Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Aprinde focul dragostei

Aprinde focul dragostei în mine
Să pot ierta pe cel ce mi-a greșit
Să fiu Isus Hristos așa ca Tine
Trăind o viață de copil smerit.

Aprinde focul dragostei în mine
Să ard tot eul care a mai rămas
Sa fiu copilul Tău născut din Tine
Născut din Dumnezeul cel adevărat.

Aprinde focul dragostei în mine
Ca să rămân statornic în credință
Și-atunci când valul încercări vine
Crezând în Tine să am biruință.

Aprinde focul dragostei în mine
Să te urmez în toate prin cuvânt
Si ce doresc e să te laud pe Tine
Cât voi trăi Isus pe-acest pământ.

Nicolae Zamfir 

Ai fost vreodată mânat de dragostea pentru El?

„Ea a făcut un lucru frumos faţă de mine.” Marcu 14:6

Dacă dragostea omenească nu-l împinge pe un om dincolo de sine însuşi, ea nu este dragoste. Dacă dragostea e întotdeauna discretă, întotdeauna chibzuită, întotdeauna practică şi calculată, niciodată dusă dincolo de sine, atunci ea nu este dragoste. Ea poate fi o afecţiune, un sentiment cald, dar nu are în ea adevărata natură a dragostei.Ai fost vreodată mânat să faci ceva pentru Dumnezeu, nu pentru că era de datoria ta, nici pentru că era ceva folositor, nici pentru vreun alt motiv, ci numai pentru faptul că-L iubeşti? Ai înţeles vreodată că-I poţi aduce lui Dumnezeu lucruri care sunt valoroase pentru El sau visezi la măreţia Răscumpărării Sale, în timp ce există o serie de lucruri pe care le-ai putea face? Nu lucruri care ar putea fi considerate divine, colosale sau uimitoare, ci lucruri obişnuite, simple lucruri omeneşti care-I vor arăta lui Dumnezeu că eşti dedicat în întregime Lui.

Ai mişcat tu vreodată inima Domnului Isus aşa cum a făcut-o Maria din Betania?Sunt momente când se pare că Dumnezeu priveşte să vadă dacă-I vom arăta dovezi de abandonare în braţele Sale pentru a-I arăta astfel dragostea noastră sinceră. Abandonarea în braţele lui Dumnezeu are valoare mai mare decât sfinţenia personală. Sfinţenia personală ne face să ne aţintim privirea la propria noastră curăţie; suntem foarte preocupaţi de modul în care umblăm, vorbim şi arătăm, de teamă să nu-L supărăm pe El.

Dar dragostea perfectă alungă toate acestea o dată ce ne-am abandonat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să renunţăm la această idee: „Sunt eu de vreun folos?” şi să acceptăm adevărul că nu suntem. Nu se pune niciodată întrebarea dacă suntem folositori, ci dacă avem valoare pentru Dumnezeu însuşi. Când ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu, El lucrează prin noi tot timpul.

Oswald Chambers

Este nădejdea ta în Dumnezeu slabă și pe moarte?

 „Tu îl ţii într-o pace desăvârşită pe cel a cărui gândire este îndreptată spre Tine”. (Isaia 26:3. RV. marg.)

Este, gândirea ta îndreptată spre Dumnezeu sau este săracă? Sărăcia gândirii este una dintre cele mai importante surse de epuizare şi de secătuire a vieţii unui lucrător. Dacă nu ţi-ai folosit niciodată gândirea pentru a te aduce pe tine însuţi înaintea lui Dumnezeu, începe să faci acest lucru acum. Nu are nici un rost să aştepţi ca Dumnezeu să vină la tine; trebuie să-ţi îndepărtezi gândurile de la faţa idolilor şi să priveşti la El pentru a fi mântuit.

Gândirea este darul cel mai mare pe care ni l-a dat Dumnezeu şi ar trebui să-i fie cu totul dedicată Lui. Dacă îţi faci orice gând rob ascultării lui Cristos, aceasta va fi una dintre cele mai mari comori ale credinţei tale atunci când va veni timpul încercării, deoarece credinţa ta şi Duhul lui Dumnezeu vor lucra împreună. Învaţă să asociezi idei vrednice de Dumnezeu cu tot ce se întâmplă în natură – răsăriturile și apusurile de soare, strălucirea lunii şi a stelelor, anotimpurile în schimbare – şi atunci gândirea ta nu va mai fi niciodată la voia impulsurilor tale, ci va fi folosită întotdeauna în slujba lui Dumnezeu.

„Noi am păcătuit, împreună cu părinţii noştri… şi am uitat” (Psalmul 106:6-7). Atunci introdu un pumnal în locul unde ai adormit, ca să te trezeşti. „Chiar acum Dumnezeu nu-mi vorbeşte” dar El trebuie să-ţi vorbească! Aminteşte-ţi al Cui eşti şi pe Cine slujeşti.      Încurajează-te amintindu-ţi aceasta şi dragostea ta pentru Dumnezeu va creşte înzecit. Gândirea ta nu va mai fi săracă, ci va fi vie şi înflăcărată, iar speranţa ta va fi nespus de luminoasă.

Oswald Chambers

Evanghelia mai presus de orice alte legaturi

“Am ajuns ca gunoiul lumii acesteia.” 1 Corinteni 4:9-13

Aceste cuvinte nu sunt o exagerare. Singurul motiv pentru care ele nu sunt adevărate cu privire la noi, cei care ne numim slujitori ai Evangheliei, nu este faptul că Pavel a uitat sau n-a înţeles exact adevărul lor când le-a folosit, ci faptul că avem prea multe afinităţi ascunse, pentru a lăsa să fim făcuţi “gunoi”.

“A împlini ce lipseşte suferinţelor lui Cristos’” nu este o dovadă de sfinţire, ci a faptului de a fi “pus deoparte pentru Evanghelie”.”Nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru”, spune Petru. Dacă ne mirăm de lucrurile cu care ne confruntăm, aceasta este din cauză că avem o inimă fricoasă. Avem afinităţi ascunse şi nu ne lăsăm să fim trataţi ca nişte gunoaie – “Nu mă voi înjosi; nu mă voi pleca”. Nu e nevoie să faci asta, poţi fi mântuit ca prin foc. dacă vrei. Poţi refuza să-L laşi pe Dumnezeu să te numere printre cei puşi deoparte pentru Evanghelie. Sau poţi spune:

“Nu-mi pasă dacă sunt tratat ca un gunoi, atâta timp cât Evanghelia este vestită”. Un adevărat slujitor al lui Isus Cristos este un om gata să-şi dea viaţa pentru realitatea Evangheliei lui Dumnezeu. Când o persoană morală vine în contact cu josnicia, imoralitatea şi perfidia, ea simte o repulsie atât de puternică, încât, în disperare, îşi închide inima faţă de cel care o ofensează. Minunea realităţii răscumpărătoare a lui Dumnezeu este aceea că şi cel mai rău şi mai ticălos om poate fi cuprins în dragostea Lui. Pavel nu a spus că Dumnezeu l-a pus deoparte ca să arate ce om minunat poate face din el, ci ca “să descopere în mine pe Fiul Său”.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

DE OSWALD CHAMBERS

 

Adevarul

Pilat I-a zis : – „Ce este Adevărul ? ”
– „Dar nu-L cunoşti, procurator roman ? „,
i-ar fi putut răspunde Salvatorul
cu glasul Său dintr-un ceresc liman.

Tăcerea lui Isus ar vrea să spună
că uneori, în faţa celor răi,
vorbirea cu-orice preţ nu pare bună
de n-o-nţeleg şi lor îşi sunt călăi.

Prin ea Isus ni-i veşnica povaţă
spre cei ce-n lume ne dispreţuiesc,
Să nu le dăm mărgăritare-n faţă,
când ei pe Domnul nostru Îl hulesc.

Noi nu avem nici un cuvânt de ceartă,
cu negustorii marilor idei,
ce duc în lumea lor o viaţă moartă
şi se fălesc apoi cu „vrednicia” ei.

Cum Adevărul nu-i o teorie,
un cod moral de reguli sau de legi,
noi L-am aflat într-o Persoană vie
şi unică pe-ntinsul lumii-ntregi.

Umblând smerit, cu dragoste, prin lume
făcând atâta bine tuturor,
El oamenii voia ca să-i îndrume,
spre Tatăl cel a toate Creator.

A suferit de foame şi de sete,
fiind pe drumuri lungi pribeag,
dar poposea adesea pe-ndelete,
în casa celor ce-L primeau cu drag.

Îl căutau bolnavii-n suferinţă,
atraşi spre El ca de-un ceresc magnet.
Şi oamenii care aveau credinţă,
prin vorba Lui, se vindecau discret.

Cuvântul Său era plin de putere.
Minciuna nu putea să-I ţină piept,
când El avea alin pentru durere
şi proclama dreptatea Celui Drept.

Astfel trezi o aspră-mpotrivire
în cei care minciuna o iubeau.
Lucra cu zel numai neprihănire
deşi destui să-L piardă se căzneau.

Şi-au pus la cale multe planuri rele,
cu gând că ei slujesc lui Dumnezeu.
Dar El spunea : – „Voi sarcinile Mele
să le luaţi, căci bun e jugul Meu! ”

Nu a respins pe nimeni niciodată,
fiind pe lume al iubirii soţ,
însă cei răi cu a minciunii gloată,
L-au arestat, în noapte, ca pe-un hoţ.

L-au dus la preoţii cei mai de seamă
legat, păzit ca ultimul tâlhar,
deşi orfanilor El le-a fost mamă,
iar păcătoşilor izvor de har.

Îl provocară cărturari cu vază,
dar Adevărul nu le-a dat răspuns.
El strălucea ca soarele-n amiază,
în faţa Sanhedrinului ajuns …
*
De câte ori în săli de tribunale
mai stă acelaşi Adevăr divin,
de-atâtea ori se văd cât sunt de goale
minciunile-acuzării care vin.

Dar Adevărul tace mai departe.
Vrăjmaşii iată-i cum se strâng mereu
şi-I pregătesc cu toţii altă moarte,
fără a şti că El e Dumnezeu.

Bătut, scuipat, batjocorit cu ură,
era pe uliţi Adevărul sfânt
c-o cruce grea peste măsură
sub care, vai, a şi căzut înfrânt!

Aşa tratat-a lumea Adevărul,
cei ce minciuna grabnic au ales.
Doar câteva femei, smulgându-şi părul,
plângeau cu-amar, dar nu L-au înţeles.

Vrăjmaşii-L înălţară sus pe cruce
să-nfrunte moartea cea mai de temut.
De-acolo suferind El şi-azi aduce
deplina pace-n sufletul căzut.

Şi-a dat chiar cel din urmă strop de sânge
pentru acei ce-n lume-L prigonesc …
Iubirea Lui de-atunci mereu îi strânge
pe ucenicii care Îl iubesc.

L-au pus ai Săi plângând în cripta rece,
păzit deasupra de o piatră grea.
Şi au pornit duşmanii a petrece,
crezând că nu va mai ieşi din ea.

Vegheau în noapte străjile romane,
sclipea pe boltă luna în apus,
se bucurară hoardele duşmane
la gândul c-Adevărul e răpus.

Însă a treia zi, de jos, din tină,
Se ridica acelaşi Adevăr măreţ
dar mult mai plin de har şi de lumină,
căci El plăti al morţii noastre preţ.

Oricât de tare ar urla furtuna,
doar Adevărul nu va fi învins.
Da, El va spulbera pe veci minciuna,
ce lumea-ntreagă astăzi a cuprins.

Şi va veni, dar plin de măreţie,
din nou în lume Adevărul viu.
Să cânte îngerii de bucurie
Şi să ţâşnească râuri în pustiu!

*   *
Prietene, tu oare ce vei face,
în faţa Adevărului suprem ?
Vei sta senin şi drept şi plin de pace
sau vei fugi să scapi ca de-un blestem ?

Primeşte-L grabnic azi, cât se mai poate,
să scapi de chinul cel fără apus.
Şi-atunci vei fi cu Adevărul frate,
căci Adevărul vieţii e Isus!

Corneliu Livanu 

Odihna Sufletului

Nici Legea nu ne dă odihna şi nici păcatul odios.
Odihna este prin credinţa în Domnul sfânt, Isus Hristos.
Doar El plăti odihna noastră ca Miel pe Golgota jertfit
Ca Duhul să arate lumii cum Tatăl nostru ne-a iubit.

Dar nu-i odihna cea trupească găsită-n Vechiul Legământ.
Este-o odihnă pentru suflet ce s-a-noit prin Duhul Sfânt.
Odihna-ncepe luând jugul şi sarcina de mari nevoi
Trăind frumos prin noua fire ştiind că Domnul e cu noi.

Odihna mântuirii noastre doar prin credinţă o primim.
Dar cea legată de slujire noi pas cu pas o dobândim.
Ogoarele sunt azi întinse, e-atât de mult de semănat.
Ah, unde sunt semănătorii pe care Domnul i-a chemat? !

„Eu Însumi voi merge cu tine odihnă să-ţi dau din belşug.”
Aşa îi vorbeşte Stăpânul lui Moise din flăcări de rug.
De-aceea şi Duhul din slavă veni să rămână cu noi
În vremi de restrişte şi luptă când pomii-n grădină sunt goi.

Stăpânul ne dă îndrumare şi ea e-al odihnei izvor
Prin care avem la păşune un liber acces sfinţitor.
Nu vrem ca merinde o pâine adusă de fraţi mincinoşi
Precum erau gabaoniţii din calea-afară de fricoşi.

Odihna-i rodul izbăvirii venită pentru noi din cer
Cât timp vrem Domnul să ne facă ispravnici buni, de caracter.
Odihna e lucrarea sfântă a bunătăţilor de sus
Ce ne îndeamnă să ne-ntoarcem la Tatăl Domnului Isus.

Odihna cea adevărată e-n glasul blândului Păstor
Ce ne conduce la păşune, la ape limpezi de izvor.
E mângâierea vocii Sale, a Celui care a-nviat,
Şi care prin credinţa sfântă El viaţa veşnică ne-a dat.

Odihnă în credincioşie, în sfintele promisiuni
Avem când credem tot Cuvântul şi stăm mereu în rugăciuni.
În linişte şi în odihnă stă mântuirea cea deplină
Cât timp încrederea trăită ne umple viaţa de lumină.

Ţintim odihna-n veşnicie dar pân’ atunci să fim cu Domnul
Şi s-alungăm din viaţa noastră tot ce favorizează somnul.
Odihna-i jug purtat spre slavă cu Dumnezeu şi cu Isus
Având în piept speranţa vie a dragostei fără apus.

Azi prin a Domnului blândeţe şi prin smerirea Lui la fel
Să dăm semnalul prin slujire ca fii plăcuţi blândului Miel.
Dând curs la multe fapte bune Isus ne va primi-n curând
În marea Lui Împărăţie ce-ncepe azi cu-al nostru gând.

Corneliu Livanu 

Închinarea

„Şi și-a întins cortul având Belelul la apus și Ai la răsărit. A zidit acolo un altar Domnului.” Geneza 12:8

Închinarea înseamnă a-i da lui Dumnezeu cel mai bun lucru pe care El ţi l-a dat. Ai grijă ce faci cu lucrul cel mai bun pe care-l ai. Oricând primeşti o binecuvântare de la Dumnezeu, dă-i-o înapoi ca pe un dar al dragostei. Fă-ţi timp să meditezi înaintea lui Dumnezeu şi înapoiază-i binecuvântările într-un act deliberat de închinare. Dacă aduni lucruri pentru tine însuţi, acestea se vor transforma într-un putregai spiritual, aşa cum se întâmpla cu mana când era păstrată. Dumnezeu nu te va lăsa niciodată să păstrezi un lucru spiritual doar pentru tine; trebuie să-i fie înapoiat Lui pentru ca El să-l poată face o binecuvântare pentru alţii.

Betel este simbolul părtăşiei cu Dumnezeu; Ai este simbolul lumii. Avraam şi-a „întins cortul” între acestea două. Adevărata valoare a activităţii noastre publice pentru Dumnezeu este dată de profunzimea părtăşiei noastre cu El. Graba nu este niciodată bună: întotdeauna există destul timp pentru a ne închina lui Dumnezeu. Clipele de linişte înaintea lui Dumnezeu pot fi o capcană. Trebuie să ne „întindem corturile” acolo unde vom avea totdeauna momente de linişte cu Dumnezeu, indiferent cât de zgomotoase ar fi momentele noastre în contact cu lumea, in viaţa spirituală nu există trei clape distincte, şi anume: închinarea, așteptarea şi lucrarea.

Unii dintre noi mergem în salturi, ca nişte broaşte spirituale, sărind de la închinare la aşteptare şi de la aşteptare la lucrare. Dorinţa lui Dumnezeu este ca acestea trei să meargă împreună. Ele au mers întotdeauna împreună în viaţa Domnului nostru. El nu era niciodată grăbit, deşi era totdeauna ocupat. Aceasta este o chestiune ce ţine de disciplină; nu putem ajunge acolo dintr-o dată.

OSWALD CHAMBERS

Tu, dragoste…

Tu, dragoste, nu ai mormânt.
Nici teamă n-ai în tine,
Tu eşti un geniu pe pământ
Ce-aduce dorul în cuvânt
Şi veşnicia-n mine.

Tu nu ai colţuri nici bucăţi,
Tu porţi întregu-n sine…
Nu ştii de ură, de dispreţ,
Tu frumuseţea o arăţi
Şi veşnicia-n mine.

Tu soarele îl faci mai cald
Şi-atragi mereu spre tine.
Tu eşti un bob din ceru-nalt,
O pâine sfântă de smarald
Şi veşnicia-n mine.

Tu n-ai un loc în univers,
Tu treci pe la oricine
Şi-n mersul tău adesea ştergi
Păcate multe, făr’delegi
Şi-i strângi pe toţi în tine.

Tu, dragoste, nu ai nici preţ,
Nici mamă n-ai, ştiu bine,
Tu eşti o taină-ntre poeţi
Ce suferi, mustri şi înveţi…
Eşti veşnicia-n mine!

Mihai Ghidora 

Încă

Încă –
Nu e timpul terminat
De arat, de semănat;
Vorbă bună dac-ai dat,
Corbii n-o mănâncă.
Roagă-te la Dumnezeu
Să te-ajute, că e greu
Și ești carne încă.

Poate nu cunoști pământul
De-i hățiș, nisip sau stâncă,
Poate buruieni sau vântul
Vor veni să ia Cuvântul;
Tu să sameni încă.
Domnul face partea Sa,
Omul tot ce va putea.

Nu se poate ști de-i bine
Între-un spin și-un mărăcine.
Cât se spune „azi”, nu „mâine”,
Stai în vale-adâncă;
Dacă dintr-un bob rezultă
Rod puțin sau roadă multă,
Nu se știe încă.

Lasă
Și pământ, și bani, și casă;
Du-te
Unde-s lupi și oi pierdute –
Dumnezeu o să te-ajute.

În curând soarele-apune
Spune!
Și-ntre-o faptă și-o minune
Lasă loc de rugăciune
Și din dragoste adâncă
Să faci arme, să faci flamuri,
Fă-te car și fă-te hamuri,
Să-i îndemni pe toți pe stâncă,
Cât mai este har la neamuri
Încă.

Viorica Mariniuc