11 Aprilie

Am ajuns ca apa, care se scurge, şi toate oasele mi se despart.” Psalmi 22:14

Au auzit cerurile sau pământul un bocet mai trist? În trup şi suflet, Domnul nostru se simte slab ca apa care se scurge pe pământ. Înălţarea crucii L-a scuturat violent, i-a întins fiecare ligament, i-a îndurerat toţi nervii şi i-a dislocat toate Oasele. împovărat de propria greutate, marele Suferind a simţit încordarea crescând cu fiecare clipă a celor şase ore. Leşinul şi slăbiciunea L-au copleşit, până s-a prefăcut într-un ghem de suferinţă şi durere. Când a văzut vedenia, Daniel şi-a descris altfel senzaţiile „puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă” (Daniel 10:8). Cu cât mai slăbit trebuie să fi fost Profetul ceresc când a văzut şi a simţit mânia lui Dumnezeu! Pentru noi, senzaţiile pe care le-a îndurat Domnul ar fi insuportabile, şi am fi salvaţi de pierderea Cunoştinţei, dar El a fost rănit şi a simţit sabia. A băut cupa şi a simţit fiecare picătură.

O, Rege al Durerii! (un titlu straniu, dar adevărat
Doar Ţie, din toţi regii, datorat)
O, Rege-al suferinţei! Cât de mult Te plâng
Ştiind că toate ale mele în Tine se răsfrâng!

În timp ce îngenunchem în faţa tronului Mântuitorului, ne amintim calea prin care ne-a pregătit coroanele de slavă. Să bem din paharul Lui, ca să putem fi întăriţi pentru ceasul încercării care vine. Fiecare mădular din trupul Său natural a suferit, şi la fel trebuie să se întâmple şi cu trupul duhovnicesc. Dar din toată durerea şi chinul Său a răsărit slava şi puterea, şi la fel se va întâmpla şi atunci când trupul Său duhovnicesc va intra în cuptorul aprins.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Sa plangi cu cei ce plang

3 noiembrie

Text: Ieremia 8:18-9:1

Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu,

ma doare si m-apuca groaza.

 Ieremia 8:21

In fiecare zi, ziarele ne aduc aminte de o lume plina de oameni
care sufar. Un uragan aduce moarte si dezastre. O inundatie
matura multe suflete aducand cu ea moartea instantanee. Doua
vapoare s-au ciocnit si 2000 de oameni si-au pierdut vietile. Te-
roristii ucid misionari. Un barbat si-a omorat intreaga familie. O
tanara mama moare de SIDA, pentru ca barbatul ei traieste in
desfrau. Parinti divortati se lupta pentru custodia copiilor lor. Cum
am putea sa-i ajutam decat plangand cu cei ce plang!


Profetul Ieremia a plans, nu pentru cele ce s-au petrecut, ci din
cauza ca stia ceea ce urma sa i se intample lui Israel. A vazut cum
oamenii isi impietreau inimile fata de adevar. De aceea era in-
grijorat de soarta barbatilor, a femeilor, a baietilor si a fetelor pe
care le vedea zi de zi. Stia ca vremea se apropia, cand o armata
dintr-o tara dusmana va veni sa ucida, sa jefuiasca si sa ia poporul
in robie. Gandindu-se la cele ce urmau sa se intample, a inceput sa
planga. A plans atat de mult, incat adesea este numit „profetul
plangerilor”.

Plangi si tu cu cei ce plang? Esti adanc miscat atunci cand devii
constient de o tragedie? Daca nu, cere-I lui Dumnezeu sa te faca
mai sensibil. Apoi fa ce poti ca sa ajuti. Uneori tot ce poti face este
sa te rogi. Dar alte ori poti sa dai bani sau sa oferi asistenta. Daca,
intr-adevar, plangi cu cei ce plang, atunci vei vrea sa faci ceva de
dragul lui Isus pentru ei. Poate te va costa, dar intr-o oarecare
masura vei ajuta la vindecarea unei rani. – H.V.L.

Doamne, ajuta-ma sa plang cu cei ce plang

Atunci cand viata nu le e usoara.

Foloseste-ma s-ajut la vindecarea

Acelor rani ce pot pe veci sa doara”. – D.J.D.

Este nevoie de mila
ca sa punem dragostea in actiune.

Painea zilnica

Cuvântul Meu

Te văd cum plângi
Șı îți cunosc durerea
Adeseori tu cazi învins
Și crucea-ți pare tot mai grea.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun că și-astăzi te iubesc
În orice ce zi am fost cu tine
Nu m-ai văzut, dar încă te păzesc.

A fost o vreme de-ncercare
Căci Eu, Isus am vrut să-ți văd credința
Am fost dator să te încerc
Să vezi ce-nseamnă pocăința.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să știi că încă te veghez
Deși te-ai depărtat de Mine
Eu sunt aici chiar de nu Mă vezi.

M-am purtat cu tine ca un tată
Ce își iubește-ai săi copii
Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun ca lângă Mine să rămâi.

Cuvântul Meu e pentru tine
Și-ți spun cu drag să te întorci
Să lași plăcerile de-o clipă
Ce te duc la roșcove și porci.

Să înțelegi căci Eu sunt Domnul
Ce te-am ales al Meu să fii
Să nu ai inima-mpărțită
Să poți să fii dintre-ai Mei fii.

Cuvântul Meu e pentru tine
Cuvântul sfânt și-adevărat
Ce te salvează de la moarte
Și te scoate din păcat.

Adu-ți aminte de cuvântul
Ce ți l-am spus de la-nceput
Că voi fi mereu cu tine,
Te-am păzit căci ai crezut.

Cuvântul Meu e apa vie
Ce te poate ajuta
Să înaintezi pe cale
Să ajungi în țara Sa.

Cuvântul Meu îți dă o șansă
Să te ridici de-unde-ai căzut
Cuvântul Meu îți dă putere
Să biruiești ce n-ai putut.

Cuvântul Meu e pentru tine
Să-ți spun și azi că  te iubesc
Cuvântul Meu îți spune-n taină:
„Vino, căci astăzi te primesc”.

 Cărbunescu Claudiu 

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești

Când viața pe acest pământ ai să sfârșești,
Când pe Domnu-n față ai să-L privești,
Când durerea și lacrima nu vor mai fi,
Vei iubi, vei iubi, da vei iubi.

Când Domnul ne va lua în Slava Sa
Cu Sfinții împreună ne vom bucura.
Fără sfârșit și fără margini în veșnicii,
Vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când armonia dragostei divine
Ne va învălui, în zările senine,
Vor răsuna ale noastre imnuri mii
Și vom iubi, vom iubi, da vom iubi.

Când împreună cu toți cei mântuiți
Vom cânta în cor cântarea marii biruiți,
Mirelui nostru pe veci Îi vom mulțumi
Și-L vom iubi, Îl vom iubi, Îl vom iubi.

Iubim căci suntem născuți din Dumnezeu.
Dragostea turnată-I în noi prin Duhul Său.
Iubim căci nu putem trăi decât iubind!
Fără iubire nu trăim călăuziți de Duhul Sfânt.

Iubirea-i ascultare de Cuvântul Sfânt.
Iubirea-i să trăiești smerit și blând.
Iubirea-i lepădare de sine și speranță.
Iubirea-i apa vie ce dă vieții viață.

Iubirea-i lupta cea bună prin credință.
Iubirea este pace în greu și-n suferință.
Iubirea e turnată în noi prin Duhul Sfânt,
Iubirea e răbdare și trudă pe pământ.

Iubirea-i lepădare de orice este pământesc,
Iubirea-i să privești în sus, la darul ceresc.
Iubirea-i mulțumire, în orice împrejurare.
Iubirea-i liniște și pace pe îngusta cărare.

Iubirea-i să știi când să vorbești și când să taci.
Iubirea-i să cauți celui de lângă tine să-i placi.
Iubirea-i a pune nevoia celuilalt mai sus de nevoia Ta.
Iubirea-i chemarea de a te jertfi și de-a aștepta.

Iubirea-I Dumnezeu, din care-am fost născuți
Iubirea-I natura celor ce-s de Duhul umpluți
Iubirea-I adevărul drept și sfânt și nepătat
Iubirea-I apa vie, ce dă viață celui însetat.

Iubirea-i frumusețe, e har ceresc de bogății
Iubirea-i armonia celei mai frumoase melodii
Iubirea-i o privire ce te mângâie cu dor
Iubirea-i așteptarea fecioarei în pridvor.

Te-aștept Isuse, Te-aștept, deși ești în inima mea.
Dar vreau perdeaua timpului și ceața să se ia
Căci vreau din ochii mei să nu-Ți mai scap privirea
Și pentru veci de veci vreau să-Ți împărtășesc iubirea.

Marinela Buzas 

Jugul patimilor

Când jugu-i greu pe umeri
Durerea să-mi aline
Sub pleoape lacrimi sfinte
Din adâncimi irup
Lumina încet se stinge
În grotele din mine
Pe care corbii nopții
Mi le-au săpat în trup.

Legat ca de păianjeni
De patimile oarbe
Mă zbat să ies o clipă
Afară la lumină
Și-un îngere pe-aripă
În ceruri mă ridică
Și simt că mă desprind
Ușor din rădăcină.

Plutesc în noapte-adâncă
De parc-aș ști anume
C-am să te văd pe Tine
În ceruri la zenit
Dar, Doamne, de ce încă
Mă simt legat de lume
Și Fiul Tău pe cruce
De ce l-ai părăsit?

Fiindcă mi-e greu păcatul
Și jugul meu de patimi
Mai poate să-l dezlege
Doar jertfa din iubire
A Celui ce pe cruce
A fost nevinovatul
Ce răstignit de lume
El i-a rămas tot Mire.

Marin Mihalache

Ai simţit durerea provocata de Domnul?

Isus i-a spus a treia oară: ,.Mă iubeşti?”

loan 21:17

 

Ai fost vreodată rănit de Domnul până in adâncul tău, până în străfundul celei mai sensibile părţi a fiinţei tale? Diavolul nu ne răneşte niciodată acolo, nici păcatul, nici afecţiunile umane nu ne pot răni atât de adânc. Nimic nu poate pătrunde până în acel loc al fiinţei noastre decât Cuvântul lui Dumnezeu. „Petru s-a întristat pentru că Isus i-a spus a treia oară…” A devenit conştient de faptul că, în străfundurile fiinţei lui, el Îi
era devotat lui Isus si a început să vadă ce Însemna această întrebare a lui Isus repetată cu răbdare.

Nu mai rămăsese în mintea lui Petru nici cea mai mică urmă de amăgire, el nu mai putea fi înşelat din nou. Nu mai era loc pentru declaraţii pasionale, explozii de bucurie sau efuziuni sentimentale. Pentru el a fost o revelaţie să vadă cât de mull îl iubea pe Domnul şi, cu uimire, i-a spus: „Doamne. Tu toate le ştii”. Petru a început să vadă cât de mult Îl iubea pe Isus; dar nu a spus: „Uită-Te la cutare sau la cutare lucru pentru a afla dovada dragostei mele”. A început să descopere în el însuşi cît de mult Îl iubea pe Domnul, să-şi dea seama că pentru el nu exista nimeni sus în cer sau jos pe pământ în afară de Isus Cristos. Dar el n-a ştiut aceasta până când n-a venit întrebarea de probă, întrebarea dureroasă din partea Domnului.

Întrebările Domnului îmi arată întotdeauna cum sunt eu. Cu câtă fermitate şi iscusinţă răbdătoare s-a purtat Isus Cristos cu Petru! Domnul nostru nu pune niciodată întrebări decat la momentul potrivit. Rareori, probabil o dată in viaţă, El ne prinde la strâmtoare, ranindu-ne cu întrebările Lui directe. Atunci vom descoperi că îl iubim mult mai profund decât am putea spune vreodată prin cuvinte.

Oswald CHAMBERS

Fericirea si durerea

Intr-o vreme, nu știu bine dacă asta le-a fost vrerea
Sau a fost din întîmplare…
Se-ntîlniră pe-o cărare Fericirea cu Durerea.
Una. . numai îngîmfare! Alta numai umilintă…
Și cînd uneia din ele îi sclipea în gene roua
Cea dintîi rîzînd în hohot
Zise către cea de-a doua:
-Văd că plîngi mereu copilă, la tot pasul scoți suspine
Și simt cea mai mare milă pentru tine!
Însă n-am nici o putere, ne plecăm unui destin
Eu, s-o duc numai în cîntec. . tu s-o duci numa-n suspin!
Eu fiind nespus de dulce, tu fiind amară-fiere! !
În sfârșit, eu-Fericire, tu. . netrebnică Durere.
Că de iei la oameni seama, cum se zbat și cum se luptă
Fiecare sclav pe viață în a simțurilor legi,
Dacă stai să iei aminte… toată goana ne-ntreruptă
A oricărui om pe lume… Una doar ai să-nțelegi:
Că oricîte face omul pentru el sub larga fire,
Nu-s decît o ne-ntreruptă goană după Fericire.
Și că toată omenirea, înțeleaptă sau nătîngă
Vrea la pieptu-i să mă strîngă! … Ca pe un buchet de crini…
Înțeleg de ce suspini, tu și azi, Durere multă, pururea pe căi de spini! …
Ascultînd aceste vorbe din nesăbuita gură. .
Și strîngînd la piept Comoara=o Scriptură…
A răspuns atunci Durerea, înțelept și fără ură:
-Tu… ești o stafie albă. . și cînd vor să te dezmierde
Cu nesațiu orice ins…
Vede că nu ești aievea! ! Și te pierde…
În aceeași clipă-n care i se pare că te-a prins!
Fericire… vorbă goală… . sau… păienjeniș subțire!
Spune-mi, care este omul fericit prin Fericire?
Dă-mi o pildă, sau un nume? Cine s-a-nălțat prin tine?
Înțelepții spun de veacuri și cu-ntemeiat cuvînt:
Că doar umbra Fericirii, trece rar pe-acest pămînt!
Însă Fericire-aievea, nu ca pe Pămînt-o ceață…
Poate sufletul să guste, numai dincolo de viață!
Iar pe drumul care suie spre Limanul alb și-ntins
Nu e decît vai și plîns!
Este numai o durere fără margine… și deci
Ca s-ajungi la fericirea, nu de-o clipă, ci de veci…
Prin durere va să treci!
Sau aș spune că doar ochii ce plîng mult aici sub soare
Pot să vadă fericirea într-o viață viitoare.
De aceea Cartea Sfîntă ce la pieptul meu o strîng
Chiar în rîdurile-i cîntă: ” FERICITI SUNT CEI CE PLÎNG”!

Anonim

Aș vrea să uit necazul

Vreau să uit necazul, tare-s întristat
Durerea-i prea mare, greu de suportat
Am fost în bucăți rupt, am fost sfâșiat
De ai mei amici, de al meu confrat.

L-am slujit pe Domnul, pe El l-am urmat
Totuși printre spini și lei am umblat.
M-au nenorocit, m-au desfigurat
Chip de om nu am, iar acum “mușcat”,

Sunt lăsat în groapă, sunt însângerat
Nimănui nu-i pasă, spun că-s vinovat.
Trăiesc Adevărul și drept m-am purtat…
Unii spun că-s șarpe de aceea-s călcat.

Așa-s frații astăzi, săvârșesc păcat
Fără frică luptă și n-au gând curat
Apăsând cu sete, zdrobesc neîncetat…
Cu dor de mărire s-au înconjurat.

Diotref acuma mult a mai luptat
Ca să fie primul și a realizat
Iar pe frații lui i-a îndepărtat.
Prin aranjamente toate le-a lucrat.

Chiar mai grele vorbe ei mi-au adresat
Spun că-s răzvrătitul cu Core-asemănat
C-am făcut răscoală, că-s nejudecat…
– Nu privesc în urmă ce răni au lăsat.

Oare-așa să fie ? Oare neîncetat
Vor călca pe oameni zicând c-au lucrat,
Cu gând sfânt și nobil, cu alin curat ?
Oare acesta-i rolul care li s-a dat ?

Au călcat Cuvântul care ne-a învățat
Să fim blânzi cu alți și far aluat
Cu inimi smerite, cu adevăr curat
Să lucrăm cu frică și scop nealterat.

O slăvit Isuse, scump și minunat !
Tu cunoști conștiința celor ce-au lucrat.
Știi că-i încărcată și cât s-au luptat
Să distrugă-un suflet ce nu i-a urmat…

Tată scump din ceruri, Tu ești minunat !
Nu le ține-n seamă ceea ce-au lucrat.
Doamne, cu-al Tău sânge multe ai spălat.
Spală-le păcatul ! Iartă-i neîncetat !

PETRU COMAN

Dragostea

Durerea-i cel mai aprig scriitor,
Penița ei aluneca ușor,
Cerneala lacrimilor lasă urme-adânci
Ce își imprima scrisul chiar și-n stânci.

Sa ii oprească cursul azi nu pot,
Va trece mări de lacrimi prin înot
Ca să învețe lecția ce-a-nvățat, in scris
Acelora ce ușa i-au deschis.

Cuvinte mari și promisiuni fierbinți
Raman săgeți in tolba unui luptător învins-
Durerea inimii nu o va alunga
Nici o armata, oricât ar încerca…

Și mari întregi s-o spele de ar vrea,
Și foc s-o ardă de ar încerca,
Durerea sufletului nu va dispărea
Decât când dragostea locu-i va lua.
*
Dar când, când oare vom afla?
Caci e adevarata taina dragostea…
Si nimeni pe pământ pana acum
Nu a cuprins-o măcar într-un gand.

Am auzit că luptă și că iartă, că jertfește,
Dar câți din noi vor azi sa o încerce?
Să lupte lângă ea și de-ar putea
Să-nfrâng-odata lumea și puterea sa…
*
A fost doar Unul care-a dovedit
Că taina dragostei adevărate-a stăpânit
Și nu prin trandafiri și vorbe dulci
Ci printr-o cruce grea și cuie lungi.

Știi ca durerea lasă urme-adânci
Pe inima ce pe altar o frangi,
Dar Dragostea-i balsam vindecător
Și va lega rănile tuturor.

Iubeste pan’ la capat, iarta, lupta
Caci vei avea într-un final izbânda!
Iar cel care durerea azi a întâlnit,
Mâine, cu toată dragostea va fi-ntarit!

Agheorghiesei Maria 

Întrebarea directă

„Mă iubeşti?” –  Ioan 21:17

Petru nu mai declară nimic acum (compară cu Matei 26:33-35). Omul natural face afirmaţii şi declaraţii; dragostea personalităţii umane se descoperă doar prin durerea provocată de această întrebare a lui Isus Cristos. Petru Îl iubea pe Isus în felul în care orice om natural iubeşte un om bun. Aceasta este dragostea ce ţine de temperament; ea poate pătrunde adânc în fiinţa omului, dar nu atinge centrul fiinţei.

Dragostea adevărată nu declară niciodată nimic. Isus a spus: „Pe oricine Mă va mărturisiînaintea oamenilor”, adică îşi mărturiseşte dragostea nu doar prin cuvinte, ci prin tot ceea ce face.Până când nu suntem răniţi astfel, încât să fim scăpaţi de orice amăgire cu privire la noi înşine. Cuvântul lui Dumnezeu nu poate pătrunde în noi şi nu-şi poate face lucrarea în viaţa noastră. Cuvântul lui Dumnezeu  ne răneşte aşa cum nu ne poate răni nici un păcat, deoarece păcatul slăbeşte simţurile noastre. Întrebarea Domnului măreşte sensibilitatea noastră, până când această rană făcută de Isus produce cea mai puternică durere posibilă.

Resimţim această durere nu numai într-un mod natural, ci şi în profunzimea  personalităţii noastre. Cuvântul lui Dumnezeu pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul şi nu mai rămâne nici o amăgire. Este imposibil să abordezi în mod sentimental această întrebare a Domnului; nu poţi spune lucruri amabile când Domnul îţi vorbeşte direct; durerea este prea mare. E o durere atât de mare, încât nu te mai poţi gândi la nimic altceva. Nu poate fî nici o îndoială în legătură cu durerea provocată de Cuvântul lui Dumnezeu într-un copil al Său,dar momentul în care simţim durerea este marele moment al revelaţiei.

Oswald Chambers