O robie care elibereaza

27 octombne

Text: Exodul 21:1-6

El ne-a izbavit de sub puterea intunericului, si ne-a
stramutat in imparatia Fiului dragostei Lui.

Coloseni 1:13

Dumnezeu urate sclavia, dar aceasta era atat de adanc inra-
dacinata in societatea din timpul lui Moise, Incat El a mo-
dificat-o in loc s-o desfiinteze. El a asigurat o cale pentru ca sclavii
din poporul Israel sa-si dobandeasca eliberarea, dar unii dintre ei
nu doreau sa-si schimbe rolurile. Isi aratau aceasta dorinta su-
punandu-se voluntar la o ceremonie simpla in care sclavul se aseza
cu una din urechi langa usiorul usii si urechea ii era strapunsa, ca
semn al consacrarii din dragoste pentru o viata de slujire. Deve-
neau astfel sclavi din alegere, nu din necesitate. Si acest fel de
sclavie duce la libertate.

Cand devenim crestini, noi, ca si cei ce treceau prin ceremonia
strapungerii urechii, schimbam robia involuntara pe o sclavie din
alegere. Toti cei necredinciosi raman robii „puterii intunericului”
(Col. 1:13). Aceasta robie poate fi fata de un ritual religios, fata
de droguri sau bautura, ambitie sau mandrie, sau fata de poftele
carnii. Cei care cred ca adevarata libertate este sa poti face ceea
ce vrei, nu-si dau seama ca felul de viata fara restrictii si la
intamplare este cea mai grea robie. Cei care traiesc astfel se jefuiesc
singuri de orice sens si scop si in final pierd capacitatea de-a
dobandi satisfactii adevarate.

„Cei care aleg sa-I fie robi lui Isus Cristos gasesc adevarata liber-
tate. Alegerea aduce eliberare de frica, eliberare din neputinta,
eliberare de puterea pacatului, libertatea de a fi tot ceea ce vrea
Dumnezeu sa fii. Ai ales robia care duce la libertate?” – H.V.L.

Cristos sfarma catusele nelegiuirii

Ca sa-I stiu legaturile desavarsirii;

Aceasta libertate prin sangele-Ti divin

Ti-aduc ca rob pentru vecie si ma-nchin.” – F. Hess

Prin credinta in Cristos trecem
din sclavia pacatului in libertatea mantuiri
i.”

Painea zilnica

Personalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.

Personalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

Oswald CHAMBERS

Îmi sclipește-o Dimineață

Urmăream în toate cele
Țelul infinitival
Când m-a scos la interval
Forul gândurilor mele,
Căci ardea frigul în ele,
Eclipsat spiritual
La bilanțul anual
Și-mi pălea luna între stele
Pe-un cer individual…

Da-mi sclipea o Dimineață
Ca argintul lustruit
În noi raze de speranță,
Topind munții cei de gheață…
Și-apoi mi-au învăluit
Mortul suflet, în viață,
Și mi-l ține la distanță
De cosorul ascuțit
Care-a morții vreri răsfață.

Un cânt nou se descifrează
Pe-o treaptă-a neprihănirii
Care tainic detașează
Ce a fost de ce urmează,
Spiritul de voia firii
Și-epurează, epurează
„De dorit”, de ce contează…
Și izvodirile gândirii
Sunt „ce sunt”; iluminează…

Restul, nu interesează
Pentru scopul împlinirii.
Crucea-n suflet progresează,
Cugetul se-eliberează
Răstignind pe voia firii,
Duhu-n taină conversează
Cu Cel Sfânt, ce-l luminează
Pe calea neprihănirii
Care ține mintea trează…

Da! îmi sclipește-o Dimineață
Ca argintul lustruit
În noi raze de speranță,
Ce-au topit munții de gheață
Și-apoi mi-au învăluit
Mortul suflet, în viață,
Și mi-l ține la distanță
De cosorul ascuțit
Care-a morții vreri răsfață.

Ioan Hapca