Spre Tine mă înalț

Spre Tine mă înalț, Isus,
Din lumea de păcate,
Să nu mai fiu un rob supus
Plăcerilor deșarte.

Primește-mă așa cum sunt
În brațele divine,
Și fă-mă robul cel mai bun
S-ascult mereu de Tine.

Cuvântul sfânt să-l port în piept,
Lumina arzătoare
Să ardă-n mine necurmat
Urcând a Ta cărare.

Pe drumul Tău să-naintez
În harul ce mă Ține,
Căci doar așa voi fi mereu
Nedespărțit de Tine.

Păstrează-mi pașii mei, te rog,
Neobisiți pe cale,
Să pot vedea necontenit
Lumina feței Tale.

Cu aripi de credință vii
Să zbor fără-ncetare…
Primește-mă așa cum sunt
În harul Tău cel mare!

Mihai Ghidora 

Așa începe veșnicia

La Tine vin când sunt ameninţat,
La Tine vin când sunt vorbit de bine,
Tu, Dorul meu, de versuri căutat
Din existenţa cerului înalt,
Aşa cum sunt primeşte-mă la Tine.

Şi nu aştept decât un împrumut
Să-mi laşi, Isus, din slăvile divine.
Tu, Dragoste în adevăr ce eşti,
Un strop de ea în piept să-mi dăruieşti
Aşa încât să mă asemăn Ţie.

Căci poate fi-voi ridicat în nori
Sau poate răstignit aşa ca Tine,
Sunt drumuri care nu le înconjori
Crescute-n spini, crescute-n flori,
Dar duc acolo-n slăvile divine.

Iar pân’ la ceasul, ultimul, dorit
Nu-mi cer pe cap cunună făurită,
Ci-un singur ciob să-mi scarpine grăbit
Voinţa mea cu dor necontenit,
Să-mbrace haina dragostei smerită.

Să-nvăţ cu drag ce sunt dator să-nvăţ
Povestea vieţii noastre, destrămată…
Că poate-un singur adevăr ne-nvins
Ce a rămas de-atunci în Paradis—
Că dragostea nu moare niciodată,

Ci urcă-n nesfârşitele lumini,
Din jertfa ei se naşte nemurirea.
Şi-n flori, şi-n arşiţă, şi-n spini
Cu-aceeaşi ochi rămaşi senini,
Iubind, aşa începe veşnicia.

Mihai Ghidora  

Revendică-ţi făgăduinţele divine

Text: Psalmul 23

Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Cristos Filipeni 4:19

Cităm adesea versete familiare din Bibile, scoţîndu-le parcă dintr-un talisman legat la gît, numai în cazuri de urgenţă. Aceasta este o perspectivă greşită. In schimb, ar trebui să folosim promisiunile Cuvîntului lui Dumnezeu în fiecare zi, pentru a ne hrăni şi a ne întări în orice situaţie prin care trecem. In perioada de explorare şi populare a Americii (numită şi era pionierilor n.t.), un bătrîn lovit de sărăcie, s-a strecurat într-o aşezare de la frontiera de vest, I se epuizaseră toate resursele şi căuta ceva de mîncare. In timp ce umbla prin tabără, cineva care l-a oprit ca să stea de vorbă cu el, a observat că purta la gît, legat cu o panglică, un mic săculeţ. Bătrînul i-a explicat că era un talisman oferit de cineva cu mulţi ani în urmă. După ce a deschis săculeţul, bătrînul a scos din el o hîrtie împăturită de mai multe ori şi i-a înmînat-o. Examinînd hîrtia, omul a constatat că era un act ce se dădea celor ce terminau serviciul militar în armata federală. Era semnată de însuşi generalul George Washington şi îi dădea dreptul purtătorului la o pensie pe viaţă.

Ce mare surpriză a avut bătrînul soldat să afle că era deţinătorul unei promisiuni de bună credinţă că nevoile sale vor fi satisfăcute. Dar pentru că nu a revendicat nimic, trăia sărac, flămînd şi rătăcitor prin lume. Adeseori şi noi rătăcim prin pustiul unei sărăcii spirituale, în timp ce bogăţia promisiunilor divine zace nefolosită. Uităm că Dumnezeu ne-a dăruit „bogăţia Sa în slavă”, prin lucrarea şi meritul lui Isus Cristos. Este vremea să ne oprim din rătăcirea noastră şi să începem să cerem cele făgăduite. P.R.V.

Tu totdeauna, Doamne, eşti cu mine
Şi nici o clipă singur nu mă laşi.
Puterea Ta e taina ce mă ţine
Din cel dintîi la cei din urmă paşi. „C. Ioanid.

Prea mulţi creştini trăiesc purtaţi de împrejurări
în loc să se încreadă în făgăduinţele divine.

Painea zilnica

Conectat la trăirile divine

Când vorbești despre trădare și tu ești legat de ea,
Ești fățarnic, n-ai valoare, cauți a te afirma.
Nu poți spune de mândrie și să-i fi un rob supus,
Asta-i prefăcătorie și nu ai nimic de sus.

Nu poți arăta spre alții că-s dublicitari în umblet
Când tu ocolești toți frații și ai vicleșug în cuget.
Nu poți arunca cu pietre în acel ce se-ostenește
Nu-i mai căuta defecte, mai bine, te pocăiește!

Nu poți spune de gunoiul din ograda altcuiva
Când la tine e noroiul și mizeria cea mai rea.
Nu mai arăta cu mâna, doar spre alții, dragul meu
Că-ți vei pierde și cununa și pe Sfântul Dumnezeu!

Nu mai încerca mereu să arăți a om curat
Când păcatul tău e greu și ai cugetul pătat.
Caută să te sfințești, să-mplinești cu drag scriptura
Căci așa cum tu trăiești, tot așa-ți vorbește gura.

Nu-ncerca să-nvinuiești, pe nimeni în locul tău
Că ai să păcătuiești și-L superi pe Dumnezeu.
Asumă-ți ceea ce faci și învață să iubești
Taci când trebuie să taci și când trebuie vorbești.

Nu privi la ce fac alții, fii atent la viața ta
Și iubește-i pe toți frații, nu îi mai tot judeca.
Fiecare om pe lume, are câte un defect
Dar are și lucruri bune, asta îl face perfect.

Căci așa, plini de defecte ne-a iubit Isus Hristos
Și ne-a dat zece decrete, să trăim armonios.
Dar mai este o poruncă, fără ea nu poți trăi
Iubește-l pe cel de-aproape și-astfel mântuit vei fi.

Că-n iubire stă esența mântuirii-n general
Dacă e doar aparența, asta poate fi fatal.
Când iubești cu-adevărat pe acel de lângă tine,
Omule, ești conectat la trăirile divine!

Fii al cerului exemplu pentru cei din jurul tău
Căci inima ta e templu” Fiului de Dumnezeu.
Ține-al fericirii steag ridicat orice ar fi
Să-l vadă orice pribeag pe Hristos ce va veni.

Nichifor Nicu

Gând ceresc

Nu ne frământă gândul structurilor terestre
Și nu deschidem spre adumbriri ferestre
Al nostru interes nu poartă marca gliei
(Deși iubim nespus un tril al ciocârliei)
Ne ridicăm deasupra nivelelor de ceară
Să ne adie-un vânt cu iz de primăvară
Și ne-am desprins de praful nevrutelor probleme
Știind c-al nostru Domn dorit-a să ne cheme.
Că vrem armonizări cu sferele divine
E că-L urmăm pe El prin văi și pe coline.
Că nu ne zboară gândul spre spații cu himere,
Că nu ne-am pus nădejdea în rosturi efemere
E c-am ieșit din starea ce cauzează moarte
Și-am acceptat Lumina, nu stările deșarte…
C-așa la întrebări primim răspunsuri clare
Și-așa, mereu, culegem și har și perle rare.
Nu-s două destinații, ci una, numai una
De-aceea nu pătăm cu lamentări cununa.
Știind că vom ajunge dincol’ de constelații
Primim fără rezerve lumini și revelații.

George Cornici

În picătura mea de viață

În picătura mea de viață
Nu-i loc decât pentru Hristos
Ce sorți ne întinde maiestuos
Cu fiecare dimineață
Spre necuprinsul Lui frumos
Și înspre slava Lui măreață.

Un cer de aur port în sânge
Și un senin de vis în suflet,
O umbră sfântă peste umblet
Și-un ferm picior ce firea-mi frânge
Și-așa răspund oricărui urlet
Și uri de lei ce se răsfrânge…

Mă-ajung din urmă și-mi cuprind
Chiar urma viselor în brațe,
Cu-n fler ce știe să se-agațe
De orice puțuri ce se-aprind,
Dar sufletești-le antebrațe
Numai criptează tot ce prind.

Cuprind fântânile cu apă,
O apă cu de toate cele
Dar sufletul nu-mi bea din ele,
Ci minunându-mă cum crapă
Pe fundul lor mulțimi de stele
Mi-ador Izvorul ce mă-adapă.

În picătura mea de viață
Numai e loc nici pentru mine
Căci Cel ce-A fost, Este și vine,
Mi-a pus în duh o Dimineață
Cu orizonturi noi, divine
Și-un jug, la slava Lui măreață.

Ioan Hapca

Ploi de cuvinte divine

E rece ploaia și cristalină
Ușor ne coboară pe față.
Desene ce par din mulțime
Se unesc în șiroaie divine.

În soare par foc de diamante
Iar noaptea devin mii de stele.
Frumoase izvoare ce dau viață
Hrănind pe pământ orice plantă.

Așa-i ploaia de sfinte cuvinte
Ușor ne coboară prin minte.
Slove ce sunt din altă lume
Vin în inimă s-o transforme.

În stropul de ploaie e Viață
Primește-o azi cu credință.
Lumina ce pătrunde în minte
Scriptura ce face inimile sfinte.

Izvor de viață, comoară divină
În noapte devine far de lumină.
Cuvântul din Cer ce dă viață
Hrănind pe oameni prin credință.

Simion Ioanăș

Ar vrea cel rău să ne doboare

Ar vrea cel rău să ne doboare,
Acum în zilele din urmă,
Prin cuvântări nimicitoare,
Chiar prin minuni înșelătoare,
El vrea să fure, să omoare,
A Domnului micuță turmă!

Ar vrea cel rău să ne abată,
Din calea bună a sfințirii,
De tot ce-i drept să ne despartă,
Pe-o cale largă și stricată,
Să risipim viața toată,
Comorile iubirii!

Ar vrea cel rău să ne dezbine,
Cu falsul drept al libertății,
Să nu mai știm ce este bine,
Să nu mai vrem ce se cuvine,
Să pierdem stările divine,
Puterea unității!

Ar vrea cel rău să ne înșele,
Cu bogățiile deșarte,
Ne face să visăm la stele,
Pune venin în floricele
Ce duc pe mulți după zăbrele…
Durere, chin și moarte!

Ar vrea cel rău să ne oprească,
Să nu mai ducem, , Vestea Bună! , ,
Biserica să nu-și dorească,
Cu oameni mântuiți să crească,
Să nu mai lupte să primească,
În ceruri o cunună!

Ar vrea cel rău să înspăimânte,
Cu fel și fel de-amenințări,
El vrea bisericile frânte,
În nepăsare decăzute,
Fără iubire și pierdute,
De sfintele cărări!

Ar vrea cel rău să nu mai știm,
Cine suntem cu-adevărat…
Dar când Scriptura auzim,
Când credem și ne pocăim,
Prin Domnul Isus dobândim,
Salvarea din păcat!

Teodor Groza

Descoperirea planurilor divine

„Domnul m-a condus pe drum…” Genesa 24:27

Trebuie să fim atât de uniţi cu Dumnezeu, încât să avem întotdeauna călăuzire fara a mai fi nevoie sa o cerem. Sfinţirea înseamnă că suntem făcuţi copii ai lui Dumnezeu; caracteristica naturală a vieţii unui copil este ascultarea – până când el vrea să fie neascultător, iar atunci apare instantaneu o discordanţă lăuntrică în domeniul spiritual discordanţa lăuntrică este avertizarea Duhului lui Dumnezeu. Când El ne atenţionează, trebuie să ne oprim imediat si să fim reînnoiţi in mintea noastră ca să putem deosebi care este voia lui Dumnezeu. Dacă suntem născuţi din nou prin Duhul, evlavia noastră are de suferit când Îi cerem lui Dumnezeu să ne călăuzească în cutare sau cutare lucru. “Domnul m-a condus” şi, când privim în urmă, vedem un plan minunat, pe care, dacă suntem născuţi din Dumnezeu, îl recunoaştem că este al Lui.

Noi toţi Îl putem vedea pe Dumnezeu în lucrurile excepţionale, dar e nevoie de cultivarea disciplinei spirituale pentru a-L vedea pe Dumnezeu în orice lucru mărunt. Să nu crezi niciodată că întâmplarea este altceva decât ordinea poruncită de Dumnezeu. Fii gata să descoperi planurile divine în orice loc.

Fereşte-te să faci un obicei din urmarea consecventă a propriilor convingeri în loc să-I fii devotat lui Dumnezeu. “Nu voi face niciodată cutare lucru” – e foarte probabil că va trebui să îl faci, dacă eşti un copil al lui Dumnezeu. N-a existat niciodată o Fiinţă mai inconsecventă pe pământ decât Domnul nostru, dar El n-a fost niciodată inconsecvent faţă de Tatăl Său. Singura consecvenţă a celui sfânt trebuie să fie nu faţă de un principiu, ci faţă de viaţa divină. Viaţa divină este cea care face din ce în ce mai multe descoperiri despre gândirea divină. Este mai uşor să fim nişte fanatici decât să fim suflete credincioase, pentru că există ceva nespus de umilitor, în special pentru gândirea noastră religioasă în faptul de a-I fi credincioşi lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Raţionamentele divine ale credinţei

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Maici 6:33

Când privim la aceste cuvinte ale lui Isus, le găsim a fi cele mai revoluţionare cuvinte pe care le-a auzit vreodată urechea umană. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…” Noi susţinem exact contrariul, chiar şi cei mai spirituali dintre noi: ..Dar trebuie să trăiesc; trebuie să am atâţia bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc”. Marea grijă a noastră nu este împărăţia lui Dumnezeu, ci viaţa noastră pământească. Isus inversează ordinea, spunându-ne: „Caută să ai mai întâi o relaţie bună cu Dumnezeu, fă din aceasta cea mai mare preocupare a vieţii tale şi nu te îngrijora niciodată de celelalte lucruri”

„Nu vă îngrijorați de viața voastră…” Domnul nostru a subliniat că, din punctul Lui de vedere, este cu totul iraţional să ne îngrijorăm in privinţa mijloacelor de existenţă. Isus nu a spus că omul care nu se gândeşte la nimic în viaţă este binecuvântat – un asemenea om este nechibzuit. Dar Isus ne-a învăţat că un ucenic trebuie să facă din relaţia lui cu Dumnezeu preocuparea dominantă a vieţii lui şi să fie fără grijă cu privire la orice altceva în comparaţie cu aceasta. El spune: „Nu faceţi din ce veţi mânca sau ce veţi bea factorul conducător al vieţii noastre, ci concentraţi-vă în mod absolut asupra lui Dumnezeu”.

Unii oameni sunt neglijenţi cu privire la ceea ce mănâncă sau beau şi suferă din această cauză; nu le pasă cum se îmbracă şi parcă nu-i interesează cum arată. Ei sunt neglijenţi în treburile lor pământeşti şi Dumnezeu îi trage la răspundere pentru aceasta. Isus spune că marea grijă a vieţii trebuie să fie aceea dc a pune relaţia noastră cu Dumnezeu pe primul loc, şi orice altceva, pe locul al doilea.

Una dintre cele mai severe discipline ale vieţii creştine este aceea de a-I permite Duhului Sfânt să ne aducă în armonie cu învăţătura lui Isus din aceste versete.

Oswald Chambers