27 Mai

„Cine este robul tău, să te uiţi la un câine mort ca mine?” 2 Samuel 9:8

Dacă Mefiboşet s-a umilit atât de mult în faţa bunătăţii regelui David, ce ar trebui să facem noi în prezenţa Domnului? Cu cât avem mai mult har, cu atât ne vom gândi mai puţin la noi înşine, fiindcă harul, asemeni unei lumini, ne dezvăluie necurăţia. Sfinţii eminenţi nu ştiu cu ce lucru neînsemnat s-ar putea compara, fiindcă îşi cunosc prea bine neînsemnătatea. „Sunt”, a spus Rutherford, „ca o ramură uscată şi putredă, o cochilie goală, nişte oase uscate, şi nu pot să fac un singur pas bun”. In alt loc, el a scris „cu excepţia unor explozii deschise, nu vreau nimic din ceea ce au avut Iuda şi Cain”.

Omului umil i se pare că cel mai neînsemnat lucru din natură este mai presus de sine, fiindcă nu a cunoscut păcatul. Un câine poate să fie lacom, mândru sau murdar, dar nu are conştiinţă care să-i reproşeze, nici Duh Sfânt pe care să-I supere. Un câine poate fi neînsemnat dar, cu puţină bunătate, ajunge să-şi iubească stăpânul şi îi este credincios până la moarte. Dar noi uităm bunătatea lui Dumnezeu şi nu răspundem chemării Sale. Termenul „câine mort” este cel mai expresiv termen de comparaţie, dar nu este prea puternic pentru a exprima aversiunea credincioşilor instruiţi. Ei nu pretind că sunt modeşti; ei spun ceea ce vor să spună. S-au cântărit în balanţa sanctuarului şi au cunoscut deşertăciunea firii lor.

Noi nu suntem decât ţărână, praf însufleţit, dealuri care se mişcă, dar, văzuţi ca păcătoşi, suntem adevăraţi monştri. Cerul ar trebui să publice, ca pe un miracol, faptul că Isus şi-a aşezat dragostea asupra unor asemenea creaturi. Praf şi cenuşă cum suntem trebuie să slăvim „nemărginita mărime a puterii Sale” (Efeseni 1:19). Nu ar fi putut sufletul Său să găsească odihnă în ceruri? Trebuia să vină la corturile Chedarului pentru o soţie, şi să-şi găsească o mireasă arsă de soare (vezi Cânt. 1:5-6). O, ceruri şi pământ, izbucniţi în cântare, şi aduceţi slavă scumpului Domn Isus.

C.H. Spurgeon

16 Martie

„Păzeşte de asemenea pe robul Tău de mândrie.” Psalmi 19:13

Aceasta era rugăciunea lui David, pe care Dumnezeu 1-a numit „om după inima Mea” (Fapte 13:22). Dacă sfântul David avea nevoie să se roage astfel, cu cât mai multă nevoie avem noi, copii în har! Parcă ar fi spus: „ţine-mă, altfel merg cu capul înainte spre păcat”. Firea noastră păcătoasă, ca un cal nărăvaş, este gata s-o ia la fugă oricând. Fie ca harul lui Dumnezeu să-1 ţină în frâu, ca să nu alerge spre pieire. Ce ne-am face fără opreliştile pe care ni le-a pus Domnul în înţelepciunea şi harul Său? Rugăciunea psalmistului se referă la cea mai gravă formă a păcatului — păcatul făcut deliberat şi cu bună ştiinţa. Până şi cel mai sfânt are nevoie să fie „păzit” de păcatele rele.

Iată ce avertizare le oferă sfinţilor apostolul Pavel: „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli” (Coloseni 3:5). Ce! Au nevoie sfinţii de asemenea avertizări? Da, au. Hainele cele mai albe, nepăzite de harul divin, îşi pătează puritatea cu petele negre ale păcatului. Creştine experimentat, nu te lăuda cu experienţa ta; te vei poticni dacă îţi vei îndepărta privirea de la Cel care „poate să vă păzească de orice cădere” (Iuda 24).

Cei cu dragoste fierbinte, credinţă constantă şi speranţe strălucitoare, să nu spună „nu vom păcătui niciodată”. Mai bine ar face să strige „nu ne duce în ispită” (Matei 6:13). Chiar în inima celui mai sfânt om există destule paie care să se aprindă în vâlvătăile iadului, dacă Dumnezeu nu stinge scânteile. Cine ar fi visat că dreptul Lot se va îmbăta şi va păcătui? Hazael a spus „dar ce este robul tău, câinele acesta, ca să facă lucruri atât de mari?” (2 Împăraţi 8:13). Suntem în poziţia de a pune aceeaşi întrebare încrezătoare. Fie ca înţelepciunea divină să ne păzească de nebunia încrederii în noi înşine.

C.H. Spurgeon

17 Ianuarie

 „Într-o după-amiază spre seară, David s-a sculat de pe pat şi se plimbat pe acoperişul casei sale împărăteşti.” 2 Samuel 11:2

La ora aceea târzie, David a văzut-o pe Batşeba. Noi nu ieşim niciodată de sub puterea ispitei. Acasă sau în călătorie, suntem mereu în primejdie de a întâlni răul; dimineaţa răsare cu pericole, şi umbrele înserării ne găsesc încă în primejdie. Cei pe care îi păzeşte Dumnezeu sunt în siguranţă, dar vai de cei care ies în lume, şi îndrăznesc să meargă neînarmaţi afară din casă. Cei care cred că sunt în siguranţă sunt încă şi mai expuşi pericolului. Cel care poartă armura păcatului este încrezător în sine. David ar fi trebuit să se afle în războiul Domnului; însă el lenevea la Ierusalim şi se desfăta, fiindcă se trezise pe înserat.

Lenevia şi luxul sunt şacalii diavolului, şi ei găsesc prăzi îmbelşugate. In apele stătătoare mişună creaturi otrăvitoare, şi pământul lăsat în paragină dă naştere mărăcinilor şi spinilor. O, dacă dragostea pentru Isus ne-ar forţa să rămânem activi şi folositori! Când îl văd pe regele Israelului părăsindu-şi patul la asfinţit şi căzând imediat în ispită, mă simt avertizat să îmi păzesc mai bine uşa. Este posibil oare ca regele să fi rămas acasă pentru rugăciune şi consacrare? Dacă este aşa, suntem avertizaţi să nu considerăm nici un loc, oricât de sfânt, apărat de ispite!

Fiindcă inimile noastre sunt uscate ca iasca, şi scântei sunt destule, avem nevoie de toată atenţia ca să putem evita incendiile. Satana poate urca pe acoperişul caselor şi poate intra în cămăruţele de rugăciune. Chiar dacă închidem uşa diavolului, corupţia noastră este suficientă ca să ne ruineze, dacă nu suntem apăraţi de har. Cititorule, fereşte-te de ispitele de seară. Nu te simţi sigur. Soarele apune, dar păcatul abia răsare. Avem nevoie de un străjer de noapte şi de un paznic de zi. O Duh prea Sfânt, păzeşte-ne de toate relele în noaptea aceasta. Amin.

C.H. Spurgeon

Steaua dimineții

Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă.”Apocalipsa 22/16

Bolta cerului, grădina mea cu stele,
Aici, eu caut comori, albe mărgele,
Pe cer, astăzi, cântă Steaua dimineții:
„-De  mă urmezi, te conduc la Ieslea Vieții.”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo îmi sădesc eu visele mele,
  Îngerii  arată o coroană pe cer:
-„Te slăvesc, al meu Rege, îndurare-Ți cer!”

Steaua  luminoasă cântă pentru    pământ:
” -Vino, păcătos, vino și tu, cel mai sfânt!
Veniți, păstori de pe câmp, și   om luminat,
Veniți la Iesle, Eu, Isus, sunt  Împărat!

Sunt Rege pentru  tine, cel din depărtare,
Iar pentru fugari, sunt Cetatea cea tare,
Pentru cel bolnav, sunt și  Medic, și Balsam,
Nicicând nu- l părăsesc, ca Tată, pe orfan!”

Bolta cerului, o  grădină   cu  stele,
Acolo, îmi ascund eu visele mele,
Steaua merge în față, Cerul, luminos,
Toate stelele se închină lui Cristos!

Arancutean Eliza 

17 Octombrie

„David şi-a zis în sine: „Voi pieri într-o zi ucis de mâna lui Saul”. 1 Samuel 27:1„

Gândul acesta al lui David era un gând mincinos. Nu avea nici un motiv să creadă că ungerea sa pentru Domnul, înfăptuită de Samuel, trebuia să rămână o faptă deşartă şi nefolositoare. Domnul nu îşi părăsise slujitorul în nici o ocazie. El se găsise adesea în primejdii, dar nu existase nici una din care să nu fie scăpat de intervenţia divină. Încercările prin care a trecut au fost variate; ele nu s-au prezentat sub o singură formă, ci au avut multe înfăţişări. Totuşi, în fiecare caz, Cel care a trimis încercarea a rânduit o cale de scăpare.

David nu putea pune degetul pe un rând din jurnalul său şi să spună: „iată dovada că Domnul m-a neglijat”, fiindcă tot cursul vieţii sale dovedeşte exact contrariul. Ar fi trebuit să-şi dea seama, din lucrurile pe care Dumnezeu le făcuse pentru el, că Dumnezeu îl va apăra în continuare. Dar oare noi nu ne îndoim în acelaşi fel de ajutorul Domnului? Nu este o neîncredere fără motiv? Avem vreun drept să ne îndoim de bunătatea Tatălui? Nu a fost minunată îndurarea Lui? Ne-a înşelat El vreodată încrederea? A, nu!

Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit niciodată. Am avut parte de nopţi întunecoase, dar steaua iubirii a strălucit de fiecare dată printre neguri. Am trecut prin conflicte aspre, dar El ne-a ocrotit întotdeauna cu scutul Său. Am avut parte de multe încercări, dar niciodată în dauna noastră; ele au fost întotdeauna în avantajul nostru. Concluzia experienţelor din trecut este că Cel care a fost cu noi în şase necazuri nu ne va uita într-al şaptelea. Ceea ce am aflat despre Dumnezeul nostru credincios dovedeşte că El ne va păstra până la sfârşit. Să nu ne răzvrătim, deci, împotriva evidenţei. Cum am putea să fim atât de lipsiţi de generozitate încât să ne îndoim de Dumnezeul nostru? Doamne, doboar-o pe Izabela necredinţei noastre, şi las-o s-o mănânce câinii.

Meditaţii C. H. Spurgeon

29 Iulie

„Însă eu sunt totdeauna cu Tine.” Psalmi 73:23

„Totdeauna” – în ciuda prostiei şi nebuniei pe care David le mărturiseşte lui Dumnezeu, adevărul adevărat este că David a fost salvat, acceptat şi binecuvântat de prezenţa constantă a lui Dumnezeu. Deplin conştient de propria lui stare pierdută, şi de firea lui înşelătoare şi rea, el cânta totuşi, într-o glorioasă izbucnire de credinţă: „însă eu sunt totdeauna cu Tine”. Credinciosule, eşti forţat să intri în mărturia şi recunoaşterea psalmistului; doreşte-ţi să spui în acelaşi spirit: „însă, de când îi aprţin lui Christos, sunt totdeauna cu Dumnezeu!” Aceasta înseamnă că sunt mereu în mintea Lui; El se gândeşte mereu la binele meu.

Sunt întotdeauna sub ochii Lui; ochiul Domnului nu doarme niciodată, ci veghează mereu la binele meu. Sunt totdeauna în mâna Sa, aşa că nimeni nu mă va putea smulge din ea.-Sunt totdeauna în inima Lui, înscris acolo ca un memorial, aşa cum purtau preoţii numele celor douăsprezece triburi în dreptul inimii. Tu te gândeşti totdeauna la mine, Doamne. Dragostea Ta încearcă mereu să mă prindă. Lucrezi întotdeauna pentru binele meu. M-ai pus ca pe o pecete pe mâna Ta cea dreaptă. Dragostea Ta este „mai tare ca moartea” (Cânt. 8:6). Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece” (vers. 7).

Ce har uimitor! Mă vezi în Christos, şi, chiar dacă sunt mânjit, mă laşi să port veşmintele lui Christos, spălate în sângele Său; astfel, pot sta în prezenţa Ta. Am întotdeauna bunăvoinţa Ta – „sunt totdeauna cu Tine”. In textul acesta, sufletul încercat şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi nefericit găseşte mângâiere – obosit de furtunile dinăuntru, priveşte la pacea de afară. „Insă” – o, spune-o în inima ta, şi bucură-te de mângâiere. „însă eu sunt totdeauna cu Tine”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

28 Iulie

„Eram prost si fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.” Psalmi 73:22

Aminteşte-ţi că aceasta este mărturia unui om după inima lui Dumnezeu; scriind despre viaţa lui dinainte, David spunea „eram prost si fără judecată”. Cuvântul „prost” înseamnă mai mult decât semnifică el în limbajul de zi cu zi. David, în al treilea verset al acestui psalm, scria: „căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi”, ceea ce ne arată că prostia celor nesocotiţi este păcătoasă. El însuşi se socoate „prost”, şi adaugă un plus de intensitate la această caracterizare – „şi fără judecată”. Cât de prost era, nu se poate spune. Era un prost păcătos, un prost care nu putea fi scuzat ci, din contră, trebuia condamnat din cauza perversităţii şi ignoranţei voite; motivul era că fusese invidios pe prosperitatea prezentă a celor răi, uitând sfârşitul îngrozitor care îi aştepta.

Suntem mai buni decât David, şi ne putem considera înţelepţi? Putem spune că am ajuns la desăvârşire, sau că am fost atât de pedepsiţi încât nuiaua nu mai are nimic rău de alungat? Ah, aceasta este mândrie! Dacă David era prost, cât de proşti ne-am socoti şi noi dacă ne-am putea vedea! Priveşte în urmă, credinciosule. Gândeşte-te că te-ai îndoit de Dumnezeu atunci când El îţi era credincios.
Gândeşte-te că, în prostia ta, ai strigat „nu aşa, Tată”, atunci când El şi-a încrucişat mâinile îndurerate ca să-ţi ofere o binecuvântare mai mare. Gândeşte-te la multele ocazii în care ai citit despre providenţele Sale în întuneric, când ai uitat să interpretezi voia cerului, şi ai murmurat „toate lucrurile sunt împotriva mea”, atunci când toate lucrau pentru tine!

Gândeşte-te de câte ori ai ales păcatul din cauza plăcerii sale, atunci când plăcerea aceea era o adevărată rădăcină a amărăciunii! Cu siguranţă că, dacă ne-am cunoaşte propriile inimi, am pleda vinovaţi în faţa sentinţei de prostie păcătoasă. Conştienţi de această „prostie”, trebuie să transformăm concluzia lui David în hotărârea noastră „mă vei călăuzi cu sfatul Tău” (Psalmi 73:24).

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Iunie

„Ai fost cântărit în cumpănă, şi ai fost găsit uşor.” Daniel 5:27

Este bine să ne cântărim pe cântarul cuvântului lui Dumnezeu. Poţi să o faci citind psalmii lui David şi, în timp ce meditezi la fiecare verset, să te întrebi: „pot să spun şi eu la fel? Simt eu ce a simţit David? Este inima mea la fel de zdrobită din cauza păcatului? Este sufletul meu la fel de încrezător în clipa încercării, şi pot să cânt despre îndurările Domnului aşa cum a cântat David în peştera Adulam sau în locurile întărite din En-Ghedi? Am cerut paharul mântuirii în numele Domnului?” Apoi întoarce paginile la viaţa lui Christos şi, în timp ce citeşti, întreabă cât de mult ai ajuns să I te asemeni.

Tânjeşte după blândeţea, umilinţa şi dragostea pe care El le-a învăţat şi arătat. Ia apoi epistolele, şi vezi dacă îl poţi însoţi pe apostol în experienţele sale. Ai strigat vreodată ca el „o, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi din acest trup de moarte”? (Romani 7:24). Ai simţit vreodată aceeaşi apăsare? Ţi-ai
spus vreodată că eşti cel mai mare păcătos, şi mai prejos de cel din urmă sfânt? Ştii ceva despre consacrarea lui? Poţi să i te alături şi să spui „pentru mine, a trăi este Christos, şi a muri este un câştig” (Filipeni 1:21)?

Dacă citim cuvântul lui Dumnezeu ca pe un test aI condiţiei noastre spirituale, vom avea motive să ne oprim de multe ori şi să spunem „Doamne, simt că nu am fost niciodată aici. O, adu-mă aici! Dăruieşte-mi adevărata căinţă, cum le-ai dăruit-o şi lor. Dăruieşte-mi adevărata credinţă; dăruieşte-mi mai mult zel; aprinde-mi inima cu dragoste; acordă-mi darul blândeţii; ajută-mă să mă asemăn mai mult cu Isus. Nu mă mai lăsa să fiu ,găsit uşor” atunci când sunt cântărit pe cântarul sanctuarului, nici să fiu ,găsit uşor” în cumpăna judecăţii. „Nu Judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

19 Mai

„Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi.” Eclesiastul 10:7

Obrăznicia uzurpă adesea locurile înalte, iar cel mare cu adevărat doreşte să treacă neobservat. Aceasta este o ghicitoare a providenţei, a cărei răspuns va fi într-o zi bucuria celor drepţi; dar este un lucru atât de obişnuit, încât nici unul dintre noi nu ar trebui să murmure dacă aceasta este şi partea lui. Când a fost pe pământ, deşi era Prinţul împăraţilor pământului, Domnul nostru a umblat pe cărarea umilinţei, Rob al robilor şi slujitor al tuturor; ce mirare este deci dacă urmaşii Săi, care sunt din neam regesc, vor fi priviţi ca nişte persoane inferioare? Lumea este întoarsă pe dos; de aceea, cei din urmă sunt cei dintâi, şi cei dintâi vor fi cei de pe urmă.

Priviţi-i pe slujitorii Satanei stăpânind pământul! Ce cai înalţi călăresc ei! Cât de sus îşi ridică frunţile! Haman este la curte, iar Mardoheu stă la poartă; David este fugar în munţi, iar Saul domneşte peste împărăţie; Ilie plânge în peşteră, şi Izabela se desfată în palat; totuşi, cine ar vrea să fie în locul celor mari? Şi cine, pe de altă parte, nu-i invidiază pe sfinţii dispreţuiţi? Când se învârte roata, cei care sunt jos se ridică, şi cei de sus coboară. Răbdare, deci, credinciosule, veşnicia va îndrepta nedreptăţile timpului. Să nu cădem în greşeala de a lăsa apetitul şi pasiunile să se înalţe, în timp ce puterile nobile umblă în praf.

Harul trebuie să domnească ca un prinţ, şi să facă din membrele trupului instrumente ale dreptăţii. Duhului Sfânt îi place ordinea, de aceea ne aşează puterile şi facultăţile la locul şi timpul cuvenit, oferind locul de cinste facultăţilor spirituale care ne leagă de Marele Rege. Să nu stricăm planurile divine, ci să cerem harul de a ne ţine în stăpânire trupurile. Nu am fost născuţi din nou ca să permitem pasiunilor să domnească peste noi, ci pentru a domni noi în Christos Isus peste întreitul regat al spiritului, sufletului şi trupului, spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

Meditaţii C. H. Spurgeon

9 Februarie

„David a întrebat pe Domnul.” 2 Samuel 5:23

Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii şi câştigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oştire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă. Observă totuşi că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună ca mulţi alţii „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?”

David nu a făcut aşa. Câştigase o bătălie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?” şi a aşteptat până când a primit răspunsul. Învaţă de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Creştine, dacă vrei să ştii care este calea datoriei, roagă-L pe Dumnezeu să ţi-o arate; dacă vrei să navighezi în apele întunecate, lasă-L pe Cel Atotputernic la cârma corăbiei. Multe stânci vor fi ocolite, dacă îl laşi pe Tatăl să te conducă; multe nisipuri mişcătoare vor fi evitate, dacă II laşi pe El să aleagă drumul. Puritanul a spus: „Dacă un creştin îşi croieşte singur drum poţi fi sigur că îşi va tăia degetele” şi acesta este un mare adevăr. Un alt cleric bătrân a spus: „Cel care merge înaintea stâlpului de nor al lui Dumnezeu se va rătăci ca un nebun”, şi aşa se întâmplă.

Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, şi dacă El întârzie, să stăm pe loc şi să-L aşteptăm. Cel care a apucat s-o ia înainte să fugă înapoi. „Eu te voi învăţa îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmi 32:8) este făgăduinţa Domnului pentru poporul Său. Să ne prezentam deci înaintea Lui cu toate nedumeririle noastre şi să-L întrebăm: „Doamne, ce vrei să fac?” Nu ieşi astăzi din casă fără să-L întrebi pe Domnul.

Meditaţii C. H. Spurgeon