Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu

Sensul existenței

Nu trăim pentru avere
Nici pentru faimă sau succes
Ci credem în Înviere
Și-n a Tatălui putere
Căci El Însuși ne-a ales.

Ale noastre aspirații
Sunt dincolo de mormânt
Ne-au atins și revelații
Și divinele vibrații
Stăm în crez și-n Legământ.

Existența nu ne poartă
Prin pustiul lumii reci
C-ar putea să ne despartă
De Stăpânul care iartă
Să fim sfinți în veci de veci.

Nu trăim pentru mâncare
(Deși, El o dă din plin)
Ci există o lucrare
Care dă răscumpărare
Pentru veșnicul destin.

Nu ne trebuie comoara
Ce va rugini-n curând
CEL ce-a ușurat povara
Și-a îndepărtat ocara
Ne-a trimis al Lui Cuvânt.

Traiul nostru e -n unire
Cu făpturile cerești
Vrem în noi neprihănire
Și-așteptăm o moștenire
Nu terestrele povești.

Nu reclama ne ghidează
Ci Lumina din Etern
Și Acel care veghează
Să primim curaj și pază
Și-alte daruri ce se cern.

Moartea nu e obiectivul
Celor ce-au ieșit din vid
Să ne știe toți motivul:
Ne-atașăm de colectivul
Care-nvinge-un val perfid.

N-avem interes în glie
Existența noastră-i crez
Stăm pe sfânta temelie
Să-mplinim sfânta solie
C-asta are sens și miez.

George Cornici

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?

Pe ce… noi uneori ne risipim viața…?
Pe vorbe goale aruncate adesea în vânt
Pe cuvinte spuse fără rost și reci ca gheața
De ce… ne risipim fără folos viața…?
Ea trebuie trăită în adevăr după Cuvânt.

Până la zgură ne arde viața uneori…
Pentru lucruri de nimic ce n-au valoare
Căci alergăm spre nicăieri strângându-ne comori
Și ne ardem în cenușă viața deseori…
Cu Hristos ea trebuie trăită în ascultare.

Cu toți noi ne grăbim să ajungem undeva
Mereu îngrămădim… dar strângem doar furtuni
Știind… că în urma noastră plânge cineva
Pe ce… îți risipești în vânt viața ta…?
Când că ar trebui să fim mai omenoși, mai buni.

Pe ce… ne vindem viața noastră așa ușor…?
Pe faimă și prestigiu ce nu aduc folos
Noi ne îngrămădim doar numai răni care ne dor
Și de ce… ne vindem viața așa ușor…?
Ea trebuie după Cuvânt trăită în Hristos.

Pe ce… ne pierdem viața adesea fără rost…?
Alergând prin lume… uităm de veșnicie
Căci ne-am făcut iluzii dar dezamăgiți am fost
De ce… ne pierdem oare timpul fără rost…?
Când cerul este plin de atâta bogăție.

De ce… nu ne gândim că doar o viață avem…?
Ea este darul cel mai scump și prețios
Căci trece așa de iute și cu toții noi zburăm
Să ne gândim… căci numai o viață doar avem
Și trebuie trăită pentru Dumnezeu frumos.

Mihail Cebotarev

Lectia veveritei

Text: Proverbe 7:6-27

Este un mare rău, pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stâpînului lor.” Eclesiastul 5:13

Lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult pot fi uneori cele mai dăunătoare. Acest principiu se aplică uneori posesiunilor materiale. Odată ce le obţinem, ele pot cu uşurinţă să pună stăpînire pe noi. Principiul însă, se aplică întotdeauna atunci cînd dorim ceea ce este interzis să avem – ca de pildă, soţia altuia sau banii obţinuţi prin fraudă. Poate vom reuşi să obţinem ceea ce dorim, dar va fi spre răul nostru.
Cîinele nostru, Dusty, a învăţat acest principiu într-un mod destul de costisitor. Îi plăcea să alunge veveriţele care intrau în curtea casei. Cînd apărea una, sărea asupra ei într-o clipeală de ochi, ridicîndu-se în două labe pe arţarul din curte, lătrînd furios. Cu toate că alerga după ele de şase ani, niciodată n-a prins niciuna.

Dar totul s-a schimbat într-o zi de iarnă. O veveriţă încălzită de soare, se afla în curtea casei şi Dusty a pornit după ea. Zăpada mare din curte a împiedicat veveriţa să sară ca de obicei cu vioiciunea ei caracteristică şi Dusty a prins-o. În final avea ceea ce-şi dorise atît de mult, dar a regretat curînd. Veveriţa speriată s-a încolăcit după botul cîinelui, lovindu-l furios cu ghearele în gît şi muscîndu-l de sub bărbie. Dusty n-a putut să-i dea drumul destul de repede. S-a întors din luptă cu o rană adîncă şi cîteva zgîrîieturi urîte. Am observat că deşi şi azi alungă veveriţele, are totuşi grijă să le lase să plece.
Cred că vă daţi seama unde vreau să ajung. Dacă insistăm să obţinem ceea ce dorim – bogăţie, faimă, dragoste, sau orice altceva – acestea ne pot răni. Dacă acestea sînt nelegitime, acest lucru va avea loc cu siguranţă. Să învăţăm lecţia veveriţei.D.C.E.

Nu e bucurie nici pace deplină
Decît cînd alergi spre cer, în lumină,
Dar cînd rîvni-vom a lumii plăcere
Alegem cărarea de-amar şi durere.„D.J.D.

Cei mai dezamăgiţi oameni din lume
sînt aceia care iau tot ce le iese în cale.

Painea zilnica