2 Martie

„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc Neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Christos.” Efeseni 3:8

Apostolul Pavel simţea că este un mate privilegiu să ţi se îngăduie să predici Evanghelia. El nu-şi privea chemarea ca pe o corvoadă, şi o îndeplinea cu mare bucurie. Totuşi, chiar dacă Pavel era mulţumitor pentru chemarea sa, succesul obţinut îl umilea. Cu cât mai tare se umple un vas, cu atât mai mult se cufundă în apă. Leneşii pot să-şi laude priceperea, fiindcă nu o exercită, dar lucrătorul sincer îşi vede curând slăbiciunile. Dacă cauţi să fii umilit, încearcă să munceşti din greu. Dacă vrei să-ţi cunoşti nimicnicia, încearcă să faci ceva măreţ pentru Isus. Dacă vrei să afli cât eşti de neputincios fără Dumnezeu, începe să proclami „bogăţiile nepătrunse ale lui Christos” şi vei cunoaşte, ca niciodată înainte, cât eşti de slab şi nevrednic.

Deşi apostolul îşi cunoştea slăbiciunea şi şi-o mărturisea, nu s-a încurcat niciodată în lucrare. De la prima predică până la ultima, Pavel L-a predicat pe Christos şi numai pe El. A ridicat crucea şi L-a preamărit pe Fiul lui Dumnezeu care a murit pe ea. Urmează-i exemplul în toate eforturile tale de a proclama mântuirea, şi lasă-L pe „Christos si pe El răstignit” (vezi 1 Corinteni 2:2) să fie tema ta necontenită. Creştinul trebuie să fie asemeni florilor de primăvară care, de îndată ce răsare soarele, îşi ridică cupele aurii spre cer spunând „umple-ne cu razele tale!”, dar care îşi pleacă fruntea imediat ce se întunecă.

Ca şi ele, creştinul trebuie să simtă preţioasa influenţă a lui Isus. Isus trebuie să fie soarele lui, iar el trebuie să fie floarea care se înalţă spre Soarele Dreptăţii. O, să vorbeşti despre Isus este subiectul care oferă „sămânţă semănătorului şi pâinea celui ce mănâncă” (Isaia 55:10). Este cărbunele aprins care atinge buzele vorbitorului şi singura cheie pentru inima ascultătorului.

C.H. Spurgeon

16 Decembrie

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi”. Legea iudaică spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi. Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi”. Legea era un sistem al terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire. Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi”. Legea respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om; Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe credincioşi să-1 treacă.

Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine”. Isus ne îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-şi braţele şi chemându-1. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa blândă care te cheamă.

In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu” (Matei 25:34). Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!” Vei aştepta cu dor a doua Sa venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isusé (Apocalipsa 22:20)”. Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El. Când vocea Lui îţi va spune „vino”, vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi consacră-mă deplin în slujba Ta”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

26 Februarie

„Măntuirea vine de la Domnul.” Iona 2:9

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1), şi doar El îl poate menţine în viaţa duhovnicească. El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul”. Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut aşa. Dacă am daruri, Dumnezeu mi le-a dat. Dacă trăiesc o vinţă binecuvântată, este din cauză că El mă ţine în palmele Sale. Eu nu pot face nimic pentru mine, dacă Dumnezeu nu face nimic. Orice aş avea, aparţine Domnului. Dacă păcătuiesc, păcatul este al meu; dar dacă fac binele, este lucrarea lui Dumnezeu în întregime. Dacă am învins un vrăjmaş spiritual, este din cauză că Dumnezeu mi-a întărit braţul. Trăiesc o viaţă Consacrată în faţa oamenilor? Nu trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine. Sunt eu sfinţit? Nu m-am curăţat singur; Duhul lui Dumnezeu m-a sfinţit. Sunt despărţit de lume?

Pedepsele lui Dumnezeu m-au sfinţit spre binele meu. Am crescut în Cunoştinţă? Marele învăţător m-a învăţat. Toate bijuteriile mele au fost făurite de arta cerului. Am găsit în Dumnezeu toate lucrurile de care aveam nevoie, dar în mine nu am găsit decât păcat şi nefericire. „El este stânca şi ajutorul meu” (Psalmi 62:2, 6). Mă hrănesc eu cu Evanghelia? Evanghelia nu ar fi fost hrana mea dacă Domnul nu ar fi pregătit-o pentru sufletul meu şi dacă nu m-ar fi ajutat s-o găsesc. Trăiesc din mana care cade din cer? Ce altceva este mana decât Isus Christos însuşi, al cărui sânge îl beau şi cu al cărui trup mă hrănesc?

Primesc continuu noi puteri? De unde îmi adun tăria? Ajutorul meu vine de pe Colinele cerului. Fără Isus, nu pot face nimic. Asemeni unei ramuri care nu poate aduce rod dacă nu „rămâne în viţă” (Ioan
15:4), nici eu nu pot face nimic dacă nu rămân în El. Doamne, Invaţă-mă în această seară lecţia pe care a învăţat-o Iona în adâncuri: „Mântuirea vine de la Domnul”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Vindecarea orbului

Text: 2 Corinteni 4:1-6

„Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării… „2 Corinteni 4:3

Pastorul Walter B. Hinson predica într-un oraş unde unul dintre prietenii săi lucra ca medic de ochi. Într-o zi, Hinson s-a oprit pe la biroul lui şi l-a găsit plin de bucurie. Cand predicatorul l-a întrebat care este motivul veseliei lui, doctorul i-a răspuns: „L-ai văzut pe bătranul acela care a ieşit cand ai intrat tu în cabinet? N-a mai văzut vreo floare sau chipul copiilor săi de multă, multă vreme. Trăieşte la ţară, şi cu cateva luni în urmă a venit să-l consult. După ce l-am examinat, i-am spus că eu cred că vederea lui ar putea fi restabilită. Azi am făcut ultima operaţie pentru ochii săi. Cand am terminat, l-am dus afară şi i-am arătat gloria dimineţii. I-am restabilit vederea!” Ce privilegiu pentru un doctor să fie în stare să redea vederea unor ochi orbi!

Ca şi creştini, avem un privilegiu asemănător. Putem ajuta pe cei orbi spiritual să vadă. Îi putem aduce la Isus Cristos pe aceia pentru care „Evanghelia este acoperită”. Apostolul Pavel a scris: „Noi suntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos; şi ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos: împâcaţi-vă cu Dumnezeu” (2 Cor. 5:20). Chiar înaintea înălţării Sale la cer, Isus a spus: „…îmi veţi fi martori” (Fapte 1:8). Aceste versete vorbesc despre responsabilitatea credinciosului de-a fi un ambasador al lui Cristos, un martor care poate spune: „Am fost orb, dar acum văd”.
Ce chemare extraordinară! Putem „da lumina cunoaşterii” lui Isus Cristos celor din lumea întunecată de păcat (2 Cor. 4:6). Cine ar putea cere un privilegiu mai măreţ!  – P.R.V.

„Aud strigand cu disperare
Din noapte si ruină:
„Voi ce-aveti lumina vieţii
Dăruiţi-ne lumină!”” – Oxenham

„Dacă creştinismul tău e valoros, se merită să-l împărtăşeşti altora„

Painea zilnica

Harul pierdut

Pierdurăm dragostea dintâi,
În lumea poftelor alese
Precum a celor din Efes
Ce voia Domnului au înțeles,
Ce au răbdat și suferit diverse.

Pierdurăm râvna Evangheliei păcii,
Ce la început ne cotropea,
Răspândind a Sa lumină
Și trăind o sfânta disciplină,
Oh, Doamne, cât de ușor totul părea.

Pierdurăm ținta alergării noastre,
Îngrijorați de ce vom mai mânca
Oare ‘om culege roada din semestre?
În loc de a Te glorifica…
Oh, Doamne, dar dacă vor seca?

Pierdurăm bucuria Mântuirii,
Și rugăciunea, clocotind în adunări
Pierdurăm glasul ce răsuna-n cântări,
Pierdurăm cercetarea răsăririi,
Și-al Duhului Cel Sfânt fiori.

Pierdurăm Sfânta Sa înțelepciune,
Ce-o dată-n noi s-a coborât
Pierdurăm și a noast’ promisiune,
Când Să-L urmăm am hotărât,
Oh, Doamne, multe sunt, ce azi ne-au doborât.

Am mai pierdut nădejdea vie,
Ce prelucra desăvârșit răbdarea
Trecând ușor peste ‘ncercarea,
Ce avea să aducă bucurie,
Lucrând în noi o mărturie.

Am mai pierdut fierbinta rugăciune,
Când Duhul Sfânt se cobora
Ce ‘ntreaga adunare, bucura
Și fiecare suflet, umplut de compasiune,
Oh, Doamne noi oare, când vom mai zbura?

Iar astăzi, pierdem cu toții harul,
Zăbovind, pe-al vieții noastre drum,
Vedem, cum toate se transformă-n scrum
Precum ne-a spus mereu Olarul,
Uitându-se la noi, plângând…

În chinuri și dureri, strigăm cu toții,
În lacrimi și-n suferinți mereu,
Așteptând făgăduința vieții
Căci a te păstra curat, deveni-ta tot mai greu.

 Cristian Radu

Trimisi in misiune

Text: Fapte 1:1-9

‘Ci voi veţi primi o putere… şi-Mi veţi fi martori… pană la marginile pămantului.  ”  Fapte 1:8

Un pastor din Belton, statul Texas, a avut o dorinţă arzătoare ca membrii bisericii sale să se implice tot mai mult şi mai activ în împlinirea poruncii lui Cristos de-a duce Evanghelia pană la marginile pămantului. Într-o duminică, în timp ce predica despre lucrarea misionara, a fost îndemnat să se oprească şi să se roage. I-a cerut lui Dumnezeu să-şi pună mainile peste tinerii şi tinerele din biserică şi să-i trimită cu mesajul Evangheliei Sale în alte ţări ale lumii. Apoi şi-a întins mainile spre audienţă şi a întrebat: „Cine va merge? Cine va merge?” Imediat o tanără frumoasă, studentă la un colegiu din localitate, s-a ridicat şi a spus: „Tăticule, eu am să merg.” Pastorul, şocat, s-a gandit imediat: „Doamne, nu chiar
Annie!” dar această reacţie a fost temporară. S-a bucurat foartemult pentru că fetiţa lui răspunsese la chemarea lui Dumnezeu. In anii care au urmat, ea a slujit ca misionară în America de Sud.

Planul măreţ al lui Dumnezeu pentru răspîndirea Evangheliei Sale nu se rezumă la o comunitate selectă de credincioşi, numiţi misionari. Este lucrarea fiecărui creştin. Aceasta nu înseamnă că fiecare trebuie să-şi părăsească ţara în care s-a născut, pentru a proclama Vestea cea Bună altor naţiuni. In schimb, noi toţi trebuie să ascultăm porunca lui Cristos de-a fi martorii Lui – oriunde ne va chema El să slujim.
Fie că Dumnezeu te va chema să-I slujeşti într-o altă ţară sau în propria ta ţară, sau în oraşul în care locuieşti, cheia este să vrei s-o faci. Cine va depune mărturie pentru El? Trebuie s-o facem cu toţii. Dumnezeu a poruncit aceasta tuturor copiilor Săi şi tot El va alege şi locul. – P.R.V.

„Să faci cu mine ce vei vrea
Să fiu în cer, în rai sau glie.
Dar să mă laşi să stau în preajma Ta,
Mi-e singura supremă bucurie.”     – P.L.

„Există un singur lucru pe care nu-l putem face în lucrarea misionară: acela de-a scăpa de responsabilitate„

Painea zilnica

Puterea Cuvantului

Text: 1 Petru 1:13-25

„Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Cristos; fiindcăea este puterea lui Dumnezeu pentru mîntuirea fiecăruiacare crede… ” Romani 1:16

Există o putere extraordinară în Cuvîntul lui Dumnezeu. Acest adevăr a fost ilustrat într-o istorisire de către C.H. Spurgeon. Din curiozitate, un necredincios care aparţinea unui club cunoscut sub numele de „Focul iadului”, a mers la un serviciu divin unde predica George Whitefield. La următoarea întrunire a clubului a început să-şi bată joc de evanghelist, repetîndu-i cuvintele şi imitîndu-i gesturile şi inflexiunile vocii. Deodată, pe la mijlocul cuvântării, s-a oprit brusc şi Duhul Sfînt şi-a început lucrarea Sa de convingere. Răspunzînd mesajului pe care tocmai îl repeta atît de obraznic, el şi-a mărturisit păcatele şi şi-a deschis inima lui Cristos, chiar atunci şi acolo,în mijlocul tuturor. Nu e nevoie să mai spunem că întrunirea s-a anulat imediat. Tînărul a devenit un propovăduitor deosebit de zelos şi a întors pe mulţi la Cristos.

Comentînd această convertire neobişnuită, Spurgeon a spus: „Ar fi mai bine să citeşti Biblia chiar cu scopul de a o batjocori, decît să n-o citeşti deloc. Este mai bine să vii să auzi Cuvîntul lui Dumnezeu din ură pentru el, decît să nu vii deloc”. In felul acesta el recunoaşte că atunci cînd Duhul lui Dumnezeu iluminează Cuvîntul lui Dumnezeu, inimile sînt schimbate.
Textul ales pentru ziua de azi afirmă că Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mîntuire”. Dumnezeu însuşi ne-a mărturisit acest lucru. Cuvîntul Său realizează planurile Sale (Isaia 55:11).
De aceea, fie în predicarea în public, fie în mărturisirea de la om la om, putem proclama vestea bună a mîntuirii cu mare încredere.
Da, este putere în Cuvînt! – R.W.D.

„Sfidînd cuvîntul cinicului furios,
Privirea scepticului, îngustă şi vicleană,
Prin secoli, Marea Carte a rămas
Ciudată, unică şi fără de prihană”.– Wodrum

„…în timp ce unele cărţi informează, altele reformează, dar numai Biblia transformă.„

Începutul durerilor

ReferințeMatei 13:5-8

Uragane, furtuni, cataclisme,
Vulcani‎ dezmorțiți vărsând lavă,
‎Prăbușiri, mari incendii, seisme
Ne transformă planeta-n epavă.

Nu-i destulă pâine, nici apă
Să sature pământul flămând,
Multi părinți copiii-și îngroapă,
Cei bătrâni trec prin viață gemând.

Mai învrăjbiţi, cu încrâncenare
Soţi se urăsc, lipsiți de clemenţă.
Copii bulversaţi, lipsiți de-alinare,
Au vieţi distruse de violenţă.

Frați pe frați vând, discordii mocnesc
Dragostea celor sfinți se răcește,
Prea mulți pe false cărări rătăcesc,
Dar Evanghelia se răspândește‎.

‎Nu-i pace-n lume, nu-i nicăieri
Puterile mari își impun tirania
Și-n loc de-nțelepte tăceri,
Replici tăioase includ calomnia.

‎Războaie și vești de războaie …
Ceas de ceas un atac terorist,
Vremi ce-ngrozesc și inima-nmoaie
Anunță domnia lui Anticrist‎.

Cristoși mincinoși pe mulți amăgesc,
Vedem clar semnele pustiirii,
Minuni diavolești crezul nimicesc
În vremea dinaintea Răpirii.

‎Dă Tu putere la fiecare,
Cuvântul răbdării vrem să-l păzim,
Să trecem de-acest ceas de-ncercare,
Al trâmbiței sunet să-l auzim.

Olivia Pocol

Următorul lucru de făcut

„Pentru că oricine cere primeşte.”                  Luca 11:10

Cere, dacă nu ai primit. Nu este nimic mai dificil decât să ceri. Dorim, tânjim după anumite lucruri şi suferim că nu le avem, dar nu cerem până când nu ajungem la limita disperării. Ai cerut vreodată când erai la limita sărăciei morale şi a profunzimilor totalei tale insuficienţe? „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu…”, dar mai întâi să fii sigur că-ţi lipseşte înţelepciunea. Nu poţi ajunge la realitatea spirituală oricând doreşti.

Cel mai bun lucru de făcut, atunci când îţi dai seama că nu trăieşti în realitatea spirituală, este să-I ceri lui Dumnezeu să-ţi dea Duhul Sfânt pe baza cuvintelor lui lsus Cristos (vezi Luca 11:13). Duhul Sfânt este Cel care face real în tine tot ceea ce a făcut lsus pentru tine. „Fiindcă oricine cere capătă.” Aceasta nu înseamnă că, dacă nu ceri, nu vei avea (conform textului din Matei 5:45). Dar, până nu ajungi în punctul de a cere, nu primeşti de la Dumnezeu. A primi înseamnă că ai ajuns în relaţia de copil al lui Dumnezeu şi acum înţelegi şi poţi să apreciezi mintal, moral şi spiritual că aceste lucruri vin de la Dumnezeu. „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea…” Dacă descoperi că-ţi lipseşte înţelepciunea, atunci ai venit în contact cu realitalea spirituală; nu-ţi pune din nou „ochelarii de cal” ai raţiunii.

Unii spun: „Predică-ne Evanghelia simplă, nu ne spune că trebuie să fim sfinţi, deoarece aceasta neprovoacă un sentiment de sărăcie cumplită, şi nu este plăcut să te simţi cumplit de sărac”. A cere înseamnă a „cerşi”. Unii oameni sunt suficient de săraci pentru a nu rămâne indiferenţi la sărăcia lor, şi unii dintre noi suntem la fel din punct de vedere spiritual. Nu vom primi niciodată dacă cerem având un scop în minte, dacă cerem nu din sărăcie, ci din poftă. Un sărac nu cere din alte motive decât datorită condiţiilor jalnice, mizerabile şi cu totul lipsite de speranţă ale sărăciei. Lui nu-i este ruşine să ceară. Ferice de cei săraci în duh (vezi Matei 5:3).

Oswald Chambers

Chemarea lui Dumnezeu

Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia.

1 Corinteni 1:17

 

Pavel spune aici că Dumnezeu ne cheamă să predicăm Evanghelia. Dar aduceţi-vă aminte ce înţelege Pavel prin „Evanghelie”: realitatea Răscumpărării prin Domnul nostru Isus Cristos. Noi suntem înclinaţi să facem din sfinţire scopul final al predicării noastre. Pavel foloseşte experienţa personală doar ca o ilustrare, nicidecum ca un scop în sine. Nicăieri nu ni se porunceşte să predicăm mântuirea sau sfinţirea; ni se porunceşte să-L înălţăm pe Isus Cristos (Ioan 12:32).

Este o denaturare să spunem că Isus Cristos a suferit în actul Răscumpărării pentru a mă face pe mine sfânt. Isus Cristos a suferit pentru a răscumpăra întreaga lume şi pentru a o aşeza întreagă şi reabilitată înaintea tronului lui Dumnezeu. Faptul că noi putem experimenta Răscumpărarea este o ilustrare a puterii realităţii Răscumpărării, dar nu acesta este scopul ei final. Dacă Dumnezeu ar fi om, cât L-ar durea inima şi cât de obosit ar fi din cauza cererilor constante pe care le facem pentru mântuirea şi sfinţirea noastră. Îl solicităm de dimineaţa până noaptea cerând lucruri pentru noi înşine – ceva din care noi să fim scăpaţi!

Când vom ajunge la fundamentul realităţii Evangheliei lui Dumnezeu, nu-L vom mai deranja pe Dumnezeu cu micile noastre plângeri personale.Singura pasiune a vieţii lui Pavel a fost să predice Evanghelia lui Dumnezeu. El a acceptat cu bucurie dureri, deziluzii şi suferinţe, dintr-un singur motiv: deoarece aceste lucruri i-au păstrat neclintit devotamentul faţă de Evanghelia lui Dumnezeu..

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS