8 Aprilie

 „Nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine.” Psalmi 23:4

Cât de îndependent poate deveni creştinul prin Duhul Sfânt! Ce lumină strălucitoare ne poate lumina când totul este întuneric! Cât de neclintiţi, cât de fericiţi,, cât de calmi, cât de împăcaţi putem fi, când lumea se clatină şi temeliile pământului se zguduie! Nici chiar moartea, cu toată teribila ei influenţă, nu are putere să oprească muzica din inima creştinului. Ba chiar face ca această muzică să devină mai clară, mai cerească şi mai dulce, până când ultimul ei act face ca vocea noastră pământească să se amestece cu corurile cereşti, şi bucuria noastră pământească să se transforme în eternă binecuvântare! Să ne încredem, deci în puterea binecuvântată a Duhului, care ne poate mângâia.

Dragă cititorule, eşti sărac? Nu te teme; Duhul Sfânt îţi poate da, în sărăcia ta, mai mult belşug decât au bogaţii. Nici nu-ţi imaginezi câtă bucurie poate fi pregătită pentru tine în căsuţa pe care Duhul o înconjoară cu trandafirii mulţumirii. Simţi că puterile îţi scad? Te aştepţi să suferi nopţi de chin şi zile de durere? O, nu fi trist! Patul poate deveni un tron pentru tine. Deşi acum nu crezi, fiecare durere poate deveni un foc care să-ţi topească zgura din suflet — o flacără de slavă care îţi va purifica toate ungherele sufletului.

Ţi se întunecă ochii? Isus va fi lumina ta. Iţi slăbeşte auzul? Numele lui Isus va fi cea mai bună muzică, şi persoana Sa va deveni desfătarea ta. Socrate spunea „filosofii nu pot fi fericiţi fără muzică”. Creştinii pot fi mai fericiţi decât filosofii, chiar dacă toate motivele exterioare de bucurie le sunt luate. In Tine, Doamne, va triumfa inima mea, orice s-ar întâmpla! Prin puterea Ta, Duh prea Sfânt, mă voi bucura neîncetat, chiar dacă totul în jur se va întuneca.

C.H. Spurgeon

Scrisoare către copilărie

Unde ești, copilărie, spune-mi unde te-am pierdut?
Ce-ai făcut, cum e posibil, atât de repede-ai trecut?
Oare cum de nu ai vrut să mai stai, să ne jucăm?
Oare n-am putea cumva timpul înapoi să-l dăm?

O, te-aș prețui enorm și m-aș bucura de tine
Că acum mi-e tare greu și am sute de suspine.
Cum te-ai dus tu de la mine și-a venit maturizarea,
Mi-a furat și inocența și mi-a-ngreunat cărarea.

Nu știu cum a fost posibil, dar mi-e greu fără de tine,
Aș fi-n stare să renunț la multe, de-ai fi cu mine.
Poate că nu ar mai fi greutăți și încercări,
Poate altfel ar suna minunatele cântări.

Știu, acum e imposibil, tu te-ai dus, eu am rămas,
Dar mi-aduc cu drag aminte de-al copilăriei ceas.
Nu te pot uita vreodată, m-ai iubit cu-adevărat,
Mi-ai fost prietenă și soră până m-am maturizat.

Însă am o rugăminte: Pe unde te vei mai duce,
Zi-le să te prețuiască, tu ești scurtă, dar ești dulce.
Spune-le că dintre toate, tu ești cea mai prețioasă,
Și că fără tine, viața, n-ar mai fi așa frumoasă.

Spune-le că primăvara ce-o aduci tu pe pământ,
Este un cadou frumos, e-o poveste, e un cânt.
Fă-i să înțeleagă clar că de n-ai fi tu aici,
Oamenii n-ar prețui bucuriile mai mici.

Și aș vrea încă ceva, să nu spui că nu ți-am zis,
Să nu uiți ca să le spui că ești scurtă ca un vis.
Să se bucure de tine, să profite cât mai tare
Și să nu se răzvrătească c-ajung la maturizare.

Asta-i tot, acum, te rog să rămâi la fel, frumoasă,
Să mai bucuri multe vieți cu-adierea ta duioasă.
Știu că n-am fost conștient, dar acum pot să gândesc,
Pentru tot, copilărie, astăzi vreau să-ți mulțumesc!

Nichifor Nicu 

Harul

Fără de număr, zilnic, ţepuşe firea-mpung
‎Şi nici cu rugi fierbinţi, văd, nu pot să le alung
Mă doare când, în focu-ncercării, n-am răspuns,
Dar Tu îmi ‎spui că haru-Ţi mereu îmi e de-ajuns.

‎Prin valea mea cu lacrimi şi cu-al ispitei scrum,
‎Necazuri cât un munte ades m-opresc din drum,
Cred că ades un bine chiar şi în rău e-ascuns,
Te rog revarsă harul, să-mi fie de ajuns.

Mi se încurcă planuri şi nu primesc ce-aş vrea,
‎Mă copleşeşte-o veste, mă-ncearcă boala grea,
Dar voia Ta-i plăcută şi fără de cusur,
Te rog, dă-mi, Doamne, harul pe toate să le-ndur‎.

Talazurile-n hăuri se cască să mă-ngroape,
Dar mila Ta şi ‎harul îmi sunt mereu aproape,
‎Cu cât mai neagră-i noaptea şi ceasu-i mai amar,
‎Cu-atât mai mult fă-mi parte de-al păcii dulce har!

„Și El mi-a zis: „Harul Meu îţi este de ajuns, căci puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” 2 Corinteni 12: 9

 Olivia Pocol 

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

Nichifor Nicu 

Urare de ziua femeii

Ca soarele de primavara,

Sa-ti fie inima si sufletul mereu,

Sa-ti fie glasul, sunet dulce de vioara,

Sa ai o viata fericita si usoara,

Si sa-ti zambeasca zilnic Dumnezeu.

Ca ghiocelul plin de gingasie,

Sa-ti fie ‘mbratisarea neincetat,

In dimineti, sa stralucesti cu bucurie,

Sa fii in lume-o marturie, vie,

A dragostei, cu care Dumnezeu te-a inzestrat.

Ca stelele, pe bolta albastra…o scanteie,

Veghind asupra noastra zi de zi,

Muza iubirii, in milioane de condeie,

Sa fii intotdeauna, unica… FEMEIE

E cel mai sfant si minunat ce poti sa fii!

Marius Alexandru

Umbrele sfârşitului

Se-aştern tăcute umbre peste lume,
E parcă mai apăsător văzduhul,
Boleşte de o boală fără nume:
În cei aleşi, încet, se stinge duhul.

Se-adună norii alungând seninul,
Au amuţit ‎cântările şi râsul,
Cosorul morţii a-nmulţit suspinul,
E cernerea şi-al rândurilor strânsul.

Şi suflă vântul rece-al dezbinării
‎C-a îngheţat şi focul în cămine,
Stau ferecate porţile-nchinării,
Începe vânătoarea de hermine…

Furtuni mai înteţite ‎se porniră
Să smulgă fără milă rodul ‎dulce,
Din rădăcină crezul îl urniră,
De s-ar putea chiar la pământ să-l culce…

‎Nenorociri cumplite s-or abate
Peste-acest neam ce schimbă rău-n bine,
Dar peste vremi chemarea Lui răzbate:
“Voi, cei împovăraţi, veniţi la Mine!

‎Eu sufletului dau tămăduire
Şi bat la uşi, dar nu forţez zăvorul,
Mai este încă har de mântuire‎,
Alegeţi Viaţa, Calea şi-Adevărul!

Curând, cei mulţi, vor crede o minciună
Şi înşelarea lor va fi grozavă,
Dar vouă v-a fost dată Vestea Bună,
Vă scuturaţi de-al lumii praf, de pleavă!

Vă ridicaţi privirea-n aşteptare,
Fiţi sfinţi, e-atât de-aproape revenirea,
Curând va-ncepe Marea Sărbătoare,
Aleşii Mei, vă împliniţi menirea!

Chiar dacă se-aştern umbre peste lume,
În voi să nu se tulbure seninul!
Nu vă-nspăimânte nici urgii, nici ciume,
Vă bucurați c-a înfrunzit smochinul!”

Olivia Pocol

Al cerului dulce miros

Cândva se va ști despre mine c-am fost trecător pe pământ
Și tot ce-am făcut rău sau bine, rămâne în urmă un cânt.
Cândva voi pleca-n veșnicie și tot ce-am făcut aici jos
Va fi doar un cânt de-armonie, sau un zgomot adânc, rușinos.

Cândva, peste timp când viața, va fi la sfârșit de hotar
Rămâne în urmă speranța sau gustul puternic, amar.
Și-atunci nimic, niciodată nu voi mai putea corecta
Căci tot ce-am făcut eu odată, în bine sau rău va schimba.

Apare un semn de-ntrebare, trăiesc eu sau nu în Hristos,
Sunt eu oare mâini și picioare și ochii acelui de jos?
Sunt gata de jertfa oricând, sunt gata să-mbrac eu orfanul,
Sau sunt eu legat de pământ și domn îmi este doar banul?

Un singur lucru-mi doresc și lupt pentru el orice-ar fi
Ca orice-ar veni, cât trăiesc, să fiu un exemplu-ntre vii.
Să las la al vieții apus, al cerului dulce miros,
Și-apoi să mă-ndrept spre Isus cântând plin de har, bucuros.

Așa să-mi ajute Hristosul, dorința să se-nfăptuiască
S-arăt prin trăire frumosul și dragostea-n suflet să-mi crească
Să stau în picioare când valul e gata să-mi rupă catargul,
Și-atunci când aproape e malul, ochii-mi să vadă stindardul.

 Nichifor Nicu

Doar Tu, Isus

Nimic nu e mai preţios
Ca timpul petrecut cu Tine.
Eşti cel mai sfânt şi mai frumos.
Cu Tine e atât de bine!

Când întristată sunt ades
Şi plânge inima în mine,
Când din necaz nu pot să ies,
Atunci privesc, Doamne, spre Tine.

Atât de bine mă-nţelegi
Şi rana mea cea grea Te doare.
Din ochi o lacrimă-mi culegi,
Apoi mă însoţeşti pe cale.

Numai cuvântul Tău, curat,
Şoptirea Ta blândă şi dulce
Îmi spune că m-ai căutat
Şi alinare îmi aduce.

Doar Tu, Isus, poţi ridica
Vălul cernit de întristare
Ce cade peste viaţa mea
Şi-ncearcă iar să mă doboare.

Mi-ai dovedit că m-ai iubit
Cu o iubire-aşa de mare,
Când sus pe cruce-ai suferit
Ca să primesc eliberare.

“Fiindcă ai prêţ în ochii Mei”,
Mi-ai spus în dragostea Ta mare,
“Iată dovada dragostei:
Eu pentru tine dau popoare!

Deci nu te mai înspăimânta!
Chiar dac-ar fi să treci prin ape,
Ele nu te vor îneca,
Eu, Domnul, sunt de tine-aproape!

Chiar şi prin foc de vei călca,
Nu vei fi ars, să nu ai teamă,
Căci nu-l va arde flacăra
Pe fiul meu, care Mă cheamă.”

De-aceea, Doamne, Te iubesc
Cu fiecare zi mai tare
Şi ne-ncetat aş vrea să cresc
În dragoste şi ascultare

Ca ochii Tăi înrouraţi
De frumuseţile divine
Să nu fie împiedicaţi
Ca să se oglindească-n mine.

Ajută-mi, Doamne, să trăiesc
Mereu în sfântă curăţie
Cu tot ce sunt să Te slăvesc
Acum, dar şi în veşnicie.

Pavel Mariana- Florica 

Ca roua dimineții…

În glas curat, ca roua dimineții
Să înălțăm cântare Celui Sfânt
Știind, că El conduce pasul vieții
Crezând, că are-n grija Sa ”pământ”.

În glas curat, ca roua dimineții
Să se ridice imn frumos spre Soare,
În pas curat, ca roua dimineții
Să fim ca cele sfinte, vii fecioare!

În glas curat, ca roua dimineții
Să-L laude viața noastră zi de zi!
Străbată imnul sfânt al frumuseții
Cea beznă a nopții, a ceasului târziu.

În glas curat, ca roua dimineții
În unitatea sfântă, prețioasă
Ca vas ales, în pasul frumuseții
Slăvind mereu cea Jertfă Glorioasă

Pășim cu imn victorios pe cale –
Ea e trasată de Cel Triumfător!
Nu ne înfrică munți, a morții vale –
Isus, Isus e Cel Biruitor! ! !

În glas curat, ca roua dimineții
Slăvim, slăvim mereu pe Cel Preasfânt!
Un pas curat – e imn al frumuseții,
O dulce rază din Izvorul Sfânt.

Cu rădăcini în Apele Vieții,
Se-aude un splendid cânt, a mii de mii…
De unde vii tu, imn al frumuseții?
– Din vasele de lut, răscumpărați copii.

Un imn curat, ca roua dimineții
Pe aripi de Lumină către Soare,
Întâmpină frumoșii Zori ai Dimineții –
Isus, conduce turma la izvoare…

Lidia Cojocaru 

Foto: Laurentiu Iordache

Vorba

Vorba pleacă, nu așteaptă,
De-i trimisă, s-a și dus!
Ea dă cinste sau rușine,
Căci contează cum s-a spus.

Vorba-i dulce, dar și amară,
Leagă rana, dar o și face,
Este pâine, dar și piatră,
Dă război, face și pace.

Vorba închide sau deschide,
Te condamnă sau salvează,
Te ridică, te coboară,
Sau te marginalizează.

Vorba frânge inimi dacă,
A zburat pe negândite,
Însă aduce mângâiere
De-n iubire se transmite.

Vorba leagă sau dezleagă,
Vorba stinge sau aprinde.
Viața, binecuvântarea,
Uneori de ea depinde.

Vorba smulge sau plantează,
Ea dărâmă, ea zidește,
Vorba-i condimentul păcii,
Satură sau flămânzește.

Vorba goală, fără esență,
Nu ajută la nimic!
Ori ești mare prin vorbire,
Ori vorbind, devii mai mic.

Vorba, ori te promovează,
Ori te pune pe butuci,
Ea te scapă sau provoacă
Abandon chiar la răscruci.

Vorba minte sau dezminte,
Spune adevăr sau nu,
Rodul vorbei îl consumă
Nu doar alții, ci și tu.

Inima-i locașul care
Naște vorba bună, rea,
Deci, ‘nainte de-a vorbi,
Vezi cum stai cu inima.

Lucian Cazacu