Devotamentul ascultării

„Vorbeşte, Doamne, căci robul Tău ascultă.” (1 Samuel 3:10)

Faptul că am ascultat odată cu atenţie un lucru spus de Dumnezeu nu înseamnă că voi asculta întotdeauna tot ce va spune El. Faptul că inima şi mintea mea sunt închise şi insensibile la ceea ce spune EI Îi arată lui Dumnezeu că nu-L iubesc şi nici nu-L respect. Dacă-mi iubesc prietenul, voi intui dorinţele lui; Isus spune: „Voi sunteţi prietenii Mei”. Am călcat vreo poruncă de-a Domnului meu în săptămâna aceasta? Dacă aş fi înţeles că este o poruncă a lui Isus n-aş fi călcat-o în mod deliberat; dar de cele mai multe ori manifest lipsă de respect faţă de Dumnezeu, încât nici nu aud ce spune, ca şi cum El nu ne-ar fi vorbit niciodată.

Destinul vieţii mele spirituale este să ajung la o asemenea identificare cu Isus Cristos, încât să-L aud întotdeauna pe Dumnezeu şi să ştiu că Dumnezeu mă aude întotdeauna. Dacă sunt una cu Isus Cristos, îl aud pe Dumnezeu prin faptul că sunt tot timpul devotat ascultării. Mesajul lui Dumnezeu mi-l poate aduce un crin, un copac sau un slujitor al Iui Dumnezeu. Ceea ce mă împiedică să-L aud este faptul că sunt acaparat de alte lucruri. Nu e vorba că nu vreau să-L aud pe Dumnezeu, ci devotamentul meu nu este îndreptat în direcţia bună.

Sunt devotat lucrurilor, slujirii şi convingerilor mele, de aceea Dumnezeu poate spune ce vrea pentru că eu nu-L aud. Atitudinea unui copil al lui Dumnezeu este întotdeauna: „Vorbeşte, Doamne, căci robul tău ascultă”. Dacă nu mi-am cultivat acest devotament de a auzi, pot auzi vocea lui Dumnezeu numai uneori; alteori sunt ocupat cu alte lucruri – lucruri pe care cred că ar trebui să le fac; astfel devin surd faţă de El, nu trăiesc o viaţă de copil. Am auzit eu astăzi vocea lui Dumnezeu?

Oswald Chambers

Reclame

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Numai Unul

Când crezi că știi: să nu vorbești.
Când crezi că poți: să nu pornești!
Când ai în piept un eu faimos
Atunci să stai în țărnă jos!

Când simți că vârful ți-e destin,
Călcând mereu pe flori de crin,
Când ești stăpân pe brațul tău
Și când nu crezi că faci vre-un rău,

Să cazi cu fața la Pământ
La tronul Celui pururi sfânt!
Să cazi în fața Celui drept
Și singur sfânt și înțelept!

Să ceri din ceruri un Cuvânt
Să spulbere al nopții vânt,
Să fie soare-n jurul tău,
Să ieși din al mândriei hău!

Căci numai Unul poate ști
Și numai El poate vorbi!
El e Stăpânul tuturor,
Al lumii veșnic Creator!

Emanuel Adrian Vlaicu

Sensul, țelul meu

Isuse, scumpul meu Isus…
Ce-as face fara Tine?…
De n-ai fi Tu aș fi răpus
Destinul meu ar fi apus
În vesnice ruine.

Iubitul meu Mantuitor…
Nu merit nici iertarea
Care mi-o dai de-atâtea ori
Si Duhul Tău mângâietor
Când mi se stinge zarea…

Din Calea către vesnicii
Mă ‘nalț în duh spre ceruri
Și-aud frânturi de armonii
Și simt fiori de bucurii
Și pregătiri de coruri.

O, Domnul meu… țărână sunt…
Țărână trecatoare…
Dar am ceva din Tine sfânt
Ce nu se-ntoarce în pământ
Ci zboară către soare!

Nevrednic de iubirea Ta
Aș fi, un rob netrebnic…
De nu ar fi fost Golgota
Cum as fi stat in fața Ta?
Sunt doar prin Tine vrednic!

Să nu ma lasi Isus iubit
Să mă despart de Tine…
Vreau doar să fiu călăuzit
Spre Canaanul mult dorit
Spre-orasul cu rubine.

Că Tu esti sensul, țelul meu
Si veșnica Viață
Mă vei călăuzi mereu
Iar dincolo de drumul greu
Te voi vedea în față!

Emanuel Hasan

Când se lasă liniștea de seară

Când se lasă liniștea de seară
Iar tăcerea cuprinde pământul…
Gândul în taină îmi zboară
Spre-Acel ce-mi pătrunde și gândul.

Spre-Acel ce-a creat universul,
Spre-Acel ce-i Stăpân peste toate.
În El se cuprinde cuprinsul,
Suveranul, Stăpân, dar și Tată.

Tăcerea-mi pătrunde ființa senină,
Căci vorba rostul nu-și are.
Când simți că te-atinge mâna Divină,
Iar sufletu-ncepe să zboare …

În sacra tăcere de seară
Când ruga zboară spre cer,
Simți cum îți cade povara,
Un gingaș fior împletit cu mister.

Simți mâna de Tată ce-alină durerea,
Simți șoapta duioasă ce mângâie lin,
Cuvântul Lui sfânt ce umple tăcerea
Cu pace, speranță, nădejde, destin …

Ana Onofrei

Mene Techel Upfarsin

Așteaptă lumea cu emoții
Și cu banchete, Noul An,
Cu artificii-n miezul nopții
Cu bucurie și elan.

De Dumnezeu, nici pomeneală
Căci Bachus e sărbătorit
Norocul, cum mai nou îl cheamă,
Pe noul zeu cel îndrăgit.

Și în serbări babiloniene
Ei cer pahar după pahar
Și curg batjocuri și blesteme
Ca pe vremea lui Belșațar..

Dar mâna sfântă nu Se arată
Să dea sentința pentru chin
Ca-n Babilon, cum scrise-ndată
MENE TECHEL UPFARSIN.

Așa că, ei merg înainte
Trece și noaptea de desfrâu
Se-arată zorii, iar începe
Nelegiuirea ca un râu…

Că doar, e Anul Nou acuma
De ce să nu serbezi cât poți
Doar tinerețea e ca spuma:
Serbăm trei zile și trei nopți!

Da, trec și zilele pierdute
Iar viața-și ia normalul curs
De faptele atunci făcute
Ei au uitat, ce-a fost, s-a dus…

Până-n momentul greu în care
Al cerului Judecător
Scrie în dreptul lor pierzare
Precum atunci, în Babilon.

Și mâna iarăși se arată
Fără de milă, ca-n trecut
Și pentru viața lor pătată,
Ei vor plăti greul tribut.

În dreptul lor vad pe perete
Mene, Techel Upfarsin
Dar… prea târziu pentru a-nțelege
Cuvintele Celui divin!…

Dacă Daniel ar fi în lume
Le-ar tălmăci  spunând: Sfârșit
Și numărat, talerul spune
Doar cântărit și împărșit.

Timpul pierdut nu se întoarce
Nici faptele ce  s-au făcut
Ci doar sentința scrisă rece
Cu o concluzie doar: Pierdut!

Acum apare o-ntrebare:
De ce în Biblie stă scris
Cum că iubirea Sa e mare
Dar totuși, mulți merg în abis?

Da, Dumnezeu este iubire
Dar și un foc mistuitor
Dragostea Sa e mântuire
Dar e și-un drept Judecător.

Există-un timp de îndurare
Care e marele Său HAR
Iubire multă și răbdare
În jertfa sfântă din Calvar.

Dar ușa Harului se-nchide
Răbdarea are un sfârșit
Și-o altă ușă se deschide
Prieten drag, ești pregătit?

O voce încă te mai cheamă:
Ieși dragul meu din Babilon,
Nu amâna, vino degrabă!
Încă se strigă din Sion,

Căci orișicând, mâna cea sfântă
Îți poate scrie pe destin
Doar trei cuvinte de osândă:
Mene Techel Upfarsin!

Emanuel Hasan

Adu-ți aminte de Isus!

Tu ai primit un Dar ceresc
În ziua când te-ai hotărât
Să te desparți de ce-i lumesc
Și să-L urmezi pe Domnul Sfânt!
Puterea sângelui divin
A curățit al tău păcat,
Și-n haina Cerului senin
Isus Cristos te-a îmbrăcat!

Doar El ți-a înnoit ființa
Și ți-a dat viață din belșug,
Te-a luminat să porți credința,
Iubirea Lui, și noul jug!
Prin biruința Sa la cruce
Ai devenit părtaș la Cer,
În Valea Morții să poți duce
Lumină celor care pier!

Te-a pus și-n Templul Nemuririi
Cu măreția-i minunată,
Pe Stânca vie a Iubirii
Și-n mâna veșnicului Tată!
În bucurii și-n clipe grele
Cuvântul Său te-a învățat
Să-nvingi ocări și duhuri rele,
Și lumea plină de păcat!

Dar, tu ce faci, și zi și noapte?
Asculți, și împlinești Cuvântul?
Porți crucea Domnului în spate?
Sau te-a robit, din nou, pământul?
E trist să duci a firii mască
Și-n suflet pete de rugină!
E trist când raza ta cerească
Rămâne sub obroc, în tină!

De ai căzut, din neveghere,
Nu te-mpietri în duhul tău!
Mărturisește-a ta durere
Și El te va scăpa de rău!
Isus, al nostru Domn și Rege,
Cunoaște frământarea ta.
De ce să lași a firii lege
Pe tronul inimii a sta?

Ridică-te! Ascultă glasul
Înțelepciunii și iertării!
Mărește spre Lumină pasul,
Către Păstorul Îndurării!

Prietene, adu-ți aminte
De frumusețea pocăinței,
Cum ai pășit cu dor fierbinte
Pe calea sfântă a credinței!
Și nu lăsa ca Darul vieții
Să fie doar o amintire;
E-aproape ceasul Dimineții:
Adu-ți aminte de Iubire!

Adu-ți aminte de Isus,
De-al tău destin, de harul Său,
Căci tu ai preț, și ai un loc
În inima lui Dumnezeu!
Nu strânge-n suflet deznădejdea,
Nu te-ndoi, nu dispera!
Ci, cât de mare-a fost căderea,
Să fie pocăința ta!

Gelu Ciobanu

Alegerea mea este alegerea Lui

“El ne alege moştenirea.” (Psalmul 47.4)

Daca am fi lăsaţi în mâinile duşmanilor noştri, partea care ne-ar lăsa-o ar fi fără îndoială foarte mizerabilă. Dar pentru noi care credem, Domnul este Acela care ne dă în stăpânire o moştenire care ne asigură locul, prin înţelepciunea Sa infinită. Un gând mai înalt ca al nostru ne pregăteşte destinul. Dumnezeu este Dătătorul tuturor lucrurilor şi noi suntem fericiţi că este El; alegerea noastră este să-L lăsăm pe El s-aleagă pentru noi.

Dându-ne seama de propria noastră nebunie, preferăm să-L vedem conducându-ne şi alegându-ne El destinul. Simţim mai multă siguranţă lăsându-L pe Domnul să conducă barca noastră, decât dacă am fi lăsaţi la propria noastră judecată. Şi încredinţăm bucuros durerile noastre din prezent şi necunoscutul din viitor, hotărârii Tatălui nostru, Mântuitorului nostru şi Mângâietorului nostru.

Suflete al meu, adu-ţi azi dorinţele la picioarele Domnului Isus. Şi dacă ai fost încăpăţânat şi plin de voinţa ta personală, dornic să fii şi să faci toate după propria ta minte, acum renunţă la egoismul tău lipsit de judecată şi lasă firmele în mâinile Domnului. Spune “El trebuie sa aleagă”. Dacă alţii discută despre suveranitatea Domnului şi slăvesc libera voinţă a omului, tu să le răspunzi: “El va alege pentru mine”. Cea mai bună alegere a mea este să-L las pe El să aleagă. Eu aleg ce El a ales mai întâi.

Charles Spurgeon

Pom cu ramul aplecat

Dintr-o stâncă ‘naltă, semeață,
Un izvoraș mic, iese la viață;
Firicel de apă limpede, lină…
Născut din sfânta lumină,
Drumu-şi croiește, printre pietre,
Jucăuși stropi… sunete răzlețe…

Dar… în vad, mai jos, în vale,
Pe-un mal, o salcie plângătoare…
Ramuri multe, înfrunzite,
Aplecate trist… umilite…
Un copac frumos, umbros,
Fără rod, jelea duios…

Plânge salcia, și mult suspină…
-Doamne, care-i a mea vină?
De ce sunt fără de rod,
Aplecată… sus, nu văd!
Mă întreabă a mea coroană,
De ce… sunt doar lângă apă?

În viață, ce menire am?
Ce talant ascund în ram?…
Trunchi robust și sănătos,
Ram, cu frunzele plecate-n jos…
Mă umilesc pân’ la pământ;
Între pomi, nu am cuvânt…

Cerul, poarta sfântă-‘Şi deschise,
Domnul, vorbește din înălțime:
– Salcie! Ram frumos! Nemulțumită,
Mereu tăcută, tristă și nefericită,
Eu, Domnul, totu-am creat,
Fiecăruia, în viață,-un rol am dat!

Pom cu fruct, am pus în frunte,
Să slujească, și să lupte,
Turma să Mi-o păstorească,
S-o poarte, unde-i pășunea grasă,
Spre munții cu line izvoare,
La umbră, pentru răcoare…

Acesta-i rolul tău în viață,
Salcie, mereu plecată…
Setoșii aleargă la izvoare
În zilele cu mult soare,
Doborâți de arșiță vor sta,
Salcie, sub coroana ta.

Mulți îți spun: Ești doar cu frunză,
Fără rod, și faci doar umbră!
În viață,  acesta-i rolul tău,
Destin lăsat de Dumnezeu,
Lângă izvorul ce curge,
Salcie, tu să faci umbră!

Domnul, totu-a prevăzut
Când pământul a făcut!
Pomi cu fructe parfumate,
Cu frunze pentru răcoare!
Deci, fii silitor în lucrare,
Nimic nu-i la întâmplare!

Totu-a prevăzut Hristos
Pentru turma Lui de jos;
Așa e în sfânta adunare,
Fiecare, un talant are!
Unul umbră – când e soare,
Altul, izvor de-ncurajare!

Doamne, dă-ne înțelepciune,
Să pricepem ce e bine;
Pe nimeni să nu judecăm,
De Tine să ascultăm,
În părtășie, în adunare,
Sub sfânta-Ţi binecuvântare!

Coca Toma,

Se duc zilele…

Se duc zilele și altele vin
C-așa prevede decretul divin
Zile ploioase sau zile cu soare,
Îmbrăcate-n nevoi sau splendoare
Toate ne-aduc întâmplări, episoade
Apoi se formează în luni și-n decade
Secole-apar, apoi, și milenii
Și-nscrise-n arhivă le țin cetățenii
Iar, apoi, infinitul le-atrage pe toate
Semn că la număr nu-s limitate.
Dar ce-nvățătură primim de la ele?
Ce ne dezvăluie-n clipele grele?
Ne spun s-acceptăm legea divină
Că Mirele-i gata, oricând, ca să vină
Ne spun că viața nu stă pe loc,
Că nu-i îmbrăcată în strai de noroc,
Că e un Stăpân peste timp, peste vreme
Care poate răspunde la orice probleme.
Necazuri au fost și iar o să vină
Dar nu pot învinge eterna Lumină.
Ce-a fost va mai fi – zice Scriptura
Că-n toate ea stabilește măsura.
Au fost încercări și iar o să fie
Dar n-o s-apelăm la zeu sau la glie
Și n-o să mergem la ape stătute
Și nici la cei ce vor să-mprumute
Speranțe ce mor după câteva zile
Și vindecări învăluite-n pastille
Ci mergem la ape din sfinte izvoare
Ce pot vindeca tot ce ne doare.
Zilele vin, zilele zboară
Dar ce rămâne e o comoară
Păstrată-n lăuntrul predat, totalmente
C-așa învingem furtuni și torente
Ce rămâne e-acea-ncredințare
Că putem depăși situații precare.
O zi e cu nori, iar alta-i senină
În viață e noapte și este lumină
Vin și adieri dar și uragane,
Vin și aliați și armate dușmane
Și ciclul acesta atât de précis
Ne-aduce aminte că tot ce e scris
Despre infern, paradis și pământ
A fost inspirat prin Duhul cel Sfânt,
C-al nostru ”Acasă” nu e în vale
Ci-n Plaiul cu neofilite petale.

*********
Se duc zilele și altele vin
Să-mbrace-n odihnă eternul destin.

George Cornici