Ce sărbătorim azi?

E bucurie la cel mai înalt nivel
Serbăm pe Cel întrupat, Emanuel
Medităm la ce-a conceput Trinitatea
Să ne scoată din neant, dând libertatea.

Ne gândim la Pruncul în iesle născut
C-a venit cu planul în Rai conceput
Să planteze în om sfinte dorințe,
Să-i dea alin când vin suferințe.

Sărbătorim un eveniment cum nu a mai fost
Căci Fiul a venit să ne dea un rost
Să nu mai fim sufocați de nepăsare
Să-i fim urmași, să fim lumină și sare.

Cu inimi deschise celebrăm întruparea
Fericiți fiind c-am primit chemarea
Decorații și lumini nu ne atrag
Ci Cel ce-i Lumina lumii ne este drag.

Mulțumiri se-nalță din suflet și minte
Spre Cel întrupat avem simțăminte
Ne unim cu cei ce pe Tată-l slujesc
C-așa ochii noștrii spre Slavă privesc.

Colinzi peste tot se aud; e Crăciun
Pe-altar omagii, cu drag, se depun
E-un farmec ceresc în inimi predate
Căci sunt de harul divin inundate.

E bucurie la cel mai înalt nivel
Oricând vom răspunde la cerescul Apel
C-am fost chemați să primim moștenirea,
Să ne strângă la pieptul ei IUBIREA.

George Cornici

25 Decembrie

„Iată, fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel.” Isaia 7:14

Să mergem astăzi la Betleem, şi, împreună cu păstorii uimiţi şi cu magii plini de adorare, să ÎI vedem pe Cel ce s-a născut Rege al Iudeilor; fiindcă noi, prin credinţă, putem să ne declarăm interesaţi de El şi să cântăm: „Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isaia 9:6). Isus este Iehova întrupat, Domnul şi Dumnezeul nostru, dar şi Frate şi Prieten. Să-L adorăm şi să-L admirăm. Să observăm de la prima privire naşterea Sa miraculoasă. A fost ceva nemaivăzut şi nemaiauzit, ca o fecioară să rămână însărcinată şi să nască un fiu. „Domnul face un lucru nou pe pământ: femeia va peti pe bărbat” (Ieremia 31:22). Prima făgăduinţă implica sămânţa femeii – nu sămânţa bărbatului. De vreme ce curiozitatea femeii a făcut loc păcatului care a dus la pierderea Paradisului, ea, şi numai ea, avea să-L aducă pe Cel care putea recâştiga Paradisul. Mântuitorul nostru, deşi Om adevărat, a fost, pe lângă natura Sa omenească, şi Sfântul lui Dumnezeu. Prin puterea Duhului Sfânt, El s-a născut printr-o fecioară, nepătat de păcatul originar, care aparţine tuturor celor născuţi din carne. Să ne plecăm cu respect în faţa Copilului sfânt, a cărui nevinovăţie readuce umanităţii vechea ei slavă. Să ne rugăm ca El să fie şi în noi, „nădejdea slavei” (Coloseni 1:27). Nu uitaţi să remarcaţi umilinţa familiei în care a venit. Textul de dimineaţă o descrie pe mama Sa ca pe o simplă „fecioară”, nu o prinţesă, proorocită sau o doamnă de rang înalt. Într-adevăr, genealogia ei nu trebuie dispreţuită, fiindcă în venele ei curgea sângele regilor; şi nici nu era lipsită de inteligenţă sau cu mintea slabă, fiindcă a putut cânta o asemenea cântare de laudă. Totuşi, cât de umilă a fost poziţia ei, cât de sărac omul cu care era logodită, şi cât de mizerabil locul de naştere pregătit pentru Regele nou-născut! Prin aceasta, sărăcia a devenit sfântă, şi oamenii umili se bucură de mari onoruri.

Fiecare credincios este un portret al lui Christos, dar un sfânt sărac este acelaşi tablou atârnat în aceeaşi ramă care înconjura imaginea învăţătorului.
Noi spunem că toate zilele sunt la fel, dar totuşi, fiindcă anotimpul şi obiceiul general ne îndeamnă să ne gândim la Isus, să ne amintim cu plăcere de glorioasa naştere a dragului nostru Răscumpărător. Pentru sufletul născut din nou, fiecare zi trebuie să fie ziua de naştere a Mântuitorului. Printre toate lucrurile umile, sunt şi multe lucruri onorabile în împrejurările naşterii lui Emanuel. Cine a mai avut o asemenea naştere, prevestită de veacuri prin profeţii, şi dorită de atâtea mii de inimi? Cine poate să se mai laude cu un vestitor care L-a recunoscut pe Cel ce avea să vină? Cui i-au cântat îngerii imnuri de slavă, şi pentru cine a aşezat Dumnezeu o stea specială pe cer? La al cărui leagăn au venit bogaţii şi săracii, oferind asemenea fapte de închinare din inimă? Pământul poate să se bucure; toţi oamenii pot să-şi înceteze lucrul, ca să sărbătorească naşterea măreaţă a lui Isus. Betleem, casă a pâinii, vedem în tine împlinirea speranţelor noastre. Acesta este El, Mântuitorul, proorocit din vechime, care ne va conduce în veacul de aur. Să ne lăsăm copleşiţi de bucurie. Să cântăm din inimă cântări de laudă şi desfătare.

Numele de aur, Emanuel, este o inexprimabilă încântare. Este un cuvânt potrivit pentru buzele heruvimilor prin maiestatea lui, dar, din cauza bunătăţii sale minunate, numai oamenii îl pot rosti. El nu este cu serafimii aşa cum este cu noi. Emanuel, „Dumnezeu cu noi” (Matei 1:23) – În firea noastră, în durerile noastre, în viaţa noastră de muncă, în pedeapsa noastră, în mormânt, şi acum cu noi, sau mai degrabă noi cu El, în înviere, înălţare, slavă, şi splendoarea celei de-a doua veniri. Copilul din Betleem pare să fi fost cu noi în slăbiciune şi sărăcie. Să nu uităm însă că El este tot cu noi în glorie şi onoare. Credinţa îmbrăţişează copilul, şi dragostea II sărută cu sărutările buzelor ei. O, fie ca astăzi să avem părtăşie adevărată cu Emanuel!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Emanuel, in veci pe tron

Betania Worship Dublin

1 Martie

„Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea.” Cântarea Cântărilor 4:16

Orice stare este mai bună decât calmul de moarte al indiferenţei. Sufletele noastre ar trebui să dorească crivăţul, dacă doar prin el putem fi sfinţiţi şi eliberaţi de păcat. Atâta timp cât nu se poate spune „Domnul nu era în vântul acela” (1 împăraţi 19:11), nu ne vom teme de vânturile care încearcă să scoată din rădăcini. Oare mireasa nu primeşte cu umilinţă mustrările Iubitului ei? Nu-L roagă ea să-şi trimită harul pe orice cale posibilă? Nu-şi doreşte ea o vizită care s-o trezească la acţiune, fiindcă s-a săturat de amorţeala nefirească a păcatului? Totuşi, îşi doreşte mai ales vântul de miazăzi, care s-o mângâie cu zâmbetul dragostei divine şi cu bucuria prezenţei Răscumpărătorului.

Acest vânt reuşeşte adesea să ne scuture din indiferenţă şi lenevie. Uneori, însă, doar crivăţul este în stare să picure mirosurile din grădina sufletului nostru. Mireasa nu suportă să fie nefolositoare; nici noi nu ar trebui să suportăm. Cât de încurajator este gândul că Isus apreciază sărmanele noastre daruri! Este oare posibil? Pare prea frumos ca să fie adevărat. Am fi în stare să înfruntăm încercările şi chiar moartea, dacă am şti că prin aceasta aducem o rază de bucurie în inima lui Emanuel.

Doamne, fărârniţează-ne inima în atomi, dacă aşa îl putem slăvi pe scumpul nostru Domn Isus! Darurile care nu sunt practicate sunt asemeni parfumurilor care dorm în cupele florilor. Înţelepciunea Mirelui ceresc trece peste orice obstacol ca să ajungă la rezultatul dorit. El lucrează prin nefericire şi mângâiere ca să trezească mireasma credinţei, iubirii, răbdării, speranţei, împăcării, bucuriei şi a tuturor florilor din grădină. Doamne, ajută-ne să cunoaştem, prin experienţă, ce înseamnă această lucrare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

23 Ianuarie

„Am ridicat din mijlocul poporului un tânăr.” Psalmi 89:19

De ce a fost Christos „ridicat din mijlocul poporului”? Vorbeşte, inimă, fiindcă gândurile inimii sunt cele mai bune. Nu cumva din cauză că a dorit să fie Fratele nostru prin binecuvântata legătură a sângelui vărsat? O, ce relaţie există între Christos şi credincios! Credinciosul poate spune „am un Frate în ceruri. Poate că sunt sărac, dar am un Frate care este Rege şi El este bogat. Va îngădui să fiu în nevoie şi va rămâne liniştit pe tron? O, nu! El mă iubeşte; este Fratele meu”.

Credinciosule, poartă aceste gânduri ca pe un colier preţios atârnat de gâtul memoriei tale. Ca pe un inel de aur, pune-le pe degetul amintirii şi foloseşte-le ca sigiliu al lui Dumnezeu, semnând cererile credinţei tale cu încrederea succesului. El este un ,frate… în nenorocire” (Proverbe 17:17); tratează-L ca atare. Christos a fost „ridicat din mijlocul poporului” ca să ne cunoască nevoile şi să ne poată înţelege. El a fost „ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15). In toate durerile noastre, avem simpatia Lui. Ispite, dureri, dezamăgiri, slăbiciuni, oboseală, sărăcie — El le cunoaşte pe toate, fiindcă le-a simţit pe toate. Aminteşte-ţi asta, creştine, şi mângâie-te.

Oricât de greu şi de dureros ţi-ar fi drumul, mergi pe urmele Mântuitorului tău. Chiar în valea umbrei morţii sau în faţa apelor învolburate ale Iordanului, vei vedea urmele paşilor Săi. In orice loc am merge, El a fost înaintea noastră; fiecare povară pe care o purtăm a fost cândva pe umerii lui Emanuel.
Drumul Său a fost mult mai întunecos şi greu. Dacă Christos a suferit, cum aş putea să murmur eu? Fii curajos! Picioarele Regelui au lăsat urme însângerate care au sfinţit drumul pentru totdeauna.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Naşterea Lui şi naşterea noastră din nou

Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un Fiu şi-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).  –  Isaia 7:14, Matei 1:23

Naşterea Lui în istorie. „De aceea, Sfântul care Se va naşte din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). Isus Cristos S-a născut în această lume, nu din ea. El nu s-a dezvoltat din istorie; El a intrat în istorie din afara ei. Isus Cristos nu este cea mai bună fiinţă umană. El este o Fiinţă care nu-Şi are obârşia în rasa umană. El nu este un om devenit Dumnezeu, ci este însuşi Dumnezeu întrupat. Dumnezeu venit în trup omenesc, venit din afară. Viaţa Lui este cea mai înaltă şi cea mai sfântă, intrând pe uşa cea mai de jos. Naşterea Domnului nostru a fost o teofanie.

Naşterea Lui în mine. „Pentru care iarăşi simt durerile naşterii, până ce va lua Cristos chip în voi!” (Galateni 4:19) Întocmai cum Domnul nostru a intrat în istoria umană din afara ei, tot aşa El trebuie să vină în mine din afară. Am lăsat eu ca viaţa mea personală să devină un ..Betleem” pentru Fiul lui Dumnezeu?

Nu pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu până când nu sunt născut de sus printr-o naştere cu totul diferită de naşterea fizică. „Trebuie să vă naşteţi din nou” (Ioan 3:7). Aceasta nu este o poruncă, ci un adevăr fundamen­tal. Caracteristica naşterii din nou este faptul că mă predau atât de deplin lui Dumnezeu, încât Cristos ia chip în mine. Imediat ce Cristos ia chip în mine, natura Lui începe să lucreze prin mine.

Dumnezeu arătat în trup – acest lucru a fost făcut întru totul posibil pentru tine şi pentru mine prin Răscumpărare.

Oswald Chambers

În vremuri de mari tulburări

În vremuri de mari tulburări,
Hristos este pacea mea.
Chiar prin multele încercări,
Merg liniștit pe calea mea.

Când haosul mă înconjoară,
Și este teamă în jurul meu…
Privesc la El și ființa-mi zboară,
La Tatăl meu, la Dumnezeu!

Când mulți pierdură bucuria,
Și ținta lor e un loc sigur…
Eu Biblia o iau, o, Aleluia!
Încredințat că nu sunt singur.

Și ce va fi, o știe El…
Eu tot ce vreau e să rămân,
Cu Domnul meu, Emanuel!
El ține totul, El e Stăpân!

Samuel Holbura 

Emanuel

Andrei & Luminita Tomuta

De necuprins Iubire!

”Fiindcă Mă iubește”, zice Domnul, ”de aceea îl voi
izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaște Numele Meu. Ps. 91:14.

De necuprins Iubire!

Fiindcă Mă iubește, zice Domnul, mereu voi fi cu el
Sunt Dumnezeul Sfânt, Cel Viu, Emanuel
Cărarea ocrotesc, celor ce Mă cheamă
Celor ce M-ascultă și de Cuvânt țin seamă.

Fiindcă Mă iubește, zice Domnul, îl voi izbăvi
Cu drag îi voi răspunde și-l voi sprijini
Ochiu-Mi veghetor va fi asupra lui,
Cine ”nu” va spune, când Glasul Domnului

O hotărâre spune, să nu se împlinească?
Va minte El vreodată, sau să obosească?
Cel ce ține cont de vrabie și crin
Să știi, oricând aude al inimii suspin!

Pe cărarea vieții, nu e oricând soare
Spre Zorii Dimineții, însă Dreapta-I tare
Nicicând n-o părăsi pe cel ce-n dor îl cheamă,
Și-n inimă-L cinstește cu frică și cu teamă.

Sfinți în Cel de sus, să pășim spre stele
Mereu ne luminează, Iubirea-I printre ele!
Bucuria vieții, răsune-n imn divin
Slavă, slavă, slavă, Celui ce prin chin,

Smereine și jertfă, de sine lepădare,
Deschis-a drum în Glorii pentru o gloată mare
Ce-l primesc ca Domn, Păstor, Atotstăpân
Pe Soarele Dreptății, Cel Sfânt, de slavă plin!

Mereu voi fi cu el, pentru că Mă iubește
Îl voi izbăvi, pentru că cinstește
Celor ce M-ascultă, le sunt mană, oază
Ascult ruga-n taină, ochiul Meu veghează!

––––––––––––––––––

Ce Mare Ziditor, Ce Mare Dumnezeu,
Răscumpărător, avem tu și eu
Glasuri îngerești, zilnic – mii de mii
Se unesc în imn, spre slava Celui Viu

Cu cel al călătorilor spre Patria de sus,
Cu cei spălați prin jertfa Mielului Isus –
Osana, glorii, glorii, fii lăudat mereu:
Veșnic Atotstăpân, Părinte, Dumnezeu!

Ce Mare Ziditor, ce Mare Dumnezeu!
Să nu-i spui tu: slăvit fii, să nu-i spun: vrednic e
De veșnică cinstire, veșnic mulțumire,
O, ce Mare Jertfire, de Necuprins Iubire! ! !

Lidia Cojocaru 

Rostul vieții

Te-ai întrebat vreodată: ce e viața?
Care-i începutul și care ți-e speranța?
Tu te-ai trezit în lume și-acum treci prin ea,
Dar la sfârșit de cale, care-i partea ta?

Crezi tu că țărâna va ascunde totul?
Sau știi că odată, îl vei întâlni pe Domnul.
Care-ți este ținta, pentru ce trăiești?
Pentru viața de acum sau pentru cer te pregătești?

Crezi tu că și omul ca și dobitocul,
Moare și-n țărână îi rămâne locul?
Te compari tu oare, om cu-nțelepciune,
Cu un vierme ce nu vede și nimic nu poate spune?

Crezi tu că-ntâmplarea a dat sensul vieții
Și universul cu a lui legi a apărut prin voia sorții?
O, nu! Nu se poate! Nu, din întâmplare
N-apar legi să fie veșnic în picioare!

Viața omului pe terra e un drum de încercare,
E un examen, câmp de probe ce le trecem fiecare,
Fericire-adevărată nu există aicea jos,
Nici în bogății, plăceri, nici chiar într-un trai luxos.

Viața pe pământ e doar umbra vieții adevărate
Care este-n veșnicie, dincolo de moarte.
Viaț-aceasta-i scurtă, e doar un vis,
Dincolo e veșnic: iad și paradis.

Începutul este Dumnezeu singur fără de-nceput.
El e temelia vieții, Ziditorul care toate le-a făcut.
Păsări, fluturi, miei și pești, tot ce-i sus și tot ce-i jos,
Pomi, verdeață, flori, parfum, Domnul le-a creat frumos.

Omul după chipu-I sfânt l-a creat cu mâna Sa,
L-a făcut un suflet viu pe Adam și apoi pe Eva.
L-a creat nu pentru moarte, nu pentru trudă, nu să chinuiască,
L-a așezat într-o grădină, veșnic și în fericire să trăiască.

Rostul lor era-n grădină s-o lucreze, s-o păzească
Și-n răcoarea zilei cu Dumnezeu să vorbească.
Cât de fericit soroc Domnul omului i-a dat,
Însă n-a rămas în rai c-a intrat neîncercat.

Și-a fost încercat acolo, în Eden, de Domnul,
Putea să mănânce cu plăcere din toți pomii, afar’ de unul.
Avea toate din belșug, se cerea doar ascultare.
Dar izgonit a fost din rai, căci căzut-a la-ncercare.

De aceea Dumnezeu nu mai bagă-n rai pe oameni
Până nu-i încearcă-ntâi, dacă-s vrednici de-a Lui daruri.
Rostul vieții pe pământ deci e să ne pregătim,
Prin credință s-avem dreptul, pentru veșnicie cu Isus în rai să fim.

Pentru cei ce-ajung acolo în Scripturi găsim dovadă
Că din rai în veci de veci nimeni n-a fi scos afară,
Fiindcă pomul de-ncercare astăzi crește pe pământ,
De vrei să cunoști secretul caută-n Cuvântul Sfânt.

Fiii lui Adam aveau în cuget sădit pomul de-ncercare,
Dar s-au depărtat de Domnul tot mai tare fiecare,
Domnu-i judecă la Babel împrăștiindu-i pe tot globul
Și fiindcă stricăciunea ajungea la culme, Domnu-ngăduie potopul.

Iar pentru sămânța lui Avraam era sădit în Lege,
Dar n-au putut să poarte jugul și-au căzut în fărdelege
Și-ncălcarea Legii pentru ei pecetea morții,
Nu-i mai izbăveau de-aceasta nici prin jertfe chiar preoții.

Pentru noi e astăzi harul. O ce minunat favor!
Jug mai bun ca cel din Lege și cu sarcina-i ușor.
Că păcatul și puterea morții nu mai are biruință,
Peste cei ce-s în Hristos, peste cei ce au credință.

Dumnezeu, văzând că omul nu-i capabil să reziste la-ncercare,
Fiindcă-i drept și sfânt, dar bun, El totuși hotărăște o lucrare,
Ca păcatul lumii-ntregi să fie pus în cumpăna dreptății,
Iar deoparte, pe cântar prețul ce-l cerea osânda morții.

Preț de neechivalat pe pământ și-n Cer
Decât doar prin jertfa sfântă a lui Emanuel.
Fiul preaiubit al Tatălui Ceresc și păretaș la slavă
A fost trimis și-a acceptat pentru noi să moară.

Rostul vieții noastre-acum este doar să-L acceptăm
Ca Răscumpărător și-astfel, prin credința-n El avem:
Eliberare de păcate și putere ai sluji,
Și speranță-n veșnicie, căci cu El ne-om veseli.

C-ai venit în lume într-o vreme ca aceasta, n-a fost voia ta,
Dar acum se cere să-ți alegi cu cine-ți vei petrece veșnicia,
Că nici plecarea ta de-aici n-o vei hotărâo tu.
Deci grăbește de alege astăzi, până nu-i târziu.

Că țărâna nu-L împiedecă pe Domnul a te chema la judecată
Și de nu intri-n grațiere vei răspune de-orice faptă.
Grațiat poți fi deplin, de trăiești pentru Isus
Și-ai ca țintă-ntotdeauna a-L sluji supus.

Ce fericire poți avea de trăiești doar pentru fire?
Unde-i numai zbucium trist, nesiguranță și durere.
Când în splendoarea glorioasă a Cerului slăvit
Sunt bucurii de nedescris și viața-i fără de sfârșit.

Că omul nu e doar țărână, ți-o spun atâtea-n viață ție.
Duhul, Dumnezeu l-a dat și el va merge-n veșnicie.
Chiar de nu vrei să crezi acum, te vei convinge-odată,
Dar va fi târziu, atunci când vei fi la judecată.

Universul, viața, splendoarea și culoarea ce-o vedem în fire,
Tot ce este-n jur frumos nu e o grădină fără îngrijire.
Toate spun că au un creator mai presus de-orce știință,
Care totul guvernează după sfânta Lui voință.

Prin legea Lui se ține pe orbită pământul, soarele și galaxia.
El pe cei smeriți înalță-n slavă, dar coboară-n jos trufia.
El azi îți dă ca dar viața veșnică în fericire,
De n-o primești, vei regreta, în veci vei fi sub osândire.

Fii înțelept și înțelege rostul vieții acum!
Privește-n urmă și cercetează-ți sincer al tău drum,
De nu te duce înspre Paradis, oprește-te pe cale,
Te-ntoarce cu căință spre cel crucificat și vei avea iertare!

Tecar Augustin