14 August

Căci Tu mă înveseleşti cu lucrările Tale, Doamne.” Psalmi 92:4

Crezi tu că păcatele tale sunt iertate şi că Christos a făcut ispăşire deplină pentru ele? Atunci ar trebui să fii un creştin tare bucuros! Cum ar trebui să treci peste încercările şi necazurile lumii! De vreme ce păcatul ţi-a fost iertat, mai contează ce se întâmplă cu tine acum? Luther spunea: „loveşte, Doamne, loveşte, fiindcă păcatul meu este iertat; dacă Tu nu m-ai iertat, loveşte cât de tare vrei”. Într-un spirit asemănător, tu poţi spune: „trimite-mi boală, sărăcie, pierderi, cruci, persecuţii; trimite-mi ce vrei Tu, fiindcă m-ai iertat, şi sufletul meu este bucuros”. Creştine, dacă eşti mântuit, fii bucuros, recunoscător şi iubitor. Agaţă-te de crucea care ţi-a îndepărtat păcatele; slujeşte-L pe Cel care ţi-a slujit. „ Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru ; indurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească” (Romani 12:1).

Nu-ţi lăsa zelul să se evaporeze într-o neînsemnată izbucnire de cântec. Arată-ţi dragostea pe căi expresive. Iubeşte-i pe fraţii Celui care te-a iubit. Dacă există undeva un Mefiboşet şchiop şi neputincios, ajută-l de dragul lui Ionatan. Dacă vezi un biet credincios încercat, plângi alături de el şi poartă-i crucea de dragul Celui care a plâns pentru tine şi ţi-a purtat păcatele. De vreme ce eşti iertat de dragul lui Isus, du-te şi spune şi altora vestea îndurării uimitoare. Nu te mulţumi să păstrezi binecuvântările numai pentru tine, ci împrăştie pretutindeni povestea crucii.

Bucuria sfântă şi îndrăzneala sfântă te vor face un bun predicator, şi lumea întreagă va deveni un amvon de la care vei predica. Sfinţenia voioasă este cea mai bună predică, dar trebuie să o primeşti de la Domnul. Caut-o în dimineaţa aceasta, înainte să pleci în lume. Atunci când ne bucurăm în lucrarea Domnului, nu trebuie să ne temem că ne vom veseli prea tare.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Iulie

Şi gândindu-se la acest lucru, a început să planga.” Marcu 14:72

Unii s-au gândit că, în tot timpul vieţii lui, Petru a plâns cu şuvoaie de lacrimi amintindu-şi cum s-a lepădat de Domnul. Nu este exclus să fi fost aşa, fiindcă, deşi păcatul lui a fost foarte mare, harul a lucrat desăvârşit în el după aceea. Aceeaşi experienţă este comună tuturor celor răscumpăraţi, în concordanţă cu gradul în care Duhul Sfânt le-a înlocuit inima de piatră. Ca şi Petru, noi ne amintim de lăudăroşeniile noastre: „chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire” (Matei 26:33). Ne-am amestecat cuvintele cu lacrimile amare ale căinţei. Când ne gândim la ceea ce am jurat că vom fi, şi la ceea ce am fost, plângem cu râuri de lacrimi.

Petru s-a gândit la lepădarea lui: la locul în care o făcuse, la motivul neînsemnat care îl condusese la un păcat atât de mare, la jurămintele şi blestemele cu care a căutat să-şi întărească minciuna, şi la împietrirea inimii care l-a îndemnat să se lepede iar şi iar. Putem noi, amintindu-ne de păcatele noastre, și de grozăvia lor, să rămânem nesimţitori şi nepăsători? Nu vom face din casa noastră o casă de jale şi nu vom striga către Domnul pentru o asigurare reînnoită a iubirii Lui iertătoare? Fie să nu privim niciodată cu nepăsare păcatul, altfel vom ajunge combustibil pentru focul iadului. Petru s-a gândit şi la privirea iubitoare a învăţătorului.

Domnul a continuat cântecul de avertizare al cocoşului cu o privire mustrătoare de durere, milă și iubire. Privirea aceea nu a ieşit din mintea lui Petru cât timp a trăit. A fost mult mai folositoare decât zece mii de predici. Apostolul pocăit plângea atunci când îşi amintea de iertarea deplină a Mântuitorului, care l-a aşezat pe locul dinainte. Gândul că am ofensat un Domn atât de bun şi blând este un motiv mai mult decât suficient pentru a plânge mereu. Doamne, sfarmă-ne inimile de piatră şi fă să curgă apă din ele.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Cu încredere totală

Cu încredere totală
Învingem orice încercări
Putem depăși o boală
E o stare ideală
Cu sfinte manifestări.

Cu încredere deplină
Ne-nfricați spre țel pășim
Călăuziți de o lumină
Spre-a evita orice ruină
Crezul să-l desăvârșim.

Cu încrederea activă
Orice-n lume s-ar ivi
Consacrarea e cursivă
Nu vom merge în derivă
Doar spre Slavă vom privi.

Vor mai fi zile toride
Va mai fi și ger tăios
Dar ferestre vom deschide
Spre Eden, și nu vom vinde
Ce ne-a dat, prin har, Hristos.

Obstacole vor apare
Mai frecvent decât gândim
Dar cu sfântă-ncredințare
Vom sfârși orice lucrare
Scriptura s-o însușim.

Nu ne-abatem de la traiul
Contopit cu Duhul Sfânt
Gestul, faptele și graiul
Să ne-drepte către Plaiul
Revelat prin Legământ.

Îndoială nu există
Când, prin crez, vedem minuni
E o viață ce rezistă
La necazul ce persistă,
La dureri și presiuni.

Când convingerea e tare
Nimeni nu poate fura
Dulcea noastră-ncredințare
Că răsplata va fi mare
Când Raiul ne-a-nconjura.

George Cornici

Cerandu-I ceva lui Dumnezeu, Il onoram

Text: Ioan 16:23-28

Cereţi şi veţi căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Ioan 16:24

Printre cei ce slujeau la curtea lui Alexandru cel Mare, era un filozof faimos care avea o abilitate uimitoare dar puţini bani. I-a cerut Iui Alexandru ajutor financiar şi acesta i-a spus că poate scoate oricît doreşte din visteria imperială. Cînd a cerut o sumă echivalentă cu 5 milioane de lei, a fost imediat refuzat. Cel însărcinat cu visteria imperiului a verificat dacă suma aceea aşa de mare era autorizată de împărat. Cînd 1-a întrebat pe Alexandru cel Mare, acesta a replicat: „Plăteşte-i imediat. Filozoful mi-a făcut o onoare specială. Prin suma mare de bani ce mi-a cerut-o, el dovedeşte că mi-a înţeles atat bogăţia cat şi generozitatea.”


Oamenii care exercită o credinţă mare prin faptul că-I cer lui Dumnezeu să se îngrijească de nevoile lor, demonstrează în mod similar înţelegerea bogăţiei şi bunătăţii Lui. Un exemplu în acest sens, este George Miiller din Anglia (1805 – 1898). La începutul lucrării sale pentru orfani, Miiller a jurat să nu ceară bani nimănui cu excepţia Tatălui ceresc. Nu a spus niciodată vreunei persoane care nu era asociat cu el în această lucrare, despre nevoile lucrării. Cu toate acestea, milioane de dolari au trecut prin mainile sale pentru îngrijirea acelor copii, cat şi pentru sprijinul şcolilor creştine, al misionarilor, şi pentru distribuirea de Biblii. Toate acestea au rezultat din credinţa sa în Dumnezeu şi în Cuvîntul Său.
Atunci cînd îi cerem ajutor lui Dumnezeu, cerand potrivit cu voia Sa, îi spunem că noi credem în El, şi credem că El ne poate împlini nevoile potrivit cu bunătatea Sa fără margini. O astfel de cerere îl onorează pe Dumnezeu. – P.R.V

Roagă-te, copil al Domnului, te roagă,
Aceasta ţi-e chemarea, sfanta datorie.
Răspunsul e a Domnului misiune;
A ta-i să-I ceri mereu, cu bucurie.”  – Chisholm.

Cereri mari duc la răspunsuri mari, pentru că rugăciunea mişcă mainile care mişcă lumea.

Painea zilnica

Întristarea după voia lui Dumnezeu

 Text: Genesa 23

Avraam a venit s-o jelească pe Sara şi s-o plîngă.“ Geneza. 23:2 / „Mângâiaţi-vă unii pe alţii… 1 Tesaloniceni 4:18

Poate că citind titlul meditaţiei de astăzi, ne vom întreba dacă există într-adevăr aşa ceva. Răspunsul este afirmativ. Intristarea este sănătoasă şi este un răspuns normal la moartea celor dragi sau la alte pierderi şi dezamăgiri teribile. Experienţa lui Avraam este un exemplu de întristare după voia lui Dumnezeu. Cînd a murit Sara, a jelit-o ca pe fiinţa iubită pe care a pierdut-o. Apoi, printr-un act al credinţei în promisiunea lui Dumnezeu, a cumpărat un loc de înmormîntare în Hebron în loc să ducă corpul neînsufleţit al Sarei în ţara lui de baştină. După ce-a înmormîntat-o, s-a întors la responsabilităţile sale. Din moment ce întristarea este naturală şi sănătoasă, nu trebuie să ne simţim vinovaţi în urma ei. Oamenii binevoitori poate ne spun în aceste momente: „ Nu te întrista. Cel iubit al tău este într-un loc mai bun, în cer”. Ori: „încearcă să vezi şi partea luminoasă a lucrurilor. Situaţia ta nu este mai rea ca a altora”.

Toate acestea pot fi adevărate, dar vom simţi în continuare foarte acut pierderea noastră. Si trebuie să ne întristăm. Totuşi, în calitate de copil al lui Dumnezeu, trebuie să ne păstrăm întristările sub control, spunînd Domnului ceea ce simţim, cerîndu-I ajutorul, concentrîndu-ne asupra nevoilor vieţii, reluîndu-ne responsabilităţile. Amintirile dureroase se vor reîntoarce din cînd în cînd, şi poate ne vor îndemna să ne retragem de la cerinţele vieţii. In vremuri ca acestea ar trebui să ne aducem aminte că Dumnezeu ne-a lăsat aici cu un scop: să ne închinăm Lui, să-I servim, şi să-I ajutăm pe alţii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, întristările noastre pot deveni întristări după voia lui Dumnezeu. H.V.L.

întristarea se schimbă-n bucurie deplină.
Văd printre lacrimi mereu tot mai clar
Cum rana-i amară puţin o să ţină.
Cu Isus trăi-voi eternitatea de har. „D.J.D.

Sufletul n-ar avea curcubeul
dacă ochii n-ar avea lacrimi.

Painea zilnica

„Bucuria Mea… bucuria voastră”

“Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. “Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

Oswald CHAMBERS

Necredinţa îngrijorării

Nu vă ingrjorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru. gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca.”Matei 6:25

Isus caracterizează îngrijorarea din viaţa unui ucenic drept necredinţă. Dacă am primii Duhul lui Dumnezeu, El va „pune degetul pe rană” întrebând: „Unde este locul lui Dumnezeu în relaţia aceasta, în planurile acestei vacanţe, în aceste cărţi pe care vrei să le citeşti?” El insistă întotdeauna în această direcţie până când învăţăm să-L punem pe El pe primul loc.

Ori de câte ori punem pe primul loc alte lucruri, apare confuzia.„Nu vă îngrijoraţi…” Nu lua asupra ta presiunea gândurilor cu privire la viilor. A te îngrijora nu numai că este ceva rău, ci este şi necredinţă, deoarece, dacă te îngrijorezi, înseamnă că nu crezi că Dumnezeu poate avea grijă de detaliile practice ale vieţii tale, tocmai aceste detalii ne îngrijorează.

Ai remarcat vreodată, din spusele lui Isus. ce anume va înăbuşi cuvântul pe care El îl pune in noi? Diavolul? Nu, ci grijile lumii acesteia. Este vorba întotdeauna de micile griji. Nu voi crede acolo unde nu pot să văd. Singurul tratament împotriva necredinţei este ascultarea de Duhul. Marele cuvânt spus de Isus ucenicilor Lui este predarea deplină.

Oswald Chambers

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ne așteaptă Dumnezeu

Motto: „”Păziți-vă bine să nu pierdeți rodul muncii voastre, ci să
primiți o răsplată deplină.”” Amin!  2 Ioan :v.8.

Omul lumesc când greșește
Crede că a lui păcate,
Dacă spune: ‘Îmi pare rău!’
Toate îi vor fi iertate.

Dar n-ajunge doar regretul,
Că Scriptura ne învață
Că numai nașterea din nou
E pocăință adevărată.

Nu ajunge doar căința
Chiar de face-un legământ,
Dacă omul nu se naște
Din apă și din Duh Sfânt

Și nu umblă în lumină –
Și să rămână în lumină,
Nu va intra niciodată
În a Raiului grădină.

Pe cel aproape să-l iubească
Precum Domnul ne iubește,
Că iubirea de aproape
Și sfințenia ne unește.

Să stăruie plin de iubire
În legăturile frățești,
Având scrise-n mintea lui
Poruncile dumnezeiești.

Să poată purta povara
Altui frate credincios,
Împlinind cu bucurie
Legea Domnului Hristos.

Si să nu-și plece urechea
La orice lumesc cuvânt,
Dar cu multă luare-aminte
Când vorbește Duhul sfânt.

Să fie-n orice legătură
Împodobit cu smerenie,
Să știe să-și stăpânească
Vasu-n cinste și sfințenie.

Că omul, dacă-n trupul lui,
Nu este duhovnicesc,
Va ajunge și în duhu-i
Precum orice om lumesc.

De aceea, în alergarea
Care ne stă înainte
S-alergăm cu stăruință
Înspre plaiurile sfinte.

Și-om întâlni în alergare
Poate culmi de fericire,
Dar și văi adânci și pline
De pietre de poticnire.

Să nu ne-oprim din alergare
Chiar dacă drumul e greu,
Că la capătul de drum
Ne așteaptă Dumnezeu.

Ioan Vasiu 

“Bucuria Mea… bucuria voastră”

“Pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.” loan 15:11

Care era bucuria pe care o avea Isus? Este o insultă pentru Isus Cristos să foloseşti cuvântul fericire în legătură cu EI. Bucuria lui Isus era absoluta Lui predare şi jertfire de Sine Tatălui Său, bucuria de a face ceea ce L-a trimis Tatăl să facă. “Plăcerea Mea este să fac voia Ta.” Isus S-a rugat ca bucuria noastră să fie tot mai plină, până când va ajunge să fie aceeaşi bucurie ca şi a Lui. L-am lăsat eu pe Isus Cristos să aducă în mine bucuria Lui?

Plinătatea vieţii mele nu stă în sănătatea trupească sau în împrejurări exterioare, nici în a vedea succesul lucrării lui Dumnezeu, ci în înţelegerea perfectă a lui Dumnezeu şi în acea părtăşie cu El pe care a avut-o Isus însuşi. Dar primul lucru care va împiedica această bucurie este tendinţa de a ne gândi prea mult la situaţia noastră. Grijile lumii acesteia, a spus Isus, vor înăbuşi Cuvântul lui Dumnezeu şi, înainte de a ne dezmetici, vom fi prinşi de lucrurile care ne înconjoară. Tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi până acum este doar începutul; El vrea să ne ducă în acel loc unde să fim martorii Lui şi să proclamăm cine este Isus.

Păstrează o relaţie bună cu Dumnezeu, găseşte-ţi bucuria în ea şi din tine vor curge râuri de apă vie. Fii o fântână prin care Isus Cristos să reverse apa Sa vie. Încetează să mai fii preocupat de propria ta persoană, încetează să mai fii ipocrit şi mândru şi trăieşte viaţa care este ascunsă cu Cristos. Viaţa care este bine raportată la Dumnezeu este la fel de naturală ca şi respiraţia, oriunde ar merge. Vieţile care au fost cea mai mare binecuvântare pentru tine sunt cele care n-au fost conştiente de acest lucru.

Oswald CHAMBERS