
Credința fără fapte nu-ndreaptă spre Hristos.

Credința fără fapte-i Cuvânt neîmplinit,
Credința fără fapte n-arată ascultare.
Credința fără fapte pe Stâncă n-a zidit,
Credința fără fapte neprihănire n-are.

Credința ce cu fapta lucrează împreună,
Credința ce cu fapta în Adevăr trăiește,
Credința-n pas cu fapta pe Calea ce e una
Va aduna și strânge în Cel ce mântuiește!

Va străluci frumoasă pe culmi nemuritoare
Prin Jertfa de pe cruce în rodul ei frumos,
Va îndrepta priviri și mulțumiri spre Soare
Și plecăciuni smerite în fața lui Hristos!

Vie e credința, când fapta ei arată
O viață luminată-n culori neprihănite!
Vie e credința când fapta ei arată
Pe Isus în duh viu, în haine alb-sfințite.

Lidia Cojocaru

Ți se va cere socotealā!

Suntem trimiși aici în lume
Să fim exemple și lumini
Cinste făcând sfântului Nume
Care-L slăvim și îL iubim.
Chemăm oameni la pocăință
Și când le spunem de Isus
Despre botez,despre credință
Au un cuvânt și ei de spus:
-De ce s-abandonez credința
În care știu că m-am născut?
Ce-mi poate da-n plus pocăința
Când eu de-ai voștri am văzut
Vorbind ca mine, iar în faptă
Mai rău ca mine chiar ei fac..
E calea voastră, chiar, mai dreaptă?
Când mulți de-ai voștri-și fac pe plac?
Unul înșeală, altul minte
Altul e lacom, invidios
Iar altul fură cât cuprinde:
Cu ce le sunt lor mai prejos?
Un altu-i plin de răutate
Ca-ntr-un aluat dospește-n el
Altul cu-orgoliul este frate.
N-aș vrea să fiu ca ei defel!
Tu vezi cum eu respect credința?
Nu fac nimic din ce fac ei
Ce-mi trebuiește pocăința
Să am ca ei alți dumnezei?
Da, ei nu beau și nu fumează
Dar dumnezei mai mulți slujesc
Eu vreau să fiu cu mintea trează
Deci nu vreau să mă pocăiesc!
***
Da, frații mei, aceste rânduri
Care le-am scris aici, mai sus
Ne poate pune-un pic pe gânduri
Pe noi, urmașii lui Isus.
Ar trebui să fim Lumina
Precum Stăpânul ne-a-nvățat
Altminteri ne umplem de vină
Că-i ducem pe-alții jos în iad.
Da,mântuirea-i personală
Așa le spun eu tuturor
Că cine-nșeală se înșeală.
Că Sie-și este-nșelator.
Că-i personală, cum mâncarea
Doar pentru mine-o pot mânca
Doar mie îmi astâmpăr foamea
Mâncând eu nu pot altcuiva.
Dar omul asta nu-nțelege
De-aceea noi fiind creștini
Trăind după divina Lege
Ar trebui să fim lumini.
E trist ca după-ntreaga viață
Să ne trezim că am luptat
Cu pumnu-n vânt, privind în față
Răsplata, iadu-nfricoșat.
E și mai trist ca lângă tine
Să-i vezi pe cei ce i-ai târât
Prin viața-ți care doar rușine
Numelui veșnic i-a făcut.
De vrei Lumină, fii lumină
Cum ai făcut vei și avea
De ești pătat însă de tină
Te-așteaptă iadul, nu uita.
Ți se va cere socoteală
De cum în viață ai trăit
De câți ai scos din foc afară
Sau câți spre foc ai rātācit!

Emanuel Hasan

Rugă pentru iertare

Vin astăzi, Doamne, să îţi cer iertare
că am iubit prea mult albastrul cer
şi-am îndrăznit să îmi ridic privirea
crezând că, încă, dreptul am să sper.

Îţi cer iertare de-am greşit cu fapta
când am trăit prin munţi de unul singur
şi-am haiducit cu şoimii şi cu cerbii
din iarnă pân’a dat stejaru-n mugur.

Mă iartă, Doamne, pentru primăvara
ce-am locuit-o-n ochii unui vultur;
am vrut să fur discret un colţ din soare
şi în oglinda râului să-l scutur.

Îţi cer iertare, poate-am fost prea lacom
dorind să fie doar a mea câmpia;
o vară am sperat  să-mi crească aripi
spre soare să mă-nalţ cu ciocârlia.

Și să mă ierți pentru c-am strâns sub pleoape
cu sârg toți norii toamnei până când
în sfântă rugă, spusă doar în şoaptă,
i-am transformat în lacrimi, rând pe rând.

Elena Victoria Glodean