Suferinţele după voia lui Dumnezeu

“Cei suferă după voia lui Dumnezeu, să-şi încredinţeze sufletele credinciosului Ziditor si să facă ce este bine.”

1 Petru 4:19

Când alegi să suferi, înseamnă că ceva nu e în ordine cu tine; când alegi voia Iui Dumnezeu, chiar dacă ea înseamnă suferinţă, aceasta este cu totul altceva. Nici un om al lui Dumnezeu sănătos şi normal nu alege niciodată suferinţa; el alege voia lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Isus. Indiferent dacă ea înseamnă suferinţă sau nu. Nici un sfânt nu îndrăzneşte să se amestece în disciplina suferinţei din viaţa altui sfânt.

Sfântul care mulţumeşte inima lui Isus îi va ajuta pe alţi sfinţi să devină mai puternici şi mai maturi în Domnul. Oamenii care ne fac bine nu sunt niciodată aceia care ne compătimesc, aceştia de fapt ne sunt o piedică, deoarece compătimirea doar ne slăbeşte. Nimeni nu-l înţelege pe un sfânt mai bine decât sfântul care este cât mai aproape de Mântuitorul. Dacă acceptăm compătimirea unui sfânt, sentimentul nostru spontan va fi: “Oh, Dumnezeu Se poartă dur cu mine”. De aceea, Isus a spus că autocompătimirea este de la diavol (vezi Matei 16:21-23). Trebuie să avem grijă să nu Îl defăimăm pe Dumnezeu. Este uşor să înnegrim caracterul lui Dumnezeu, pentru că El nu ripostează niciodată, nu Se apără niciodată. Fereşte-te de gândul că Isus a avut nevoie de compătimire cât timp a fost pe pământ; El a refuzat compătimirea oamenilor, pentru că, în marea Sa înţelepciune, a ştiut prea bine că nimeni de pe pământ nu cunoştea scopul Său. El a acceptat numai compătimirea Tatălui Său şi a îngerilor din ceruri (vezi Luca 15:10).

Observaţi ce risipă de sfinţi face Dumnezeu. După felul de a gândi al lumii, Dumnezeu îi pune pe sfinţii Lui în cele mai nefolositoare locuri. Şi noi spunem: “Dumnezeu vrea să fiu aici, pentru că sunt folositor”. Dar Dumnezeu îşi pune sfinţii acolo unde ei ÎI glorifică pe El, iar noi nu suntem nicidecum chemaţi să stabilim unde poate fi acel loc.

Oswald CHAMBERS

Reclame

Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Disciplina deziluziei

„Isus nu Se încredea în ei pentru…. că ştia ce este în om. „loan 2:24-25

Deziluzia înseamnă a nu mai avea în viaţă judecăţi false. Faptul de a fi aduşi la realitate prin deziluzii ne poate face cinici şi foarte critici în felul cum îi judecăm pe alţii, dar deziluzia care vine de la Dumnezeu ne aduce în punctul în care îi vedem pe oameni aşa cum sunt în realitate şi totuşi nu ajungem cinici, nu avem de spus nimic jignitor şi nici o critică răutăcioasă. Multe dintre lucrurile crude din viaţa noastră izvorăsc din faptul că suferim deziluzii. Nu ne comportăm unii faţă de alţii pe baza a ceea ce suntem în realitate, ci pe baza ideilor pe care le avem unii despre alţii. Totul este fie plăcut şi bun, fie rău şi netrebnic. În funcţie de ideile noastre.

Refuzul de a fi deziluzionat este cauza multor suferinţe în viaţa oamenilor. Iată cum apare suferinţa: dacă iubim o fiinţă umană şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pretindem ca acea persoană să fie absolut perfectă şi dreaptă şi, când nu găsim aşa ceva în ea, devenim cruzi şi răzbunători; cerem de la o fiinţă umană ceea ce ea sau el nu poate da. Există o singură Fiinţă care poate satisface orice abis dureros al inimii umane, şi această Fiinţă este Domnul Isus Cristos.

Domnul nostru este atât de categoric în privinţa oricărei relaţii umane, deoarece ştie că orice relaţie umană care nu se bazează pe credincioşia faţă de El va sfârşi în dezastru. Domnul nostru nu S-a încrezut în niciun om, totuşi El n-a fost niciodată suspicios sau dur. Încrederea Domnului nostru în Dumnezeu şi în ceea ce poate face harul Său pentru orice om a fost atât de deplină, încât El nu şi-a pierdut speranţa cu privire la nici un om. Dacă ne punem încrederea în oameni, vom sfârşi prin a fi decepţionaţi de toţi.

Oswald CHAMBERS

Toate lucrurile nobile sunt dificile

“Intră pe poarta cea strâmtă… căci strâmtă este poarta, îngustă este calea.” Matei 7:13-14

Dacă vrem să trăim ca ucenici ai lui Isus, trebuie să ne amintim că toate lucrurile nobile sunt dificile. Viaţa creştină este într-un mod glorios dificilă, dar dificultatea ei nu ne face să cădem şi să batem în retragere, ci ne stimulează să învingem. Apreciem noi într-atâta uimitoarea mântuire a lui Isus Cristos, încât să trăim din plin pentru gloria Lui?

Dumnezeu mântuieşte oamenii prin harul Lui suveran, prin ispăşirea lui Isus; El, după buna Lui plăcere, lucrează în noi a voi şi a înfăptui. Dar noi trebuie să transpunem în trăirea practică această mântuire. Dacă începem, de pe baza Răscumpărării Sale, să facem » ce ne porunceşte El, vom descoperi că putem face aceasta. Dacă nu reuşim, este deoarece n-am pus în practică ceea ce Dumnezeu a aşezat în noi. Criza va arăta dacă am practicat sau nu, dacă ascultăm de Duhul lui Dumnezeu şi aplicăm în viaţa noastră,dacă ceea ce a pus Dumnezeu în noi prin Duhul Său, atunci, când va veni criza, vom descoperi că atât propria noastră natură, cât şi harul lui Dumnezeu vor fi alături de noi.

Mulţumim lui Dumnezeu că El ne dă de făcut lucruri dificile! Mântuirea Lui este un lucru îmbucurător, dar eroic şi sfânt în acelaşi timp. Ea testează întreaga noastră valoare. Isus îi duce pe “mulţi fii în slavă” şi Dumnezeu nu ne va scuti de îndatoririle unui fiu. Harul lui Dumnezeu formează nişte oameni care să semene puternic cu Isus Cristos, nu nişte papă-lapte. Se cere multă disciplină pentru a trăi o viaţă nobilă de ucenic al Iui Isus în lucrurile practice. Este întotdeauna nevoie să facem un efort pentru a fi nobili.

Oswald CHAMBERS

Raţionamentele divine ale credinţei

„Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”

Maici 6:33

Când privim la aceste cuvinte ale lui Isus, le găsim a fi cele mai revoluţionare cuvinte pe care le-a auzit vreodată urechea umană. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu…” Noi susţinem exact contrariul, chiar şi cei mai spirituali dintre noi: ..Dar trebuie să trăiesc; trebuie să am atâţia bani; trebuie să mă îmbrac; trebuie să mănânc”. Marea grijă a noastră nu este împărăţia lui Dumnezeu, ci viaţa noastră pământească. Isus inversează ordinea, spunându-ne: „Caută să ai mai întâi o relaţie bună cu Dumnezeu, fă din aceasta cea mai mare preocupare a vieţii tale şi nu te îngrijora niciodată de celelalte lucruri”

„Nu vă îngrijorați de viața voastră…” Domnul nostru a sublimat că, din punctul Lui de vedere, este cu totul iraţional să ne îngrijorăm in privinţa mijloacelor de existenţă. Isus nu a spus că omul care nu se gândeşte la nimic în viaţă este binecuvântat – un asemenea om este nechibzuit. Dar Isus ne-a învăţat că un ucenic trebuie să facă din relaţia lui cu Dumnezeu preocuparea dominantă a vieţii lui şi să fie fără grijă cu privire la orice altceva în comparaţie cu aceasta. El spune: „Nu faceţi din ce veţi mânca sau ce veţi bea factorul conducător al vieţii noastre, ci concentraţi-vă în mod absolut asupra lui Dumnezeu”.

Unii oameni sunt neglijenţi cu privire la ceea ce mănâncă sau beau şi suferă din această cauză; nu le pasă cum se îmbracă şi parcă nu-i interesează cum arată. Ei sunt neglijenţi în treburile lor pământeşti şi Dumnezeu îi trage la răspundere pentru aceasta. Isus spune că marea grijă a vieţii trebuie să fie aceea dc a pune relaţia noastră cu Dumnezeu pe primul loc, şi orice altceva, pe locul al doilea.

Una dintre cele mai severe discipline ale vieţii creştine este aceea de a-I permite Duhului Sfânt să ne aducă în armonie cu învăţătura lui Isus din aceste versete.

Oswald Chambers

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

„Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea.”

2 Petru 1:5,7, Bucureşti 2001

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm ce înseamnă ea. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferam pe EI (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă.

Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru. „.Acum, îmi spune El,arată aceeaşi dragoste altora” – Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”. „Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii. Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede.„Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel.

Dragostea lui Dumnezeu faţă de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină.

Oswald Chambers

Disciplina groazei

Şi mergeau îngroziţi după El. (Marcu 10:32)

La începutul vieţii noastre cu Isus Cristos am fost siguri că ştim totul despre El. A fost o plăcere să vindem totul şi să ne avântăm înainte cu îndrăzneala dragostei; dar acum nu mai suntem aşa de siguri. Isus este acolo, în faţa noastră, şi ne pare ciudat. „Isus mergea înaintea lor; ucenicii erau tulburaţi.”

Există un aspect al lui Isus care îngheaţă până în străfunduri inima ucenicului şi face ca întreaga sa viaţă spirituală să se sufoce. Această Fiinţă stranie, cu faţa „ca de cremene” şi cu hotărârea Sa de a merge înainte, mă înspăimântă. El nu-mi mai este Sfătuitor sau Camarad; este mânat acum de o convingere despre care nu ştiu nimic şi sunt uimit. La început am crezut că-L înţeleg, dar acum nu mai sunt atât de sigur. Încep să înţeleg că există o distanţă între Isus Cristos şi mine şi nu mai pot fi familiar cu EI. El merge înaintea mea şi nu întoarce deloc capul înapoi; nu am nici o idee încotro merge şi ţinta Lui a devenit ciudat de îndepărtată.

Isus Cristos a trebuit să pătrundă adâncimile oricărui păcat şi ale oricărei tristeţi pe care le poate experimenta omul, şi aceasta îl face să pară atât de ciudat. Când îl vedem sub acest aspect, nu II cunoaştem, nu recunoaştem nici o trăsătură a vieţii Lui şi nu ştim cum să începem să-L urmăm. El se află înaintea noastră, un Conducător foarte ciudat şi cu care noi nu avem nici o tovărăşie.

Disciplina groazei este o necesitate esenţială în viaţa de ucenicie. Pericolul este de a ne întoarce la micul nostru foc pentru a ne aprinde entuziasmul Ia el (Isaia 50:10-11). Când vine întunericul groazei, rabdă până când va trece, deoarece din el va ieşi acea urmare a lui Isus aducătoare de o bucurie de nedescris.

Oswald CHAMBERS

Disciplina perseverenţei spirituale

“Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt.

Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.

Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. “Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

Oswald CHAMBERS

Iniţiativa împotriva disperării

Sculaţi-vă; haideţi să mergem.”

Matei 26:46

În grădina Ghetsimani ucenicii au adormit atunci când ar fi trebuit să stea treji; când au înţeles ce au făcut, au fost disperaţi. Sentimentul că s-a produs ceva ireparabil ne poate face să disperăm şi să spunem: “Totul s-a terminat, n-are rost să mai încerc”.

Dacă ne închipuim că felul acesta de disperare este o excepţie, ne înşelăm; este o experienţă umană foarte obişnuită. Ori de câte ori înţelegem că n-am făcut un lucru, deşi am avut posibilitatea extraordinară de a-l face, putem cădea în disperare. Dar atunci Isus Cristos vine şi ne spune: „Dormi acum, acea posibilitate este pierdută pentru totdeauna, nu mai poţi schimba nimic, dar ridică-te şi treci la lucrul următor“. Cu alte cuvinte, lasă trecutul să doarmă, dar lasă-l să doarmă la sânul lui Cristos şi păşeşte spre viitorul irezistibil împreună cu El.

Există experienţe de acest fel în viaţa fiecărui om. Uneori suntem într-o stare de disperare, o disperare care vine din condiţiile în care ne aflăm, şi nu ne putem ridica singuri din ea. În acest caz ucenicii au făcut un lucru cu totul de neiertat: au adormit, în loc să vegheze cu Isus. Dar El a venit cu o iniţiativă spirituală împotriva disperării lor şi le-a spus: Ridicaţi-vă şi faceţi lucrul următor“.

Dacă suntem inspiraţi de Dumnezeu, care este lucrul următor? Este acela de a ne încrede cu totul în El şi de a ne ruga de pe temeiul Răscumpărării Lui.

Nu lăsa niciodată ca sentimentul eşecului să te oprească să faci pasul următor.

Disciplina descurajării

„Noi trăgeam nădejde… dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi…” (Luca 24:21)

Fiecare fapt pe care l-au prezentat ucenicii era adevărat, dar concluziile pe care le-au tras din aceste fapte erau greşite. Orice lucru care are o tentă de descurajare spirituală este întotdeauna rău. Dacă sunt apăsat sau deprimat, eu sunt vinovatul, nu Dumnezeu şi nici altcineva. Descurajarea izvorăşte din una dintre aceste două surse: ori mi-am satisfăcut o poftă, ori nu mi-am satisfâcut-o.

Pofta înseamnă: „Trebuie să am acest lucru imediat”. Pofta spirituală mă face să cer un răspuns de la Dumnezeu, în loc să-L caut pe Dumnezeul care dă răspunsul. Ce am sperat că va face Dumnezeu? Astăzi este a treia zi şi El n-a făcut ceea ce am aşteptat; de aceea, îmi imaginez că am dreptate să fiu descurajat şi să-L acuz pe Dumnezeu. Ori de câte ori insistăm ca Dumnezeu să ne răspundă la rugăciuni, ne-am pierdut direcţia. Scopul rugăciunii este să-L apucăm pe Dumnezeu, nu răspunsul. Este imposibil să fii într-o stare fizică bună şi să fii descurajat. Descurajarea este un semn de boală şi lucrul acesta este adevărat şi pe plan spiritual. Descurajarea pe plan spiritual este un lucru rău şi întotdeauna noi suntem vinovaţi pentru ea.

Noi aşteptăm vedenii din ceruri, cutremure şi trăsnete care să arate puterea lui Dumnezeu (faptul că suntem descurajaţi dovedeşte că aceasta aşteptăm) şi nici nu visăm că, în tot acest timp, Dumnezeu este de găsit în lucrurile obişnuite şi în oamenii obişnuiţi din jurul nostru. Dacă ne vom îndeplini datoria ce ne stă în faţă, îl vom vedea pe El. Una dintre revelaţiile cele mai uimitoare ale lui Dumnezeu este atunci când învăţăm că divinitatea Iui Isus Cristos se manifestă tocmai în lucrurile obişnuite.

Oswald Chambers