Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

„Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi.” Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7).

Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

Oswald CHAMBERS

Regula divină a vieţii

” Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Matei 5:48

Domnul nostru ne îndeamnă, în versetele 38-48, să fim generoşi în comportarea noastră faţă de toţi oamenii. În viaţa spirituală, fereşte-te să umbli conform afinităţilor tale naturale. Orice om are afinităţi naturale; există oameni de care ne place şi oameni de care nu ne place. Dar nu trebuie să lăsăm niciodată aceste sentimente să domnească în viaţa noastră creştină.

“Dacă umblăm în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină”. El ne va da părtăşie chiar şi cu oamenii pentru care nu avem nici o afinitate naturală.Exemplul pe care ni-l dă Domnul nostru nu este acela al unui om bun, nici măcar al unui bun creştin, ci al lui Dumnezeu însuşi. “Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Cu alte cuvinte, arată-i celuilalt ceea ce Dumnezeu ţi-a arătat ţie, iar Dumnezeu îţi va da în această viaţă nenumărate ocazii de a dovedi dacă eşti desăvârşit, aşa cum este Tatăl nostru din ceruri. A fi ucenici înseamnă a ne identifica în mod deliberat cu grija lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni. “Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu…”Adevărata expresie a caracterului creştin nu este facerea de bine, ci asemănarea cu Dumnezeu. Dacă Duhul lui Dumnezeu te-a transformat în interior, în viaţa ta vei arăta trăsături divine, nu trăsături umane bune.

Viaţa lui Dumnezeu din noi se exprimă ca viaţă a Iui Dumnezeu, nu ca o viaţă umană care încearcă să fie evlavioasă. Secretul vieţii creştinului este că supranaturalul devine natural în el prin harul lui Dumnezeu, iar experimentarea acestui lucru se realizează în detaliile practice ale vieţii, nu în timpul de comuniune cu Dumnezeu. Când venim în contact cu lucruri care deranjează, descoperim, spre uimirea noastră, că avem puterea să rămânem liniştiţi şi echilibraţi în mijlocul lor.