Protecție divină

La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Ființa omenească ne poate ea susține?
Cum vom putea păstra al nostru sfânt destin?

Protecția divină e cea care ne-ajută
În orice-mprejurare biruitori să fim
De e durerea lungă sau dacă e acută
Putem prin ea întreg urcușul să-l suim.

Când Cerul intervine și brațul și-l întinde
Ne scoate din abisul în care am căzut
La sânu-i cald îndată ne cuprinde
Să răsplătească faptul c-am plâns și am crezut.

Putem conta pe El -Părintele-ndurării
În stările-ncurcate nicicând nu ne-a lăsat
Și ne-a pătruns total efectul vindecării
Din gheara-ngrijorării vedem cum ne-a salvat.

Dovezile sunt clare: îi pasă, ne iubește
Înlătură dușmanii ce-ar vrea să fim zdrobiți
De-s valuri uriașe pe toate le oprește
C-așa ne vrea Stăpânul: de El nedespărțiți.

Primejdiile toate la pândă stau s-atace
Să ne omoare dorul de-a fi în Paradis
Dar paza cea divină apare să ne-mbrace
În haina biruinței cum Cartea a descris.

Și-au adaptat agenții demonica lucrare
Metoda lor, e clar, s-a actualizat
Dar Dumnezeul nostru e viu și-i cel mai tare
Și nu ne lasă pradă programului ratat.

C-avem Ocrotitor e binecuvântare
Suntem la adăpost în harul Lui sublim
Din întristare ne duce-n sărbătoare
Și-așa spre Nemurire, încrezători, suim.

La cine apelăm când încercarea vine?
La cine alergăm să ni se dea alin?
Apărătorul nostru tot timpul ne susține
Spre a putea păstra al nostru sfânt destin.

George Cornici

Fiului risipitor

Încă hălădui departe de casă,
Îţi sunt de ajuns ale lumii fărâme?
E hrană-n belşug la Tata, ‎la masă,
Aştepţi de la cei ce pot doar să râme?

Încă te poartă himere departe,
‎Nu vezi cum sufletul vor să-ţi străpungă?
‎Golită ţi-e punga, paharele-s sparte,
Perfid sărăcia amicii ţi-alungă.

Nu te-a ajuns încă dorul de Tata?
Flămând şi-nsetat alergi în neştire,
Tu tot nu-nţelegi ce cumplită e plata …
Nici chiar la roşcove nu-ţi vii în fire?

‎Te chinuie dorul, de ce mai aştepţi?
Ai Tată bogat, dar te târâi în zdrenţe;
‎Şi argaţii-s sătui … tu când te deştepţi?
Încă mai vrei să salvezi aparenţe‎?

Revino la Tata şi fii fără teamă,
Ştii drumu-napoi de vrei să te-ntorci,
El încă te-aşteaptă, de când te tot cheamă!
De ce-ai mai rămâne doar slugă la porci?


“Și-a venit în fire și a zis: ‘Câţi argaţi ai tatălui meu au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!” Luca 15: 17

Olivia Pocol 

În cer…

În cer… în cer nu va mai fi durere,
Nu vor mai fi nici lacrimi niciodat’;
Acol’ găsi-vom sfântă mângâiere,
La pieptul Celui ce e veșnic Împărat!

În cer… în cer uita-vom suferința,
Uita-vom luptele care cândva le-am dus;
Ne vom vedea-mplinită, dar, dorința
Când vom vedea pe Mirele Isus!

În cer… în cer va dispărea pe veci suspinul
Și dorul ce-l purtăm în vasele de lut;
Acol’ primi-vom în suflete alinul
Ce l-am căutat, ce nu l-am cunoscut!

În cer… în cer uita-vom pe vecii pământul
Pe care atâția ani am pribegit;
Va dispărea durerea și necazul
Ce-n inimă mereu au locuit!

În cer… în cer va fi doar bucurie
Și pace, neprihănire-n Duhul Sfânt;
Acol’ va fi o sfântă armonie
Ce nu se va sfârși nicicând!

În cer… în cer vom fi cu Împăratul
Pe care L-am dorit și mult L-am așteptat;
Ca El nu va mai fi nicicând vreun altul
Așa frumos, iubit și minunat!

Da… în cer e-a noastră moștenire
Și-acolo vrem să ne-ntâlnim;
Spre plaiurile cele sfinte
Dorim cu toții să ne zorim!

O, adă, Doamne, ziua-ceea
S-ajungem mai curând Acas’;
Să ne-ntâlnim cu Tine și cu-aceia
Ce au plecat așa devreme, iar noi am rămas!

Andreia Ungureanu 

Oprește-te s-asculți …

N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe…
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

Olivia Pocol  

În strai nou de sărbătoare!

În strai nou de sărbătoare
Cetatea e îmbrăcată,
Domnu aici, o să coboare
Prin mulțimea adunată.

Pe un măgăruș călare
De ai Săi ucenici, urmat
Privește departe, în zare
De toți este așteptat.

Dar ochii Lui lăcrimează
Știe tot ce va urma
Și se gândește cu groază
La cei care-L vor trăda.

Astăzi cu drag Îl primesc
Straiele pe jos și-au pus
Numele Lui preamăresc
Strigând, slavă lui Isus!

Ramuri de finic toți au
Cu flori este întâmpinat
Slavă și mărire-I dau
Și Îl numesc Împărat.

Isus trece prin mulțime
De milă este cuprins
Îi vede, îi știe bine,
Le vede dorul nestins.

Dar știe ce va urma
După atâta bucurie
Toți vor cere moartea Sa
Plini de rău și de mânie.

Astăzi însă-i sărbătoare
Ci dragoste Îl doresc
Ei vor să Îi dea închinare
Să-I spună că Îl iubesc.

Doar Isus e Salvatorul
Pentru oameni a venit
Doar El e Mântuitorul
Pe cruce va fi jertfit.

Răsună cetatea sfântă
Căci e mare sărbătoare
Toți Îl slăvesc și Îi cântă
Îl primesc cu osanale!

Florenta Sarmasan

Dorul meu de primăvară!

Flori de aur parfumate
Primăvara va aduce
De Tine sunt Doamne date
Se simte al lor miros dulce

Iarna a plecat, s-a dus
Și totul este schimbat
Gerul este la apus
Iar cerul, e minunat

Duh de viață stăpânește
Totul este înverzit
Căci natura se trezește
Ca să spună bun venit

Primăverii cea frumoasă
Pe care toți o dorim
Căci s-a dus iarna furioasă
Și după soare tânjim

Duh de viață se trezește
În făpturile înghețate
Domnul totul rânduiește
Ne dă zile minunate

Sloiul rece s-a topit
Inima se înveselește
Prin toate am biruit
Cu Acel ce ne iubește

Adă Doamne zi senină
Și căldură minunată
Iarna din inimi alină
Să renaștem încă o dată

Credința să ne conducă
Și dorul de mântuire
Pe căi drepte să ne ducă
Să fim plini de fericire

Cu Acel ce-i iubitor
Și binele ne dorește
Cel de viață dătător
Care ne călăuzește

Au trecut vremi și vor trece
Primăveri pline de soare
Cu Isus ne vom petrece
În a Cerului splendoare!

Florența Sărmășan 

Mă-mbrățișează Iubirea

Întâia dată când i-am simțit căldura
(Când cu surâsu-i dulce m-a îmbrățișat)
Am înțeles că Ea este măsura
Să știu ce-nseamnă un Fiu crucificat.

De-atunci Iubirea, constant, este cu mine
În necazuri mici sau mari nu m-a părăsit
Din Ea se nasc bucuriile depline
Cu Ea, ci numai cu Ea sunt fericit.

Mi-a pus în suflet dorul veșniciei
Din starea neputinței m-a eliberat
M-ajută să păstrez starea vredniciei
Plânge cu mine când sunt întristat.

Mă-mbrățișează și iar mă-mbrățișează
Cu gingășie mă mustră când greșesc
Seninătate-n ființă îmi așează
Unde e Ea stările uscate-nfloresc.

O, cum să n-o păstrez în visterie?
Cum să n-o iubesc? Și cum să n-o ador?
Mă-nvață practică, nu teorie
Al Ei izvor e-atât de înviorător.

Mă contopește cu eternitatea
Căci n-are început și nu are final
Susține tot ce-i sfânt, susține Trinitatea
Al Ei obiectiv e fundamental.

De n-ar exista în viața noastră
Am fi ca pleava suflată de vânt
Iubire eternă, iubire măiastră
Vei trece cu noi dincol’ de mormânt.

George Cornici

Așa începe veșnicia

La Tine vin când sunt ameninţat,
La Tine vin când sunt vorbit de bine,
Tu, Dorul meu, de versuri căutat
Din existenţa cerului înalt,
Aşa cum sunt primeşte-mă la Tine.

Şi nu aştept decât un împrumut
Să-mi laşi, Isus, din slăvile divine.
Tu, Dragoste în adevăr ce eşti,
Un strop de ea în piept să-mi dăruieşti
Aşa încât să mă asemăn Ţie.

Căci poate fi-voi ridicat în nori
Sau poate răstignit aşa ca Tine,
Sunt drumuri care nu le înconjori
Crescute-n spini, crescute-n flori,
Dar duc acolo-n slăvile divine.

Iar pân’ la ceasul, ultimul, dorit
Nu-mi cer pe cap cunună făurită,
Ci-un singur ciob să-mi scarpine grăbit
Voinţa mea cu dor necontenit,
Să-mbrace haina dragostei smerită.

Să-nvăţ cu drag ce sunt dator să-nvăţ
Povestea vieţii noastre, destrămată…
Că poate-un singur adevăr ne-nvins
Ce a rămas de-atunci în Paradis—
Că dragostea nu moare niciodată,

Ci urcă-n nesfârşitele lumini,
Din jertfa ei se naşte nemurirea.
Şi-n flori, şi-n arşiţă, şi-n spini
Cu-aceeaşi ochi rămaşi senini,
Iubind, aşa începe veşnicia.

Mihai Ghidora  

De vorbă cu Cerul

Pe genunchi se deschid căile necuprinse,
Ce toarnă prin pleoape lumina de stele,
Și aripi îmi cresc, de inima prinse,
Să urce pe culme poverile mele.

Acolo, la crucea cu nume de Fiu
Ce-atrage și gândul, și pasul, și dorul,
Îmi luptă ființa cu ochi pământiu,
Să scape, să-și sape în Duhul izvorul.

De mână cu Fiul, în Tine ascuns,
Măsor viețuirea cu altă măsură,
Uitând de nimicul în mine pătruns,
Mă scutur de-a lumii strânsură.

Pe genunchi se deschide urechea, și-aud
Ce Glasul de susur și tunet îmi spune,
Iar taine de ceruri în suflet pătrund,
Trasandu-i contururi-minune.

Gabriela L.

Te-am Zarit

Te-am zarit
Undeva pe-o colina
M-ai uimit
Cum veneai prin Lumina

Am dorit
Ca sa vii… Tu esti oare?
Te-am simtit
In mirosul de floare

M-ai atins
Lacrimand parca norul
Inadins
Sa-mi aprinzi mai mult dorul

Si dorind
Sa-mi dai sfaturi pe cale
Sopotind
Asculta-i apa-n vale

Si mi-ai spus
Despre jertfa cea mare
Ce-a adus
Pentru mine iertare

Mi-ai vorbit
Ca vei fi langa mine
Negresit
Si la rau si la bine

Mi-ai mai spus
Ca-mi cunosti viitorul
Si de sus
Imi vei da ajutorul

Te-am privit
Prin nuante obtuze
Si-am sorbit
Sfatul Tau de pe buze

Si-acum vin
C-o deplina iubire
Ma inchin
Si-Ti aduc multumire

Vreau sa-Ti zic
Dorul meu cel fierbinte
Dar nimic
Nu pot spune-n cuvinte

Stiu ca esti
Creator si Iubire
Si domnesti
Peste-ntreaga-Ti zidire

Esti bogat
Si puternic si mare
Imparat
Imbracat in splendoare

Tu-ti faci drum
Printre spatii divine
Oare cum
Te cobori pan’ la mine?

Dumnezeu
Vesnic Sfant, vesnic mare
Ce sunt eu
Sa-mi vorbesti printr-o floare?

Sa m-atingi
Cu-ale Tale cuvinte
Si sa stingi
Dorul meu cel fierbinte

Viata mea
Eu o am de la Tine
Ce-as avea
Daca n-ai fi cu mine?

Dar Tu ai
O sublima dorinta
Ca sa-mi dai
Tot mai multa credinta.

Te vad iar
Prin natura oriunde
Si-al Tau har
Tot mai mult ma patrunde…

 Daniel Hozan