23 Mai

„Nu Mi-ai cumpărat trestie mirositoare cu argint.” Isaia 43:24

Închinătorii la Templu erau obişnuiţi să aducă daruri parfumate care să fie arse pe altarul lui Dumnezeu. Totuşi Israel, în timpurile sale de răzvrătire, devenise; zgârcit şi nu mai aducea jertfe de mulţumire Domnului său. Aceasta era o dovadă evidentă a împietririi inimii lor faţă de Dumnezeu şi casa Sa. Cititorule, această afirmaţie are vreo legătură cu tine? Oare acuzaţia din text nu poate fi îndreptată şi împotriva ta, uneori? Cei care sunt săraci material, dar bogaţi în credinţă, vor fi acceptaţi chiar dacă darurile lor sunt puţine; dar, sărmane cititor, îi dai Domnului tău partea cuvenită, sau ţii în buzunar bănuţul văduvei? Credinciosul bogat trebuie să fie mulţumitor pentru darurile încredinţate lui, şi să nu uite marea sa responsabilitate, fiindcă „cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48).

Dar, cititorule bogat, îţi dai seama de obligaţiile tale, şi îi dai Domnului partea cuvenită beneficiilor pe care le-ai primit? Isus şi-a dat sângele pentru noi; ce îi dăm noi în schimb? Noi suntem ai Lui, şi tot ce avem este al Său, fiindcă El ne-a răscumpărat pentru Sine. Putem să ne mai purtăm ca şi cum am fi ai noştri? O, dacă am avea mai multă consacrare şi mai multă iubirel Binecuvântatul nostru Isus, cât de bun eşti să accepţi trestia mirositoare cumpărată cu argint! Nimic nu este prea scump ca să-Ţi fie adus tribut, totuşi Tu primeşti cu bucurie cele mai mici dovezi de afecţiune!

Ne primeşti bietele margarete şi nu-mă-uita ca pe nişte lucruri de preţ, deşi ele nu sunt decât un mănunchi de flori sălbatice aduse de un copil mamei lui. Ajută-ne să nu ne zgârcim niciodată faţă de Tine. Din clipa aceasta, fie să nu mai auzim niciodată acuzaţii în privinţa zgârceniei darurilor noastre către Tine. Iţi vom da primele roade ale bunăstării noastre şi îţi vom plăti zeciuială din toate. Atunci vom putea spune „din mâna Ta primim ce-Ţi aducem” (1 Cronici 29:14)

C.H. Spurgeon

19 Martie

„A mâncat, și s-a săturat, și ce a rămas a strâns.” Rut 2:14

Oricând avem privilegiul să mâncăm din pâinea pe care ne-o dă Isus, suntem, ca şi Rut, sătui de atâtea bunătăţi. Când Isus este Gazda, nici un oaspete nu se ridică de la masă flămând. Minţile noastre sunt săturate cu adevărurile preţioase descoperite de Christos. Inimile noastre sunt mulţumite în Isus, fermecătorul obiect al afecţiunii noastre. Speranţele noastre sunt împlinite, pentru că ÎI avem pe Isus în ceruri. Dorinţele noastre sunt satisfăcute, fiindcă ce ne putem dori mai mult decât să-L vedem pe Christos şi să fim găsiţi în El (vezi Filipeni 3:9)?

Isus ne umple conştiinţa până când avem pace deplină, judecata până când suntem siguri de învăţăturile sale, memoria cu amintiri despre ce a făcut, şi imaginaţia cu planurile la care încă lucrează. Ca şi Rut, suntem „sătui”. Am băut adânc din Christos şi ne-am gândit că am luat tot ce se putea lua; dar, după ce am făcut tot ce am putut mai bine, am văzut că a mai rămas foarte mult. Ne-am aşezat la masa iubirii lui Dumnezeu, şi am zis: „doar infinitul mă poate sătura. Sunt atât de păcătos, încât trebuie să am merite infinite ca să mi se şteargă păcatele”. Dar după ce ne-am curăţat de păcate am văzut că mai aveam merite; ne-am potolit foamea la ospăţul iubirii sfinte şi a mai rămas o grămadă de hrană spirituala.

Nu ne-am bucurat încă de anumite bunătăţi care ne aşteaptă în Cuvântul lui Dumnezeu, şi suntem obligaţi să-1 mai lăsăm puţin; suntem asemenea ucenicilor, cărora Isus le-a spus „mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12). Da, sunt daruri pe care încă nu le-am obţinut, locuri de comuniune cu Isus la care nu am ajuns, şi înălţimi ale părtăşiei pe care nu le-am atins. La fiecare ospăţ al iubirii rămân multe coşuri cu firimituri. Să lăudăm generozitatea slăvitului nostru Boaz.

C.H. Spurgeon

24 Ianuarie

„Marta era împărţită cu multă slujire.” Luca 10:40

Greşeala Martei nu era că slujea, fiindcă orice creştin trebuie să fie un slujitor. „Slujesc” va fi deviza oricărui prinţ din familia regală a cerului. Nici nu era vina ei că era înzestrată cu „multă slujire”. Niciodată nu putem face prea mult. Să facem tot ce ne stă în puteri. Să ne predăm inima şi mintea în slujba Domnului. Nu era vina ei că se grăbea să pregătească o masă pentru învăţător. Fericită Marta, ai avut şansa să primeşti un Oaspete atât de binecuvântat, şi ţi-ai pus tot sufletul în îndeplinirea datoriei tale.

Greşeala ei a fost că era „împărţită cu multă slujire”, astfel încât îl uitase pe Mântuitorul şi se gândea doar la slujire. Îngăduise slujirii să ia locul părtăşiei, şi îşi prezenta o datorie pătata de sângele celeilalte. Noi trebuie să fim şi Marta şi Maria; trebuie să slujim şi să ne bucurăm de părtăşie în acelaşi timp. Pentru asta avem nevoie de har. Este mai uşor să slujeşti decât să ai părtăşie. Iosua nu a obosit în lupta cu amalecitii dar Moise, pe vârful muntelui, a avut nevoie de doi oameni care să-i susţină mâinile. Cu cât mai spirituală este lucrarea, cu atât mai repede obosim.

Fructele cele mai bune se coc la urmă; darurile cereşti sunt cel mai greu de cultivat. Prea iubiţilor, să nu neglijăm lucrurile din afară, care sunt bune prin ele însele, având în acelaşi timp o intensă comuniune cu Isus. Aveţi grijă să nu neglijaţi să staţi la picioarele Mântuitorului, chiar dacă vi se pare că ar trebui să vă ridicaţi să slujiţi. Prima condiţie pentru sănătatea sufletului, prima condiţie pentru slava Sa, şi prima condiţie pentru a fi folositori este să ne păstrăm sufletele în continuă comuniune cu Domnul Isus şi să avem grijă să punem pe primul loc spiritualitatea vitală a religiei noastre, care este mai presus de toate.

C.H. Spurgeon

Necontenit reverși har…

Fără-ncetare reverși har
Și ne păzești, Părinte
Să nu sfârșim în vreun coșmar
Ci-n cel mai pitoresc hotar
(Spre a-l descrie nu-s cuvinte)

Ne porți pe brațe când furtuni
Apar pe drum să ne doboare
Câte lucrări, câte minuni
Vedem când facem misiuni
Spre-a răspândi a Ta lucrare.

Cu binefaceri ne inunzi
Și ne îndrumi spre Slavă
Când vin primejdii ne ascunzi
Cu-a Ta Lumină ne pătrunzi
Ne izbăvești din starea gravă.

Cu vindecări răspunzi mereu
Dureri să fie alinate
Nu suntem singuri pe traseu
Ești Tată și ești Dumnezeu
Acum și în eternitate.

Lumină, aer, tot ce-avem
Sunt daruri fără nici o plată
Cu Tine fericiți suntem
Și Cerul deschis îl vedem
Cu veșnica-i răsplată.

Atâta bine ne-ai făcut
Oriunde-n orice stare!
Cu Tine-a fost nou început
Căci în credință ne-ai crescut
S-avem la har intrare.

Nicicând noi nu ne despărțim
De sfânta Ta prezență
Cu-ai Tăi copii ne înfrățim
Te adorăm, Te prețuim
(E dragoste, nu aparență)

Fără-ncetare reverși har
Căci ne iubești fierbinte
De-aceea știm: e necesar
Mai mult să mergem la altar
Cu sacrificii sfinte.

George Cornici

18 Februarie

„Arată-mi pentru ce Te cerţi cu mine.” Iov 10:2

Suflet Încercat, poate că Domnul face asta ca să-ţi dezvolte darurile. Unele dintre talentele tale nu ar fi descoperite niciodată dacă nu ai trece prin încercări. Nu ştii că credinţa ta nu pare atât de mare vara cum arată iarna? Dragostea este adesea ca un licurici, care nu luminează dacă nu este întuneric deplin. Speranţa este ca o stea — nu se vede la lumina soarelui bunăstării, fiindcă străluceşte numai în întunericul necazurilor.

Durerile sunt metalul întunecat în care Dumnezeu montează diamantele talentelor copiilor Săi, ca să le facă mai strălucitoare. Nu a trecut mult de când spuneai pe genunchi: „Doamne, simt Că nu mai am credinţă. Arată-mi că mai cred”. Oare nu te-ai rugat, poate că inconştient, pentru încercări — fiindcă de unde să ştii că ai credinţă fată să ţi-o exerciţi? Depinde; Dumnezeu ne trimite adesea încercări ca să ne descoperim darurile şi să ne asigurăm că le avem. Creşterea în har este rezultatul
încercărilor Sfinte. Dumnezeu ne ia adesea confortul şi privilegiile ca să ne facă creştini mai buni. El nu îşi antrenează soldaţii în lux şi huzur, ci îi trimite în marş forţat la munci grele. Îi face să treacă pâraie, să înoate în ape învolburate, să urce munţi şi să meargă multe mile purtând povara durerilor.

Ei bine, creştine, nu se potriveşte această descriere cu necazurile prin care treci? Nu îţi dă Dumnezeu daruri şi nu le face El să crească? Nu este acesta motivul pentru care El se ceartă cu tine? Când suntem încercaţi, ne prindem de făgăduinţe Şi ne rugăm cu noi puteri; Când suntem încercaţi, ne înnoim credinţa și aşteptăm, prin Domnul, mângâieri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Un sfert de milimetru de cauciuc

Text: 1 Samuel 20:1-3, 24-33

„… nu este decat un pas intre mine şi moarte.” 1 Samuel 20:3

Vieţile noastre sunt daruri fragile de la Dumnezeu. Unui tanăr care tocmai se supusese unui control medical general, i s-a spus de către doctor că este complet sănătos. In timp ce ieşea din cabinetul doctorului, trecand prin sala de aşteptare, a căzut deodată cu mainile încleştate pe piept suferind un atac de inimă fatal.
Moartea era mult mai aproape decat a crezut el. In timp ce vizita expoziţia spaţială de la Institutul Smithsonian din Washington, prinţesei Anne i-a fost prezentat astronautul Neil Armstrong. Pe parcursul vizitei, prinţesa a văzut expuse costumele astronautilor. Intorcandu-se spre Armstrong, ea a întrebat: „Este vreun pericol să se rupă?” Cel care îsi asumase marele risc de-a fi primul om care a păşit pe suprafaţa lunii a răspuns: „Da, diferenţa dintre viaţă şi moarte acolo sus este numai de aproximativ un sfert de milimetru de cauciuc!”

In textul de azi, David a dat glas unei astfel de constatări a pericolului iminent care îl pandea în orice moment. Regele Saul, în mania invidiei sale, căuta să-i ia viaţa rivalului său pe care îl unsese Samuel ca moştenitor de drept al tronului lui Israel. Dandu-şi seama de scurtimea vieţii, David a scris mai tarziu aceste randuri de disperare pe care le găsim în textul de azi: „Doamne, spune-mi care este sfarşitul vieţii mele, care este măsura zilelor mele, ca să ştiu ce trecător sunt” (Psalmul 39:4).
Fiind conştienţi de acest fapt, vom fi motivaţi să trăim fiecare zi pentru Domnul. Aceasta ne va da puterea să facem pasul final fără teamă.  – H.G.B.

„Nimeni dintre noi nu ştie
Cand va bate-al morţii negru ceas.
Să trăim în ziua-ceasta
Ca în ultima ce ne-a rămas.„- D.J.D.

„Nu eşti gata să trăieşti, pană nu eşti gata să mori”

Painea zilnica

Talente irosite

Text: Romani 12:3-8

„Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…”  Romani 12:6

Potrivit unui studiu de 16 ani a unui grup de 350.000 de oameni, s-a constat că patru din fiecare cinci persoane nu au servicii potrivite cu capacităţile lor personale. Cercetarea a scos în relief că cei cinci factori luaţi în consideraţie la angajare scot în evidenţă puţin sau deloc modul cum îşi va efectua munca cel angajat. Tinereţea, educaţia, experienţa, rasa şi sexul sunt principalele ingrediente ale succesului, spune cercetătorul. Dar ceea ce face ca persoana să fie potrivită sau nepotrivită pentru o anumită slujbă sunt aptitudinile înnăscute pentru un anume tip de ocupaţie.
În eficienţa lucrării noastre pentru Domnul, este esenţială această „chimie interioară”. Factorii secundari îşi au locul lor. Dumnezeu cere un anumit sex şi un anumit gen de experienţă pentru un anumit gen de lucrare, dar El pune, în primul rand, accentul pe calităţile care merg dincolo de aparenţe, varstă, sau diplome universitare.

EI vrea să ne folosim trăsăturile unice pe care El le-a construit în noi. Funcţionăm cel mai bine şi suntem cei mai eficienţi în lucrarea Domnului, atunci cand facem lucrarea pentru care am fost destinaţi de El. Dacă încercăm să fim ceea ce nu suntem, nu vom aduce roade, şi vom rămane cu o nemulţumire în suflet. Cu ajutorul lui Dumnezeu, fiecare din noi trebuie să ne descoperim şi să ne confirmăm aceste daruri. Unii se pot simţi stingheriţi să facă aşa ceva. Este greu pentru ei ca să discute despre punctele lor tari. Ele nu sunt capacităţi pentru care avem vreun merit. Ele sunt capacităţi cu care Creatorul ne-a înzestrat pentru binele nostru şi pentru împlinirea scopurilor Sale.Descoperindu-ne talentele, să  le reoferim lui Dumnezeu, pentru zidirea Bisericii Sale făcandu-ne slujba ce ni se potriveşte. – M.R.D. II

„Descoperă ce Domnul vrea să faci
Şi fă cat poţi mai bine,
Căci ce-i măreţ, sau neansemnat
Doar Domnul poate spune. ” – Anonim

„Prea mulţi oameni fac o greşeală gravă îngropandu-şi talentele„

Painea zilnica

Hristos, în inimă se naște

Motto: (Matei 2:16) „”Atunci, Irod, când a văzut că fusese înșelat de
magi, s-a mâniat foarte tare și a trimis să omoare pe toți pruncii de
parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem și în toate
împrejurimile lui, potrivit cu vremea potrivit cu vremea pe care o aflase
întocmai de la magi.””

Și s-a mâniat Irod atât de tare
C-a dat porunca plină de cruzime
Ostașii să alerge în graba mare
La Betleem și în împrejurime

Și să omoare pruncii de îndată –
Pe cei de la doi ani în jos,
Crezând că, astfel, o să poată
Să Îl omoare pe Hristos.

Că se temea prea crudul împărat
Că-n zilele care aveau să vină
Își va pierde tronul, și-i va fi luat
De Cel căruia magii i se închină.

Se tulburase nespus de mult Irodul
La vestea nașterii a lui Hristos,
Și tulburarea cuprinsese și norodul
De la mai mari, la oamenii de jos.

Când află vestea, toți oamenii firești,
Adesea sunt cuprinși de tulburare,
Căci EUL, acest irod al firii pământești,
Se teme, îngrozit, de detronare.

Ori când Hristos în inimă se naște
Și EUL știe că nu e doar un zvon,
Se împotrivește nevrând a recunoaște
Că Cel născut e îndreptățit la tron.

Și vine vrăjmașul plin de răutate,
Și ispititorul îl ațâță și mai tare,
De se cutremură a inimii cetate
De planurile lui ucigătoare.

Că inima în care stăpânește firea
La tot ce înseamnă rău poftește,
Dar cea în care s-a născut IUBIREA –
Dorința de a face rău se risipește.

Vai ție, sărman Irod! Sărmane EU
Cum tu aduci asupra ta năpasta!
Hristos e Cel Născut din Dumnezeu,
Hristos nu e din lumea asta!

Altfel S-ar fi născut într-un palat,
În grija unor doctori pricepuți –
Nu într-un staul la margine de sat,
Înconjurat de oi și de mieluți.

Ai fost vrășmaș al Fiului ceresc
Și ai făcut, irodule, atâta rău,
Că o să pierzi și tronul pământesc
Și mântuirea sufletului tău.

Dar Dumnezeu, în marea-I îndurare,
Nu dorește moartea celui păcătos…
Numai la El găsești și milă, și iertare
Dacă se naște-n inimă-ți Hristos.

A-L accepta în inimă ca să se nască
Înseamnă să te lepezi de firescul EU
Și ființa ta întreagă să Îl recunoască
Ca Domn, și Împărat, Și Dumnezeu.

Deci, vin-o la Isus și roagă-te fierbinte
Și spune-I arzătoarea ta dorință,
Că El mai are multe daruri sfinte
Pentru cine Îl primește cu credință.

Și dacă ai visat o lume minunată
Mai încărcată de iubire și frumos,
O vei găsi în inima-ți schimbată
În care s-a născut Hristos. Amin!

Ioan Vasiu 

Dacă voi uita

Dacă-n ziua dăruită
Cu-ndurare, chiar de Tine,
Aș cârti, nemulțumită,
Că nu-mi merge foarte bine,
Te rog, cercetează-mi eul
Și adu-mi, Doamne, aminte
Că din mâna Ta vin toate;
Și-ncercări, și daruri sfinte.

Dacă în vreo dimineață,
Absorbită de rutină,
Voi uita de rugăciune
Și-ndrumarea Ta divină,
Iartă-mă de neglijență
Și-n a Ta îngăduință,
Dă-mi dorința să Te laud,
Întărită în credință!

De m-aș depărta vreodată
De Biserică, de frați,
Rogu-Te, mărite Tată,
Din acel drum să m-abați
Și să-mi amintești Cuvântul
Ce cu-nțelepciune scrie,
De căderea ce urmează
După vremea de mândrie!

Dacă-nșiruind mecanic
Zilele, ca pe metanii,
Aș uita de părtășie
Și de Cel ce îmi dă anii,
Nu mă pedepsi cum merit,
Ci invinge-mi, Te rog, firea,
Să îmi amintesc de ziua
Când Ți-am perceput Iubirea!

Laura Minciună

Dumnezeu are curajul să ne facă tovarăşi ai Săi

„Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece.” Luca 18:31

Dumnezeu are curajul să Se încreadă în noi! Tu spui: “Dar El a făcut o alegere greşită când m-a ales pe mine, pentru că în mine nu este nimic bun; nu am nici o valoare”. Tocmai de aceea te-a ales! Cât timp crezi că există ceva bun în tine, Dumnezeu nu te poate alege, deoarece tu ai scopuri personale pe care vrei să le realizezi; dar dacă-L laşi pe El să te aducă la capătul încrederii în propria ta persoană, atunci te poate alege să mergi cu El la “Ierusalim”, iar aceasta va însemna împlinirea unor scopuri pe care El nu le discută cu tine.

Noi avem tendinţa să spunem că, dacă un om are daruri naturale, el va fi un bun creştin. Nu se pune problema dotării noaste, ci a sărăciei noastre; nu a ceea ce aducem cu noi, ci a ceea ce pune Dumnezeu în noi: nu este vorba despre virtuţi naturale, despre tărie de caracter, cunoştinţe sau experienţă – toate astea nu sunt de nici un folos aici. Singurul lucru care are valoare este să fim pătrunşi de marea chemare a lui Dumnezeu şi să fim făcuţi prieteni şi tovarăşi ai Lui (conform textului din 1 Corinteni 1:26-31). Prietenii Lui Dumnezeu sunt oameni care îşi cunosc sărăcia. El nu poate face nimic cu omul care crede că Îi este folositor lui Dumnezeu. În calitatea noastră de creştini, noi nu urmărim deloc cauza noastră, ci cauza Lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată a noastră.

Noi nu ştim care este scopul Lui Dumnezeu, dar trebuie să păstrăm intactă relaţia cu El, orice s-ar întâmpla. Nu trebuie să lăsăm ca vreun lucru să ştirbească relaţia noastră cu Dumnezeu; dacă ceva reuşeşte s-o strice, trebuie să ne rezervăm timp pentru a o remedia. Lucrul cel mai important în creştinism nu este lucrarea pe care o facem, ci relaţia pe care o avem, precum şi atmosfera creată de această relaţie. Aceasta este tot ceea ce ne cere Dumnezeu să căutăm şi este lucrul care e în permanenţă atacat.

Oswald CHAMBERS