14 Iunie

Învăţătura acestor cuvinte trebuie că li se pare foarte surprinzătoare celor străini de adevărata evlavie, dar, pentru credinciosul sincer, ea este comunicarea unui adevăr recunoscut. Viaţa credinciosului este descrisă aici ca o desfătare în Domnul, şi prin aceasta suntem asiguraţi de faptul că adevărata credinţă ne umple de fericire şi bucurie. Persoanele lipsite de evlavie şi simplii specialişti nu privesc niciodată credinţa ca pe o bucurie; pentru ei este o slujbă, o datorie, o necesitate, niciodată o plăcere sau o încântare. Dacă ajung religioşi până la urmă, acest lucru se întâmplă fie din cauză că au ceva de câştigat, fie pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Gândul desfătării în religie este atât de ciudat, încât pentru majoritatea oamenilor cuvintele sfinţenie şi încântare sunt strict antonime.

Dar credincioşii care Îl cunosc pe Christos au înţeles că desfătarea şi credinţa sunt atât de strâns unite, încât toate forţele iadului nu le pot despărţi. Cei care cunosc dragostea lui Dumnezeu în toată inima lor află că toate „căile [Lui] sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările [Lui] sunt nişte cărări paşnice” (Proverbe 3:17). Atâta bucurie, atâtea desfătări, atâta revărsare de binecuvântare găsesc sfinţii în Domnul lor încât, departe de a-L sluji din obişnuinţă, L-ar urma chiar dacă toată lumea s-ar lepăda de EL.

Noi nu ne temem de Dumnezeu din constrângere. Credinţa noastră nu este o piedică; profesiunea noastră nu este cea a robiei. Noi nu suntem târâţi la sfinţenie, nici conduşi la datorie. Nu, pietatea noastră este plăcerea noastră, speranţa noastră este fericirea noastră, şi îndatoririle noastre sunt desfătarea noastră. Desfătarea şi adevărata religie sunt legate ca floarea de rădăcină — la fel de nedespărţite ca adevărul şi siguranţa. Ele sunt, de fapt, două diamante preţioase strălucind pe o montură din aur.

Atunci când gust din iubirea divină
Mă simt cuprins de o nespusă bucurie
Mi-e inima de desfătare plină
Şi cerul se deschide într-o mare de lumină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Taina evlaviei

Evlavie-cuvant frumos,
Venit din Paradis,
Desprins din nimbul lui Cristos,
Margaritar de vis…

« Eusebeia » i s-a zis-
-Parca mai mult sa placa,
Asa-l citim in manuscris,
In limba veche, greaca.

Cu ce ramanem in suflet
Din vorba asta faina?
Pavel ne spune, intelept:
Evlavia e-o taina.

Despre Cel in slavi Inaltat,
In trup vazut, Isus pe Nume,
In Duh- de ingeri contemplat,
Domn Viu, crezut in lume. .

Evlavia e iubire,
Si-ntelepciune de sus,
Perfecta calauzire
Pe urmele lui Isus.

E teama de Domnul Sfant,
Inceput de desteptare,
Respect fata de Cuvant:
Evlavia… e-nchinare.

Miezul trairii crestine,
Cu centrul-Isus Cristos,
Parfumul Vietii divine,
Pentru vii, de bun miros.

Cum se poate testa omul
Ca are credinta vie?
Prin roade se-arata pomul,
Crestinul-prin evlavie!

1 Timotei 3:16 – „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.””.Ideea mi-a venit dupa un studiu biblic tematic.

Marinau Daniela 

Ma tem de Dumnezeu

18 noiembrie

Text: Evrei 12:25-29

…sa aducem astfel lui Dumnezeu o inchinare placuta, cu

evalvie si cu frica; fiindca Dumnezeul nostru este un foc

mistuitor.” Evrei 12:28, 29

De multe ori a trebuit sa le vorbesc oamenilor despre nevoia
de-a ne teme de Dumnezeu si i-am auzit raspunzand cam asa:
„Doar nu te temi de Dumnezeu? N-as putea crede intr-un asa
Dumnezeu”.

Da, ma tem de Dumnezeu, si nu mi-e frica s-o recunosc. De
asemenea ma tem si de apa. Aceasta nu inseamna ca nu-mi place
sa pescuiesc sau sa inot. Dar nu vreau sa uit niciodata despre
puterea de-a lua vieti a raului, a lacului sau a oceanului. In acelasi
mod, ma tem de electricitate si de benzina. Sa-mi asum numai
beneficiile lor fara sa recunosc puterea lor distructiva, ar fi un act
necugetat. Apoi, intr-un mod mult mai personal, ma tem de tata.
Il iubesc si stiu ca si el ma iubeste si urmareste binele meu. Dar si
respect autoritatea lui de tata. Cand eram copil, ma temeam de
masurile lui disciplinare pe cale le lua asupra mea atunci cand
faceam rele.

Acelasi lucru este valabil si despre relatiile mele cu Dumnezeu.
Ma tem de El, in sensul ca am reverenta fata de El si stau cu
veneratie in fata sfinteniei Sale. Si pentru ca fac astfel, Il iubesc si
vreau sa fiu cat mai aproape de El. Dorinta mea este de-a iubi ce
iubeste El si de a uri ce urate El. Doresc sa traiesc toata viata cu
constiinta ca El merita sa ma tem de El mai mult decat de orice sau
de oricine in lume. Satan si oamenii pot sa ne distruga trupul, dar
Dumnezeu este „un foc mistuitor” pentru toti aceia care actioneaza
contrar Lui. Astfel numai atunci cand ma tem de El Il iubesc cu
adevarat. Si numai atunci cand iubirea mea pentru El creste, am
garantia ca frica mea de El este o frica buna. – M.R.D.II

Teme-te si vino astazi
La Cristos, increzator –
Numai El iti poate-aduce
Un sfarsit mantuitor.” – Traian Dorz

Teme-te de Dumnezeu
si nu te vei mai teme niciodata de nimic

Painea zilnica

Iertat – apoi liber

Text: Tit 2:11-15                                    

…să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.” Tit 2:12

După o întrunire ţinută în aer liber într-o mahala săracă a Londrei, s-a apropiat de Alexander Glegg, un om foarte bine îmbrăcat şi i-a cerut ajutorul spiritual. A recunoscut că bea pe ascuns. A mai spus că se temea că în curand această problemă îl va costa serviciul şi familia. Glegg a stat cateva ore cu acest om; dar nu a fost în stare să-l ajute. Peste mai mulţi ani, Glegg a explicat de ce: „Deoarece niciodată nu l-am condus la cruce. Eliberarea este pentru aceia care au fost „împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Trebuie să păstrăm această ordine prima dată împăcarea, apoi eliberarea”.


Dacă dorim ca vieţile noastre să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim prima dată curăţiţi de păcat. Acest principiu este profund înrădăcinat în învăţătura Bibliei. În ritualurile Vechiului Testament, sangele, care semnifica iertarea şi împăcarea, era stropit pe altarul de aramă, înainte ca să fie aduse alte jertfe.
Cand Pavel i-a scris lui Tit despre mantuire, în primul rand el a menţionat „harul lui Dumnezeu care aduce mantuire” (2:11). Numai după ce am fost la crucea Calvarului pentru a primi iertarea şi o nouă natură, putem fi numiţi oameni care o „rupem cu păganătatea şi cu poftele lumeşti” şi putem „trăi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (2:12). Să nu uităm, mantuirea începe la cruce. Acolo Isus a oferit jertfa care face posibilă iertarea care precede eliberarea de sub puterea păcatului. – H.V.L.

Priveşte la El oriunde ai fi!
Priveşte la El şi trăieşte!
Singur Isus Cristos poate rosti
Cuvantul ce vieţi dăruieşte.
” – McLendon

Cristos a fost dat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre

Painea zilnica

Este nevoie de munca

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios.„1 Timotei 4:7

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decat a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfantă şi bună izvorand dintr-o adancă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptînd ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gandim la aceasta astfel: să presupunem că o tanără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rand, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcand exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie.


Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfant. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvantul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă! – D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,
Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.
Pană ce Domnul meu va stăpani
Peste viaţa şi inima din piept.” – Brandt

Fără luptă, nu-i cunună

Painea zilnica

Descoperirea planurilor divine

„Domnul m-a condus pe drum…” Genesa 24:27

Trebuie să fim atât de uniţi cu Dumnezeu, încât să avem întotdeauna călăuzire fara a mai fi nevoie sa o cerem. Sfinţirea înseamnă că suntem făcuţi copii ai lui Dumnezeu; caracteristica naturală a vieţii unui copil este ascultarea – până când el vrea să fie neascultător, iar atunci apare instantaneu o discordanţă lăuntrică în domeniul spiritual discordanţa lăuntrică este avertizarea Duhului lui Dumnezeu. Când El ne atenţionează, trebuie să ne oprim imediat si să fim reînnoiţi in mintea noastră ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou prin Duhul, evlavia noastră are de suferit când Îi cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească în cutare sau cutare lucru. “Domnul m-a condus” şi, când privim în urmă, vedem un plan minunat, pe care, dacă suntem născuţi din Dumnezeu, îl recunoaştem că este al Lui.

Noi toţi Îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepţionale, dar e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea poruncită de Dumnezeu. Fii gata să descoperi planurile divine în orice loc.

Fereşte-te să faci un obicei din urmarea consecventă a propriilor convingeri în loc să-I fii devotat lui Dumnezeu. “Nu voi face niciodată cutare lucru” – e foarte probabil că va trebui să îl faci, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. N-a existat niciodată o Fiinţă mai inconsecventă pe pământ decât Domnul nostru, dar El n-a fost niciodată inconsecvent faţă de Tatăl Său. Singura consecvenţă a celui sfânt trebuie să fie nu faţă de un principiu, ci faţă de viaţa divină. Viaţa divină este cea care face din ce în ce mai multe descoperiri despre gândirea divină. Este mai uşor să fim nişte fanatici decât să fim suflete credincioase, pentru că există ceva nespus de umilitor, în special pentru gândirea noastră religioasă în faptul de a-I fi credincioşi lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Zideşte pe temelia ispăşirii

„… daţi mădularele voastre în robie dreptăţii, spre sfinţire. „Romani 6:19

Eu nu mă pot mântui şi sfinţi singur; nu pot face ispăşire pentru păcat; nu pot răscumpăra lumea; nu pot să îndrept ce este rău, să purific ce este impur, să sfinţesc ce este nesfânt. Toate acestea sunt lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Am eu credinţă în ceea ce a făcut Isus Cristos? El a făcut o Ispăşire perfectă; m-am desprins eu să fiu tot timpul conştient de acest lucru? Cea mai mare nevoie nu este de a face lucruri, ci de a crede lucruri. Răscumpărarea făcută de Cristos nu este o experienţă, ci este marele act pe care Dumnezeu 1-a realizat prin Cristos; pe aceasta trebuie eu să-mi zidesc credinţa. Dacă-mi zidesc credinţa pe experienţa pe care o am, voi produce cel mai nebiblic tip de viaţă – o viaţă izolată, având ochii aţintiţi asupra propriei mele curăţii. Fereşte-te de această evlavie care nu se bazează pe ispăşirea făcută de Domnul. Ea nu foloseşte la nimic, decât să-ţi dea o viaţă de izolare; îi este nefolositoare lui Dumnezeu şi e o neplăcere pentru oameni. Măsoară orice experienţă pe care o ai după standardul Domnului nostru. Nu putem face nimic care să-I placă lui Dumnezeu dacă nu zidim deliberat pe temelia ispăşirii.

Ispăşirea făcută de Isus trebuie să se realizeze în moduri practice Şi discrete în viaţa mea. De fiecare dată când ascult. Dumnezeu este de partea mea, astfel că harul lui Dumnezeu şi ascultarea naturală lucrează împreună în perfectă armonie. Ascultarea înseamnă că mi-am pus deplin încrederea în Ispăşire; ascultarea mea este întâmpinată imediat de bucuria harului supranatural al lui Dumnezeu.

Fereşte-te de evlavia care nesocoteşte viaţa naturală, aceasta este o înşelătorie. Vino mereu la scaunul de judecată al Ispăşirii – ce spune Ispăşirea în cutare sau cutare lucru?

Oswald CHAMBERS

A Cuvântului Sfânt școală

Referințe
Ref. 2. Împ. 4,8-41

A Cuvântului Sfânt școală
Ne învață ce-i de făcut
Când ajunge „moartea-n oală”
Și amaru-i neplăcut
Tot sufletul ni-l răscoală.

Poate că-un neștiutor,
Zvârle-n „oala” vieții tale
Un „bostan” otrăvitor,
„Ciorbele”-ți devin mortale…
Ce faci, le dai tuturor? !

O, nu face asta frate,
Pune-ți un capac pe „oală”
Și ridică mâini curate,
Cum ai învățat la „Școală”
Către Cel ce totul poate…

Nu privi cu ciudă omul
Ce-a adus tot ce-a cules…
Știi cine-A făcut atomul?
Du-te drept la cel ales
Și împuternicit de Domnul,

Spune-i ce-i în „oala” ta
Căci o binecuvântare
Va veni când s-a ruga
Și-orice otrăvi vătămătoare
Domnul le va alunga…

Și-atunci „oala” ta devine
Obiectul saturării
Cu bucatele divine
Pentru toți membrii-adunării
Și-a străinului ce vine…

Mulți nu fac deosebire
Între ce-i rău și ce-i bine,
Astfel nu-i nici o uimire
Că-s atâtea inimi pline
De otravă și murire…

Dar noi, haide-ți să veghem
Unii-asupra altora
Și cu drag să ne îndemnăm
În Hristos a ne ancora,
Fără să ne condamnăm…

Să nu „dăm cu pumnii în vânt”
Ci-n evlavie, cu iubire,
Să cinstim pe orice sfânt
Pus să-aducă o izbăvire
În oala noastră de pământ!

Să veghem asupra „oalei”
Fiecare-n dreptul lui,
Să nu dăm vreun prilej boalei
Nici speranță somnului,
Ci să dăm glas osanalei

Toți, în cinstea Domnului,
Toți în cinstea Domnului!

03/10/2018*Ioan Hapca

Urmând desăvârșirea

Cine este nedrept să fie nedrept şi mai departe; cine este întinat să se întineze şi mai departe;
cine este fără prihană să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească
și mai departe! Apoc. 22: 11

Ref. : 2 Tim. 3:1-7; 3:13-17;  Tit 1:9,16; 1 Tim. 4:1;
1 Tim. 6:20; 2 Tim. 1:13, 2: 16; 4: 3; 2 Tes. 2:11.

Urmând desăvârșirea

Să știi, ca-n zilele din urmă vor fi vor fi vremuri grele:
Mulți vor ieși din turmă, prisosind în rele…

Fi-vor iubitori de sine, de bani iubitori,
Trufași, lăudăroși în sine, nemulțumitori,

Fără dragoste firească, de părinți neascultători,
Făr’ evlavie cerească – fi-vor hulitori.

Clevetitori, neînduplecați, neiubitori de bine,
Neîmblânziți, neînfrânați, vânzători în fine,

Îngâmfați, obraznici, mai mult plăceri iubind,
În formă de evlavie vajnici, pe Dumnezeu tăgăduind,

Vor învăța întotdeauna, fiind departe de știința:
Adevăr în calea bună, la deplină cunoștință.

Răi și înșelători, din rău în rău vor merge,
În rătăcirea lor, minciuna vor culege.

Fiind amăgiți, credința lepăda-vor.
În vorbe goale iscusiți: seduce-vor, tenta-vor.

Căci când nu suferă poporul, învățătura sănătoasă
Vine-n grab’ rătăcitorul, cu ”știința” lui aleasă…

Și atunci se laudă cu Dumnezeu, cu faptele tăgăduiesc
Conduși de orice rău, în nelegiuiri sporesc.

Tu, auzind, luând aminte la ce ai învățat
Rămâi în lucruri sfinte, deplin încredințat.

Toată scriptura-i insuflată de Dumnezeu și de folos,
Să-nvețe, să mustre-i dată, să-ndrepte spre Hristos.

Adevărata-nțelepciune e-n neprihănire,
Destoinic în fapte bune, urmezi desăvârșirea.

Credința, dragostea-n Hristos, să-ți fie îndreptar.
Respinge ce nu-i de folos! Păzește ce-ai în dar…

Lidia Cojocaru

Este aproape incredibil că cineva ar putea să-L prigonească astfel pe Isus!

„Saule. Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”Fapte 26:14

Suntem noi hotărâţi să avem propria noastră cale în trăirea pentru Dumnezeu? Nu vom fi eliberaţi de această capcană până când nu vom ajunge la experienţa botezului cu foc al Duhului Sfânt. Încăpăţânarea şi bunul plac îl vor răni întotdeauna pe Isus Cristos. Poate că nu rănesc pe nimeni altcineva, dar rănesc Duhul Lui. Ori de câte ori suntem încăpăţânaţi, îndărătnici şi hotărâţi să ne împlinim propriile ambiţii, II rănim pe Isus. De fiecare dată când ne susţinem drepturile şi insistăm asupra a ceea ce intenţionăm să facem noi, îl prigonim pe Isus.

Ori de câte ori ne apărăm demnitatea, jignim şi întristăm în mod sistematic Duhul Lui; iar atunci când ne dăm seama că Isus este Cel pe care L-am prigonit tot timpul, aceasta este cea mai zdrobitoare revelaţie posibilă.Pătrunde adânc în mine Cuvântul lui Dumnezeu în timp ce vi-l transmit vouă sau viaţa mea dezminte lucrurile vestite de învăţătura mea? Pot vorbi despre sfinţire şi totuşi, să arăt duhul lui Satan, duhul care îl persecută pe Isus Cristos.

Duhul lui Isus este conştient de un singur lucru, şi anume de unitatea perfectă cu Tatăl. Şi EI ne spune: „învăţaţi de la Mine. căci Eu sunt blând şi smerit cu inima”. Tot ceea ce fac trebuie să se bazeze pe o perfectă unitate cu El, nu pe hotărârea îndărătnică de a fi evlavios. Aceasta va însemna că se poate trece uşor peste mine, că pot fi cu uşurinţă trecut cu vederea sau ignorat; dar dacă mă supun la aceasta de dragul Lui, nu las ca Isus Cristos să fie prigonit.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS