31 Ianuarie

 „Abimaaţ a alergat pe drumul care duce în câmpie, şi a luat-o înaintea lui Cuși.” 2 Samuel 18:23

Alergatul nu este totul. Drumul pe care îl alegem este şi el important. Un alergător rapid care aleargă pe un drum în pantă va fi întrecut de unul mai lent, dar care aleargă pe drum drept Cum este călătoria mea spirituală? Alerg pe dealurile propriilor mele fapte şi în văile hotărârilor mele, sau alerg pe drumul drept „crede şi trăieşte” (vezi Ioan 20:31)? Ce binecuvântare este să-L aştepţi pe Domnul în credinţă! Sufletul aleargă fără să obosească şi umblă fără să ostenească atunci când alege drumul credinţei. Isus Christos este calea vieţii, şi El este o cale: dreaptă, uşoară şi lină pentru paşii împiedicaţi şi tremurători ai păcătosului slăbit.

Sunt pe cărarea Lui, sau alerg după alt drum, înşelat de filosofii false şi religii mincinoase? Am citit despre „calea cea sfântă” pe care „cei care vor merge, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35:8). Am fost scăpat de mândrie şi adus ca un copil la sângele lui Christos? Dacă da, prin harul lui Dumnezeu voi întrece orice alt alergător, fie el cât de puternic, care a ales alt drum. Adevărul acesta mă va ajuta zi de zi în nevoie şi griji.

Cel mai înţelept pas pe care îl pot face este să mă îndrept spre Dumnezeu de îndată, fără să mai hoinăresc încoace şi încolo. El îmi cunoaşte nevoile şi mă poate ajuta. Spre cine altcineva să mă îndrept în rugăciune? „Cel mai bun alergător este cel care merge drept la ţintă”. Nu trebuie să mă încurc cu servitorii ci să merg ţintă la Stăpân. Citind pasajul acesta, m-am gândit că, dacă oamenii aleargă unul spre altul mânaţi de interese vremelnice, eu trebuie să alerg spre premiul cel mare. Doamne, ajută-mă să-mi „încing coapsele minţii” (1 Petru 1:13) şi să „alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Christos Isus” (Filipeni 3:14).

C.H. Spurgeon

Drumul meu e inainte

De cate ori descurajez, de-atatea ori mi-aduci aminte
Ca-s randuit sa biruiesc, ca drumul meu e inainte;
Cununa de invingator mi-ai pregatit-o, si esti gata,
Cand alergarea voi sfarsi, sa-mi dai cu mana Ta rasplata.

Un nor nemaisfarsit de sfinti, eroi si martori ai credintei
Atesta inaintea mea realitatea biruintei;
Nezdruncinati si neclintiti, au alergat cu staruinta,
Nu s-au lasat inspaimantati de nici un fel de suferinta.

Caci ochii sufletului lor erau fixati spre rasplatire,
Si prin credinta au vazut ce trece dincolo de fire.
Ca inima sa nu mi-o pierd si sa nu cad de oboseala,
Mai hotarat sa-inaintez si cu mai multa indrazneala.

Imi amintesti c-ai suferit o-impotrivire-asa de mare
Din partea celor pacatosi, dar pan’ la capat, cu rabdare
Ai mers si inapoi n-ai dat, de dragul meu, de bucurie
Ca eu si toti alesii Tai vom fi cu Tine-n vesnicie.

De dragul Tau doresc si eu, Isus iubit, Desavarsirea
Credintei noastre, sa alerg pana-mi voi implini menirea;
Obstacole voi intalni, dar le voi depasi cu Tine,
Dovada-i pretul ce l-ai dat ca nu vei renunta la mine.

Inspirata din Evrei 11, 12:1-3.

Anca Winter 

23 Octombrie

„Voi nu vreţi să vă duceţi?” Ioan 6:67

Mulţi L-au lepădat pe Christos şi îşi continuă drumul fără El. Care este motivul pentru care să faci o schimbare? Ai avut vreun motiv s-o faci în trecut? Nu s-a dovedit Isus suficient pentru tine? El te cheamă în dimineaţa aceasta: „Am fost Eu o pustie?” (Ieremia 2:31). Ai fost vreodată dezamăgit când ţi-ai pus încrederea în Isus? Nu ai aflat până acum că Domnul poate fi un prieten blând şi generos, şi că numai credinţa în El îţi poate oferi pacea sufletească pe care o doreşti atât de mult? Poţi să visezi la un prieten mai bun decât El? Atunci nu schimba credinţele vechi şi încercate pentru altele noi şi false. Cât despre prezent, te poate convinge să-L laşi pe Isus? Când suntem tulburaţi de lumea aceasta sau de încercările din sânul bisericii, găsim cea mai mare alinare la pieptul Mântuitorului.

Aceasta este bucuria pe care o avem azi – aceea că suntem salvaţi în El. Dacă bucuria aceasta este mulţumitoare, de ce să o schimbăm? Cine schimbă aurul cu aramă? Nu vom respinge soarele până nu vom găsi o lumină mai bună, şi nu II vom părăsi pe Domnul până nu vom găsi pe cineva care să ne iubească mai mult. De vreme ce acest lucru nu este posibil, ne vom ţine de El cu toate puterile, şi vom înscrie numele Lui pe inimile noastre ca pe o pecete. Cât despre viitor, poţi să te gândeşti la un motiv pentru care să merite să dezertezi, să părăseşti vechiul steag, sau să slujeşti sub un alt căpitan?

Cred că nu. Dacă viaţa este lungă, El nu se Schimbă. Dacă suntem săraci, cine ne-ar putea îmbogăţi mai mult decât Christos? Când suntem bolnavi, cine ne-ar putea alina durerile mai bine decât Isus? Când murim, nu ni se spune că „nici moartea, nici viaţa; nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dummnezeu, care este în Christos Isus, Domnul nostru” (Romani 8:38-39)? Spunem împreună cu Petru: „Doamne, la cine să ne ducem?”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite

…Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite
Ce cad domol din ramuri… în tăcere jos
Și în culori de nedescris… de pași strivite
Doar amintiri îți lasă covorul preafrumos.
Azi privești în urmă… la anii vieții tale…
Cu o durere tristă-n suflet și îți pare rău
De amprenta pașilor lăsați pe a ta cale
Și recunoști că se va sfârși și drumul tău.

Uimit, te întrebi cum au zburat așa ușor
Și îngândurat prinzi frunzele în palma-ți caldă
Căci anii tăi s-au scurs… ca apa din izvor
Și în suflet ți-au lăsat un dor aprins să ardă.
Tu singur stai aici… în prag de veșnicie…
Și te gândești la zilele fără folos trăite
Când nu mai simți în viață nici o bucurie
Fără speranță… și cu puterile slăbite…

Ești copleșit de-un dor cu o liniște adâncă
Și inundat de cuget cu atâtea întrebări…
Nu găsești răspuns căci gânduri te frământă
Iar toamnele vieții îți rup frunzele de ieri.
Simți o tristețe în suflet că este un sfârșit
Căci zilele se scurg… și totul este trecător
Iar perii albi îți dau de știre că ai îmbătrânit
Și că orice om pe acest pământ e muritor.

Trec iute anii tăi… se duc, nu-i mai oprești
Și azi… stai trist și singur la răscruci de drum
Te copleșește amintirea unde-ai fost și unde ești
Îți pare rău… și plângi nemângâiat acum…
…Tu azi privești mai trist la frunzele strivite
Ce se rup… din calendarul vieții tale…
Cu ochii plini de lacrimi și visuri neîmplinite
Spre nicăieri te uiți în ceas de disperare…

Dar totuși simți un dor… un dor de veșnicie
Și ai vrea să te avânți spre culmile divine
Căci un sfânt fior îți aduce o dulce bucurie
Ce spre ceruri te atrage, spre zările senine.
Azi Hristos te cheamă să vii așa cum ești
Spune-i tot și plânge-ți vina ta la pieptul Său
El a murit pe cruce ca tu veșnic să trăiești
Prin jertfa Lui pe Golgota în rai cu Dumnezeu.

 Mihail Cebotarev 

Marathon spre cer

Cu cata ravna ai pornit
Pe drumul sfant,
Cu ce curaj nebiruit
Si cu ce dor nestavilit,
Dar drumul lung te-a obosit
Si pasul ai incetinit
Privirea cand ti-ai pironit
Inspre pamant.

Ai fost asa inflacarat
Pentru Isus,
De dragul Lui ai alergat,
Cu nici un pas nu ai cedat,
Dar ai ajuns descurajat
Seninul cand ti s-a-nnorat,
Si pacea ta s-a tulburat;
Te simti rapus.

Nu te opri, mai ai putin
De alergat.
(Caci norii trec, si altii vin;
Asa-i pe-acest pamant strain,
Plin de durere si suspin.)
In cerul Lui e-al tau destin,
Si-atunci, vei zice: Da! Amin!
S-a meritat!

„…Sa alergam cu staruinta in alergarea care ne sta inainte. Sa ne uitam tinta la Capetenia si Desavarsirea credintei noastre, adica la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusa inainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Evrei 12:1,2.

Anca Winter 

26 Iunie

„Şi tu ai ajuns ca noi” Isaia 14:10

Cât de mare va fi prăbuşirea celui apostat când îşi va prezenta sufletul în faţa lui Dumnezeu! Cum va putea îndura vocea care îi va spune: „depărtează-te de mine, blestematule; M-ai respins, şi acum te resping şi eu. Te-ai purtat ca o femeie desfrânată, şi te-ai îndepărtat de Mine. Aşa că te izgonesc şi Eu pe veci din prezenţa Mea, şi nu voi avea milă de tine”! Cât de mare va fi ruşinea acestui blestemat în Ziua Judecăţii când, în faţa unei mari mulţimi, îşi va vedea apostazia demascată? Ateii, şi păcătoşii care nu au profesat niciodată religia, se vor ridica de pe paturile lor de foc ca să se uite la el. „Ia te uită la el”, va spune unul. „Va predica Evanghelia în iad?” „Iată-l”, va spune altul. „Îmi spunea că sunt un nelegiuit şi, când colo, el însuşi era un ipocrit!” „Aha!” va spune altul. „Vine un credincios care cântă psalmii — unul care a fost prezent întotdeauna la adunare; unul care se lăuda că are viaţa veşnică, şi uite-l unde a ajuns!”

Nu va fi în oastea satanică o altă zi de bucurie mai mare ca aceea în care demonii vor târî la pierzare sufletul ipocritului. Bunyan a pictat această scenă cu grandoare şi teribilă poezie, zugrăvind drumul înapoi spre iad. Şapte demoni legau nenorocitul cu nouă funii şi’îl târau de pe drumul spre cer, pe care mergea înainte, înapoi pe drumul spre iad. Gândiţi-vă la drumul care duce înapoi spre iad, ipocriţilor care mărturisiţi o credinţă falsă! „Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Corinteni 13:5). Priviţi-vă bine starea; vedeţi dacă sunteţi în Christos sau nu.

Este foarte uşor să dai un verdict îngăduitor când este vorba de a te judeca pe tine însuţi; dar, o, fii drept şi caută adevărul. Fii drept cu toţi, dar riguros cu tine însuţi. Aminteşte-ţi, dacă nu eşti pe stâncă, când îţi va cădea casa, „prăbuşirea” îi va fi „mare” (Matei 7:27). Fie ca Domnul să-ţi dea sinceritate, perseverenţă şi-tărie, şi să nu fii întors niciodată din drumul spre Cer.

Meditaţii C. H. Spurgeon

22 Mai

„I-a călăuzit pe drumul cel drept.” Psalmi 107:7

Unele experienţe îl fac pe credincios să se întrebe: „de ce mi se întâmplă mie aşa ceva? Am căutat lumină, dar nu am găsit decât întuneric; am căutat pace, dar am găsit tulburare. Am spus în inima mea: temelia mea este neclintită; nu voi fi clătinat niciodată. Doamne, Tu ţi-ai ascuns faţa, şi eu sunt tulburat. Ieri puteam să nădăjduiesc cu siguranţă; astăzi dovezile mele sunt nesigure, şi speranţele se sting. Ieri puteam urca pe muntele Pisga ca să văd până în depărtări. Puteam să mă bucur cu încredere de moştenirea mea viitoare. Astăzi, sufletul meu nu mai are nici o speranţă, şi sunt înconjurat de temeri; nu mai am pici o bucurie, numai nefericiri.

Acesta este planul lui Dumnezeu pentru mine? Aceasta este calea care mă va duce Spre cer?” Da, aceasta este. Eclipsa de credinţă, întunecarea minţii, slăbirea speranţelor — toate fac parte din metodele lui Dmnezeu de a te pregăti pentru moştenirea care te aşteaptă. Aceste încercări îţi testează şi îţi întăresc credinţa. Ele sunt valurile care te înalţă pe stâncă, vânturile care îţi îndreaptă Corabia spre ţărmul cerului. Conform cuvintelor lui David, se va spune şi despre tine „Domnul l-a dus la limanul dorit” (Psalmi 107:30). Prin onoare şi dezonoare, prin bine şi rău, prin bogăţie şi prin sărăcie, prin bucurie şi întristare, prin prigonire şi prin pace prin toate aceste lucruri ne întărim sufletele, şi fiecare din aceste lucruri ne ajută pe cale. O, credinciosule, nu te gândi că durerile nu fac parte din plan; ele sunt o parte necesară. „In împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri” (Fapte 14:22). învăţaţi, deci, „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite incercari” (Iacov 1:2).

O, suflete al meu, te linişteşte
Aşteaptă în tăcere răspunsul Său divin;
Deşi nu ştiu acum ce mi se pregăteşte
Cred cu tărie că-mi vei da doar cer senin.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Drumul spre intelepciune

14 decembrie

Text: Eclesiastul 11:5-8; 12:13, 14

„Temete de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui Aceasta este datoria oricarui om.(Eclesiastul 12:13)

Cineva a spus: „Un pesimist vede tunelul ; un optimist vede lumina de la capatului tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capatul tunelului si tunelul urmator”. Scriitorul cartii Eclesiastul a fos un realist care a vrut ca si noi sa vedem viata asa cum este ea in realitate si s-o traim conform intelepciunii divine .

J.I.Packer spune ca baza reala a intelepciunii e in primul rand recunoasterea faptului ca o mare parte din ceea ce se intampla in lume este lipsita de sens. Atunci cand ne scoatem ochelarii care ne fac sa vedem totul in roz, vedem lipsa de finalitate , moartea care secera totul, raul care infloreste- pe scurt, pare ca si cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

De indata ce ne oprim si punem intrebari cu privire la caile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata sa invatam intelepciunea Lui, care inseamna a sti ce trebuie sa facem atunci cand suntem completamente incurcati de tunelurile vietii, care par sa nu se mai termine Si ce inseamna lucru acesta?

Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui(Eclesiastul 12:13) Sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa nu-i spunem in rugaciune mai mult decat avem de gand sa infaptuim (Eclesiastul 5:1-7) Sa facem binele(3:12)
Sa traim raspunzatori pentru faptele noastre!2:14 Sa ne bucuram de viata cand Dumnezeu ne da prosperitate(7:14) Sa muncum din greu (9:10) si sa ne bucuram de agonisirea noastra(2:24)

Drumul spre intelepciune este o atitudine realista cu privire la viata si aceeptarea ca exista intrebari fara raspuns Drumul spre intelepciune nu inseamna sa primim o explicatie , sa-l intrebam pe Dumnezeu ce vrea sa facem-apoi sa facem prin credinta.~D.J.D.~

„Multe lucruri vad in viata
Care nu-s la locul lor;
Ajuta-ma ca voia Ta s-o fac.”

„Cel mai nobil gand care se poate salaslui

in mintea omului este responsabilitatea

pe care o are fata de Dumnezeu. – Daniel Webster

Painea zilnica

La un pas de moarte

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine tn rai

luca 23:43

Atat timp cat traieste cineva exista speranta pentru convertirea
sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus
de pe cruce a fost sa-i daruiasca mantuire unui muribund.

Un capitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zacea pe patul
mortii intr-un spital. Aproape ca inima nu-i mai batea si nu mai
respira. O sora medicala norvegiana i-a vorbit: ‘Capitane Kristian-
sen, esti pe moarte. II cunosti pe Isus Cristos? Ma voi ruga pentru
dumnevoastra”. Kristiansen i-a auzit vocea, Si mai tarziu si-a amin-
tit ca s-a agatat de acele cuvinte ca de firul vietii. Spre uimirea
doctorilor, Bjorn a revenit la viata. El s-a increzut in Cristos si a
stiut ca a fost salvat.

Poate ca nu vom sti niciodata ca suntem in prezenta unei persoane
pe moarte, a carei stare spirituala ne este necunoscuta. Marturia
noastra poate constitui diferenta dintre rai si iad pentru viata
aceea in clipele ei finale. Trebuie sa stim si sa fim gata sa im-
partasim esentialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeste, dar pacatul
ne-a despartit de El. Isus Cristos, Fiul desavarsit al lui Dumnezeu,
a murit pe cruce pentru a plati pedeapsa pacatelor noastre si
pentru a ne da viata vesnica. Trebuie sa ne rugam cu persoana
aceea si s-o invitam sa se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este
diferit de ceea ce trebuie sa le spunem tuturor. Problema este
aceeasi pentru toti. Sa fim gata sa le spunem celor vii si celor in
pragul mortii despre Isus. Nu putem sa stim cine este la un pas de
moarte. – D.J.D.

„Condu-ma spre un suflet apasat,

Sa spun cuvantul ce alina;

Prietenii pierduti sunt in pacat

Si nu stiu drumul spre lumina.” – Houghton

„Noi, care stim nevoia*
trebuie sa fim gata sa semanam, samanta.„

Painea zilnica

Umblati cu bagare de seama

Text: Efeseni 5:1-16

„Luaţi seama deci să umblaţi cu băgare de seamă, nu ca nişte neanţelepţi ci ca nişte înţelepţi.” Efeseni 5; 15

Creştinii care nu bagă de seamă cum umblă, se poticnesc. De aceea, Biblia vorbeşte foarte mult despre umblarea noastră ca oameni creştini, ea fiind modul nostru de viaţă. De exemplu, trebuie sa umblăm într-o „viaţă nouă” (Romani 6:4); „frumos ca în timpul zilei” (Romani 13:13); „ca nişte copii ai luminii” (Efeseni 5:8); „într-un chip vrednic de Domnul” (Coloseni 1:10); „cu înţelepciune faţă de cei din afară (cei necredincioşi),(Coloseni 4:5); „nu după îndemnurile firii pămantesti, ci după îndemnurile Duhului” (Romani 8:1); şi în textul de azi ni se spune „să umblăm cu băgare de seamă”. Cu alte cuvinte, să avem grijă.

Pentru a ilustra o umblare prevăzătoare, G. Campbell Morgan, în cartea sa. „Cum sâ trăieşti”, se referă la zidurile care sunt ridicate în jurul clădirilor, pentru a le proteja de intruşi. Coama zidului este din beton în care sunt introduse cioburi de sticlă spartă avand varfurile ascuţite îndreptate în sus, amenintand să străpungă si să rănească pe eventualul aventurier ce s-ar încumeta să le escaladeze. Morgan descrie cum umblă o pisică pe un asemenea zid. Cu grijă extremă şi încet, cu mişcări calculate, îşi aşează lăbuţele cu precauţiune, una cate una, printre muchiile ascuţite ale cioburilor de sticlă spartă. Aşa, spune Morgan, trebuie să fie o umblare „cu băgare de seamă”. „Tu şi eu, adaugă el, trebuie să umblăm astfel… Nu putem să trecem printr-o zi fără băgare de seamă lăsand lucrurile să meargă de la sine. Fiecare pas trebuie vegheat. Fiecare moment trebuie ţinut în sfinţenie pentru Dumnezeu”. Da, trebuie să „umblăm cu băgare de seamă”. Să veghem asupra paşilor noştri! – R.W.D.

„Umblarea aproape de Domnul
E pace şi calm, către ţel;
Lumina străluce pe drumul
Ce duce în faţă la Miel.„- Cowper

„Nimeni nu devine „stramb” atata timp cat stă pe calea cea dreaptă şi îngustă„

Painea zilnica