Privind in urma

Text: Psalmul 103:1-5                        

Binecuvantează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui.” Psalmul 103:2

Ai condus maşina vreodată pe serpentinele versantului unui munte şi te-ai oprit în varf pentru a privi înapoi? Îmi aduc aminte drumul şerpuitor care urca în zig-zag pe unul din varfurile Munţilor Apalaşi. Cateodată intram în ceaţă atat de densă că şofatul era nesigur. Cand am ajuns în varf, ne-am uitat în jos de unde venisem. Acolo jos erau serpentinele pe care le-am urcat cu aşa mare greutate. Totul era clar acum şi puteam vedea la mari depărtări, chiar şi ceaţa prin care am trecut şi care ne-a îngreunat drumul, dispăruse. Ce panoramă!
Uneori, ca buni creştini, trebuie să ne oprim din drumul vieţii şi să privim înapoi. Cu toate că acest drum a fost sinuos şi abrupt, vom putea vedea cum Dumnezeu ne-a călăuzit prin credincioşia Sa. Iată cum descrie F.E. Marsh ceea ce poate vedea creştinul atunci cand se uită înapoi: Eliberarea pe care ne-a adus-o Domnul (Deut. 5:15). Felul cum ne-a călăuzit (Deut. 8:2). Binecuvantările pe care ni le-a dăruit (Deut. 32:7-12). Victoriile pe care le-a caştigat (Deut. 11:2-7).
Încurajările pe care ni le-a dat (Iosua 23:14).


Cand suntem faţă în faţă cu dificultăţile, uităm adesea de credincioşia lui Dumnezeu din trecut. Vedem numai rutele ocolitoare şi pericolele drumului. Dar priveşte înapoi şi vei vedea bucuria victoriei, chemarea urcuşului şi prezenţa însoţitorului pe cale, care a promis că nu te va lăsa şi nu te va uita. Ai curaj, prietene. Acela care te-a adus pană aici te va călăuzi şi mai departe. – P.R.V.

Cel ce m-a călăuzit cu bine
De-alungul zilelor pană acum
Nu mă va conduce oare maine
Pe al vieţii mele aspru drum?
 – Adams

Nu te teme niciodată să încredinţezi viitorul necunoscut în mainle unui Dumnezeu atotştiutor

Painea zilnica

Iertat – apoi liber

Text: Tit 2:11-15                                    

…să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie.” Tit 2:12

După o întrunire ţinută în aer liber într-o mahala săracă a Londrei, s-a apropiat de Alexander Glegg, un om foarte bine îmbrăcat şi i-a cerut ajutorul spiritual. A recunoscut că bea pe ascuns. A mai spus că se temea că în curand această problemă îl va costa serviciul şi familia. Glegg a stat cateva ore cu acest om; dar nu a fost în stare să-l ajute. Peste mai mulţi ani, Glegg a explicat de ce: „Deoarece niciodată nu l-am condus la cruce. Eliberarea este pentru aceia care au fost „împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său” (Romani 5:10). Trebuie să păstrăm această ordine prima dată împăcarea, apoi eliberarea”.


Dacă dorim ca vieţile noastre să fie plăcute înaintea lui Dumnezeu, trebuie să fim prima dată curăţiţi de păcat. Acest principiu este profund înrădăcinat în învăţătura Bibliei. În ritualurile Vechiului Testament, sangele, care semnifica iertarea şi împăcarea, era stropit pe altarul de aramă, înainte ca să fie aduse alte jertfe.
Cand Pavel i-a scris lui Tit despre mantuire, în primul rand el a menţionat „harul lui Dumnezeu care aduce mantuire” (2:11). Numai după ce am fost la crucea Calvarului pentru a primi iertarea şi o nouă natură, putem fi numiţi oameni care o „rupem cu păganătatea şi cu poftele lumeşti” şi putem „trăi în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie” (2:12). Să nu uităm, mantuirea începe la cruce. Acolo Isus a oferit jertfa care face posibilă iertarea care precede eliberarea de sub puterea păcatului. – H.V.L.

Priveşte la El oriunde ai fi!
Priveşte la El şi trăieşte!
Singur Isus Cristos poate rosti
Cuvantul ce vieţi dăruieşte.
” – McLendon

Cristos a fost dat pentru păcatele noastre, pentru ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre

Painea zilnica

Murind pentru a trai

Text: Romani 6:1-14

„…Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, in Isus Cristos, Domnul nostru.” Romani 6:11

In cartea sa: „It Only Hurts When I Laugh” (Rasul îmi produce durere), Ethel Barrett scrie despre patru slujitori proeminenţi ai lui Dumnezeu care au murit faţă de ei înşişi şi faţă de păcat. Cand George Muller a fost întrebat despre puterea sa spirituală, a răspuns simplu: „într-o zi George Muller a murit”. D. L. Moody, în timp ce vizita New York-ul, a murit faţă de toate ambiţiile sale personale. Pastorul Charles Finney s-a retras într-un loc singuratic din pădure ca să moară faţă de el însuşi. Şi evanghelistul Christmas Evans, a pus pe hartie predarea sa lui Cristos, începand să scrie: „îmi dau sufletul şi trupul lui Isus”. A fost, într-un sens foarte adevărat, o moarte a eului. John Gregory Mantie a scris: „Există o mare diferenţă între a-ţi da seama că: „Pe cruce El a fost răstignit pentru mine”, şi „Pe cruce am fost crucificat împreună cu El”. Primul aspect ne aduce eliberarea de condamnarea păcatului, celălalt de puterea păcatului”.


Recunoscand faptul că „noi am fost răstigniţi împreună cu Cristos” (Galateni 2:20), ar trebui, aşa cum ne sfătuieşte Pavel în Romani 6:11, să ne considerăm „ morţi faţă de păcat”. Avem încă tendinţe păcătoase înăuntrul nostru, dar fiind morţi faţă de ele, păcatul nu va mai domina peste noi. Am murit faţă de dorinţele şi preocupările noastre. Dar în acelaşi timp, credincioşii trebuie să se socotească „vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul” (Romani 6:11).
Trebuie să facem aceste lucruri care-L satisfac pe Dumnezeu. Creştinii victorioşi sunt cei ce-au murit – pentru a trăi! – R.W.D.

Murind cu Cristos, pentru lume nu mai trăiesc;
Trăind cu Isus, o ce viaţă de bucurie!
Privind la Isus, pentru El mereu mă sfinţesc
Clipă de clipă, Isuse-s al Tău pe vecie. „– Whittle

Trăind pentru noi înşine, vom muri; murind faţă de noi înşine, vom trăi

Painea zilnica

Acceptând a Lui ofertă

Acceptând a Lui ofertă
(Fiul Omului jertfit)
Viața nu mai e incertă
Traiul fi-va fericit.

Acceptând făgăduința
Că, în veci, vom fi cu El
Va dispare neputința
Vom sluji ca Daniel.

Am simțit eliberare
Din vâpăi și din suspin
Ne-a adus asigurare
Că e cel mai bun destin.

Am lăsat în urmă viața
Fără sens și fără zel
Și i-am ascultat povața
De-a fi parte din Betel.

S-a sfârșit adânca noapte
S-a sfârșit tumultul greu
Ale Duhului Sfânt șoapte
Ne îndrumă pe traseu.

Ce edenică favoare!
Să fim fii de Împărat
Este făr-asemănare
Ce iubire-a demonstrat!

Pe cărare nu ne temem
De mulțimi de sfidători
Știm că-n Sfânta Țară mergem
La Unire și splendori.

Vom păstra în visterie
Ce-am primit, ce-am învățat
Și va fi căsătorie
Cu Mirele înviat.

Acceptând a Lui ofertă
Ne-am desprins de greul lut
Deplasarea este certă
Spre Stăpânul Absolut.

George Cornici

Cu jumatate de inima sau cu toata inima?

Text: Psalmul 51:1-13

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţeascâ de orice nelegiuire.”  1Ioan 1:9

Aţi citit despre omul care din pricina mustrărilor sale de conştiinţă a trimis o scrisoare la biroul de încasare a impozitelor? In scrisoare, omul spunea: „Nu mai pot sâ dorm, deoarece anul trecut cand am complectat formularul privind caştigul meu, am raportat intenţionat mai puţin. Aveţi alăturat un cec de 150 de dolari, şi dacă n-am să pot dormi nici acum, am să vă trimit şi restul”.
Este lăudabil faptul că omul şi-a mărturisit fărădelegea, dar restituirea cu jumătate de inimă oglindeşte superficialitatea regretului său. Mărturisirea sa a fost impulsionată de dorinţa personală de a avea pace, şi nu de remuşcarea pentru fapta imorală comisă.

Cand credem în Isus Cristos, suntem socotiţi neprihăniţi. Păcatele trecutului nostru, ale prezentului şi ale viitorului sunt iertate. Dar din cauză că suntem pangăriţi de păcat în umblarea noastră de zi cu zi, avem nevoie de curăţirea zilnică, prin mărturisire. Aceasta restaurează părtăşia dintre noi şi Tatăl ceresc. Dar trebuie să fim sinceri. Trebuie să venim la El cu sincere păreri de rău pentru păcatele noastre şi cu dorinţa onestă de a ne lăsa de ele.
Nu există îndoieli asupra acestui lucru – cand ne mărturisim Domnului păcatele, şi o facem cu seriozitate, El ne iartă. Dar să nu uităm, El nu numai că ne aude cuvintele, dar ne vede şi inimile şi ne citeşte motivele. Este o învăţătură teribilă! De aceea, haideţi să fim cinstiţi. Numai cand regretăm cu adevărat faptul că am păcătuit putem avea siguranţa că am fost reabilitaţi pentru părtăşia cu Domnul.– R.W.D.

Dă-mi curaj, Isuse, să-ţi mărturisesc
De inima-mi cea plină de păcat,
Ca deplin iertarea s-o găsesc,
De sub poveri să fiu eliberat. ”         – D.J.D.

Dumnezeu a promis iertare celor ce se pocăiesc

Painea zilnica

Cu Cristos in Paradis

Martie

Text: 2 Samuel 12:15-25

Adevărat Iţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” Luca 23:43

Misionarul David Miner Stern a căzut pradă amărăciunii cand Dumnezeu a crezut de cuviinţă s-o ia la El pe fetiţa sa. Se părea că Stern nu va putea depăşi această mare durere, deşi era un bun creştin. Devenise atat de deprimat, că mergea zilnic la cimitir să plangă pe mormîntul ei. Cu bastonul în care se spijinea putea atinge mormanul de pămant care acoperea sicriul. Într-un fel, aceasta îi dădea o oarecare mîngaiere – ca şi cum în felul acesta putea avea un contact cu ea. Durerea îi era atît de mare, încat se temea că va trebui să renunţe la lucrarea sa de misionar.

Totuşi, Dumnezeu, în bunătatea Sa, i-a adus eliberarea din această stare, într-o zi, în timp ce stătea la cimitir, deodată şi-a dat seama cat de greşit era să-şi concentreze atenţia asupra trupului neansufleţit al fetiţei. Duhul Sfant i-a imprimat în minte cele scrise în Luca 23:43, acolo unde Domnul Isus vorbeşte talharului în agonia morţii: „Astăzi vei fi cu Mine în rai”. A început să repete cuvintele: „cu Cristos în rai”, în timp ce mergea spre casă. Realitatea binecuvantată că fetiţa lui era cu Isus i-a pătruns adanc în suflet. Şi-a spus: „Ce aş putea cere mai mult pentru iubita inimii mele decat aceasta?” În mangaierea acestor ganduri a putut să-şi reia îndatoririle cu bucurie, în loc să se mai gandească la fetiţa lui în mormant, se gandea la ea văzand-o în siguranţă, în prezenţa lui Isus.
Eşti rănit pentru că Dumnezeu ţi-a luat pe cineva drag? Adu-ţi aminte adesea că cei care mor în Domnul sunt cu Cristos în paradis. – H.G.B.

A fost candva… vor spune cronici sfinte.
Şi n-or mai fi nici lacrimi, nici nevoi.
De cele vechi nu ne-om aduce-aminte
Căci vom străbate veşnic ceruri noi.”        – C. Ioanid

Cand Dumnezeu iti şterge lacrimile, durerea lasă loc cantării nemuritoare

Painea zilnica

O rugaciune plina de putere

Text: Luca 6:27-33

„… binecuvantaţi pe cei ce vă blastămă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. ” Luca 6:28

In anul 1973, pastorul Kefa Sempangi predica în biserica sa din Uganda. Afară, ascunşi în umbră, stăteau cinci agenţi ai poliţiei secrete a lui Idi Amin, cu puştile mitraliere rezemate de şolduri. In biserică erau văduvele multora dintre cei ucişi în mod bestial de către poliţie. După ce Kefa şi-a terminat predica, cei cinci l-au urmat la biroul său. „Am venit să te ucidem” a spus conducătorul lor. „Ai ceva de spus?” Pastorul îşi aminteşte că genunchii îi tremurau, şi cu vocea sugrumată de frică a spus: „Aş vrea să mă rog pentru voi, ca Dumnezeu să nu vă judece pentru ceea ce veţi face” Liderul criminalilor 1-a întrerupt: „Ce-i cu oamenii aceştia – de ce arată aşa de fericiţi? Chiar văduvele păreau să aibă pace.” Pastorul i-a explicat că viaţa pe care o dă Isus nu poate fi luată de nimeni, nici măcar de moarte. Oamenii ascultau, muşchii feţei li se relaxaseră. Şeful a spus că niciodată n-a cunoscut dragostea şi 1-a rugat pe pastor să se roage pentru el. Apoi s-au întors şi au plecat. Peste cateva luni, liderul acela a ajuns să-L cunoască pe Cristos.


Rugăciunea pentru cei care ne persecută nu aduce întotdeauna eliberarea sau sfarşitul suferinţelor. Ştefan a murit cu cuvintele iertării pe buze (Faptele 7:60). Dar rugăciunea sa a gravat o amintire de neşters adanc în inima lui Saul, care mai tarziu a devenit apostolul Pavel.
Poate nu vom muri de mana unui duşman. Dar, uneori membrii familiei sau colegii de lucru ne pot dispreţui şi cuvintele lor taie adanc. Cere-I lui Dumnezeu să-şi arate dragostea faţă de ei prin tine. Aceasta este o rugăciune plină de putere. -D.J.D.

Nu-ţi urî duşmanii nici în gand măcar,
Nu-ntrista iubirea cu nimic amar.
Numai rugăciunea arma ta s-o faci
Şi blandeţea, punte cînd răspunzi sau taci.”   Traian Dorz.

Acolo unde se concentrează rugăciunea, coboară puterea lui Dumnezeu

Painea zilnica

Umblarea în lumină

Dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este lumină,… sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.

1 Ioan 1:7

A considera eliberarea de păcatul de care suntem conştienţi ca fiind acelaşi lucru cu eliberarea de păcat realizată prin Ispăşire este o mare eroare. Nici un om nu ştie cu adevărat ce este păcatul până nu se naşte din nou. Cu păcatul s-a înfruntat Isus Cristos pe Calvar. Dovada faptului că sunt eliberat de păcat este că am ajuns să cunosc natura reală a păcatului din mine. Este nevoie de ultima atingere a Ispăşirii făcute de Isus Cristos, adică de dăruirea perfecţiunii Sale absolute, pentru ca un om să ajungă să cunoască ce este păcatul.

Duhul Sfânt aplică Ispăşirea atât în domeniul inconştientului, cât şi în domeniul conştientului şi numai când dobândim lumina cu privire la puterea fără egal a Duhului din noi, înţelegem ce înseamnă cuvintele din 1 Ioan 1:7 „Sângele lui Isus Cristos ne curăță de orice păcat”. Acest text nu se referă numai la păcatele conştiente, ci şi la înţelegerea profundă a păcatului, înţelegere pe care o poate realiza numai Duhul Sfânt din mine.

Dacă umblu în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină, nu în lumina conştiinţei mele, ci în lumina lui Dumnezeu – dacă umblu astfel, neavând nimic de ascuns atunci primesc revelaţia uimitoare că sângele lui Isus Cnstos mă curăţă de orice păcat, astfel că Dumnezeul cel Atotputernic nu mai vede nimic de condamnat în mine.

La nivelul conştiinţei, acest lucru produce o înţelegere profundă şi dureroasă a ceea ce este păcatul. Dragostei lui Dumnezeu, care lucrea­ză în mine, mă face să urăsc, cu ura Duhului Sfânt, tot ce nu se potri­veşte sfinţeniei lui Dumnezeu. A umbla în lumină înseamnă că orice aparţine întunericului mă face să mă trag mai aproape de centrul luminii.

Oswald Chambers

O ușă de speranță

În încercări și lupte,
ai fost înfrânt adesea,
Și sângeri și te doare
și crezi că ești uitat.
Nu mai găsești putere
ca să alungi tristețea,
Ai spus că așa-i viața,
un veșnic greu oftat.

Privești în jur și nimeni
o mână nu-ți întinde,
Și spui că nu se poate
că tu nu mai poți duce;
Când crezi că ești la capăt,
o ușă se deschide,
O rază de speranță,
apoi zărești o cruce.

Vezi două mâini întinse
ce dăruiesc iertare,
În palmele întinse
e chipul tău săpat.
Și rănile Lui astăzi
îți aduc vindecare,
Eliberare, pace,
chiar crezi că te-a uitat?

Nu ești uitat vreodată,
El veșnic te veghează
Iar ale tale lacrimi,
să știi, le-a numărat.
Și în burdufuri sfinte,
cu grijă le păstrează
Tot El ți le va șterge,
în raiul minunat.

Să-ți șteargă însuși Domnul
cu mâna Lui obrazul,
Să ți se pară oare,
că e lucru puțin?
Oricât de greu în lume,
ți-a fost plânsul, necazul,
Va fi schimbat în slavă
într-un cântec sublim.

Dany Căpătan

Rob al lui Isus

„Am fost răstignit împreuna cu Cristos şi trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine. „Galateni 2:20

Aceste cuvinte înseamnă zdrobirea independenţei mele cu propriile mele mâini şi predarea în faţa supremaţiei Domnului Isus. Nimeni nu poate face aceasta în locul meu. Eu trebuie s-o fac singur. Dumnezeu mă poate aduce până în acest punct de trei sute şaizeci şi cinci de ori pe an, dar El nu mă poate forţa să trec prin el. E nevoie de spargerea “cochiliei” independenţei mele faţă de Dumnezeu şi de eliberarea personalităţii mele pentru a fi în unitate cu El – nu pentru a-mi urma propriile idei, ci pentru a alege loialitatea absolută faţă de Isus. Odată ce am ajuns acolo, nu mai există nici o posibilitate de dispută. Foarte puţini dintre noi cunoaştem ceva despre loialitatea faţă de Cristos – “De dragul Meu”. Aceasta face un sfânt să fie puternic.

Am trecut eu prin această zdrobire a independenţei mele? Orice altceva este înşelăciune pioasă. Iată singurul lucru asupra căruia trebuie să mă hotărăsc: Voi renunţa la drepturile mele, mă voi preda lui Isus Cristos fără să-I pun nici un fel de condiţii despre modul în care să se producă această zdrobire? Trebuie să fiu zdrobit în privinţa autorealizării: imediat ce este atins acest punct, ajung la realitatea identificări mele supranaturale cu Isus Cristos şi atunci nu pot să nu aud mărturia Duhului: “Am fost răstignit împreună cu Cristos”.

Frumuseţea tulburătoare a creştinismului constă în renunţarea de bunăvoie la drepturile personale şi acceptarea de a deveni rob al lui Isus Cristos. Nu încep să devin sfânt până nu fac aceasta.

Pentru ca acest Colegiu să merite să existe, ar fi suficient ca în fiecare an un student să audă chemarea lui Dumnezeu. Ca organizaţie, acest colegiu nu valorează nimic, nici chiar din punct de vedere academic. Menirea lui este ca Dumnezeu să Se folosească de viaţa noastră Se va folosi El de noi sau suntem prea ocupaţi cu ideile noastre despre ce vom fi?

Oswald CHAMBERS