Doamne, Tată…

Doamne, Tată, întinde-ți mâna, vindecă acest pământ,
Toarnă Doamne îndurare din tronul Tău curat curat și sfânt,

Iartă-l Doamne, e tărână, Tu ești tot, Tu ești Eternul,
Cu binecuvântata-ți mână, scapă-l Sfinte de infernul

Ce îl prevestește zarea, șoptind: priviți bine ascultați,
De ce nu apare întrebarea: încotro pământeni-frați?

Deschide ochi, urechi și inimi, schimbă direcții, Tu, Salvare,
Jertfita-I Unicul Tău Fiu, pentru a lui eliberare!

Toarnă Doarme îndurare, binecuvantă-l, Tu, Stăpâne,
Scapă-l din foc și din pierzare, cum ieri și azi, la fel și mâîne,

Înălțată-ți fie vrednicia, Cale, Adevăr și Viață,
Până-n Zorii veșniciei și-n veșnic noua Dimineață!

Lidia Cojocaru 

Îndreaptă-mă, Doamne

Îndreaptă-mă, Doamne, mi-e drumul cu silă,
Vin spinii spre mine și-aduc mărăcini;
Mi-e mintea-ncurcată și vrerea senilă,
Ispitele-s multe, păstorii puțini.

În val de-ntuneric se pierde dreptarul,
Tristețea mă-ndeamnă, se face popas
Și-ndată străinii îmi poartă amarul,
Ștergându-mi nădejdea întâiului pas.

Îndreaptă-mă, Doamne, sunt parte din gloata
Ce-și flutură frunza, uitând rădăcina;
Cu roadă puțină primește săgeata,
Săgeata-i vicleană și-alungă lumina.

Suflare ce trece, făptură de carne,
Tot răul din mine mă vrea la pământ
Și-n zori nebunia încearcă să-mi toarne
În candela goală suflare de vânt.

Curajul când pleacă, se-ndeasă desfrâul,
Crâmpei de-ntinare să ducă spre-altar;
Și-n lume, candoarea își leapădă brâul,
Și trupul nu-i templu, și jertfa nu-i har.

Îndreaptă-mă, Doamne, mă cațăr pe stâncă,
Dar urma mi-e ștearsă, furtunile bat;
Am pâine pe buze și cine mănâncă
Își duce aripa în zbor clătinat.

Se-abate spre mine văzduhul cu oști –
Îndreaptă-mă, Doamne, sunt eu, mă cunoști?

Viorica Mariniuc 

Ajută, Doamne

Ajută, Doamne celor mulţi
Ce n-au nimic şi pier
Tu orice inimă asculţi
Când strigă către cer

Ascultă-i, Doamne, că-s sărmani
Şi-s îngropaţi în lut
Zdrobiţi de sutele de ani
Când nu Te-au cunoscut

Arată-Ţi bunătatea Ta,
Îndură-Te, Tu poţi
Doar Tu eşti Cel ce poţi ierta
Şi să-i primeşti pe toţi

Mai dă-le, Doamne, încă-o zi
Mai dă-le încă-un ceas
La Tine să ajungă şi
Acei ce-au mai rămas

O, Doamne-ndură-Te, că-s goi
Şi stau pe drum şi pier
Îmbracă-i în veştminte noi
Şi adu-i sus în cer

Sanja-Adriana

Devotamentul ascultării

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)

Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune EI Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar de cele mai multe ori manifest lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu aud ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.

Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună.

Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?

Oswald Chambers

Privind în anul ce-a trecut…

Oh… îmi este aşa ruşine
Că-n anul care-a trecut
M-am zbătut doar pentru mine,
Pentru Domnul ce-am făcut ?

Prea puțină… – dărnicie,
Prea puține… – ncurajări,
Prea puțină… – părtăşie,
Prea puține rugi, cântări.

Ci… destulă judecată,
Comentarii şi păreri;
Vorba n-a fost chiar curată,
N-a adus doar mângâieri.

N-a fost gândul meu întruna
La Iubitul meu Isus,
N-am fost sincer totdeauna
În tot ce-am făcut şi-am spus.

N-am lăsat ca să se vadă
Chipul Său în mine-oricând,
Cei din jur în El să creadă
Traiul meu curat văzând.

N-am avut curaj prea mare
Să-L vestesc oricui, direct;
Aşteptam o-mprejurare
Să deschid acest subiect.

Nu am prețuit prea bine
Timpul scump ce l-am primit..
M-am gândit numai la mine,
Să mă simt eu împlinit.

… Cu iubirea Sa măreață
Dumnezeu m-a inundat,
M-a păzit de dimineață
Până noaptea, ne-ncetat.

Ajutor mi-a fost în toate,
Prieten bun şi credincios;
În momente delicate
El m-a mângâiat duios.

Multă binecuvântare
A turnat în viața mea;
Merite avut-am oare?
Nu… e îndurarea Sa.

Ah..privesc tăcut în urmă,
Câte lucruri am făcut
Bune-n anul ce se curmă?
Cât de multe-aş fi putut…

Sufletul adânc mă doare
N-am fost cum vrea El să fiu,
Cât de rău acum îmi pare
Însă este prea târziu…

Doamne, iartă a mea vină,
Umple-mă cu Duhul Sfânt,
Dă-mi putere şi lumină
Să-mplinesc al Tău Cuvânt.

În Haru-Ți nespus de mare
Te rog, bunătatea Ta
S-o reverşi în continuare
Peste min’ şi casa mea.

Vrem în anul care vine
Pentru slava-Ți să trăim,
Să fim sfinți smeriți ca Tine,
Gata pentru Cer! Amin.

Paula D.

Ruga pentru Romania

Doamne, trezeşte România,
Şi pentru ea viaţa Ţi-ai dat,
Amâna peste ea mânia,
Mai mulţi să iasă din păcat!

În ţara multelor tradiţii
Destul de mulţi sunt pocăiţi;
Iartă fireştile ambiţii
De dragul celor preaiubiţi!

Doamne, înalţă România,
Remarc-o între naţiuni;
Credinţa ne fie mândria,
Toţi să-i respecte pe români!

Aici la răscruce de vânturi
Multe oştiri ne-au cotropit
Pune-ne Tu, te rog, în drepturi,
Înalţă-Ţi poporul iubit!

Doamne, preschimbă România
Şi-ncepe cu cei credincioşi,
Regenerează-i mărturia,
Să fim oameni evlavioşi!

Nelu Rosu

Să nu mai rămână nimic rău

“Nimic din ce a fost blestemat să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat părinţilor tăi.” (Deuteronom 13.17)

Israel trebuia să cucerească oraşele păgâne şi sa distrugă toată prada, socotind tot ce a fost întinat prin idolatrie, ca blestemat şi deci să fie nimicit prin foc. Tot astfel trebuie ca creştinul să-şi privească toate păcatele sale. Nu trebuie să lăsăm nimic rău să locuiască în noi. Este un război de moarte împotriva răului de orice natură ar fi, care ar întina sufletul, trupul sau duhul. Această părăsire a răului trebuie să o privim ca o roadă a harului lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu ne face să nu mai avem nici o îngăduinţă pentru păcatele noastre, atunci El ne arată îndurarea Sa; şi când ne mâniem împotriva răului, Dumnezeu încetează să fie mâniat pe noi. Când noi creştem străduinţele împotriva fărădelegii, înmulţeşte şi Dumnezeu binecuvântările. Secretul pentru a creşte în pace şi bucurie în Domnul Cristos, este ascultarea de acest cuvânt: “Să nu rămână nimic sortit pieirii în mâna ta”.

Doamne, Te rog curăţeşte-mă azi. Îndurarea, mila, propăşirea şi bucuria vor fi partea sigură a acelora care leapădă cu hotărâre şi cu tărie păcatul.

Charles Spurgeon

Ne doare, Doamne

Ne doare, Doamne, ne doare dar Tu simți
Durerea lumii-ntregi, împreunată,
Plângi lacrimi de copii, lacrimi de părinți,
Dar rana Ta n-ai plâns-o niciodată.

Ne seacă, Doamne, rănile ne-nchise,
Când cei crescuți cu noi într-o tulpină,
Cred că se duc spre-un Canaan de vise
Și-adună spice pe-o miriște străină.

Doare, Doamne, doare, știu că-Ți pasă,
Depărtarea smulge pruncii de la sân,
Îi leagănă doar câmpul de mătasă,
În jeluirea plopului bătrân.

Ne doare-n suflet mâna ridicată
Cu palma streașină pe la sprânceană,
Întoarce peregrinii, scumpe Tată,
Din depărtări, aici în țara-mamă,

Până când se mai văd țăruși în holdă,
Până mai cântă-n lanuri ciocârlia.
Așteaptă doina tăinuită-n frunză
Și cheamă-n dor de mamă, România.

Stăpâne știi ce-n pântec țara poartă,
Ne-ai binecuvântat în tot și-n toate
Să nu cerșim la o străină poartă,
Să nu ne înrobim prin libertate.

Mă rog Părinte Ție pentru țară,
Pentru durerea celor de departe,
Fă azi minunea-n care să nu doară,
Ne leagă în Iubirea fără moarte.

La noi încă mai dau salcâmi în floare,
Adu-i, culegători de Miere sfântă,
Să ducă vestea mântuirii Tale
Și să ne pregătim de marea Nuntă.

Ana Haz