Încredere totală

“Te voi scăpa şi nu vei cădea sub sabie, ci viaţa îţi va fi prada ta de război, pentru că ai avut încredere în Mine, zice Domnul.” (Ieremia 39.18)

Iată puterea ocrotitoare a credinţei în Dumnezeu. Oamenii puternici ai Ierusalimului cădeau sub sabie, dar sărmanul Ebed-Melec era în siguranţă, căci se încredea în Domnul. În cine poate să se încreadă un om mai bine decât în Creatorul său? Este o nebunie să preferăm făptura în locul Creatorului. Oh, de-am putea trăi în toate privinţele prin credinţă; atunci am fi izbăviţi de toate primejdiile. Nimeni n-a crezut şi nu va crede niciodată în Isus în zadar.

Domnul spune: “Sigur te voi izbăvi!” Notaţi acest dumnezeiesc – sigur. Cu toate că presupunem că pot să fie lucruri nesigure, grija lui Dumnezeu însă pentru credincioşi este sigură. Dumnezeu însuşi este păzitorul copiilor Săi. Sub aripa Sa sfântă, există siguranţă când totul este primejdios în afară. Putem să primim această făgăduinţă ca fiind sigură, şi în toate evenimentele noastre nu va lipsi. Noi sperăm că poate vom fi izbăviţi pentru că avem prieteni, sau pentru că suntem prudenţi, sau ne sunt prevestite lucruri fericite; dar nici una din acestea nu valorează cât jumătate din această declaraţie a lui Dumnezeu: “Pentru că te-ai încrezut în Mine.” Dragă cititorule, încearcă această cale şi mergi pe ea toată viaţa ta. Pe cât de plăcută, pe atât de sigură este ea.

Charles Spurgeon

Izbăvire deplină

“Dar pe tine te voi izbăvi în ziua aceea, zice Domnul, şi nu vei fi dat în mâinile oamenilor de care te temi.” (Ieremia 39.17)

Când credincioşii Domnului au de suferit pentru El, ei primesc dovezi preţioase ale dragostei Sale şi uneori au chiar noutăţi fericite pe care să le ducă acelora care sunt de partea lor şi îi ajută. Ebed-Melec era un etiopian dispreţuit, dar el fusese bun cu Ieremia, de aceea Domnul i-a trimis o făgăduinţă specială prin gura prorocului Său. Să ne amintim de slujitorii lui Dumnezeu prigoniţi şi vom fi răsplătiţi.

Ebed-Melec trebuia să fie izbăvit din mâna acelora de a căror răzbunare se temea. El era un biet negru, dar Domnul a avut grijă de el. Mii de oameni erau loviţi de haldeeni, dar de acest smerit negru nu se puteau atinge. Noi, de asemeni, am putea să ne temem de oamenii puternici care vin împotriva noastră, dar dacă în timpul prigoanei am fost credincioşi cauzei Domnului, El de asemenea ne va fi credincios. De altfel, ce ar putea să facă un om fără îngăduinţa Domnului? El ar putea să-şi muşte buzele de mânie, să scrâşnească din dinţi de ciudă, dar nu ne va atinge. Să ne temem de Domnul şi nu ne vom mai teme de nimic. Nici un pahar de apă proaspătă dat unui proroc al Domnului, dispreţuit, nu-şi va pierde răsplata; şi dacă noi suntem pentru Domnul Isus, şi El va fi de partea noastră.