Dragostea Divină

Doamne, Tată Sfânt din Cerurile Prea înalte,
Ai lăsat Cuvântul Tău Cel Sfânt să ne arate
Că ne iubești, și că Puterea Dragostei Divine,
Pe noi, cei ce Te căutăm, în Harul Tău ne ține.

Dragostea Ta este puterea noastră pe pământ
Turnată în inimile noastre prin Duhul Tău Sfânt;
Ea ne umple viața de haruri și bucurii cerești,
Ne întărește când trecem prin încercări pământești.

Dragostea Divină ne face puternici și autoritari,
Dumnezeu a turnat-o în inimile noastre să fim tari.
Dragostea Divină este îndelung răbdătoare,
Să putem înainta cu bucurie în ziua următoare.

Dragostea este plină de bunătate și de armonie:
Ea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
Nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său,
Nu se mânie, Dragostea nu se gândește la rău.

Nu se bucură de nelegiuire, ci de adevăr se bucură.
Acopere totul, suferă totul, ea este Divina legătură
Ce ne ține lângă Dumnezeu atât omul de rând cât și preotul;
Dragostea acopere totul, Dragostea crede totul,

Dragostea nădăjduiește totul, suferă totul,
Și când este fierbinte îi simți în inimă clocotul.
Ea este Eternă, toate vor trece, Ea rămâne mereu;
Cuvântul Sfânt ne spune că Dragostea este Dumnezeu.

Constantin Sferciuc 

În căutarea fericirii

În căutarea fericirii,
Am devenit mai absorbiți
De iureșul nemulțumirii
De-a nu putea fi fericiți.

Ne-am făurit planuri mărețe,
Visăm la viața făr’ amar,
Tânjim spre culmile semețe
De bucurii fără hotar.

Gonim pe drum de neîmplinire,
Umplând cu greu ai firii saci,
Crezând că banu-i fericire,
Dar ne trezim de ea săraci.

Ne-am creionat drum de urcare
Și-am devenit mai egoiști,
Mai reci, mai răi, mai fără soare,
Iar în final suntem mai triști.

Când nu primim, săgeți de ură
Îl țintuiesc pe inamic,
Decidem să dăm cu măsură,
Sau poate… nu mai dăm nimic.

Am devenit străini în țara
Ce poartă-n vorbă același grai
Și parcă dintr-o dată vara,
Nu-i vară, raiul nu e rai.

Ne-am rătăcit printre mulțime,
Conduși de-un propriu interes.
Când suntem, credem, pe înălțime,
De fapt noi suntem în regres.

Iar toate aceste „înclinații”
Aduc cu ele plăgi ce dor,
Aduc și moarte în relații,
Aduc ruină în popor.

Se nasc copii purtând stigmatul
Greșelilor ce le-am făcut…
Treziți-vă, căci azi păcatul
Ne urmărește din trecut!

L-am pus pe om pe culmi de-orgoliu,
Ne-am pus pe noi, orbiți de EU,
De aceea, iar suntem în doliu,
Și făr’ credință-n Dumnezeu.

Dați piatra iarăși la o parte,
E timpul deșteptării dar!
E timp de viață, nu de moarte,
E timp de dragoste și har!

Căci căutarea fericirii
E-un scop măreț, venit de sus,
Dar nu stă-n lucrurile firii,
Ci stă-n persoana lui Isus.

Lucian Cazacu

Constrângerea chemării

Vai de mine dacă nu vestesc Evanghelia!

1 Corinteni 9:16

Ai grijă să nu-ţi astupi urechile la chemarea lui Dumnezeu. Orice om mântuit este chemat să mărturisească despre mântuirea lui; dar aceasta nu înseamnă chemarea la predicare, ci este doar o ilustrare care poate fi folosită în predicare. Pavel vorbea despre durerea lăuntrică pe care o producea în el constrângerea de a predica Evanghelia.

Nu încerca niciodată să aplici aceste vorbe ale lui Pavel la sufletele care vin la Dumnezeu pentru a fi mântuite. Nu e nimic mai uşor decât să fii mântuit, deoarece aceasta este numai lucrarea suverană a lui Dumnezeu: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi mântui“. Domnul nostru niciodată nu desemnează condiţiile uceniciei ca fiind condiţiile mântuirii. Noi suntem chemaţi la mântuire prin crucea lui Isus Cristos. Ucenicia, însă, implică o opţiune: „Dacă vrea cineva…” Cuvintele lui Pavel vorbesc despre faptul de a fi făcut rob al lui Isus Cristos şi în acest caz nu ni se mai cere permisiunea cu privire la ce să facem sau unde să mergem. Dumnezeu face din noi pâine frântă şi vin turnat, pentru plăcerea Lui.

Să fii „pus deoparte pentru Evanghelie” înseamnă să auzi chemarea lui Dumnezeu; când un om începe să audă această chemare, atunci începe o agonie care îşi merită acest nume. Orice ambiţie este înăbuşită în faşă, orice dorinţă a vieţii este stinsă, orice perspectivă este cu totul ştearsă şi uitată, în afară de un singur lucru: „pus deoparte pentru Evanghelie”. Vai de omul care încearcă să-şi îndrepte paşii în orice altă direcţie, o dată ce a auzit această chemare. Acest Colegiu există pentru a se vedea dacă Dumnezeu are aici vreun om care să fie preocupat de proclamarea Evangheliei Sale; pentru a se vedea dacă Dumnezeu te constrânge. Fereşte-te de alte chemări ce ar putea interveni atunci când Dumnezeu într-adevăr te constrânge.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de OSWALD CHAMBERS

Chemarea lui Dumnezeu

Cristos m-a trimis nu să botez, ci să propovăduiesc Evanghelia.

1 Corinteni 1:17

 

Pavel spune aici că Dumnezeu ne cheamă să predicăm Evanghelia. Dar aduceţi-vă aminte ce înţelege Pavel prin „Evanghelie”: realitatea Răscumpărării prin Domnul nostru Isus Cristos. Noi suntem înclinaţi să facem din sfinţire scopul final al predicării noastre. Pavel foloseşte experienţa personală doar ca o ilustrare, nicidecum ca un scop în sine. Nicăieri nu ni se porunceşte să predicăm mântuirea sau sfinţirea; ni se porunceşte să-L înălţăm pe Isus Cristos (Ioan 12:32).

Este o denaturare să spunem că Isus Cristos a suferit în actul Răscumpărării pentru a mă face pe mine sfânt. Isus Cristos a suferit pentru a răscumpăra întreaga lume şi pentru a o aşeza întreagă şi reabilitată înaintea tronului lui Dumnezeu. Faptul că noi putem experimenta Răscumpărarea este o ilustrare a puterii realităţii Răscumpărării, dar nu acesta este scopul ei final. Dacă Dumnezeu ar fi om, cât L-ar durea inima şi cât de obosit ar fi din cauza cererilor constante pe care le facem pentru mântuirea şi sfinţirea noastră. Îl solicităm de dimineaţa până noaptea cerând lucruri pentru noi înşine – ceva din care noi să fim scăpaţi!

Când vom ajunge la fundamentul realităţii Evangheliei lui Dumnezeu, nu-L vom mai deranja pe Dumnezeu cu micile noastre plângeri personale.Singura pasiune a vieţii lui Pavel a fost să predice Evanghelia lui Dumnezeu. El a acceptat cu bucurie dureri, deziluzii şi suferinţe, dintr-un singur motiv: deoarece aceste lucruri i-au păstrat neclintit devotamentul faţă de Evanghelia lui Dumnezeu..

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Experienţă sau revelaţie?

„Şi noi am primit… Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. „1 Corinteni 2:12

Realitatea este Răscumpărarea, nu experienţa mea despre răscumpărare, dar Răscumpărarea nu are nici o semnificaţie pentru mine cât timp nu o experimentez conştient în viaţă. Atunci când sunt născut din nou, Duhul lui Dumnezeu mă trece dincolo de mine însumi şi de experienţele mele şi mă face să mă identific cu Isus Cristos. Dacă rămân doar cu experienţele mele, rămân cu ceva ce nu este rezultatul Răscumpărării. Dovada şi experienţele mele sunt rezultatul Răscumpărării, este faptul că ele mă duc întotdeauna dincolo de mine însumi, până când nu mai dau nici o atenţie experienţelor ca bază a realităţii, ci numai realităţii însăşi care a produs experienţele. Experienţele mele nu au nici o valoare decât dacă ele mă ţin lângă Sursă, care este Isus Cristos.

Dacă încetezi să zăgăzuieşti în tine Duhul Sfânt pentru ca El să producă experienţe subiective, vei descoperi că El va distruge toate zăgazurile şi te va duce înapoi la Cristosul istoric. Nu hrăni niciodată o experienţă care nu-L are ca sursă pe Dumnezeu şi ca rezultat credinţa in Dumnezeu, pentru că o astfel de experienţă este anticreştină, indiferent ce viziune ai putut avea. Este Isus Cristos Domnul experienţelor tale sau pui experienţa mai presus de El? Ai vreo experienţă care-ţi este mai dragă decât Domnul tău? El trebuie să domnească peste tine şi nu trebuie să dai atenţie nici unei experienţe peste care El nu este Domn. Va veni un timp când Dumnezeu te va face să nu mai dai atenţie experienţei tale: „Nu-mi pasă ce experienţă am: eu sunt sigur de El!”

Fii neîndurător cu tine însuţi, dacă ai obiceiul de a vorbi despre experienţele tale. Credinţa care e sigură de ea însăşi nu este credinţă: credinţa care e sigură de Dumnezeu este singura credinţă adevărată.

Oswald CHAMBERS

Luptă înaintea lui Dumnezeu

„Luaţi toată armura lui Dumnezeu…rugându-vă în orice timp… „Efeseni 6:13, 18

Trebuie să înveţi să lupţi împotriva lucrurilor care te opresc să ajungi la Dumnezeu şi să lupţi în rugăciune pentru alte suflete; dar nu spune niciodată că te lupţi cu Dumnezeu în rugăciune, acest lucru nu este adevărat din perspectiva Scripturii. Dacă lupţi, într-adevăr, cu Dumnezeu, vei fi „olog” pentru tot restul vieţii tale. Dacă, atunci când Dumnezeu vine aşa cum nu vrei, te prinzi de El, ca şi Iacov, şi te lupţi cu El, prin aceasta Îl obligi să te luxeze. Nu umbla şchiop pe căile lui Dumnezeu, ci fii un om care luptă înaintea lui Dumnezeu împotriva lucrurilor acestei lumi, devenind „mai mult decât învingător prin El”. Lupta înaintea lui Dumnezeu este un lucru care are impact în împărăţia Sa. Dacă-mi ceri să mă rog pentru tine şi eu nu sunt pe deplin în Cristos, mă pot ruga, dar rugăciunea mea nu va avea nici un rezultat; dar dacă sunt pe deplin în Cristos, rugăciunea mea va avea întotdeauna rezultate. Rugăciunea are efect numai atunci când suntem cu totul pregătiţi – „… luaţi toată armura lui Dumnezeu”.

Fă întotdeauna diferenţă între ceea ce Dumnezeu a rânduit şi voia Lui permisivă, adică scopul Lui providenţial pe care-l are cu noi. Ceea ce Dumnezeu a rânduit nu se poate schimba; voia Lui permisivă reprezintă lucrurile cu care trebuie să luptăm înaintea Lui. Reacţia pe care o avem faţă de voia permisivă a lui Dumnezeu este cea prin care putem ajunge la ceea ce a rânduit El. „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce îl iubesc pe Dumnezeu”, al celor care rămân credincioşi rânduielii lui Dumnezeu, chemării Lui în Cristos Isus. Voia permisivă a lui Dumnezeu este mijlocul prin care se vor arăta fiii şi fiicele Sale. Nu trebuie să fim fără coloană vertebrală, spunând: „Este voia lui Dumnezeu”.

Nu trebuie să punem la cale o luptă înaintea lui Dumnezeu, nici să luptăm cu Dumnezeu, ci să luptăm înaintea Lui cu lucrurile care ne stau în faţă. Fereşte-te ca, din lene, să stai jos înaintea lui Dumnezeu, în loc să te ridici la o luptă glorioasă ca să apuci puterea Lui.

Oswald CHAMBERS

Un om încercat de Dumnezeu

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

Oswald CHAMBERS

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta.

Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

Oswald CHAMBERS

Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS