A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu 

Reclame

A venit toamna!

A venit toamna cu pletele-n ceață
Zâmbindu-ne-n prag din razele reci,
Pe umeri ducând belșug de dulceață,
Lăsându-și veșmântul și salba-n poteci.

A venit toamna cu miros de gutuie
Gonind norii vineți în vârfuri de brazi,
Hăulind prin livezi, prin coloane din vie,
Bucurând pe săraci, strâmtorând pe nomazi.

A venit toamna în munți și câmpii
Cu poalele pline de roade și ploi,
Săturând, deopotrivă, maturi și copii,
Râzând și plângând printre flori și noroi.

A venit toamna-n chemări de cocor
Pășind diafan peste zarea divină,
Șoptindu-ne dulce-n al frunzelor zbor:
-Faceți provizii de har și lumină,
și roade cerești, din “Sfânta Grădină!”

Gelu Ciobanu

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii

Tu rana mi-ai uns cu untdelemnul iubirii
Ochii de lacrimi mi-ai ștres și m-ai mângâiat
Doamne, am fost copleșit de dulceața privirii
Când cu atâta blândețe spre mine Te-ai aplecat.

Tu mi-ai fost ajutor când mi-a fost cel mai greu
Când mă zbăteam, Isuse, în drum neputincios
N-ai trecut atunci pe alături, văzând necazul meu
Ci ai îngenunchiat în praf și m-ai ridicat de jos.

Mi-ai spus că pe cruce și pentru mine ai murit
Prin Har, la Golgota eu am iertare deplină
Tu în sângele-Ți sfânt păcatele mi-ai curățit
Ca să-mi petrec veșnicia împreună cu Tine.

Povara cea grea mi-ai luat de pe umerii mei
Și cu dragoste Doamne, m-ai strâns la al Tău piept
Iar rănile ce sângerau Tu le-ai uns cu ulei
Și m-ai condus pe calea și drumul cel drept.

Vreau cât mai aproape să fiu Isuse, de Tine
Să merg pe urmele Tale oriunde și oricând
Prezența Ta, Doamne s-o simt la greu și la bine
Cât încă viață îmi vei dărui aici pe pământ.

Mihail Cebotarev 

Câți dintre voi vă veți trezi?…

La început a fost frumos.
A Harului dulceață
O-mpărtășeau frații-n Hristos
Până la dimineață.
Iar eu eram doar un copil
Care simțea iubire
Și părtășie-n Cel divin
Și sfântă dăruire.
Se adunau sfinții grăbiți
Uitând ce-i foamea, somnul
Și-n rugăciuni lungi și fierbinți
Se bucurau in Domnul.
Veneau când noaptea se lăsa
Cu-atâta bucurie
Și casa parcă devenea
Un colț de veșnicie.
Mai bine-atunci se-adunau
Căci alții-informatorii
Cât era ziuă nu dormeau
Umblau precum cocorii
Să raporteze de-au văzut
Vreo mică adunare
Ce „ilegal” s-ar fi făcut
Din lipsă de-aprobare.
Da, alte vremuri, căci era
Credința interzisă
Și frățietatea se-aduna
Cât bezna era-ntinsă.
Îmi amintesc cum pregăteam
Pentru noaptea de veghe
Cum intre geamuri tot puneam
De  jos până sus perne.
Iar părtășia începea.
Afar era-ntuneric.
În casă-n rugăciuni ardea
În candele Duh veșnic.
Când noaptea stinsă se-ngâna
Afară-n zări cu zorii
Atunci si ruga  se-ncheia
Dar si glasul cântării.
Apoi știu că se așterneau
Și pentru trup bucate
Căci mulți de-acol’ direct plecau
La muncă mai departe.
***
Așa-am crescut, așa-am văzut
Eu dragostea frățească
În vremurile ce-au trecut
În casa părintească.
Iar azi? privesc și sunt mâhnit
Că nu mai văd iubire
Puțină e și s-a răcit
Dospit-a omu-n fire.
E libertate dar în duh
Sunt mulți strânși ca-ntr-o gheară
Și nu prea urcă în văzduh
Spre Domnul ruga iară…
Puțini mai sunt acuma sfinți
Puține nopți de veghe
Puține rugăciuni fierbinți
Puțin popor mai crede
Cu-adevărat în Dumnezeu
Urmând cu drag credința
Căci și-au clădit cu spor alt zeu
I-au și-nchinat ființa.
Da, nopți de veghe nu mai sunt
Așa, ca altădată
Sunt mai puține, nu e când
Că lumea-i ocupată.
Ziua se merge la servici
Din zori si până-n seară
Că doar, cum poți să te ridici?
Doar nu din trândăveală!
În contracronometru par
Frații să tot adune
Să vadă toți cât sunt de mari!
Ce post și rugăciune??
Trecând prin lume-am întâlnit
Tot felul de situații
Și-am înțeles și mai mâhnit
Cui se închină frații:
Zeului Ban! celui ce-a pus
Pe-atâția stăpânire
Nu mai au timp pentru Isus,
Nici drag, nici dăruire.
Auzi puțin la părtășii:
-Ohh, îl aștept pe Domnul!
Sufletu-i gol de bucurii
Că-n vise i-a prins somnul!
Și roada-n Duhul s-a rărit
Și-i plin de roada firii
Ce-n vise le-a ințelenit
Aripile răpirii.
Tot mai mâhnit sunt când le scriu
Deci nu merg mai departe
Mă doare pentru mulți să știu
Că merg jos,înspre moarte.
Ca un străjer ce stă pe zid
Am să tot strig în noapte
Chiar dacă-mi pare ca-ntr-un vid:
-Isus Hristos e-aproape!
E-aproape clipa când pe nori
El va deschide zarea
Și poarta veșnicei splendori
Să-nceapă sărbătoarea!
Câți dintre voi vă veți trezi
Cât încă focu-n sfeșnic
Revarsă in candele mii
Duhul cel Sfânt și veșnic?

Emanuel Hasan 

Daca doar un spic de grau

Doamne…
Daca doar un spic de grau
A hranit pe cel flamand,
L-am primit la mine-n casa,
Despre Tine i-am vorbit,
Din maiastra Carte-aleasa,
Doar un ceas s-a odihnit,
La picioarele -Ti sfintite,
‘N rugaciunile ce-am plans,
In cuvintele iubite,
Daca mierea-a ei dulceata
L-a intors catre Lumina,
Pe cel suparat pe viata,
Din viata ce-o suspina,
Dac-o vorba spusa -n soapta,
Celui-ntaratat de cearta,
L-a-ntors pe razbunator
Cu fata spre  Creator,
Daca rugile din noapte
Sunt imbratisari -iubire
Pentru cei ce sunt departe,
Suferind dupa Lumina,
Dac-ai coborit cu Focul
Ce-a stins ;clevetirea, ura,
Mintile ne-ai luminat-n
Curatie din Scriptura,
-Atunci-muta-ma in ceruri!
Linga lanul cel curat,
Care mi-a trimis din graul
Prin care am saturat,
-Du-ma -n cerul sfant de ingeri,
Sa invat cantarea noua,
Sa pasesc doar in lumini
Pe verdeata plina-n roua.

5 martie 2016
Sanda Tulics

Copil fiind

Copil fiind ieseam afara  cand noaptea cobora pe sat
Si intinzandu-ma pe iarba priveam spre cerul instelat
Iar vantul legana salcamii si dudul falnic, plini de rod
Ce-mi strajuiau copilaria, ce parca si acuma-i văd.
Cu adierea lor de pace, prin frunzele ce fremătau
Prin soapte calde-nmiresmate copilaria-mi leganau.
Priveam si grâul cum in lanuri de-acelasi vant se unduia
Cum tot soptea-n lumina lunii ceva ce eu nu-ntelegeam.
Parea sa aiba-atatea taine soptind in lan din spic in spic
Dar nu stiam ce vor sa spuna si nu intelegeam nimic.
Eram copil lipsit de grijuri insa cu multe intrebari:
Cum s-au creat toate acestea? Si cum e Tatal creator?
Cum a facut sa puna luna pe cerul noptii instelat?
Cum este dincolo de stele? Cat poate fi de minunat?
Si-atât de mic, ca o furnica, pe lâng-un infinit gigant
Eu ma simteam  doar pumn de tina in fața Celui Preaînalt;
Si ma simteam atat de bine știind ca Lui îi apartin
Și că mai am un tată-n lume pe-acest pământ si-Unul divin
Ca sunt iubit cu scumpatate si pe pamant dar si in cer
Ca voi trăi și jos în lume dar și cu Tatăl in etern.
Astfel gândind in taina noptii privirea-n zări mi se pierdea
Printre stralucitoare stele sclipind ca-ntr-o mare perdea…
Iar razele calde-ale lunii parca de sus se coborau
Peste liliac, regina noptii ce-al lor parfum îl răspândeau.
Cât de frumos  era si câmpul de iarba, maci si-atâtea flori
Iar greierii ce-n serenade cântau neobositi de zor
Mă îndemnau parcă la vise si la odihna sa ma-ntorc
In patul moale, fara grijuri si fericit ca să adorm.
Iar când in zori raze de soare la rasarit se aratau
Atatea flori mirelui soare petalele îsi deschideau
Și-atât de multa frumusețe ca intr-un vis ma coplesea
Sa ia tot ce-i frumos in brate ar fi dorit fiinta mea:
Grădina imbrăcata-n rouă, pomii de roade aplecati
Narcisele, bujorii roșii și trandafirii-nmiresmati
Padurea in carari de taine, de flori de soc si ciripit
Poienile ca de mătase, scaldate-n soarele iubit
Și de atâta frumusețe ce pâna-n departări vedeam
Sub razele calde de soare, de bucurie tresaltam
Și-mi aminteam cuvinte spuse de cei ce-n viața m-au adus
Ca este-un soare mult mai mare ce locuieste-n ceruri sus
Că mult mai mare stralucire și frumusețe are El
Ca Soarele acela-i Domnul, Isus Hristos, Emanuel
Mă intrebam: oare cum este și cât e de strălucitor
Și cum va fi când se va-ntoarce și se va arăta pe nori?
Știam ca jos fusese-n lume și că pe toti, El i-a iubit
Că pe o cruce ca o jertfa a fost adus și răstignit
Că cel ce crede-n jertfa sfântă, și lasă-n urma-al sau pacat
Va fi iertat de orice vina, va fi cu Tatăl impacat
Și ca-ntr-o zi mai sus de stele, mai sus de  soarele frumos
Va fi chemat și el in slava, la glasul sfânt al lui Hristos.
*
*
*
De-atunci multi ani in zbor trecura, iar azi in urma eu privesc
La-ntreaga mea copilarie și de-amintiri acum zâmbesc
Căci s-a adeverit ce Pavel spunea prin Duhul sfânt, divin
Fiind copil gandeam aidoma, vorbeam, priveam ca un copil
Insa acum fiind om mare am inteles Cuvantul Sfânt
Care nu-l poate intelege niciun copil, inca plapand.
Prin Duhul Sfant atâtea taine pe față s-au descoperit
Și-n mine s-a făcut lumină, Cuvântul Domnului citind.
Am inteles că grâu-n lanuri aproape e de seceriș
Și că și diavolu-și aruncă neghina neagra, pe furiș
Că Soarele mareț și veșnic prin care totu-a fost creat
A pregatit un loc în ceruri doar pentru grâul minunat
Și ca și azi ca in vechime prin vantul  Duhului cel Sfant
Aleșii Lui prin rugaciune aduc cerul jos pe pamant
Iar cel ce-arunca-n grâu neghina cu ea va arde la un loc
In flacari vesnice de-ocara in infinitul iaz de foc.
Am inteles ca Tatăl veșnic, e-un Tata bun si iubitor
Atotputernic, plin de mila dar si un foc mistuitor
Că șade-n cer pe-un tron de glorie purtat de falnici heruvimi
Că a-ntocmit tot universul, ca-a Lui e cerul sfant, divin.
Iar Fiul Sau, e Domnul vietii, eternul Soare Preaiubit
Ce va domni peste popoare, in slava sfanta-mpodobit.
In Cartea sfanta sunt raspunsuri la orice fel de intrebari
Și tot ce-a spus Cuvantul Vieții se va-mplini mâine in zori
El va veni sa-si ia acasa copiii Sai precum a zis
Sa-i duca-n cer la sarbatoare, in minunatul Paradis
Va fi o zi desavarsita, zi de recolta pentru cer
Când vom vedea atunci pe față, tot ce aici a fost mister
Caci chiar de-am inteles Scriptura, si tot ce Duhul Sfant a spus
Doar sus vedea-vom implinirea, in ziua fara de apus.
Atunci vedea-vom stralucirea a tot ce-aici am inteles
Și vom trăi in noi iubirea pe plaiul sfant, Dumnezeiesc.
Mai mult decat o bucurie din inima unui copil
Ce simte-n piept dulceața verii si Creatorul ei divin
De mii de ori va fi mai mare dulceata sfintei intalniri
Cand va incepe sarbatoarea, cântarea marii fericiri.

Emanuel Hasan

Puterea de Mireasă

Își lasă lacrima pe prispă,
Cu ochii cercetând lumina,
Îi trec prin gând imagini-vechi,
Se-ntoarce mângăind-n priviri-grădina.

Ici, colo, tufe colorate,
Ce le-a plantat în primăvară,
Cu gândul la copiii ei
Care trăiesc demult…afară.

-Da’ de-or venii? să fie  bine-n toate
Și leușteanul, busuiocul,castraveții și
Stupul cu albini…
S-or sătura iubiții mei, de-atâta bunătate!

…Mi-e dor de ei…
Cum m-ajutau până-nserate,
Cum aduceau iarbă la ”oare”,
Cu secera la subțioare
Și aduceau vitele- acasă,
Le pregăteau,apoi se așezau la masă…

Se închinau,cu mulțumire,
De ”bunul” pregătit de mâna- bună,
Cântau cântari de bucurie-n Duhul,
De se oprea și asculta și …luna.

Apoi mărturiseau minuni-puterea Celui’Nalt,
De îi prindea raza de soare revărsată,
Pe pământul în lumină înviat.

Erau cu toți;”Puterea de Mireasă!”
Biserica de Dumnezeu aleasă,
..Ce dor îi e de ei…
Ar vrea să-i vada-acu’ acasă…

Își șterge-n șort tristețea plânsă,
De starea ei, starea bisericii -ajunsă,
Se uită-ncrezător spre cer:
-Ai Tăi, ai mei,Scump-Tată-Dumnezeu,
Ajută-i să îi știu numai în Tine,
Să nu mă prăpădesc de vești
Ce m-ar putea distruge -n suferinți,
Scăldată în rușine…

Se-aude un salut la poartă;
-Slavit să fie Domnul în sfâna-I slavă-Naltă!
-Amin în veci!(se-aude mama-ncredințată)
…La Tine-Doamne mi-este viața,
Țara,toți de pe glob, familia, speranța,
Din Tine-avem și bucuria,
Sănătatea, libertatea și dulceața.

oare=păsări, animale pe lângă casă
copii care trăiesc ”afară”-în afara bisericii în afara Duhului Sfânt prin neascultare

2 septembrie-2015
Sanda Tulics

Am scris aceste versuri cu durerea celor simțite la cele scrise de fratele pastor Daniel Brânzai în;Starea jalnică a
”bisericilor” Eu așa am primit pocăința ,alții la fel, în curăție și sfințenie și așa doresc să fie traiul celor despre care se scrie diferit…
Sper că cititorii să recunoască și înțeleagă din versuri că mama este biserica…