Mijlocirea pentru alţii

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare liberă în locul prea sfânt…”

Evrei 10:19

Fereşte-te să-ţi imaginezi că mijlocirea înseamnă a aduce compasiunea noastră personală înaintea lui Dumnezeu, având pretenţia ca El să facă ceea ce Îi cerem. Apropierea noastră de Dumnezeu este posibilă numai datorită identificării Domnului nostru cu păcatul, în locul nostru. Noi avem “intrare liberă în locul prea sfânt prin sângele lui Isus“.

Încăpăţânarea spirituală este cea mai mare piedică în calea mijlo­cirii, deoarece ea se bazează pe simpatia faţă de acele lucruri din noi sau din alţii despre care credem că nu au nevoie dc Ispăşire. Avem ideea că există în noi anumite lucruri bune şi virtuoase care n-au nevoie de Ispăşire, şi tocmai în domeniul „saturaţiei” produse de această idee nu putem mijloci.

Noi nu ne identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii şi ne supărăm pe Dumnezeu, însă avem întotdeauna pregătite ideile noastre şi mijlocirea devine glorificarea simpatiilor noastre naturale. Trebuie să înţelegem că identificarea lui Isus cu păcatul înseamnă schimbarea radicală a tuturor simpatiilor noastre.

Mijlocirea pentru alţii înseamnă a înlocui în mod deliberat compasiunea noastră naturală faţă de ei cu interesul lui Dumnezeu cu privire la ei. Sunt eu încăpăţânat sau transformat? Supărat sau corect în relaţia mea cu Dumnezeu? Posac sau duhovnicesc? Hotărât să-mi urmez propria cale sau hotărât să mă identific cu El?

Oswald Chambers

Reclame

Mijlocirea vitală

„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.”

Efeseni 6:18

Pe măsură ce stăruim în mijlocire, putem descoperi că ascultarea noastră de Dumnezeu îi va costa pe cei pentru care mijlocim mai mult decât ne-am gândit. Atunci suntem în pericol să începem să mijlocim din compasiune faţă de aceia pe care Dumnezeu îi ridică treptat la o sferă total diferită, ca urmare a rugăciunilor noastre. Oricând încetăm să ne mai identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii, lăsându-ne prinși de compasiune faţă de ei, legătura noastră vitală cu Dumnezeu a dispărut; am pus în calea ei compasiunea şi grija noastră faţă de ei, şi acest lucru este un reproş deliberat adus Domnului.

Este imposibil să mijlocim în mod vital dacă nu suntem cu totul siguri de Dumnezeu; compasiunea şi prejudecăţile personale sunt cel mai în măsură să distrugă relaţia noastră cu Dumnezeu. Identificarea cu Dumnezeu este cheia mijlocirii; ori de câte ori încetăm să ne mai identificăm cu Dumnezeu, aceasta se datorează compasiunii pentru alţii, nu păcatului. Chiar dacă păcatul poate nu va împiedica relaţia noastră cu Dumnezeu, compasiunea însă o va face cu siguranţă, acea compasiune faţă de noi înşine sau faţă de alţii care ne face să spunem: “Nu voi lăsa să se întâmple acel lucru”. Imediat ce spunem aceasta, am pierdut legătura vitală cu Dumnezeu.

Mijlocirea nu-ţi lasă nici timp şi nici dorinţa de a te ruga pentru propriul tău „eu dulce şi trist”. Gândul la tine însuţi nu mai trebuie alungat, pentru că el nu este prezent. ca să poată fi alungat; te-ai identificat complet şi total cu interesul lui Dumnezeu pentru viaţa altora. Discernământul este pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu la mijlocire, nu pentru a găsi greşeli în alţii.

Oswald CHAMBERS

Spontaneitatea dragostei

„Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate…”

1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premeditată, ea este spontană, apare în moduri extraordinare. Nu există nici un fel de siguranţă matematică în concepţia lui Pavel despre dragoste. Noi nu putem spune: „Nu mă voi gândi la nimic rău; voi crede toate lucrurile”. Caracteristica dragostei este spontaneitatea. Nu aşezăm spusele Lui Isus ca pe un standard în faţa noastră: dar când Duhul Lui are cale liberă în noi, trăim potrivit standardului Lui fără să ne dăm măcar seama de aceasta, iar când privim înapoi suntem uimiţi de absenţa vreunui interes personal în manifestarea unui anume sentiment, ceea ce dovedeşte prezenţa spontaneităţii dragostei adevărate.

Natura oricărui lucru legat de viaţa Lui Dumnezeu în noi poate fi remarcată numai după ce lucrul respectiv a trecut. Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să credem că dragostea Lui Dumnezeu se află în mod natural în inima noastră; ea este acolo numai după ce „a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt”.

Dacă încercăm să-I demonstrăm Lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim, acesta este un semn sigur că nu Îl iubim. Dovada dragostei noastre faţă de El este spontaneitatea ei absolută; ea vine în mod natural. Când privim înapoi, nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri; le-am făcut în conformitate cu natura spontană a dragostei Lui din noi. Viaţa Lui Dumnezeu se manifestă în acest fel spontan, deoarece izvoarele dragostei se afla in Duhul Sfant.

Oswald Chambers

Ce vei primi

„Îți voi da ca pradă de război viaţa ta, în toate locurile în care vei merge.”

leremia 45:5

Acesta este secretul de neclintit al Domnului pentru cei care se încred în El – “Îţi voi da viaţa”. Ce doreşte un om mai mult decât viaţa lui? Acesta este lucrul esenţial. “Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta” înseamnă că oriunde ai merge, chiar şi în iad, vei scăpa cu viaţă; nimic nu-ţi poate face rău. Mulţi dintre noi suntem prinşi de dorinţa de a face paradă de lucruri, nu sub formă de proprietăţi sau posesiuni, ci de binecuvântări. Toate acestea trebuie să treacă; dar există ceva mai important care nu poate trece niciodată; viaţa care este “ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”.

Eşti gala să-L laşi pe Dumnezeu să te facă una cu El şi să nu mai dai atenţie la ceea ce tu numeşti “lucrurile mari” din viaţă? Eşti gata să te predai Lui şi să renunţi la tot? Adevăratul test al predării tale este refuzul de a spune: “Bine. dar aceasta?” Fereşte-te de supoziţii. De fiecare dată când întrebi: “Dar aceasta?”, dovedeşti că nu te-ai predat cu totul, că nu te încrezi cu adevărat în Dumnezeu. De îndată ce te predai cu adevărat, nu te mai gândeşti la ce are de gând să facă Dumnezeu. Predarea înseamnă a-ţi refuza luxul de a mai pune întrebări. Dacă te predai cu totul lui Dumnezeu, El îţi spune imediat; Îţi voi da ca pradă de război viaţa ta”.

Motivul pentru care oamenii suni obosiţi de viaţă este acela că Dumnezeu nu le-a dat nimic, ei nu au primit viaţa ca pradă. Soluţia pentru ieşirea din această stare este abandonarea în mâinile lui Dumnezeu. Când ai ajuns să I te dăruieşti cu totul lui Dumnezeu, vei fi cea mai surprinsă şi încântată fiinţă de pe pământ; Dumnezeu este stăpânul tău absolut şi ţi-a dat viaţa. Dacă nu ai ajuns acolo, aceasta se datorează ori neascultării din viaţa ta, ori refuzului tău de a fi îndeajuns de simplu.

Oswald CHAMBERS

Ce doreşti?

„Şi tu umbli după lucruri mari?”

Ieremia 45:5

Umbli după lucruri mari pentru tine? Poate că nu cauţi să fii cineva, dar cauţi lucruri mari de la Dumnezeu pentru tine însuţi. Dumnezeu vrea mai mult ca tu să fii într-o relaţie strânsă cu El decât doar să primeşti darurile Lui; vrea ca tu să ajungi să-L cunoşti pe El. Un lucru mare este supus întâmplării, vine şi pleacă. Dumnezeu nu ne dă niciodată ceva la întâmplare. Nimic nu este mai uşor decât să ajungi într-o relaţie bună cu Dumnezeu, în afară de cazul în care nu-L doreşti pe Dumnezeu, ci numai ceea ce-ţi dă El.

Dacă ai ajuns doar până în punctul de a-L căuta pe Dumnezeu pentru lucruri, nu ai ajuns niciodată la prima fază a predării; ai deveni creştin dintr-o perspectivă a ta proprie, ,.1-am cerut lui Dumnezeu Duhul Sfant, dar El nu mi-a dat odihna şi pacea pe care le-am aşteptat.” Imediat Dumnezeu pune degetul pe rană – tu nu-L cauţi deloc pe Domnul, ci cauţi ceva pentru tine însuţi. Isus spune: “Cereţi şi vi se va da”. Cere-I lui Dumnezeu ceea ce vrei; nu poţi cere dacă nu ceri un lucru bun. Când te apropii de Dumnezeu, încetezi să mai ceri lucruri. “Tatăl vostru cel ceresc ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte de a-l cere voi.” Atunci de ce să-I ceri? Ca să ajungi să-L cunoşti pe El.

Cauţi tu lucruri mari pentru tine – “O. Doamne, botează-mă cu Duhul Sfânt”? Dacă Dumnezeu nu face asta. este din cauză că nu eşti suficient de predat Lui; există ceva ce refuzi să faci. Eşti gata să te întrebi ce anume vrei de la Dumnezeu şi de ce vrei acel lucru? Dumnezeu ignoră întotdeauna perfecţiunea prezentă în favoarea perfecţiunii finale. Pe El nu-L interesează să te facă fericit şi să te binecuvânteze chiar acum; El lucrează tot timpul în vederea perfecţiunii finale – “ca ei să fie una. cum Noi suntem una”.

Oswald CHAMBERS

Ascensiunea supremă

la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers

„Stăruie la timp”

Stăruie la timp şi nelatimp.”

2 Timotei 4:2

Mulţi dintre noi suferă de tendinţa nesănătoasă de a stărui doar „nelatimp”. Acest „nelatimp” nu se referă la timp, ci la noi. „Stăruie la timp şi nelatimp”, fie că dorim aceasta, fie că nu.

Dacă am face numai ceea ce ne simţim înclinaţi să facem, unii dintre noi n-am face niciodată nimic. Sunt oameni care nu se pot angaja deloc în domeniul spiritual, oameni neputincioşi din punct de vedere spi­ritual, care refuză să facă ceva dacă nu sunt inspiraţi în mod supra­natural. Dovada că avem o relaţie bună cu Dumnezeu este faptul că facem tot ce putem, indiferent dacă ne simţim inspiraţi sau nu.

Una dintre marile capcane care-l pândesc pe un lucrător creştin este aceea de a face un fetiş din momentele lui deosebite de inspiraţie. Când Duhul Lui Dumnezeu îţi dă inspiraţie şi revelaţie, eşti înclinat să spui: „Voi fi întotdeauna aşa pentru Dumnezeu de acum înainte”. Nu, nu vei fi, şi Dumnezeu va avea grijă să nu fii. Acele momente sunt în întregime darul Lui Dumnezeu. Tu nu ţi le poţi oferi ţie însuţi când vrei. Dacă spui că vei fi întotdeauna în acea stare de inspiraţie excepţională, devii o piedică intolerabilă pentru Dumnezeu; nu vei face niciodată nimic dacă Dumnezeu nu te va păstra mereu conştient de inspiraţia Sa.

Dacă faci un zeu din momentele tale cele bune, vei descoperi că Dumnezeu va dispărea din viaţa ta şi nu va reveni până când nu îţi vei împlini sarcina ce-ţi stă în preajmă şi până când nu vei fi învăţat să nu faci un fetiş din momentele deosebite pe care El ţi le-a dat.

Oswald Chambers

Ai fost creat de Dumnezeu!

Poate crezi că ai fost creat din nimic,
Dintr-un punct minuscul, au apărut
toate.
Universul acesta sublim sau greierul
mic,
Tu, ființă atât de inteligentă sau
poate…

Poate crezi că ai apărut din
întâmplare,
De nicăieri și înspre niciunde…
Frumoasă întâmplare și extrem de
mare,
Să creeze atâtea minunății ce ne cuprinde.

Poate crezi că ai evoluat din maimuță,
Dar nu accepți să ți se spună așa.
Nu vezi cu ochii, fiindcă e ceață,
Alții au implementat-o în mintea ta.

Poate crezi că un extraterestru
misterios,
A adus viață pe această planetă…
Și de atunci existăm, trăim și murim
aici jos.
Oprește-te o clipă și cugetă.

Poate crezi că tu ai fost creat doar de
părinți,
Exiști prin ei și așa toată omenirea.
Dar primii oameni cum au fost creați?
Oare nu de un „Creator”? Pune-ți
întrebarea.

La fel credeam și eu, dar am găsit
răspunsul,
Când Biblia am citit și-a atâtea vieți
schimbate.
Că am fost creat de Dumnezeu,
Unicul…
Și prin Isus, am binecuvântări bogate!

El este Creatorul, El controlează totul.
În mâna Sa ține Universul și tot ce nu
se vede.
Și prin Fiul Său vrea să ne dăruiască
cerul.
Du-te la cruce și în jertfa lui Isus,
crede!

Roagă-te și cercetează Biblia,
El se va descoperi atât de frumos!
Nu vei mai fi mort ci te va învia,
Să trăiești o viață nouă, în Hristos!

Samuel Holbura 

În Grădina Ghetsimani

Pe ucenici I-a pregătit,
Le-a spus tot ce se va-ntâmpla.
Cu glasul Lui blând Le-a vorbit
Tot ce va fi, ce va urma.

Au stat cu toți și s-au gândit,
Căci multe Domnul lor Le-a spus.
Iar Petru atuncea a vorbit
Și-a garantat că al Său supus

Va fi în orice-mprejurare,
El n-are să Îl părăsească.
Orice ar veni, el va fi tare,
Cu Domnul vrea să pătimească.

Spre Ghetsimani s-au îndreptat,
Ceilalți au stat în așteptare.
Trei ucenici Domnu-a luat,
Era cuprins de întristare.

Ca să vegheze Le-a cerut
În timpul Său de rugăciune.
El ca să moară n-ar fi vrut,
Dar ce putea acuma spune?

Și la pământ s-a aruncat
Cu inima grea, întristată.
Pe Tatăl din Cer L-a rugat
Peste acest ceas greu să treacă.

Paharul plin de amărăciune
Să nu Îl bea de-i cu putință.
Dar El în toate se supune
De este a Tatălui voință.

O întristare ca de moarte
Ființa-ntreagă I-a cuprins,
Căci inima Lui nu mai poate,
Tot ce-a cerut a fost respins.

La moarte de-acum va fi dat,
În suferință va sfârși,
Căci Tatăl Său L-a refuzat.
Tot ce I-a spus, se va-mplini.

Și după un ceas de rugăciune,
Cei trei care Îl așteptau,
Răpuși, nu s-au putut opune,
Acuma cu toții dormeau.

Cu vorbă blândă I-a mustrat,
Că nu au stat în așteptare,
Nu au stat treji și n-au vegheat,
Ei nu au stat în ascultare.

La rugăciune i-a-ndemnat,
Să aibe râvnă, stăruință.
Din nou de ei s-a-ndepărtat.
Era răpus de suferință…

Același lucru s-a-ntâmplat:
În lipsa Lui au adormit.
Când S-a întors, s-au deșteptat,
Cu neputință L-au privit.

Și-a treia oară El S-a dus
Cu Tatăl Său ca să vorbească.
Dar n-a primit nici un răspuns…
Știa cât o să pătimească…

Știa că Iuda va veni
De ostași și oameni însoțit.
Trădat și apoi vândut va fi.
Știa ce-I este pregătit.

Știa cine-L va săruta,
El Iuda, trădătorul Său.
Prin asta la moarte-L va da
Pe El, Fiul lui Dumnezeu!

Florența Sărmășan

Sursa foto: Net

Lumina care se stinge

Iar noi toţi, privind… cu faţa descoperită, gloria Domnului.

2 Corinteni 3:18

Un slujitor al Domnului trebuie să stea atât de mult singur, încât să nu observe niciodată că este singur. In primele faze ale vieţii de creştin apar adesea descurajări; oamenii care erau lumină se sting şi cei care obişnuiau să stea alături de noi mor. Trebuie să ne obişnuim atât de mult cu aceasta, încât nici să nu mai observăm că suntem singuri. Pavel a spus: “Toţi mau părăsit… dar Domnul a fost cu mine” (2 Timotei 4:16-17). Trebuie să ne zidim credinţa nu pe lumina care se stinge, ci pe lumina care nu se stinge niciodată. Când oamenii “mari” se duc, ne întristăm, până când vedem că ei trebuie să plece; singurul lucru care rămâne este să privim noi înşine la faţa lui Dumnezeu.

Nu permite ca vreun lucru să te împiedice să-L priveşti pe Dumnezeu drept în faţă căutând răspunsul Lui cu privire la tine însuţi şi la doctrina ta; de fiecare dată când predici, ai grijă să priveşti mai întâi la Dumnezeu în legătură cu mesajul lău şi atunci gloria Lui va rămâne peste tine tot timpul. Un lucrător creştin este un om care priveşte mereu la faţa lui Dumnezeu şi apoi merge să le vorbească oamenilor. Caracteristica lucrării lui Cristos este faptul că o însoţeşte permanent o glorie de care lucrătorul nu, este deloc conştient. “Moise nu ştia că pielea feţei lui strălucea pentru că vorbise cu Domnul”.

Niciodată nu suntem chemaţi să ne arătăm deschis îndoielile sau să ne exprimăm bucuriile ascunse ale vieţii noastre cu Dumnezeu. Secretul vieţii lucrătorului este acela că el se află tot timpul în armonie cu Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS