Apocalipsa 5

Și-apoi eu am văzut o carte-n mâna dreaptă
A Celui ce ședea pe scaun de domnie
Având lăuntru ei o scriere-nțeleaptă
Și chiar pe dinafară continua să scrie.

Iar cartea însă-avea șapte peceți solide
Și-un înger a strigat cu-n glas ce totu-astupă:
”Cine-i acela vrednic să poată a deschide
Acestă carte Sfântă, pecețile să-i rupă”?

Și nu se găsea nimeni în cerul cel slăvit
Nici pe pământ și nici sub să poată și să vrea
Ca să deschidă cartea, chiar nimeni n-a îndrăznit
Pecețile să-i rupă și să privească-n ea.

Și plâns-am mult căci nimeni nu se găsise vrednic
Din miile de sfinți și ființe preacurate
Să ia în mână cartea din mâna Celui Veșnic
Pecețile să-i rupă și să se uite-n carte.

Iar unul din bătrâni îmi spuse ” Nu mai plânge ”
Căci Leul din sămânța lui Iuda ce-a ieșit,
Lui David rădăcină, pecețile va frânge
Și cartea va deschide fiindcă-a biruit.

Și cum priveam, la mijloc, între-al domniei tron
Și cele patru sfinte făpturi vii minunate
Și între toți bătrânii afați la unison
Stătea-n picioare-un Miel c-o-nfățișare-aparte.

Părea înjunghiat, cu șapte coarne-n față
La fel și șapte ochi ce au vederi precise
Acestea-s șapte Duhuri a Domnului de viață
Ce pe întreg pământul de El au fost trimise.

El a venit și luat-a cartea din mâna dreaptă
Din mâna Celui care stătea pe-al slavei tron
Când a luat El cartea s-au aruncat deodată
Făpturi vii și bătrănii cu toți la unison.

Bătrânii, doășpatru, aveau deci fiecare
Meșteșugit lucrate, frumoase alăute
Și pline de tămâie potire lucitoare
Ce-s rugăciuni de sfinți cu care sunt umplute.

Și o cântare nouă cu toții au cântat:
”Tu poți deschide cartea, doar Tu ai vrednicie
Cu-a-njughierii sânge Tu ai răscumpărat
Oameni din orice limbă, norod și seminție.

Căci Tu din ei făcut-ai o mare-Împărăție
Și preoți pentru Domnul și Dumnezeul Sfânt
Ca ei să-mpărățescă cu multă bucurie
Când le vei da domnia s-o aibă pe pământ”.

Văzut-am împrejur la Tron o mare gloată
Înconjurând bătrânii și-acele făpturi vii
Și glasul multor îngeri ce-n număr n-au socoată
Erau mii zece-ori zece de mii și mii de mii.

Ziceau cu glasul tare: ” E vrednic să domnească!
El singurul, el Mielul ce fost-a-njunghiat!
Înțelepciunea, cinstea, puterea să primească
Să fie cu tărie și slavă lăudat!”

Și-atunci pe-orice făptură din ceruri și pe toate
De pe pământ și cele ce sunt pe sub pământ
Ce locuiesc pe mare ca într-un cor grupate
Cu un fior aparte le-am auzit zicând:

”A Celui care șade pe Tronul de domnie
Și-a Mielului să fie cinstirea neîncetat
Și stăpânirea toată să fie pe vecie
Cu slavă totdeauna să fie lăudat!”

”Amin!” Ziceau acele făpturi preaminunate
Bătrânii, douășpatru, cu fața pe covor
S-au aruncat cinstindu-l cu închinări curate
Pe-Acel ce-I viu de-a pururi, în vecii vecilor.

Daniel Hozan

Psalmul 93

Întru-na Dumnezeu împărățește
Și-I îmbrăcat cu Măreția Sa
Puterea ce-L încinge strălucește
De-aceea lumea-ntregă o-ntărește
Și nicodată nu s-a clătina.

Iar scaunul Tău Doamne de domnie
E așezat pe sfinte înălțimi
Din vremi străvechi e-a Ta Împărăție
Căci Tu ești neschimbat din veșnicie
Pe Tron înconjurat de heruvimi.

Sunt râuri ce vuiesc, vuiesc deodată
O Doamnme și se umflă cu putere
Dar mai puternic decât apa toată
Și decât marea-n valuri furiată
E Domnu-n a Lui Slavă și-a Lui vrere.

A Tale mărturii-s monumentale
Și întru totul sunt adevărate
Sfințenia-i podoaba Casei Tale
Așa găsit-ai Doamne Tu cu cale
Cât timp vor ține vremurile toate.

Daniel Hozan

Mă-ncred în Tine

La Tine Doamne îmi găsesc scăparea;
Nu pot să fug ca pasărea în munți.
În Tine eu am totul, viața și mișcarea,
Din fragedă pruncie până-n perii cărunți.

Să-și încordeze cât vrea cel rău arcul,
Săgeți să-și pregătească, să tragă pe ascuns;
Mă-ncred în Tine, căci nu-i nimeni altul,
Care să-mi fie scut de nepătruns.

Când temeliile celui neprihănit se surpă,
Tu rămâi Domn, în Templul Tau cel Sfânt.
În ceruri Ți-ai întins un scaun de domnie,
Și cercetezi pe fii oamenilor pe pământ.

Căci Tu ești drept, și Tu iubești dreptatea,
Iar astăzi eu privesc la Fața Ta.
Nădăjduind că-Ți voi vedea bunătatea,
Și-n ziua când credința mi-o vei încerca.

Dany Căpătan

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt.

Oswald CHAMBERS

A înviat și-mpărățește!

Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul! Să se spună
printre neamuri că Domnul împărăţeşte!   1 Cronici 16: 31.

A înviat și-mpărățește!

-”Voi, îngeri din ‘nălțimi, ca vântul,
Coborâți, căci Unsul, Sfântul
A înviat și-n veci domnește!
Cel Preasfânt – împărățește!

Piatra luați! Dați la o parte!
Scris a fost în Sfânta Carte:
Isus Cel Viu – a înviat!
În veci domnește ca-Mpărat!

E mai presus de-orice domnie,
Putere și dregătorie!
Stăpân pe veacuri și milenii,
Zile, clipe și decenii!

Stăpân pe neamuri și popoare,
Stăpân pe cei de viță-n floare!
Nu-I va trece-Mpărăția,
Și veșnică-I va fi Domnia!

Plecați-vă genunchi, Cel Sfânt,
A înviat! Nu e-n mormânt!
E mai presus de-orice putere!
Cuvântul profețit – nu piere!

Bucură-te, tu, „pământ”,
Răscumpărat de Mielul Sfânt!
Bucură-te cu tărie!
Fii parte din Împărăție!

‘Nalță-I onoare-n măreție,
Celui Viu, ce-I din vecie!
El ți-a adus viață-n dar!
Ce faci din ea? E viu altar?!?”

 

Lidia Cojocaru

Nimic vechi

“Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: “Iată, Eu fac toate lucrurile noi”.” (Apocalipsa 21.5)

Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.

Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.

Charles Spurgeon