Un crampei din gloria cereasca

Text: Fapte 7:54-60 

        ” Dar Ştefan, plin de Duhul Sfant, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu…” Fapte 7:55

Moartea este ultimul mare duşman al creştinului. Ea este descrisă ca umblarea „prin valea umbrei morţii” (Psalmul 23:4). Isus a îndepărtat boldul ei, care este păcatul (1 Cor. 15:56), dar cu toate că ea continuă să producă nelinişte, Dumnezeu ne va da un har special pentru acel timp. Acest lucru a fost ilustrat de viaţa lui D.L. Moody. Cand marele evanghelist era pe patul morţii, familia şi prietenii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun. Crezand că momentul a sosit, încet, încet au început să iasă din cameră. În acel moment au auzit o mişcare. Intorcîndu-se, l-au găsit pe Moody cu ochii deschişi şi mintea aparent limpede. Cineva a început să se roage, dar Moody l-a întrerupt: „Nu vă rugaţi să mai trăiesc. I-am văzut pe Dwight şi Irene (doi nepoţi care muriseră). Am văzut faţa lui Isus şi sunt satisfăcut. Pămantul se îndepărtează, cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă. Aceasta este ziua încoronării mele!”


Înainte de-a fi ucis cu pietre, Ştefan L-a văzut pe Isus stand la dreapta Tatălui. Cat de mult l-a putut întări acest lucru! Am auzit de sfinţi pe moarte a căror voce a exprimat dezamăgirea atunci cand revenindu-şi din starea de inconştienţă au descoperit că sunt încă pe pămant şi nu în cer.
Poate că Dumnezeu ne va lua la Sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee! Ori El ne poate da timp de pregătire. Oricare vor fi împrejurările, dacă ne-am încrezut în Cristos ca Mantuitor, El va fi cu noi atunci cand vom trece din lumea aceasta şi vom privi primul crampei din slava cerească.              – D.J.D.

Dincolo de umbre, voi pătrunde în lumină,
Trecand perdeaua neagră spre gloria divină,
Păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă.
De ce numim noi moarte întoarcerea acasă? ”   – Anonim

Pentru creştin, moartea este ultima umbră a nopţii înainte de răsăritul ceresc

Painea zilnica

Alegerea cea dreaptă

Un om, mergea odată pe drumul vieţii sale,
Păşind uşor pe calea ce o ştia de-acum,
Văzând în jur cu spaimă, prăpăstii colosale,
Ori admirând doar munţii ce îi ieşeau în drum!

Păşea peste verdeaţă, dar şi pe pietre dure
Ce-i sângerau piciorul la mers îndelungat!
Mergea însă departe, decis cumva să-ndure
O soartă mai umilă, de om neînsemnat!

Doar râurile line îi alinau durerea
Cu apa lor cea rece, cu susur de poveşti,
Şi bucuros de viaţă, îşi încerca puterea
Zvârlind prin unde pietre, în cercuri nebuneşti,

Care-l făceau deodată să uite cine este
Crezând că viaţa-i astăzi un joc pentru copii!
Îşi revenea din visuri când se vedea pe creste
Jucându-se cu norii din zori până-n chindii

Şi podidindu-l foamea, se apuca pe seară
Să încropească-n pripă un loc pentru sălaş,
Dormind sub cerul liber prin sate-n plină vară,
Ori adăstând prin case doar iarna la oraş!

Dar iată că-ntr-o noapte, sub cer cu lună plină,
Ajunse omul nostru, de-acum deplin bărbat,
Să-şi vadă drumul vieţii curmat din rădăcină,
Oprit la o răscruce de-un munte blestemat!

Să-l treci la pas, nici vorbă! Să-l urci, nici pomenire!
Prin piatră nu se poate pătrunde-aşa cum vrei!
Văzu însă la poale, lăsate în neştire
O cărăruie-n stânga, iar alta-n dreapta ei,

Ce-l îmbiau într-una s-aleagă cu răbdare,
Gândind înţelepţeşte, un drum nemaiumblat!
Iar omul, îndoielnic, se tot muncea sub soare,
Nehotărât de calea ce-o are de urmat!

Atunci veni la dânsul, şontâcăind oleacă,
Acel al cărui nume nu vreau să-l mai rostesc,
Şi-i spuse: “-Măi fârtate! Ascultă şi te-apleacă”
“În faţa celui care ţi-e sfetnic pământesc!”

“Apucă drumu-n stânga, că-i neted şi ţi-e bine”
“Şi-aici nu-i vreo jivină care să-ţi facă rău!”
“De vrei o viaţă dulce, ascultă-mă pe mine”
“Căci tot ce vreau în lume e-acum sufletul tău!”

“Iar când vei fi vreodată-n primejdie de moarte,”
“De toate să te lepezi şi-n grabă să mă chemi!”
“Doar eu voi şti de-acuma să ţin cât mai departe”
“De tine orice lucru de care tu te temi!”

Aşa-i vorbi-ntr-o doară, în taină, necuratul,
Văzându-l prins în gheara nefastei îndoieli,
Iar omul se decise să îi asculte sfatul
Gândind că scapă lesne de multe poticneli

Şi-n clipa-n care dânsul se hotărâse, iată,
S-apuce pe cărarea cu traiul cel uşor,
Un glas din depărtare se auzi deodată
Învăluindu-i firea de om şovăitor!

Iar vocea-i spuse astfel: “-Te-ncrede-acum în Mine!”
“Căci Eu nu vreau de-acuma un suflet să-ţi cerşesc!”
“Îţi spun, deci, cu speranţă: Îndreaptă-te spre Bine”
“Şi prin a ta gândire, Voi şti să te-ocrotesc!”

“Voi bate cu sfială la uşa casei tale”
“Şi de vei fi acasă, îţi Voi călca pe prag!”
“Primeşte-Mă în suflet, căci Eu sunt a ta cale”
“Şi prin a ta iubire, te Voi iubi cu drag!”

“Alege-acum în viaţă, o cale, la-ntâmplare”
“Căci nu Eu izvorît-am necaz în faţa ta!”
“De-i stânga, ori de-i dreapta, tu vei găsi un soare”
“Să te-nsoţească-n drumul cel hărăzit cândva!”

“Şi nu uita de-acuma, când eşti la vreo răscruce”
“Şi nu ştii ce potecă s-alegi pe drumul greu,”
“Gândeşte-te o clipă la Cel ce-atunci pe Cruce”
“S-a transformat pe dată din om, în Dumnezeu”

“Luând pe veci păcatul din calea omenească”
“Spre-a nu mai fi în veacuri ce-a fost în alte vremi!”
“Fii deci cu luare-aminte la Pronia Cerească”
“Şi de Dumnezeire în veci să nu te temi!”

Aşa vorbi şi Domnul, lăsând un om pe cale,
Să hotărască singur ce are de făcut!
Iar el, decise iute, să uite de-ale sale
Şi să-şi aleagă-n tihnă un drum necunoscut,

Pe care să pătrundă în lumea ce-l aşteaptă
De astăzi, cu iubire, pe-un primitor pământ,
Lăsând poteca stângă şi luând-o pe CEA DREAPTĂ
Mergând întru credinţă în Dumnezeul Sfânt!

Horia Costina 

Dincolo de garduri

Omul ce priveste
Jumatatea plina
Bucuros grabeste
Pasii spre lumina

N-are timp de glume
Eschivari si farduri
Protejand vreun nume
Construindu-si garduri

El va tine ‘ntruna
Numai calea dreapta
Dobandind cununa
Care il asteapta

Incercat prin vale
Dar urcand spre Rai
Caci pe-ngusta cale
Nu este… tramvai

El cu drag indreapta
Oamenii ce ard
Catre calea dreapta
Dincolo de gard

Caci in Vesnicie
Dincolo de astre
Nu au sa mai fie
Gardurile noastre

Numai bucurie
Pace, libertate
Sfanta partasie
Intre orice frate

Duhu-i libertate
Si parfum de nard
Frate langa frate
Fara nici un gard.

Daniel Hozan

Ai strigat… și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină…

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric…

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit…
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce…

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa…

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât „Zorii Dimineții”
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna…
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe – eu
Totdeauna mai presus!”

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude…
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde…

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac…

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos…

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna…

Ai strigat… căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit… .

Ai strigat… și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu? !

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu…
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
– Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire…
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

Ioan Hapca

Învată-mă să-mi număr bine

Învată-mă să-mi număr bine
Toți pașii în umblarea mea,
Să nu mă depărtez de Tine,
Să nu fac chiar tot ce aș vrea.

Să-mi fac o dreaptă judecată
În tot ce-n viață-nfăptuiesc
Căci pentru toate-i o răsplată
La Tine Creator ceresc.

Să-mi pot păstra ființa toată
Curată până vei veni,
De pofta lumii ne-ntinată
Să seamăn cu ai Tăi copii.

Să pot să-mi țin în frâu privirea
Și gândul și vorbirea mea,
S-adun în inimă iubirea
Doar pentru sfântă voia Ta.

Să-mi număr zilele vieții
Și legea Ta s-o împlinesc,
S-ascult ce au vestit profeții,
Spre cer să mă anevoiesc.

Să-mi dai o inimă-nteleaptă
Să pot în toate a mă-nfrâna,
Să merg mereu pe calea dreapta
Oricât aceasta m-ar costa.

Puiu Chibici

Disciplina deziluziei

„Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. „loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos.

Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

Oswald CHAMBERS

Direcţia disciplinei

“Dacă mâna ta cea dreaptă te face să te poticneşti, taie-o şi arunc-o de la tine; pentru că îţi este de folos să piară unul din mădularele tale şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în Gheenă.” Matei 5:30

Isus n-a spus că fiecare trebuie să-şi taie mâna dreaptă, ci: “Dacă mâna ta dreaptă te face să te poticneşti în umblarea ta cu Mine, taie-o”. Există o mulţime de lucruri care sunt perfect legitime dar, dacă vrei să te concentrezi asupra lui Dumnezeu, nu le poţi face. Mâna ta dreaptă este unul din cele mai bune lucruri pe care le ai, dar Isus spune că, dacă te împiedică să urmezi învăţăturile Lui, trebuie s-o tai.

Acest gen de disciplină este cea mai strictă dintre toate câte s-au impus vreodată asupra oamenilor. Când Dumnezeu schimbă pe cineva prin regenerare, caracteristica vieţii, începând de atunci, este infirmitatea. Sunt o sută şi unu de lucruri pe care nu îndrăzneşti să le faci, lucruri care, pentru tine şi pentru cei din lume care te cunosc, sunt ca mâna ta dreaptă sau ca ochiul tău; cei nespirituali întreabă: “Ce este rău în asta? Ce absurd eşti!” Totuşi, n-a existat niciodată nici un sfânt care să nu fi început viaţa cea nouă infirm.

Este mai bine să intri în viaţă infirm, dar plăcut în ochii lui Dumnezeu, decât să fii plăcut în ochii omului, dar olog în ochii lui Dumnezeu. La început, Isus Cristos, prin Duhul Lui, trebuie să te oprească să faci multe lucruri care pot fi perfect corecte pentru alţii, dar nu pentru tine. Însă ai grijă să nu foloseşti restricţiile tale pentru a critica pe altcineva.

Trebuie să începi viaţa cea nouă infirm, dar, în versetul 48, Isus ne dă imaginea unei vieţi împlinite în chip desăvârşit: “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit”.

Oswald CHAMBERS

Testul egoismului

„Dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.”Genesa 13:9

De îndată ce începi să trăieşti viaţa de credinţă in Dumnezeu, în faţa ta se vor deschide posibilităţi bogate şi fascinante; aceste lucruri sunt de drept ale tale; dar, dacă trăieşti viaţa de credinţă, îţi vei exersa dreptul de a renunţa la drepturile tale şi de a-L lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine.

Dumnezeu permite uneori să ajungi într-o încercare în care prosperitatea ta materială ar fi lucrul cel mai bun şi mai potrivit de luat în considerare, dacă nu ai trăi o viaţă de credinţă. Dar dacă trăieşti prin credinţă, vei renunţa cu bucurie la dreptul tău şi-L vei lăsa pe Dumnezeu să aleagă pentru tine. Aceasta este disciplina prin intermediul căreia naturalul este transformat în spiritual prin ascultarea de vocea lui Dumnezeu.Ori de câte ori ceea ce este drept devine standardul în viaţă, vederea spirituală se atrofiază. Marele vrăjmaş al vieţii de credinţa în Dumnezeu nu este păcatul, ci lucrul bun care nu este suficient de bun.

Lucrul bun este întotdeauna vrăjmaşul lucrului celui mai bun. Ar fi părut cel mai înţelept lucru din lume ca Avraam să aleagă. Era dreptul lui, iar oamenii din jurul lui l-au considerat probabil un prost pentru că nu a ales. Mulţi dintre noi nu creştem din punct de vedere spiritual, pentru că preferăm să alegem ceea ce este drept. În loc să-L lăsăm pe Dumnezeu să aleagă pentru noi. Trebuie să învăţăm să umblăm după standardul care-L are ca ţintă pe Dumnezeu. „Umblă înaintea Mea.”

Oswald Chambers

Lipsa de atenţie spirituală

Dar înălţimile tot n-au fost îndepărtate din Israel, măcar că inima lui Asa a fost întru totul a Domnului în tot timpul vieţii lui.

2 Cronici 15:17

Asa n-a mers până la capăt cu ascultarea lui de Domnul; în general, umblarea lui a fost dreaptă, dar nu în întregime dreaptă. Fereşte-te să spui despre vreun lucru: „O. asta nu contează prea mult!”. Faptul că nu contează prea mult pentru tine poate însemna că pentru Dumnezeu contează foarte mult. Nici un lucru nu trebuie să fie lipsit de semnificaţie pentru un copil al lui Dumnezeu. Cât ÎI vom mai face pe Dumnezeu să încerce să ne înveţe ceva? El nu-Şi pierde niciodată răbdarea.

Tu spui: “Ştiu că sunt într-o stare bună înaintea lui Dumnezeu”; si totuşi „înălţimile” rămân; există un lucru în viaţa ta în privinţa căruia n-ai ascultat. Protestezi spunând că inima ta este întru totul a lui Dumnezeu, când în viaţa ta există încă vreun lucru în privinţa căruia El te face să-ţi pui semne de întrebare? Ori de câte ori apar semne de întrebare, opreste-te imediat, indifereni despre ce este vorba. Nimic în viaţa ta nu este doar un detaliu lipsit de importanţă.

Există unele lucruri în legătură cu viaţa ta trupească sau intelectuală cărora nu le dai deloc atenţie? În general umblarea ta este bună, dar eşti neglijent; există o recidivare pe linia lipsei de atenţie. Nu ai mai multă nevoie de o pauză în concentrarea spirituală decât inima ta are nevoie de o pauză in funcţionare. Nu poţi avea o pauză morală şi totuşi să rămâi moral, nici nu poţi avea o pauză spirituală şi totuşi să rămâi spiritual. Dumnezeu vrea să fii cu totul al Lui, iar aceasta înseamnă că trebuie să ai grijă să te menţii într-o stare bună din punct de vedere spiritual. Pentru aceasta este nevoie de foarte mult timp. Unii dintre noi se aşteaptă să „îndepărteze nenumăratele înălţimi” în câteva minute.

Oswald CHAMBERS

Meditație

De-ar fi, o Doamne, Tu să vii,
De-ar fi ca azi să Te vedem în zare,
De-ar fi să se deschidă azi porțiile mii
Și să se strige : ”Iată! Mirele apare!”

De-ar fi ca să Te văd eu azi venind,
Pe nori de slavă-mbrăcat în Lumină,
Mă vei găsi, o Doamne, priveghind,
Mă vei vedea mergând după Lumină?

Mai sunt eu azi fecioară înțeleaptă?
Veșmântul meu mai e alb și curat?
Mai merg, o Tată, azi pe calea dreaptă
Sau de la drumul Tău mai des m-abat?

Mai stau la post și priveghere-n noapte,
Mai vreau să împlinesc al Tău Cuvânt
Sau iar ascult de-alte străine șoapte
Și iar îmi leg inima de pământ?

O iartă-mă Isuse, o mai iartă
Păcatul meu și starea-n care sunt.
Ajută-mă să fiu fecioară înțeleaptă
Și de al Tău Cuvânt mereu s-ascult.

O, dă-mi putere ca să merg pe cale,
O, dă-mi tărie să mă rog mai mult
Și-ajută-mă chiar dacă trec prin vale
Să mă încred în Tine, Tată Sfânt!

Mă umple Doamne cu Puterea Sfântă,
Pe drum spre Cer ca-n mulțumiri să merg,
Mă-mbracă cu Dragostea Ta cerească și sfântă
Ca în lucrarea Ta grăbită să alerg.

Și dă-mi putere ca să stau veghind
În orice ceas din zi sau noapte
Și să merg înainte la Tine gândind
Și plină de fericire că mi-ai iertat păcate.

Aș vrea ca-n orice zi ar fi să vii
Să pot fi pregătită de plecare,
Să pot să zbor în slăvi cu porumbeii mii
Și să Te laud pentru-a Ta lucrare.

Eu Te aștept, o Mire Sfânt, să vii
Ca și eu să mă pot-ndrepta spre Casă
Să văd acele sfinte bucurii
Pregătite-n Cer pentru-a Ta Mireasă.

Dar mă ajută pân’ atunci, Stăpâne,
Ca zi de zi să Te urmez cântând
Și mă ajută-n orice slăbiciune
Dându-mi puteri să urc, chiar și plângând.

Mă-nvață ca smerenia să-mi fie
Podoabă sfântă și de mare preț,
Ca-n veșnicia sfântă ce-o să vie
Să pot luci ca un mărgăritar de preț.

Mi-e dor de Tine și Te-aștept mereu,
Dar vreau să stau mereu în umilință,
Din zi în zi mergând cu Dumnezeu
Ca la sfârșit Tu să-mi dai biruință!

Curcanu Mihaela-Naomi