Alegerea cea dreaptă

Un om, mergea odată pe drumul vieţii sale,
Păşind uşor pe calea ce o ştia de-acum,
Văzând în jur cu spaimă, prăpăstii colosale,
Ori admirând doar munţii ce îi ieşeau în drum!

Păşea peste verdeaţă, dar şi pe pietre dure
Ce-i sângerau piciorul la mers îndelungat!
Mergea însă departe, decis cumva să-ndure
O soartă mai umilă, de om neînsemnat!

Doar râurile line îi alinau durerea
Cu apa lor cea rece, cu susur de poveşti,
Şi bucuros de viaţă, îşi încerca puterea
Zvârlind prin unde pietre, în cercuri nebuneşti,

Care-l făceau deodată să uite cine este
Crezând că viaţa-i astăzi un joc pentru copii!
Îşi revenea din visuri când se vedea pe creste
Jucându-se cu norii din zori până-n chindii

Şi podidindu-l foamea, se apuca pe seară
Să încropească-n pripă un loc pentru sălaş,
Dormind sub cerul liber prin sate-n plină vară,
Ori adăstând prin case doar iarna la oraş!

Dar iată că-ntr-o noapte, sub cer cu lună plină,
Ajunse omul nostru, de-acum deplin bărbat,
Să-şi vadă drumul vieţii curmat din rădăcină,
Oprit la o răscruce de-un munte blestemat!

Să-l treci la pas, nici vorbă! Să-l urci, nici pomenire!
Prin piatră nu se poate pătrunde-aşa cum vrei!
Văzu însă la poale, lăsate în neştire
O cărăruie-n stânga, iar alta-n dreapta ei,

Ce-l îmbiau într-una s-aleagă cu răbdare,
Gândind înţelepţeşte, un drum nemaiumblat!
Iar omul, îndoielnic, se tot muncea sub soare,
Nehotărât de calea ce-o are de urmat!

Atunci veni la dânsul, şontâcăind oleacă,
Acel al cărui nume nu vreau să-l mai rostesc,
Şi-i spuse: “-Măi fârtate! Ascultă şi te-apleacă”
“În faţa celui care ţi-e sfetnic pământesc!”

“Apucă drumu-n stânga, că-i neted şi ţi-e bine”
“Şi-aici nu-i vreo jivină care să-ţi facă rău!”
“De vrei o viaţă dulce, ascultă-mă pe mine”
“Căci tot ce vreau în lume e-acum sufletul tău!”

“Iar când vei fi vreodată-n primejdie de moarte,”
“De toate să te lepezi şi-n grabă să mă chemi!”
“Doar eu voi şti de-acuma să ţin cât mai departe”
“De tine orice lucru de care tu te temi!”

Aşa-i vorbi-ntr-o doară, în taină, necuratul,
Văzându-l prins în gheara nefastei îndoieli,
Iar omul se decise să îi asculte sfatul
Gândind că scapă lesne de multe poticneli

Şi-n clipa-n care dânsul se hotărâse, iată,
S-apuce pe cărarea cu traiul cel uşor,
Un glas din depărtare se auzi deodată
Învăluindu-i firea de om şovăitor!

Iar vocea-i spuse astfel: “-Te-ncrede-acum în Mine!”
“Căci Eu nu vreau de-acuma un suflet să-ţi cerşesc!”
“Îţi spun, deci, cu speranţă: Îndreaptă-te spre Bine”
“Şi prin a ta gândire, Voi şti să te-ocrotesc!”

“Voi bate cu sfială la uşa casei tale”
“Şi de vei fi acasă, îţi Voi călca pe prag!”
“Primeşte-Mă în suflet, căci Eu sunt a ta cale”
“Şi prin a ta iubire, te Voi iubi cu drag!”

“Alege-acum în viaţă, o cale, la-ntâmplare”
“Căci nu Eu izvorît-am necaz în faţa ta!”
“De-i stânga, ori de-i dreapta, tu vei găsi un soare”
“Să te-nsoţească-n drumul cel hărăzit cândva!”

“Şi nu uita de-acuma, când eşti la vreo răscruce”
“Şi nu ştii ce potecă s-alegi pe drumul greu,”
“Gândeşte-te o clipă la Cel ce-atunci pe Cruce”
“S-a transformat pe dată din om, în Dumnezeu”

“Luând pe veci păcatul din calea omenească”
“Spre-a nu mai fi în veacuri ce-a fost în alte vremi!”
“Fii deci cu luare-aminte la Pronia Cerească”
“Şi de Dumnezeire în veci să nu te temi!”

Aşa vorbi şi Domnul, lăsând un om pe cale,
Să hotărască singur ce are de făcut!
Iar el, decise iute, să uite de-ale sale
Şi să-şi aleagă-n tihnă un drum necunoscut,

Pe care să pătrundă în lumea ce-l aşteaptă
De astăzi, cu iubire, pe-un primitor pământ,
Lăsând poteca stângă şi luând-o pe CEA DREAPTĂ
Mergând întru credinţă în Dumnezeul Sfânt!

Horia Costina 

Gândul sclipitor

Din toate gândurile bune care se nasc şi mor pe rând
Doar unul este sclipitor, pe steagul minţii fluturând.
Zboară, se-nalţă şi se duce pe munţi semeţi, piscuri şi creste
Dorindu-şi să deschidă-n cer şi multe uşi şi largi ferestre.

Pierzându-se în ceru-albastru, lumina îi devine haină
Uitând de firea omenească ce-i este casă dar şi mamă,
La fel cum floarea din coroană îmbracă razele de soare
Neştiind viaţa care-i vine dintr-un pământ negru şi tare.

Ajuns la uşa căutată, bate sfios cerând să intre
Nemaiputând să-şi amintească cuvinte-alese, potrivite,
Caci măreţia-l copleşeşte, lumina este orbitoare
Iar alergarea până aici şi lungă şi obositoare.

Un glas se-aude din-năuntru, venind pe raze de lumină,
Este şi şoaptă dar şi tunet, şi înfioară şi alină,
Rămâne-n el ca o pecete pusă pe scrisul unui rege
Pe care nimeni nu o rupe şi niciodată nu se şterge:

„De unde vii şi cine eşti, care dorinţă stă în tine? ,
Cum ai ajuns atât de sus, să baţi la porţile divine? .
Şi mai ales de unde ştii în faţa uşilor să strigi
Să se deschidă şi să intri, lumina Noastră s-o atingi?”.

„Sunt gândul sclipitor al firii, ea îmi este casă dar şi mamă
Şi am în mine scrise adânci, vine străvechi, lacrimi şi teamă,
Dorinţa-mi este să le şterg, în locul lor să stea lumină
Apoi s-o pun în casă nouă, în locuinţa ei divină.

Pământul este ţara mea, aici mă nasc şi cresc în teamă,
Adâncul nevazut mi-e tată, iară minciuna îmi este mamă.
Mergând şi rătăcind mereu, fiind un gând am vrut să zbor
Şi să devin sub ceru-albastru copil al firii, sclipitor.

Dar n-am găsit prin văi adânci decât o apă mocirloasă
Iar peste crestele de munţi, lumină ştearsă şi ceţoasă.
Atunci şi vinele şi teama s-au inmulţit şi au crescut
Fiind în loc de sclipitor, un copil orb şi surd şi mut.

Pe drumurile minţii mele am căutat înţelepciunea
Dar n-am găsit decât minciuna cu sora ei înşelăciunea,
Am văzut sulul scris de Tine, zburând peste pământu-ntins
Desfăşurându-se sub ochi, de multe gânduri neatins.

Mirat de nepăsarea lumii cu toate gândurile firii
M-am prins de aripile lui, încrezător precum copiii.
M-a dus în locuri neştiute, în văi adânci, verzi şi mănoase
Apoi pe crestele de munţi cu piscurile luminoase.

Între pământul ţării mele şi o lumină nesfârşită
Am văzut crucea şi pe ea neprihănirea răstignită,
Iar gândurile ucigaşe, surorile şi fraţii mei
Privind la ea cu ochii reci, cu ale patimei scântei.

Am înţeles că eu nu sunt, înţelepciune sclipitoare
Ci doar o umbră a luminii ce-n Tine e nepieritoare.
Am avut zborul unei păsări ce-şi face cuib pe crengi uscate
Uitând de iarbă şi de flori, ce cresc la margine de ape.

Şi tot citind din sulul Tău, deschis peste întreg pământul
M-am bucurat ca să descopăr sclipirea care-Ţi umple gândul,
Să-i iau puţin din frumuseţe, putere şi înţelepciune
Cât încă uşa e deschisă să intre gândurile bune”.

„Nu poţi intra în casa Mea, gând bun şi sclipitor al firii
Dacă nu ai strânse în tine comorile neprihănirii,
Născut din nou având ca tată, mângâietorul Meu cel bun
Iar dragostea să-ţi fie mamă în noul început de drum.

Aşa schimbat şi înnoit să cureţi casa minţii tale,
Să faci credinţa ta un scut, răbdarea s-o-mpleteşti în zale,
Pe drumul păcii să te-ncalţi cu vestea bună scrisă-n carte,
Să iei şi coiful mântuirii ca să te aperi cu dreptate.

Născându-te din nou din Mine nu vei mai fi un gând al firii
Să stai sub vine şi sub lacrimi, mereu cu teama nimicirii,
Îmi vei cunoaşte măreţia, Cuvântul scris şi întrupat
Şi cum prin El desăvârşit, numele tău a fost salvat.

Atunci bătând la uşa Mea, se va deschide pentru tine,
Vei locui în casa slavei, în pacea curţilor divine.
Şi dintr-un gând de pe pământ, dintr-o înşelătoare fire
Vei fi copil din gândul Meu şi din eterna lui sclipire”.

Romani 12:2: ”Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să
vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine
voia lu Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită”.

Stănulescu Mircea 

A coborât ca Jertfă vie

Pe drumul crucii înlăcrimat,
Păşesc şi astăzi cu durere.
Aud vacarmul de altădat’,
Strigătul inimii în tăcere.

Ca om sărman şi-al nimănui,
La moarte L-a trimis poporul.
N-au crezut că-I Fiul cerului,
Şi Domn al Domnilor, El, Mielul.

El, Fiul Lui Dumnezeu Cel sfânt,
A coborât ca Jertfă vie,
Ne-a lăsat Noul Legământ
Şi o Cale spre veşnicie.

Te cheamă azi din căi bizare,
Isus, Cel jertfit, Emanuel,
Să vii la El pe sfânta Cale,
Că mult ne-a iubit Tatăl din cer!

Maria Șopț 

Când drumul ți-e spre Dumnezeu

Lovește cel rău
Lovește că poate,
Lovește familia,
Lovește în toate,
Îți lovește și gândul,
Lovește și trupul,
Și luptă întruna.
Răbdarea-i cât lumea
Să te dărâme,
Ca să poți spune,
Că nu există Dumnezeu.

Îți aduce încercarea
Mare cât marea,
Îți ia alinarea
Din sufletul tău,
Nu știe că tu,
Ești făcut dintr-un lut,
Ce Domnul a modelat
Cu mâna Lui sfântă,
Bunătate ți-a dat
Chiar de ai păcat,
El curățește
Cu sângele Său.

Lovește cel rău
Lovește să ajungă,
Cumva de-ar putea,
La inima ta.
Nu știe că ea,
E a lui Isus,
A făcut legământ
Cu Domnul de Sus.
Cât bate în piept
Dumnezeu e cu tine,
Bătând cu putere,
Și la rău și la bine.

Lovește cel rău
Și vrea să îți fure,
Speranța și viața
Să nu mai trăiești,
O viață cu Isus,
Să păcătuiești,
Să poată să-ți spună
Că nu ești nimic,
Să-ți vâre încet
Teama în piept,
Că ești un pierdut.

Lovește în copii
În ce ți-e mai drag,
Să poată să-ți ia,
Liniștea din prag,
Să îți dea durere
Fără putere,
Să alunge credința
Din sufletul tău,
Să poți să disperi,
Și să nu mai ceri,
Ajutor, de la Dumnezeu.

Nu știe cel rău
C-al tău Dumnezeu,
Ce a început va termina,
Întotdeauna se va făcea,
Voia Lui, orirce-ar fi,
Și în cer, și aici pe pământ.
Domnul e bun,
Domnul e Sfânt,
Gloria toată
Și Slava curată,
E a lui Dumnezeu,
A Duhului Sfânt,
Ce Domnul Isus
La trimis pe pământ,
Mângâietor până El va veni,
În slavă pe nori,
Cu Isus noi vom fi.

Aleluia Aleluia Aleluia!

Anișoara Sirbu 

Drumul spre slava cerească

De unde Ilie pornit-a spre slavă
Domnul a ridicat neagra ocară,
Ghilgal este locul tăierii-mprejur
Locul îndurării și-al sfântului har.

De-acolo plecăm și noi către slavă
Prin credința în Jertfa de la Cruce,
Când inima e de Domnul schimbată
Dumnezeu se-ndură, te scapă moarte.

Ilie apoi a trecut prin Betelul istoric
Casa lui Dumnezeu pentru cel vrednic.
Acolo Iacov și-a-ntâlnit Creatorul
Avraam a zidit un altar pentru Domnul.

Pentru creștinul ce-aleargă spre slavă
În Biserică trebuie-un altar ca să-și facă,
Acolo sunt frații-mpreună la-nchinare
Dumnezeu oferă prin Cuvânt alinare.

Ilie a trecut prin Ierihon către slavă
Acolo Iosua a fost pregătit pentru luptă,
Acolo zidurile s-au surpat cu putere
Lângă popor Dumnezeu făcut-a minune.

La fel noi creștinii ce-alergăm către slavă
Suntem în lupte, necazuri și trăim în ocară.
Orice zid ridică dușmanul și-orice capcane
În Hristos noi vom trece biruitori prin toate.

Ilie a trecut și Iordanul s-ajungă în slavă
Cu mantaua s-a despicat drumul către casă.
La fel când Iosua se-ndrepta spre Țara Promisă
Domnul a despicat apele ca poporul să treacă.

Tot așa și pentru noi ce vom ajunge în slavă
Doar Domnul ne trece s-ajugem cu bine acasă.
Prin puterea primită prin al Său Sfânt Duh
Vom întâmpină dar pe Domnul sus în văzduh.

Simion Ioanăș

În drumul ce l-am străbătut

În drumul ce l-am străbatut
Adesea împreună
Urmele ni s-au cunoscut
Și-n vreme rea, și-n vreme bună

Vom mai avea drum de parcurs
Aicea încă prin pustie
Pănă ne va chema Isus
La El odată-n veșnicie

Neobosiți în slujba Sa
Vom merge înainte
Cât El suflare ne va da
Pân’ la limanurile sfinte…

Furtuni și valuri vor mai fi
Și multe zile amare
Dar cu Isus vom birui
Caci după nori mereu e soare

Să dăm ‘napoi ar fi păcat
După atâta luptă
Puțin mai e de îndurat
Și plata ne așteaptă

La cruce Domnul zi de zi
Va pune umărul cu noi
Până nedespărțiți vom fi
În cer în ziua de apoi.

Puiu Chibici 

Ce dulce-i drumul meu

Ce dulce-i drumul meu Isuse,
cand Tu-mi ești Soțul meu Cel Bun,
de cîte ori am spus aceasta
și încă tot mai am s-o spun.
Ce plin de cantec mi-e pustiul
prin care îngerii-mi plutesc,
ce-nmiresmat mi-e tot cuprinsul
ca un lăcaș Dumnezeiesc.

E plin lăuntrul meu de Tine
și-n ce se vede și-n ce nu
a Tale-s gîndurile mele
ai Tăi mi-s ochii, tot sunt Tu.
Și cugetul mi-e curăție
și tot ce am mi-e minunat,
căci eul meu, Isuse-n Tine
mi-e împletit și-mpreunat.

O, ce adînc trăiesc în Tine
și ce adanc în mine Tu,
tot ce-am avut s-a dus Isuse,
ci numai ce-i din Tine nu!
Se ducă toate cate încă
nimicul nu le-a spulberat
rămană-mi veșnic dulce numai
ce-i din al Tău cu-adevărat.

Traian Dorz

Când drumul este greu

Când drumul este greu, Tu dă-ne mâna
Și ne ridică Doamne-n brațul Tău,
Nu ne lăsa, condu-ne, fii la cârmă,
Pășim la drum cu Tine, Domnul meu.

Pășim în fiecare zi Isuse
Prin munți și văi, prin soare și furtuni
Și știu, cu Tine, orice vreme vine,
Vom birui-ndoieli și slăbiciuni!

Când suferim și nu găsim ieșire,
Limanul pare-ndepărtat și greu,
Te văd pe Tine Doamne, ești la cârmă
Și îmi șoptești că sunt copilul Tău.

Să nu mă tem și să rămân în barcă,
S-ascult de-al meu Cârmaci iubit,
Și-n aspre vânturi și furtuni ce-atacă
Să stau încrezător, de neclintit!

S-ascult de Tine Doamne totdeauna,
Să mă-ntăresc lângă Cuvântul Tău,
Tu știi să mustri vântul și furtuna
Și nu mă părăsești nicicând la greu!

Mi-e bine lângă Domnul, căci El este
Cârmaci adevărat și-Ocrotitor
Și nu mă înspăimânt de orice vine,
Cu El în toate sunt biruitor!

Toma Simona Magdalena

Drumul pribegiei

Ştim bine unde se sfârşeşte
Acest traseu îngust, spinos
Bine-nţeles că se-mplineşte
Scriptura care ne vorbeşte
De-un trai etern, nedureros
Pe care sufletu-l doreşte.

Din ceasu-n care-am fost chemaţi
Să ne-mbarcăm spre veşnicie
Am fost huliţi, ameninţaţi
De cei ce nu-s ai noştrii fraţi.
Dar arde-n noi acea făclie
Cu care fost-am înzestraţi.

Călătorim nu spre genune
Cum ar dori mulţi oponenţi
Ci-avem pe Terra misiune
Şi-o împlinim cu pasiune
Căci nu vrem să fim corigenţi
La trai ornat cu rugăciune.

Pe cale-s gropi şi mărăcini
Dar nu ne-mpiedică umblarea
Ştim că în Plaiul cu mulţi crini
Vor fi explozii de lumini
Să însoţească desfătarea,
Să fim de bucurie plini.

Ştim bine care e finalul
Acestui drum îngust, pietros
Ne îndreptăm către Limanul
Unde, nicicând, nu va fi clanul
Ce-L ponegreşte pe Hristos
Şi-ar vrea să-I nimicească Planul.

George Cornici

Cinstește părinții

Cinstește părinții cu fapte, frumos,
Cinstește-i în viața ta toată,
Răspunde-le cald, moderat și duios
Sărută-le mana curată.

Căci ei toată viața în piept te-au purtat,
Te-au strîns cu iubire în brațe
Și noaptea, devreme, ei nu s-au culcat
Ci-au stat plini de lacrimi pe față,

Au vrut ca a lor rugăciune vreodat’
S-ajungă la tronul de slavă,
Iar tu prin credință, un fiu de-Mpărat
Și-o bună lumină în stradă.

De-aceea li-i tîmpla căruntă de tot,
Iar tu ai succese oriunde,
Fii înțelept și pricepe, te rog,
Căci dragostea lor te pătrunde.

Cinstește părinții mai mult ca oricînd,
Mai mult decît banii și timpul,
Că viața ni-i scurtă, iar drumul cotit
Ne duce odată cu vîntul…

Cinstește părinții cu fapte, frumos,
Cinsteșt-i în viața ta toată,
Răspunde-le cald, moderat și duios
Sărută-le mana curată.

Mihai Ghidora