De n-ar fi coborât în lume

Faptele apostolilor cap.2:1-47

De n-ar fi coborât în lume
Duhul cel Sfânt să-și facă partea,
Zăceam și-acum pe căi străine
Robiți de patimi și-n  rușine,
Ne-ar fi păscut pururea moartea.

Dar Duhul Sfânt de la Rusalii  (Cincizecime)
Pe toți în lume-i cercetează…
Bărbați, femei, bătrâni, copii
Schimbă-ntristări în bucurii,
Când pe mulți robi eliberează.

De n-ar lucra Duhul în noi
O naștere duhovnicească
Am fi mereu pierduți și goi
Căzuți în groapa cu noroi
Învinși de firea prea firească.

Dar Duhul Domnului lucrează
Credința vie, pocăința
Ne ține conștiința trează
În întuneric luminează
Și ne aduce biruința.

De nu și-ar împlini menirea
Duhul prea Sfânt cum este scris
Cine-ar scăpa din rătăcirea
În care zace omenirea
Cine-ar ajunge-n Paradis?

Dar prin puterea Duhului
Sunt zilnic oameni înoiți
Salvați din jugul răului
Schimbați în chipul Fiului
Pentru vecie fericiți.

de Teodor Groza

Limbile de foc din cer

Cu toți stăteau în rugăciune
Sus, în odaie se aflau
De Domnul lor vorbeau de bine
Căci și acum se minunau

Era în Ziua Cincizecimii
Și oameni mulți s-au adunat
S-au dedicat toți rugăciunii
Așa cum Isus I-anvățat

Fierbinte cu toți se rugau
La Tatăl lor din cer de sus
Păcatele-și mărturiseau
Așa cum Domnul lor Le-a spus

Erau cu toții concentrați
La rugăciunea ce-o făceau
Căci într-un cuget adunați
Pe Domnul vieții, Îl slăveau

Deodata casa s-a umplut
De un sunte și de un vâjâit
Iar  limbi de foc toți au văzut
Ce peste ei s-au pogorât

Ei s-au umplut de Duhul Sfânt
Și-au început ca să vorbească
În multe limbi de pe pâmant
Corect, fără ca să greșească

Căci Duhul cel Sfânt Îi făcea
Să fie plini de-nvățătură
El, cu putere-i înzestra
Ca să zidească cu-a lor gură

Cei ce ascultau s-au minunat
De toate căte le-au văzut
Nicicând nu s-a mai întâmplat
Un lucru așa  neprevăzut

Atâtea limbi să se vprbească
Deodată, cu înțelepciune
Ca fiecare să găsesca
Zidire și îndemnuri bune

Dar unii batjocoritori
Râdeau de cei care au vorbit
Spuneu că-s de must băutori
Și nu credeau ce au rostit

Petru de jos s-a ridicat
Căci cleveteala nu-i plăcea
Și-nspre mulțime s-a uitat
Și-a început a-i apăra

El tuturor le-a arătat
Că e a Duhului lucrare
Și era foarte adevărat
Cuprinși să fie de mirare

Dar Domnul lor așa Le-a spus
Căci Duhul Îi va însoți
S-ajunga-n cer la Tatăl sus
Și să trăiască-n veșnicii

Apoi Petru i-a ăndemnat
Pe toți ca să se pocăiască
Să se boteze i-anvățat
Etern, la ceruri să trăiască.

Florenta Sarmasan

Viaţa veşnică

„Dar rămâneţi în cetate până veți fi îmbrăcați cu putere de sus.”

Luca 24:49

Ucenicii trebuiau să aştepte în Ierusalim până în ziua Cincizecimii nu doar pentru pregătirea lor; ci trebuiau să aştepte până când Domnul avea să fie cu adevărat glorificat. Ce s-a întâmplat imediat ce a fost El glorificat? “Odată ce S-a înălţat prin dreapta lui Dumnezeu şi a primit de la Tatăl făgăduinţa Duhului Sfânt, a turnat ce vedeţi şi auziţi” (Fapte 2:33). Paranteza din loan 7:39 („Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese proslăvit“) nu se aplică la noi: Duhul Sfânt a fost dat.

Domnul este glorificat; aşteptarea depinde nu de providenţa lui Dumnezeu, ci de pregătirea noastră spirituală.Influenţa şi puterea Duhului Sfânt erau la lucru şi înainte de Cincizecine, dar El nu era aici. Imediat ce Domnul nostru a fost glorificat şi înălţat, Duhul Sfânt a venit în lume şi de atunci El este aici. Trebuie să primim revelaţia că El este aici. Primirea Duhului Sfânt este atitudinea permanentă a unui credincios. Când primim Duhul Sfânt, primim o viaţă plină de putere de la Domnul cel înălţat.

Nu botezul Duhului Sfânt îi schimbă pe oameni, ci puterea lui Cristos cel înălţat care vine în viaţa oamenilor prin Duhul Sfânt face schimbarea. Noi separăm prea des lucrurile pe care Noul Testament nu le separă niciodată. Botezul Duhului Sfânt nu este o experienţă separată de Isus Cristos, ci este dovada înălţării lui Cristos. Botezul Duhului Sfânt nu te face să te gândeşti la Timp sau la Eternitate, ci este un uimitor şi glorios acum. „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine” (loan 17:3). Începe să-L cunoşti pe Dumnezeu acum şi nu vei termina niciodată.

Oswald CHAMBERS

Cu Domnul

Cu Domnul merge-voi ‘nainte
Pe calea sfânt-a nemuririi,
Căci El, ca un Preabun Părinte
M-aşteaptă-n Țara Fericirii!

Îmi pregăteşte loc de cinste
Pe tronul Maiestății Sale
Şi-mi va schimba clipele triste
În veşnicii de sărbătoare!

Mă poartă pe-al Său braț puternic
Prin arşiță şi vreme bună,
Dar eu, deşi nu mă simt vrednic,
Mai stau săpat în a Sa mână!

Căci El nu-i om, ca să îmi țină
În seamă-al meu păcat cumplit,
Căci ştie că sunt din țărână
Şi de El am fost plămădit.

M-a frământat cu a Sa mâna
Ca să mă fac-un vas de preț,
În noaptea rece, în furtună,
Să dobândesc un loc măreț!

Credeam că Domnul îmi vrea răul,
Credeam că El m-a lepădat,
Credeam că mă aşteaptă hăul,
Dar iată, că El m-a salvat;

Mă întristam văzând cântarul,
Cu anevoie îl urcam
Şi aşteptam în rugă harul
Să mă-ntărească când slăbeam.

Am spus că de mă treci prin ape,
Mă ameninți, mă pedepseşti,
Căci nu vedeam că-mi eşti aproape
Şi îmi arăți cât mă iubeşti!

Tânjeam de dor în toi de noapte,
Să te revăd, să te-ntâlnesc,
Să-ntreb de ce mă-ncerci în toate
Şi-atâtea valuri mă lovesc…

Dar astăzi stau răpus, pe gânduri,
Plângând în hohot, te slăvesc
Şi-n aceste puține rânduri
Cu dragoste Îți mulțumesc!

Căci ştiu ca de-Ți trimiți Tu valul
Să pustiască ființa mea,
Mă mai iubeşti, şi îmi dai harul
Pe Tine să Te pot avea!

Îmi dai acea nădejde vie
Că încă Îți pasă de mine
Şi nu mai pot de bucurie
Că-n încercări Te am pe Tine!

Atuncea ştiu Isus prea bine
Că Tu încă nu mai lăsat,
Ci îmi arăți cu drag stăpâne
Semnul că nu m-ai lepădat…

Ce mare eşti, Preasfânt în toate,
Ce minunat lucrezi cu noi,
Să înțeleg că-n miez de noapte
Eu nu sunt singur, suntem doi!

Tu eşti prezent când se ridică
Talazuri înspumate-n mări
Şi strigi din nou: „Nu-ți fie frică,
Eu merg pe-a mărilor cărări!

Eu vin la Tine în bărcuță,
Furtuna o voi potoli,
Şi cu credința ta micuță
Din ape te voi izbăvi!

Ajungi degrab’ pe Țărmul veşnic,
Coruri de îngeri ți-or cânta,
Iar Dumnezeul cel puternic
Îşi va întinde-aripa Sa

Peste ființa ta uscată
De valuri, vânturi, şi furtuni
Ce te-au lovit cândva, dar iată,
Tu porți a cerului cununi!

Aceasta îți va fi răsplata
Pentru tot ce tu ai lucrat,
Dar luptă-te acum, fii gata,
Fii gata pentru secerat!”

Curând începe secerişul,
Hristos va strânge în grânar
Ce-a semănat, suind urcuşul
Din Golgota, de pe calvar.

Curând a Sale oşti din ceruri
Se vor uimi, când vor vedea
Urmând pe Miel, în albe stoluri,
Înspre Împărăția Sa,

O Porumbiță preacurată
Cu-un sfânt veşmânt împărătesc,
Plutind pe bolta înstelată,
Printre luceferi ce lucesc,

Spre Țara dorurilor sfinte,
Ierusalimul aşteptat,
Unde Iehova e Părinte
Poporului răscumpărat,

Mireasa Lui cea Preaiubită
Pecetluită cu Duh Sfânt,
De arşiță şi vânt lovită,
Însă acum, în glas de cânt,

Îşi va cânta cântarea nouă,
Cântarea blândului Isus,
Curată ca stropii de rouă,
Cu nişte versuri de nespus,

Cu melodii aşa bogate,
Aşa frumoase armonii,
Acolo-n slăvile înalte
Unde Mesia va domni!

Cântând mereu cu alăute
Pe Marea de cristal, în cor
Purtând un Nume pe-a lor frunte,
Vor lăuda pe Salvator!

Aceasta va fi răsplătirea
Aleşilor de-aici, de jos
Când vor gusta ce-i nemurirea
În Țara Marelui Hristos!

Valentin Ilisoi

Pe pieptul Tău

Pe pieptul Tău Isuse
Îmi plec ființa mea,
Să simt a Ta căldură,
Să simt dragostea Ta,

Când vânturi reci în noapte
Lovesc fără-ncetare,
Să îmi stingă credința
Că merg pe-a Ta cărare.

Când valurile, Doamne
Se-nalță ca un munte,
Cum voi putea răzbate
De nu eşti Tu în frunte?

De nu mă ții de mână
În clipele de jar
Nu voi putea vreodată
Să gust din al Tău har,

Voi pierde chiar şi drumul
Spre Veşnica Cetate,
Când ape ne-nblânzite
Mă trag mereu spre moarte…

Când totul mi-e ‘mpotrivă,
Când toți mă părăsesc,
Să nu mă laşi Isuse
Ca să mă prăbuşesc.

Să mă tragi după Tine
Oricât aş fi de greu
Şi-n orice vijelie
Când voi cădea mereu,

Să Îți întinzi Tu mâna,
Să mă ridici de jos,
Mă ia pe al Tău umăr
Iubitul meu Hristos!

Oricât de grea povară
Aş fi eu pentru Tine,
Nu vreau nicicând Stăpâne
Să Te desparți de mine!

Să nu mă laşi vreodată
Să cad pe mâini haine,
Căci îmi doresc Isuse
Să cad mereu la Tine!

Căci Tu cunoşti durerea,
Povara mea cea grea
Şi strigi „Destul!” când parcă
Eu nu mai pot răbda.

Dar omul plin de ură
Se-avântă furtunos,
Să nimicească totul,
Să piardă nemilos,

Mereu să mă lovească
Până când cad răpus,
Căci nu cunoaşte mila,
Nici dragostea de sus.

De-aceea vin la cruce
Din nou să Te-ntâlnesc,
Să-mi plec cu dor genunchii,
Să-Ți spun cât Te iubesc!

Şi vreau ca-n orice clipă
Ție să mă supun,
Să-Ți faci a Ta lucrare,
Să văd cât eşti de bun!

Mă ține Tu aproape
De Tine, Domnul meu
Să nu m-abat din cale
Chiar când îmi este greu.

Şi lasă Apa Vie,
Puterea, Duhul Sfânt
Peste a mea ființă
Cât mai sunt pe pământ,

Să mă călăuzească
În orice zi deplin
Spre Țara cea cerească
Până în veci! Amin!

Valentin Ilisoi

Spontaneitatea dragostei

„Dragostea este îndelung răbdătoare, plină de bunătate…”

1 Corinteni 13:4-8

Dragostea nu este premeditată, ea este spontană, apare în moduri extraordinare. Nu există nici un fel de siguranţă matematică în concepţia lui Pavel despre dragoste. Noi nu putem spune: „Nu mă voi gândi la nimic rău; voi crede toate lucrurile”. Caracteristica dragostei este spontaneitatea. Nu aşezăm spusele Lui Isus ca pe un standard în faţa noastră: dar când Duhul Lui are cale liberă în noi, trăim potrivit standardului Lui fără să ne dăm măcar seama de aceasta, iar când privim înapoi suntem uimiţi de absenţa vreunui interes personal în manifestarea unui anume sentiment, ceea ce dovedeşte prezenţa spontaneităţii dragostei adevărate.

Natura oricărui lucru legat de viaţa Lui Dumnezeu în noi poate fi remarcată numai după ce lucrul respectiv a trecut. Izvoarele dragostei sunt în Dumnezeu, nu în noi. Este absurd să credem că dragostea Lui Dumnezeu se află în mod natural în inima noastră; ea este acolo numai după ce „a fost turnată în inimile noastre de către Duhul Sfânt”.

Dacă încercăm să-I demonstrăm Lui Dumnezeu cât de mult Îl iubim, acesta este un semn sigur că nu Îl iubim. Dovada dragostei noastre faţă de El este spontaneitatea ei absolută; ea vine în mod natural. Când privim înapoi, nu putem spune de ce am făcut anumite lucruri; le-am făcut în conformitate cu natura spontană a dragostei Lui din noi. Viaţa Lui Dumnezeu se manifestă în acest fel spontan, deoarece izvoarele dragostei se afla in Duhul Sfant.

Oswald Chambers

Poate un sfânt să-L defăimeze pe Dumnezeu?

Căci toate făgăduinţele lui Dumnezeu. în El sunt da şi în El sunt Amin.

2 Corinteni 1:20. KJV

Isus a spus pilda talanţilor, consemnată în Matei 25:14-30, pentru a ne avertiza că este posibil să ne judecăm greşit capacitatea pe care o avem. Această pildă n-are de-a face cu darurile naturale, ci cu darul de la Rusalii al Duhului Sfânt. Nu trebuie să ne măsurăm capacitatea spirituală în funcţie de educaţia sau de intelectul nostru; capacitatea noastră în lucrurile spirituale se măsoară pe baza promisiunilor lui Dumnezeu.

Dacă primim mai puţin decât vrea Dumnezeu să avem, în curând Îl vom defăima, aşa cum l-a defăimat robul pe stăpânul său: „Aştepţi de la mine mai mult decât îmi dai puterea să fac; ceri prea mult de la mine, nu pot să-ţi fiu loial acolo unde m-ai pus”. Când este vorba de Duhul Atotputernic al lui Dumnezeu, nu spune niciodată „Nu pot”.

Nu permite niciodată limitărilor capacităţilor tale naturale să intre în discuţie aici. Dacă am primit Duhul Sfânt, Dumnezeu Se aşteaptă ca lucrările Duhului Sfânt să se manifeste în noi.

Robul s-a justificat în tot ce a făcut şi l-a condamnat pe stăpânul lui în toate privinţele – „Cererea ta este cu totul disproporţionată faţă de ceea ce mi-ai dat”. L-am defăimat noi pe Dumnezeu îndrăznind să ne îngrijorăm după ce El a spus: „Căutaţi mai întâi împărăţia Lui Dumnezeu şidreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“? Îngrijo­rarea înseamnă exact ceea ce a vrut să spună acel rob: „Ştiu că vrei să mă laşi în încurcătură”.

Persoana care este în mod natural leneşă este întotdeauna nemulţumitoare – „N-am avut o şansă bună”; cel care este leneş din punct de vedere spiritual este nemulţumitor la adresa Lui Dumnezeu. Oamenii leneşi născocesc întotdeauna o cale independentă.

Nu uita niciodată că, în problemele spirituale, capacitatea noastră se măsoară pe baza promisiunilor Lui Dumnezeu. Este Dumnezeu în stare să-Şi împlinească promisiunile? Răspunsul nostru depinde de faptul dacă am primit sau nu Duhul Sfânt.

Oswald Chambers

Ai fost vreodată singur cu Dumnezeu?

Când a fost singur, cei doisprezece… L-au întrebat… Marcu 4:10

El singur cu noi. Când Dumnezeu ne face să rămânem singuri cu El, folosindu-se pentru aceasta de suferinţe, dureri sau ispite, de deziluzii, boală sau sentimente înşelate, de o prietenie ruptă sau de o nouă prietenie – când ne face să ajungem cu totul singuri şi noi rămânem fără glas şi nu mai putem pune nici o întrebare, atunci El începe să ne explice lucrurile. Priveşte cum i-a pregătit Isus Cristos pe cei doisprezece.

Ucenicii, nu mulţimea de afară, erau încurcaţi, Îi puneau mereu întrebări şi EI le explica mereu lucrurile; dar ei nu le-au înţeles decât după ce au primit Duhul Sfânt (vezi Ioan 14:26).Dacă mergi înainte cu Dumnezeu, singurul lucru care-ţi este clar şi singurul lucru pe care Dumnezeu vrea să-l înţelegi clar este felul cum se ocupă El de sufletul tău. Întristările şî nedumeririle fratelui tău sunt absolut de neînţeles pentru tine. Noi credem că înţelegem prin ce trece fratele nostru, şi aceasta până când Dumnezeu aduce în viaţa noastră aceleaşi probleme. Există încă multă încăpăţânare şi ignoranţă pe care Duhul Sfânt trebuie să le descopere în fiecare din noi, şi aceasta se poate face numai atunci când suntem singuri cu Isus.

Suntem noi singuri cu El acum sau suntem preocupaţi de noţiuni mărunte cărora le dăm o mare importanţă, de tovărăşii zgomotoase în slujirea lui Dumnezeu, de idei exagerate în legătură cu trupul nostru? Isus nu ne poate explica nimic până când nu lăsăm la o parte toate întrebările gălăgioase din mintea noastră şi nu suntem singuri cu El.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Laudă

Lăudat să fii Tu-Tată
Binecuvântat în toate
Ne-ai dat Fiul ca răsplatpă
Ne-ai dat viaţă-n loc de moarte

Lăudat să fii Isuse
Pentru dragostea-Ţi măreaţă
Ne-ai dat tainele ascunse
Ne-ai dat haină de mireasă

Lăudat fii Duh Preasfânt
Pentru călăuză-n toate
Ne-ai dat laudă şi cânt
Ne-ai dat miere, ne-ai dat lapte

Ne-ai dat loc în a Ta vie
Să lucrăm neîncetat
Ca la urmă să se ştie
Roade după al Tău plac

Ne-ai dat putere divină
Să putem a-l dezlega
Pe acel, ce este-n vină
Şi la Tine a-l purta

Ne-ai dat sfântul Tău Cuvânt
Să-l vestim în astă lume
Unde inimile plâng
Sufletele-s fără nume

Ne-ai dat harul să luptăm
Împotriva celui rău
Ne-i dat darul să-ţi cântăm
Chiar şi-atunci când este greu

Ne-ai dat a Ta-mpărăţie
Şi un loc în ceruri sus
Nume scris nu pe hârtie
Ci cu sângele lui Isus

Lăudat să fii Tu-Tată
Lăudat să fii în veac
Pentru Fiul ca răsplată
Pentru Sfântul Duh ca leac.

Berbec Ion