Potop de har

Pe nesimțite viața ni se scurge
Participând cu toții în galop
La colectiva cursă ce decurge. .
Traseu ce orice om îl va parcurge
Dar neavând cu toți același scop.

Trăim în lumea asta minunată
Cu-atâtea frumuseți de nedescris
De ai și o familie-așezată
Dacă mai ai o mamă și un tată
E har, în dreptul tău acuma scris.

De ai puterea să le faci pe toate
Din zori de zi și până pe-nserat
De te-ai trezit din somn cu sănătate
De-ai hrană să mănânci pe săturate
Ai parte de un har considerat.

Noi n-am adus nimic aici în lume
La fel vom și pleca. . fără nimic
Averi și case, firme și renume
În fața morții nu-s măcar nici glume
Atunci descoperi cât poți fi de mic.

Dacă alergi în lumea asta mare
Să te îmbogățești, să fii în top. .
Mândria și dorința de-nălțare
Au dus atâția oameni la pierzare
Căci au ales greșit al vieții scop.

Să știi că n-ai venit la întâmplare,
Că goana după faimă e-n zadar,
Că Dumnezeul Veșinic, Bun și Mare
Te-a rânduit să fii aici sub soare.
Să contemplezi aceasta-i mare har.

Să realizezi că viața se termină
Că nu trăiești mai mult decât ți-e scris
Dar dincolo de bolta cea senină
E-o veșnică Cetate de Lumină
Și viața cea de veci în Paradis.

Da, lumea cu-al ei iureș ne consumă
Iar mulți de cele sfinte n-au habar
Nu știu că noi nu suntem numai humă
C-am fost creați și ființa noastră-însumă
Și-a Lui suflare, ce-i al veții dar.

E-un dar din Cer, să poți să ai suflare
E-un har ca să trăiești când alții mor
Iar prin credință ființa muritoare
Să poată trece-n viața viitoare
Refigurată de Mântuitor.

Cu-n suflet murdărit cu câte toate
Nu poți intra în Veșicul Palat
Isus Hristos e-Acela care poate
Să spele și să ierte de păcate
Prin sângele Lui Sfânt ce l-a vărsat.

Chiar dacă-atâtea planuri eșuează
Destinul vieții tale nu-i ratat
Deși atâtea voci dezinformează
Un singur lucru-i sigur și contează
Potop de har Isus Hristos ți-a dat.

Ne confruntăm cu multe situații
Și negre știri din ce în ce apar
Incendii, pandemie, inundații
Bacterii, molimi, viruși, malformații
Întreaga lume parcă-i un focar.

Politica nedreaptă ne insultă
Iar sodomiții se răscoală iar
Copiii noștrii nu ne prea ascultă
Și-avem nevoie de răbdare multă
O Doamne bun, trimite-ne-al Tău har.

Pe nesimțite viața se prelinge
Iar într-o zi aici se va sfârși
Cu-atâtea lucruri lumea ne încinge
Dar fericit e-acel care învinge
Crescînd din har în har în orice zi.

Când vom intra pe porțile Cetății
Pășind pe străzi de aur și cleștar
Simțind deplin prezența Trinității
Profund recunoscând Divinității
Că n-am răbdat atâtea în zadar.

Dar până-n ziua-ceea minunată
Pe care-o așteptăm cu-atâta dor
Prin lumea asta deteriorată
Te rog, din Cerul Sfânt, iubite Tată
Ne dă potop de har și ajutor.

Daniel Hozan

Ne-ai primit la Tine

Ne-ai primit la Tine
Și ne-ai transformat
Fericiri depline,
Zilnic, ne-au urmat.

Eram prinși în lațul
Firii pământești
Dar Ți-ai întins brațul
Să ne mântuiești.

Nici o legătură
Cu Cerul n-aveam,
Nu voiam Scriptură,
Nu ne închinam.

Dar cu glasul dulce
Isuse, ne-si spus:
“În Rai vă voi duce
La trai făr-apus.”

Tu ne-ai șters trecutul
Plin cu faliment
Și-a fost începutul
Unui trai decent.

Ți-am urmat povața
Și-n noi s-a născut
Dor de-a-Ți vedea fața,
De-a-mplini ce-ai vrut…

Că ai vrut predare
A fost chiar normal
Spre a fi în stare
S-ajungem la Mal.

Ne-ai primit la Tine
Și-un crez ai sădit
Să putem menține
Tot ce ne-ai vorbit.

Alt fiu nu dorim
Nici alt dumnezeu
Vrem să Te-nsoțim
Pe-ngustul traseu.

Ne-ai primit la Tine
Și ne-ai transformat
Fericiri depline
Ne-au îmbrățișat.

George Cornici

Nu astepta pana nu mai este

Text: Proverbele 23:15-24                       

„… părinţii sint slava copiilor lor”. Proverbele 17:6

Iată o scrisoare scrisă de un om care a simţit că trebuie să dea glas dragostei pentru tatăl lui, chiar dacă acesta era mort de 30 de ani:
Dragă tată:
Simt că trebuie să spun unele lucruri pe care am neglijat să le spun atunci cînd eram copil. Numai după ce am trecut prin şcoala lungă şi grea a vieţii, înţeleg ceea ce am simţit atunci. Eu trebuie să fi fost o încercare amară pentru tine. Am crezut în ideile mele superficiale, dar numai acum îmi dau seama cat de ridicole erau faţă de profunzimea înţelepciunii tale mature. Vreau să-mi mărturisesc una din cele mai grave greşeli – că am crezut că într-un fel tu nu înţelegi. Mă cunoşteai mai bine decat mă cunoşteam eu însumi. Înţelepciunea ta mă înconjura aşa cum apele oceanului înconjoară o insulă. Cat de multă răbdare ai avut cu mine! Ce îndelungă răbdarel Aş vrea să pot să-ţi spun azi cat de mult te iubesc şi cat de mult te preţuiesc.


Nu va trece mult şi voi fi şi eu acolo şi cred că tu vei fi cel dintai să-mi iei mana şi să mă conduci în slavă. Atunci vei realiza că nici un dor, nici o suferinţă investită în mine n-a fost zadarnică. Îmi pare atat de rău pentru nechibzuinţa mea şi pentru lipsa de dragoste, dar slavă Domnului, te voi întalni curand pe străzile de aur, deoarece m-ai iubit, rugandu-te neancetat pentru fiul tău neascultător! Cu dragoste, fiul tău recunoscător. Dacă tatăl tău mai trăieşte încă, exprimă-ţi dragostea şi aprecierea pentru el chiar azi. Nu aştepta pană cînd nu mai este! -H.G.B.

Mulţumindu-Ţi, Doamne, pentru taţii
Ce ne-arată-n faptă şi cuvant
Ascultarea sfantă-a voii Tale
Şi iubirea de Cuvantul sfant.” – Johnson

Mulţumim lui Dumnezeu pentru taţii care nu numai că ne-au adus la viaţă, dar ne-au învăţat si cum să trăim

Painea zilnica

Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

Unui păstor ales

Ai luminat c-aveai a Lui lumină
Și-ai îndrumat pe mulți spre Apa Vie,
Vorbeai de-mpărăţia ce-o să vină
Cu-atâta dor, nădejde, bucurie…

Ai răspândit mireasmă de viață
Trecând prin văile prea des umbrite,
Vorbeai de marea, sfânta dimineaţă
Ce vine după neguri și morminte.

Ai împărţit cu zel și har Cuvântul,
Să afle orşicine Vestea bună:
Cum că iertare dă doar El, Preasfântul,
Iar cei aleși primi-vor, sus, cunună.

Ai stat în slujba-I fără să ceri plată
Și, milostiv, ai ocrotit sărmanii,
Ți-e pomenirea binecuvântată,
Cum ți-e și rodul vrednicei strădanii.

Ai fost păstorul ce-a-ngrijit de turmă,
Ce-a plâns și-a suspinat legând vreo rană,
Acum te plângem noi, rămașii-n urmă,
Dar știm că voia Lui e suverană!

Olivia Pocol

Mai mult decat satisfacut

Text: 2 Petru 3:14-18

„…să doriţi laptele duhovnicesc şi curat,…dacă aţi gustat in adevăr că bun este DomnuL  „1 Petru 2:2, 3

Intr-una din zile, împreună cu soţia, ne-am oprit la o cofetărie renumită, cunoscută pentru larga varitate a sortimentelor de îngheţată. în timp ce stăteam langă tejghea, consumand îngheţata comandată, am început să-i studiez pe cei ce intrau în magazin. Erau două feluri de oameni: unii care ştiau ce voiau şi alţii care nu ştiau. Unii dintre clienţi nu ştiau ce să aleagă. Puteau studia lista diferitelor arome şi gusturi şi le puteau examina în vitrina frigorifică. O femeie a cerut să guste mai întîi dintr-un anumit sortiment. După ce i s-a dat puţin ca să guste, a făcut o strîmbătură urîtă şi s-a grăbit să arunce restul la coşul de gunoi. Caţiva au încercat trei, patru feluri înainte de a se decide. Alţi clienţi, ştiau exact ce doreau. Se îndreptau direct spre tejghea, comandau şi plecau bucurandu-se de alegerea făcută. Gustand mai întîi din acel fel de îngheţată au luat mai mult „din acelaşi fel” şi erau satisfăcuţi.


Ii văd pe credincioşii în Cristos ca fiind ca şi cei din al doilea grup. Noi am „gustat” deja din bunătatea Domnului. Pentru că ne-am încrezut în El, acum dorim fierbinte „laptele curat” al Cuvîntului lui Dumnezeu pentru a ne hrăni mereu, mereu. Tanjim după hrana spirituală continuă care vine prin citirea şi studierea Cuvîntului lui Dumnezeu şi prin auzirea lui în predici şi învăţături. Am învăţat din experienţa personală că Dumnezeu şi Cuvîntul Lui este mai mult decît satisfăcător.                               – D.C.E.

Frange-mi painea vieţii, o Doamne sfant,
Cum painile pe malul mării ai frant.
Dincolo de pagini, Te caut cu tot ce sunt,
Tanjind de dorul Tău, o viule Cuvant.” – Lathbury

Biblia este pîinea vieţii care nu se învecheşte niciodată

Painea zilnica

Te voi logodi

Privind spre-al Său popor odinioară
Ce n-asculta, umblând rătăcitor
Din dragoste El le vorbise iară
Și ia chemat la Sine cu mult dor.

Din totdeauna Dumnezeul veșnic
Cu toate că-I stăpân și Creator
E-atît de bun deși-i Atotputernic
Și-i plin de-ngădiunță, iubitor.

Prin Osea a început a spune
Cuvintele ce pân-acum rămân
”Al meu Bărbat” atuncea Îmi vei spune
Și nu-Mi vei zice iar ”al meu Stăpân”.

”În ziua-aceea” Domnul prevestește
Că va-ncheia din nou un legământ
Cu fiare, păsări, ni se profețește
Cu târâtoare de pe-ntreg pământ.

Căci Domnul are-un timp de îndurare
Chiar dacă tot pământu-i afectat
Și-a pregătit o zi pentru salvare
Și de răscumpărare din păcat.

De-aceea pentru-ntrega omenire
Fiinca-atât de mult El ne-a iubit
Pe Fiul Său din slavă și mărire
Pe-o cruce la Golgota L-a jertfit.

La cruce s-a semnat cu Sfântul sânge
Pentru oricine de pe-acest pământ
Care dorește, crede și se frânge
Să poată fi salvat prin legământ.

Un legământ ce-i pentru totdeauna
Și profeția vine să-ntărească
Căci Domnul vrea cu noi să fie una
Dorind cu El ca să ne logodească.

”Te-oi logodi dar, prin neprihănire”
Cu haină albă fi-vei îmbrăcat
Cu fapte dovedind a ta sfințire
Și-al tău trecut pe veci va fi uitat.

”Te-oi logodi prin sfântă judecată”
Vei fi pe totdeauna diferit
Având mereu o minte luminată
Fiind mereu de mâna Lui umbrit.

”Te-oi logodi prin mare bunătate”
Să fii la fel și tu: bun și curat
Să poți ierta la alții câte toate
Știind ce mult ai fost și tu iertat.

”Te voi mai logodi prin îndurare”
Ca să nu uiți c-ai fost răscumpărat
Să ai mereu o fire-ndurătoare
Căci și de tine Domnul sa-ndurat.

”Te-oi logodi și prin credincioșie”
Când este greu și multe sunt pe dos
Să dai dovadă de credință vie
Căci Domnul totdeauna-i credincios.

Astfel precum un crin udat de rouă
Din nou vei înflori și vei renaște
Vei fi pentru etern Făptura Nouă
Și pe deplin pe Domnul vei cunoaște.

Daniel Hozan

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

Ce-mi doresc în noul an….

Ce-mi doresc în noul an?
E normală întrebare
Să aplic cerescul plan,
Să slujesc mai cu elan,
Cu mai multă-ncredințare.

De-i nevoie de schimbări
Pregătit sunt de-acțiune
Vreau frumoase întâmplări
Ce-aduc binecuvântări
Și progres în misiune.

Fără ajutor de Sus
Doar eșec va fi lucrarea
Dar de fac ce-a zis Isus
Știu că nu voi fi exclus
De la tot ce dă Salvarea.

Îmi doresc tot ce El vrea
(Domnul gloriei divine)
Când mustrare vrea să- mi dea
Să o port, da, voi putea
Știu că haru-i mă susține.

Dorul ce mă arde-acum
Când un nou an se arată
Nu-i dorință de consum
Ci mă-ntreb O, Tată cum
S-am trăirea consacrată?

Când El spune “Mergi!”, să merg
Oriunde ar fi să fie
Iar de trebuie s-alerg
Lacrimi pe obraz să șterg
Să mă duc cu bucurie.

Ce-mi mai doresc doriți și voi
Strânse legături cu Cerul
Nicicând să nu dăm înapoi
Ci să-nfruntăm orice șuvoi,
Să fie tare caracterul.

Să fie hărnicie-n lan
Cum n-a fost niciodată
Să-nvingem zbuciumul uman
Și sentimentul inuman
Și firea toată… toată.

Nu, nu e vis ci-i dor aprins:
Iubirea să sporească
Să știm că zilnic ne-a cuprins
Cu glasu-i dulce și distins
Din Patria cerească.

Și câte doruri ar mă fi
În rugă împletite!
Spre Tatăl Slavei s-or sui
Și El le va învrednici
Să fie împlinite.

George Cornici

Dincolo de nori

Ce-alin să ştii, păşind prin trista vale,
Umbrită-ades de-al morţii negru nor,
C-o nouă lume-i dincolo de zare,
Un sfânt târâm, unde nu-i plâns, nici dor.

Să ştim în ceasul deznădejdii noastre,
Când lutu-i frământat, trecut prin foc,
Că, dincolo de nori, de zări albastre,
Ni-i pregătit al tihnei veşnic loc.

Şi-n clipele mai grele, mai amare,
Când părăsiţi părem, ai nimănui,
Câtă tărie-aduce-n încercare
Promisiunea însoţirii Lui!

Ne împăcăm cu gândul revederii,
Căci ştim că moartea-i doar un somn mai lung,
Crezând Cuvântul sfânt al mângâierii
C-ai Învierii zori la noi ajung.

Şi câtă pace au chiar în furtună
Acei aleşi care-L iubesc pe El,
Ei au, şi-n vreme rea, şi-n vreme bună,
Un reazem, o nădejde şi un ţel!

Olivia Pocol