23 Septembrie

„Spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.” Efeseni 1:6

Ce privilegiu! El include îndreptăţirea noastră în faţa lui Dumnezeu, dar termenul „dat” înseamnă mult mai mult în limba greacă. El semnifică faptul că suntem obiectele plăcerii divine, sau chiar şi mai mult, a desfătării divine. Cât de minunat este faptul că noi — viermi, muritori, păcătoşi – suntem obiectul dragostei divine! Dar aceasta se întâmplă numai „în Prea Iubitul Lui”. Unii creştini par să fie acceptaţi prin experienţa lor; cel puţin, aceasta este părerea lor.

Când sufletele lor sunt vii şi speranţele strălucitoare, ei cred că Dumnezeu îi acceptă, fiindcă se simt atât de sus, atât de aproape de cer, atât de sus faţă de pământ! Dar atunci când sufletele lor se târăsc în praf, sunt victimele temerii că nu vor fi niciodată acceptaţi. Dacă ar putea, ar vedea că toate bucuriile lor nu îi înalţă, şi că toate vremurile de disperare nu îi coboară în vederea Tatălui lor; dimpotrivă; Sunt acceptaţi prin Cel care nu se schimbă niciodată, Cel care este întotdeauna iubit de Dumnezeu, întotdeauna desăvârşit, întotdeauna fără pată sau zbârcitură. Cât de fericiţi ar fi, şi cât de mult L-ar slăvi pe Mântuitorul, dacă ar realiza acest adevăr! Bucură-te, deci, credinciosule! Eşti primit „în Prea Iubitul Lui”. Priveşti înăuntrul tău şi spui: „Nu există nimic demn de a fi primit aici!” Dar uită-te la Christos, şi vezi dacă nu este ceva demn de primit acolo. Păcatele tale te necăjesc, dar Dumnezeu a aruncat la spate păcatele tale, şi eşti primit în Cel Neprihănit.

Trebuie să te lupţi cu stricăciunea şi să rezişti ispitelor, dar eşti deja primit în Cel care a biruit puterile iadului. Diavolul te ispiteşte, dar bucură-te. El nu te poate distruge, fiindcă eşti primit în Cel care a zdrobit capul Satanei. Eşti deplin asigurat de poziţia ta slăvită. Nici sufletele glorificate nu sunt mai primite decât tine. Ei sunt primiţi în cer „în Prea Iubitul” şi tu eşti primit acum în Christos în acelaşi fel.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 August

„Cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” 2 Samuel 23:1

Printre toţi sfinţii ale căror nume sunt amintite în Cartea Sfântă, David are experienţa celui mai încercat, diferit şi instructiv caracter. In istoria lui întâlnim încercări şi ispite ; care nu se găsesc în vieţile celor sfinţi din vechime; de aceea, el este un tip sugestiv al Domnului nostru. David cunoaşte încercările oricărei condiţii de oameni. Regii au problemele lor, si David a purtat o coroană. Ţăranul are grijile sale, şi David a purtat toiagul păstorului. Călătorul întâlneşte multe primejdii, şi David se adăposteşte în peştera din En-Ghedi. Căpitanul are greutăţile lui, şi David i-a găsit pe fii Ţeruiei prea puternici pentru el. Psalmistul a fost încercat şi prin prietenii săi. Sfetnicul său Ahitofel l-a uitat: „chiar şi acela cu care trăiam în pace, în care îmi puneam încrederea şi care mânca şi el din pâinea mea, ridică şi el călcâiul împotriva mea” (Psalmi 41:9).

Cei mai răi duşmani erau cei din casa lui, şi copiii săi erau cel mai mare necaz. Ispitele sărăciei şi bogăţiei, ale onorurilor şi ale ruşinii, ale sănătăţii şi ale bolii, toate şi-au încercat puterile asupra lui. A avut ispite din afară, care i-au tulburat pacea, şi ispite dinăuntru, care i-au întunecat bucuria. Dacă scăpa dintr-o încercare, cădea în alta; abia ieşit dintr-o perioadă de disperare şi alarmă, cădea iar în adâncuri, şi toate valurile lui Dumnezeu treceau pe deasupra lui.

Acesta este probabil motivul pentru care psalmii lui David sunt atât de apreciaţi, de către orice creştin încercat. Oricare ar fi starea minţii noastre, agonie sau extaz, David ne-a descris exact emoţiile. El a fost un învăţător priceput al inimii omeneşti, fiindcă a fost instruit în cea mai bună şcoală — şcoala experienţei personale. Pe măsură ce suntem instruiţi în aceeaşi şcoală, pe măsură ce creştem în har şi în ani, apreciem din ce în ce mai mult psalmii lui David, şi ni se par a fi „păşuni verzi” (Psalmi 23:2). Suflete, fie ca experienţa lui David să te bucure şi să te întărească astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Martie

„Măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” Evrei 5:8

Ni se spune că perfecţiunea Comandantului nostru s-a desăvârşit prin suferinţă; de aceea, noi, care suntem păcătoşi, şi ne aflăm departe de perfecţiune, nu trebuie să ne mirăm că suntem chemaţi să suferim. Se poate să fie încoronat Capul prin chinuri, iar celelalte mădulare să fie purtate pe pat de flori? Dacă Christos a trebuit să treacă prin marea propriului Său sânge ca să ajungă la coroană, noi vom merge la Ceruri călcând pe un pod de argint ca să nu ne mudărim? Nu, experienţa învăţătorului nostru ne învaţă că suferinţa este necesară, şi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu nu trebuie să încerce să o evite.

Dar există o mângâiere în faptul că Christos a „fost făcut desăvârşit” (Evrei 5:9) „prin lucrurile pe care le-a suferit”. astfel ne poate înţelege pe deplin. El nu este „un Mare Preot care să nu aibă milă de slăbiciunile noastre” (Evrei 4:15). In înţelegerea aceasta a lui Christos aflăm mângâiere deplină. Unul dintre martirii timpurii a spus: „Pot să îndur totul, fiindcă Isus a suferit, şi suferă şi acum prin mine. El mă înţelege, şi gândul acesta mă face mai puternic”. Credinciosule, mângâie-te cu acest gând în timpurile de strâmtorare. Întăreşte-te cu el când păşeşti pe urmele lui Isus. Caută alinare în înţelegerea Lui. Aminteşte-ţi că suferinţa este un lucru care îţi aduce onoare; să suferi pentru Christos înseamnă să ai parte de glorie.

Ucenicii se bucurau când erau socotiţi vrednici să sufere. Atâta timp cât Domnul ne oferă harul să suferim pentru Christos, să suferim cu Christos este o onoare. Comorile unui creştin sunt necazurile. Privilegiile regilor lui Dumnezeu sunt necazurile, durerile şi întristările lor. Să nu refuzăm, deci, onoarea. Să nu ne dăm deoparte în faţa slavei. Durerea ne înalţă, şi necazurile ne preamăresc. „Dacă răbdăm, vom fi împăraţi împreună cu El” (2 Timotei 2:12).

Meditaţii C. H. Spurgeon

1 Martie

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

13 Ianuarie

„Iosafat a făcut corăbii din Tars ca să meargă la Ofir să-i aducă aur, dar nu s-au dus, căci corăbiile s-au sfărâmat la Eţion-Gheber.” 1 împăraţi 22:48

Corăbiile lui Solomon s-au întors în siguranţă, dar vasele lui Iosafat nu au ajuns niciodată în ţara aurului. Providenţa îi face să prospere pe unii şi frustrează dorinţele altora, în acelaşi scop şi prin aceleaşi mijloace, dar Marele Conducător este la fel de bun şi înţelept şi într-un caz şi în celălalt. Poate că, prin amintirea acestui text, avem astăzi harul să-L binecuvântăm pe Domnul pentru corăbiile sfărâmate la Eţion-Gheber, ca şi pentru cele încărcate cu binecuvântări temporare. Să nu-i invidiem pe cei care au mai mult succes şi să nu ne murmurăm nenorocirile de parcă am fi cei mai încercaţi din lume.

Ca şi Iosafat, putem fi preţioşi în ochii Domnului, deşi planurile noastre sfârşesc în dezamăgire. Cauza ascunsă a pierderii lui Iosafat este demnă de studiat, fiindcă aceasta este rădăcina Multor suferinţe ale poporului lui Dumnezeu; cauza se află în alianţa cu o familie păcătoasă şi în prietenia cu păcătoşii. In 2 Cronici 20:37 aflăm că Domnul i-a trimis un profet care a spus: „pentru că te-ai unit cu Abazia, Domnul îţi nimiceşte lucrarea”. Aceasta a fost o pedeapsă părintească, care pare să fi fost o binecuvântare pentru el, fiindcă în versetul următor textului nostru de dimineaţă îl găsim refuzând să îngăduie slujitorilor săi să navigheze pe corăbiile unui rege rău. Dumnezeu a vrut ca experienţa lui Iosafat să fie o avertizare pentru restul poporului, ca să evite să fie „înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi” (2 Corinteni 6:14).

O viaţă nefericită este de obicei partea celor care s-au unit prin căsătorie sau prin alte legături cu cei din lume. O, fă-ne Doamne să avem atâta dragoste pentru Tine încât să fim „sfinţi, nevinovaţi, fără pată, despărţiţi de păcătoşi” (Evrei 7:26); fiindcă dacă nu vom fi aşa, ne putem aştepta să auzim spunându-ni-se „Domnul ţi-a nimicit lucrarea”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Stand pe ambele picioare

Text: 2 Timotei 1:8-14

„Şi din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e ruşine, căci ştiu în cine am crezut. „2 Timotei 1:12

Pentru a fi nişte creştini buni, trebuie să avem atat cunoştinţe biblice cat şi experienţă. Să depinzi numai de una din ele este ca şi cum ai încerca să stai într-un picior. Citim în 2 Timotei 1 că Pavel a putut depune mărturie, stand cu un picior pe marile fapte ale credinţei creştine (v. 13) şi cu celălalt pe o relaţie dinamică cu Isus (v. 12).
Un bărbat, pe care îl vom numi Ion, avea multe suişuri şi coboraşuri emoţionale, deoarece încerca să se bazeze numai pe experienţe. Fusese student la colegiu, fumător, rob tutunului, frustrat, în prag de sinucidere, cand cineva l-a condus la Isus. Viaţa lui s-a schimbat dramatic, şi el a devenit un martor entuziast al lui Cristos. Dar nu studia Biblia prea mult, şi acest lucru a început să se vadă. Îi lipsea stabilitatea. Soţia sa, Ileana, pe de-o altă parte, avea o stabilitate de stancă, dar îi lipsea entuziasmul soţului. Crescută într-o familie creştină, ea l-a primit pe Isus la o varstă fragedă. Deşi încercată de îndoieli la anii adolescenţei, ea a devenit puternic încrezătoare în adevărurile credinţei creştine în urma studiului Scripturii. Cu toate acestea, ea nu prea vorbea cu oamenii despre Domnul. Aproape că niciodată nu depunea mărturie cu bucurie despre răspunsuri la rugăciune. Îi lipsea experienţa. Ion are nevoie de studiul Bibliei – să ştie ceea ce crede şi de ce. Ileana are nevoie să-şi cultive experienţa cu mai multă rugăciune şi mărturie în faţa altora.
Cunoştinţa şi experienţa sunt amandouă esenţiale vieţii creştine. Oare tu stai pe amandouă picioarele?   – H.V.L.

„Doamne, învaţă-mă Cuvantul Tău cel sfant,
Adevăr ce trebuie să-l ştiu pe pămant.
Şi ajută-mi să spun vestea măreaţă,
Ca păcătoşii să vină la viaţă. ”  – D.J.D.

„Creştinul bine echilibrat nu numai că îşi cunoaşte credinţa, dar o şi arată„

Painea zilnica

Invatand din experienta

Text: 1 împăraţi 12:1-17

„împăratul Roboam s-a sfătuit cu bătranii.. si a zis: „Ce mă sfătuiţi să spun poporului acestuia?” ” 1 împăraţi 12:6

Se povesteşte că un tanăr casier al unei bănci a fost numit succesorul preşedintelui băncii care ieşise la pensie. Într-o zi tanărul s-a dus Ia bătranul preşedinte şi i-a spus: „Ştiţi că urmează să vă înlocuiesc la preşedinţia acestei bănci, şi aş fi deosebit de recunoscător pentru orice sfat pe care mi l-aţi da”. Preşedintele a spus: „Fiule, stai jos. Am două vorbe să-ţi spun, numai două vorbe: „decizii corecte”. „Acestea sunt de mare ajutor, domnule, a spus tanărul, dar cum poate cineva să ia deciziile corecte?” „Un singur cuvant – experienţa”. „Şi aceasta este de folos, domnule, dar cum poate cineva să caştige experienţă?” „Două cuvinte, tinere, a spus bătranul: decizii greşite”.

In citatul de azi, regele Roboam i-a întrebat pe bătranii lui Israel cum să-şi guverneze poporul. Sub domnia tatălui său, Solomon, Israelul a trăit în sclavie, aşa că bătranii l-au sfătuit: „Uşurează-Ie sarcinile. Fii slujitorul lor, şi te vor sluji cu bucurie”. Era un sfat înţelept, dar Roboam nu l-a acceptat. Nu a învăţat nimic din deciziile greşite ale tatălui său.
Dumnezeu vrea să profităm învăţand de Ia alţii cum să trăim creştineşte. Iată de ce Biblia este atat de deschisă atunci cand vorbeşte despre păcatele, falimentele şi neajunsurile slujitorilor pe care Şi i-a ales. Da, şi noi vom face greşelile noastre, dar putem evita multă durere, ascultand sfatul părinţilor iubitori, al unor oameni care deţin cunoştinţe de prima mană, şi cel al Bibliei însăşi. Duhul Sfant foloseşte experienţa altora, bună sau rea, pentru a ne călăuzi pe cărarea neprihănirii.  – D.J.D.

„Înţelepciunea caştigată-n focul vieţii
Nu se pierde şi nu e deloc de lepădat.
Se poate învăţa şi de la-ceia care
Ne-mpărtăşesc din cele ce ei au învăţat.„- Anonim

„Învaţă din greşelile altora; viaţa este prea scurtă pentru a le face tu însuti pe toate„

Painea zilnica

Cauti speranta?

Text: Psalmul 42:5-11

„…Nădăjduieşte în Domnul, căci iarăşi II voi lăuda; El este mantuirea mea şi Dumnezeul meu.” Psalmul 42:5

O misionară din India zăcea pe pat cuprinsă de febra malariei. Pe măsură ce boala înainta reducandu-i treptat forţele, un sentiment de depresiune a făcut-o să cadă în disperare. Se simţea atat de copleşită încat a cerut Domnului s-o ia la El. Dar într-o zi, în timp ce era învăluită în această carapace a descurajării, sunetele unei melodii din altă parte a casei au făcut-o atentă. Un grup de tineri indieni aveau un serviciu de închinăciune. I-a auzit cantand în dialectul lor: „M-am hotărat să-Lurmez pe Isus; Şi înapoi, şi înapoi,eu nu voi da”. Cantarea i-a zguduit inima şi a început să se roage. Imediat rugăciunea ei s-a transformat în laudă şi mulţumire, şi Dumnezeu a făcut ca descurajarea ei să dispară. Nu mult după
aceea a dispărut şi boala, însănătoşindu-se din nou. Mulţi ani după aceea a continuat să slujească cu multă eficienţă în lucrarea misionară mondială.

Te poţi regăsi într-o experienţă ca aceasta? Ai cunoscut şi tu o descurajare în urma căreia ai fost gata să renunţi, să te dai învins? Ai simţit o asemenea povară a depresiunii, că ai întrebat şi tu Ia fel ca David: „Pentru ce te mahnesti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? (Psalmul 42:11).
Ori de cate ori începe coboraşul, adu-ţi aminte că David a avut nu numai problema ci şi soluţia. „Nădăjduieşte în Dumnezeu,” a spus el. Curajul pe care-l capeţi prin prezenţa lui Dumnezeu va aduce laude şi mulţumiri în inima ta, iar credinţa ta va fi reannoită. Cantă din adîncul fiinţei tale: „M-am hotărît să-L urmez pe Isus; Şi înapoi eu nu voi da, şi înapoi eu nu voi da”. Cand te încrezi în Domnul, vei găsi nădejde.  – P.R.V.

„Prăbuşiţi în disperare şi noapte,
Nădejdea noastră-i Domnul, Sfantul.
El niciodată nu-şi retrage mana
Şi nu uită să-Şi ţină Cuvantul.”– D.J.D.

„Dacă nu poţi face faţă unor situaţii dificile, încearcă cu nădejdea – în Dumnezeu„

Painea zilnica

Concentrarea păcatului personal

“Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate.” Isaia 6:5

Când ajung în prezenţa lui Dumnezeu, nu realizez că sunt păcătos într-un sens nedefinit, ci realizez concentrarea păcatului dintr-un anumit domeniu al vieţii mele. Omul poate spune uşor “O. da sunt un păcătos”, dar când ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, nu poate scăpa cu o astfel de afirmaţie. Judecata se concentrează asupra unui păcat anume: “Eu sunt acel păcătos”. Acesta este întotdeauna semnul că un bărbat sau o femeie se află în prezenţa lui Dumnezeu. Acolo nu există niciodată un sens vag al păcatului, ci concentrarea păcatului dintr-un domeniu specific, personal.

Dumnezeu începe judecându-ne, prin Duhul Sfânt, cu privire la un lucru fixat în mintea noastră; dacă acceptăm judecata Lui asupra acelui punct, El ne va duce mai departe, la baza lucrurilor, arătându-ne marea noastră înclinaţie spre păcat. Aşa procedează Dumnezeu întotdeauna cu noi când ne aflăm în mod conştient în prezenţa Lui.

Această experienţă a concentrării păcatului este adevărată atât în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre sfinţi, cât şi în cazul celui mai mare şi al celui mai mic dintre păcătoşi. Când un om este pe prima treaptă a scării experienţei, el poate spune: “Nu ştiu unde am greşit”, dar Duhul lui Dumnezeu îi va arăta unde a gresit. Efectul viziunii sfinţeniei Domnului asupra lui Isaia a fost să-l facă să-şi dea seama că el era un om cu buze necurate. “Mi-a atins gura cu el şi a zis: «Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit».” Focul curăţitor trebuia să fie aplicat acolo unde era o concentrare a păcatului.

Oswald CHAMBERS

Iniţiativa împotriva disperării

„Sculaţi-vă; haideţi să mergem.”

Matei 26:46

În grădina Ghetsimani ucenicii au adormit atunci când ar fi trebuit să stea treji; când au înţeles ce au făcut, au fost disperaţi. Sentimentul că s-a produs ceva ireparabil ne poate face să disperăm şi să spunem: “Totul s-a terminat, n-are rost să mai încerc”.

Dacă ne închipuim că felul acesta de disperare este o excepţie, ne înşelăm; este o experienţă umană foarte obişnuită. Ori de câte ori înţelegem că n-am făcut un lucru, deşi am avut posibilitatea extraordinară de a-l face, putem cădea în disperare. Dar atunci Isus Cristos vine şi ne spune: „Dormi acum, acea posibilitate este pierdută pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic, dar ridică-te şi treci la lucrul următor“. Cu alte cuvinte, lasă trecutul să doarmă, dar lasă-l să doarmă la sânul lui Cristos şi păşeşte spre viitorul irezistibil împreună cu El.

Există experienţe de acest fel în viaţa fiecărui om. Uneori suntem într-o stare de disperare, o disperare care vine din condiţiile în care ne aflăm, şi nu ne putem ridica singuri din ea. În acest caz ucenicii au făcut un lucru cu totul de neiertat: au adormit, în loc să vegheze cu Isus. Dar El a venit cu o iniţiativă spirituală împotriva disperării lor şi le-a spus: _“Ridicaţi-vă şi faceţi lucrul următor“.

Dacă suntem inspiraţi de Dumnezeu, care este lucrul următor? Este acela de a ne încrede cu totul în El şi de a ne ruga de pe temeiul Răscumpărării Lui.

Nu lăsa niciodată ca sentimentul eşecului să te oprească să faci pasul următor.

Oswald Chambers