Un vas cu conținut divin

Sunt doar un vas, în mâna Celui sfânt,
Umplut cu conținut divin,
Ce-aștept să fiu cu drag turnat:
Răspuns, la rugăciunea celui frânt.

Plecat, peste durere și suspin,
Eu simt a cerului putere
Ce curge-ades când mâna mi-o întind
Și văd al Duhului prezență, mângâiere…

Avem un tată, un Olar, tu știi,
Ce a lucrat în noi cu multă măiestrie.
Și-n dreptul tău, așteaptă să devii
Un vas, slujind cu dăruire.

Sfințește-te, și-apoi vei fi…
Umplut cu conținut divin,
Ca să slujești în duh smerit,
Răspuns fiind, la rugăciunea celui frânt.

Moraru Rodica

Reclame

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS

Câți dintre voi vă veți trezi?…

La început a fost frumos.
A Harului dulceață
O-mpărtășeau frații-n Hristos
Până la dimineață.
Iar eu eram doar un copil
Care simțea iubire
Și părtășie-n Cel divin
Și sfântă dăruire.
Se adunau sfinții grăbiți
Uitând ce-i foamea, somnul
Și-n rugăciuni lungi și fierbinți
Se bucurau in Domnul.
Veneau când noaptea se lăsa
Cu-atâta bucurie
Și casa parcă devenea
Un colț de veșnicie.
Mai bine-atunci se-adunau
Căci alții-informatorii
Cât era ziuă nu dormeau
Umblau precum cocorii
Să raporteze de-au văzut
Vreo mică adunare
Ce „ilegal” s-ar fi făcut
Din lipsă de-aprobare.
Da, alte vremuri, căci era
Credința interzisă
Și frățietatea se-aduna
Cât bezna era-ntinsă.
Îmi amintesc cum pregăteam
Pentru noaptea de veghe
Cum intre geamuri tot puneam
De  jos până sus perne.
Iar părtășia începea.
Afar era-ntuneric.
În casă-n rugăciuni ardea
În candele Duh veșnic.
Când noaptea stinsă se-ngâna
Afară-n zări cu zorii
Atunci si ruga  se-ncheia
Dar si glasul cântării.
Apoi știu că se așterneau
Și pentru trup bucate
Căci mulți de-acol’ direct plecau
La muncă mai departe.
***
Așa-am crescut, așa-am văzut
Eu dragostea frățească
În vremurile ce-au trecut
În casa părintească.
Iar azi? privesc și sunt mâhnit
Că nu mai văd iubire
Puțină e și s-a răcit
Dospit-a omu-n fire.
E libertate dar în duh
Sunt mulți strânși ca-ntr-o gheară
Și nu prea urcă în văzduh
Spre Domnul ruga iară…
Puțini mai sunt acuma sfinți
Puține nopți de veghe
Puține rugăciuni fierbinți
Puțin popor mai crede
Cu-adevărat în Dumnezeu
Urmând cu drag credința
Căci și-au clădit cu spor alt zeu
I-au și-nchinat ființa.
Da, nopți de veghe nu mai sunt
Așa, ca altădată
Sunt mai puține, nu e când
Că lumea-i ocupată.
Ziua se merge la servici
Din zori si până-n seară
Că doar, cum poți să te ridici?
Doar nu din trândăveală!
În contracronometru par
Frații să tot adune
Să vadă toți cât sunt de mari!
Ce post și rugăciune??
Trecând prin lume-am întâlnit
Tot felul de situații
Și-am înțeles și mai mâhnit
Cui se închină frații:
Zeului Ban! celui ce-a pus
Pe-atâția stăpânire
Nu mai au timp pentru Isus,
Nici drag, nici dăruire.
Auzi puțin la părtășii:
-Ohh, îl aștept pe Domnul!
Sufletu-i gol de bucurii
Că-n vise i-a prins somnul!
Și roada-n Duhul s-a rărit
Și-i plin de roada firii
Ce-n vise le-a ințelenit
Aripile răpirii.
Tot mai mâhnit sunt când le scriu
Deci nu merg mai departe
Mă doare pentru mulți să știu
Că merg jos,înspre moarte.
Ca un străjer ce stă pe zid
Am să tot strig în noapte
Chiar dacă-mi pare ca-ntr-un vid:
-Isus Hristos e-aproape!
E-aproape clipa când pe nori
El va deschide zarea
Și poarta veșnicei splendori
Să-nceapă sărbătoarea!
Câți dintre voi vă veți trezi
Cât încă focu-n sfeșnic
Revarsă in candele mii
Duhul cel Sfânt și veșnic?

Emanuel Hasan 

Așteptând comoara scumpă

Așteptând comoara scumpă
Să o țin la pieptul meu
Mă aplec in rugă sfântă
Catre Tine Dumnezeu.
Și întâi, cu mulțumire
Mă închin ‘naintea Ta
Cu nespusa fericire
Ce îmi umple ființa mea.
Tată scump, nu am cuvinte
Îndeajuns să-Ți mulțumesc
Pentru brațele-Ți preasfinte
Ce comoara-mi dăruiesc.
Cât de bun ai fost cu mine
Chiar de nu am meritat
M-ai ținut mereu prin Tine
Când vrăjmașu-a vrut să cad
Dar prin sângele Salvării
Ce s-a dat prin Fiul Tău
Am primit darul iertării
Și scăpare de cel rău.
M-ai purtat cu mână tare
Când pe boltă s-au ivit
Norii cenușii in zare;
I-ai certat, i-ai risipat.
Si din ceruri de la Tine
Ai trimis comoara mea
Și-nteles-am că ea vine
Din înalt, din mâna Ta.
N-am să pot uita vreodată
Harul Tău nemărginit
Bunătatea Ta de Tată
Ce de rău m-a ocrotit.
Tu ești Tatăl îndurării
Dumnezeul veșnic Sfânt
Spui o vorbă-n largul zării
Și ia viață pe pământ.
Iar acum, Te rog fierbinte
Cum si-atuncea Te-am rugat
Să îți pui mainile sfinte
Peste ea, Părinte drag!
Iar când va veni pe lume
Te rog mult s-o ocrotești
Si asupra-i sfântu-Ți nume
Tu să-L pui și s-o sfinteşti!
Binecuvântează clipa
Când pe lume va veni!
Fie peste ea aripa
Harului din vesnicii!
Peste cea prin care vine
Lasă Tată sfânt puteri
Si balsam de sus, din Tine
Pace sfântă, mângâieri!…
Peste ea, scumpa comoară
Fie dar Numele Tău
Precum ploaia cea de vară
S-o inunzi cu Harul Tău.
Tată sfânt, cu mulțumire
Mă închin ‘naintea Ta
Și îți cânt de fericire
Și-Ți inalț cantarea mea.
Rugaciunea, mulțumirea
Să ajungă-n ceruri sus!
Ți le-aduc prin dăruirea
Fiului Tău drag, Isus!

Emanuel Hasan

Predarea loială

Atunci Petru a început să-i spună: “lată că noi am lăsat toate si Te-am urmat…”

Marcu 10:28

Domnul nostru îi răspunde, de fapt, lui Petru că această predare loială este de dragul Lui. Nu pentru ceea ce ucenicii vor primi în urma ei. Fereşte-te de o predare totală care are un spirit comercial in ea. De exemplu: “Mă voi dărui lui Dumnezeu pentru că vreau să fiu eliberat de păcat, pentru că vreau să fiu făcut sfânt”. Eliberarea de păcat şi sfinţirea sunt rezultatul unei relaţii bune cu Dumnezeu, dar predarea izvorâtă dintr-o asemenea gândire nu ţine de adevăraţa natură a creştinismului. Predarea totală nu se face pentru ceva. Am ajuns atât de îmbibaţi de comercialism, încât mergem la Dumnezeu numai pentru a primi ceva de la El, nu pentru El însuși.

Este ca şi cum am spune: “Nu, Doamne, nu Te vreau pe Tine. mă vreau numai pe mine; dar vreau ca Tu să mă cureţi şi să mă umpli cu Duhul Sfânt; vreau să fiu pus în «expoziţia» Ta ca să pot spune: «Iată ce-a făcut Dumnezeu pentru mine»”. Dacă noi renunţăm la ceva pentru Dumnezeu numai ca să primim înapoi mai mult, o asemenea predare nu are in ea nimic din Duhul Sfânt, ci este doar un mizerabil egoism comercial. A câştiga cerul, a fi eliberat de păcat, a fi făcuţi folositori pentru Dumnezeu – aceste lucruri nu trebuie niciodată nici măcar luate în considerare într-o predare adevărată, care înseamnă preferinţa prioritară personală pentru Isus Cristos însuşi.

Când ne lovim de barierele ridicate de relaţiile naturale, unde este Isus Cristos? Cei mai mulţi îl părăsesc scuzându-se – . Da, Doamne, am auzit chemarea Ta, dar mă aşteaptă mama, soţia, propriile mele interese şi nu pot merge mai departe”. Atunci – spune Isus – “nu poţi fi ucenicul Meu.” Testul predării totale se află întotdeauna dincolo de devotamentul natural. Trece-l, şi atunci propria dăruire de Sine a lui Dumnezeu îi va cuprinde pe toţi cei pe care a trebuit să-i rănim abandonându-i. Fereşte-te de ceva mai puţin decât o predare totală lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre noi cunoaştem predarea totală doar în închipuirea noastră.

Oswald CHAMBERS

Isuse scump, izvor de pace sfântă

Isuse scump, izvor de pace sfanta,
Izvor de dragoste eterna far’ apus
Te rog si eu sa-mi torni iubire adanca
Si vasul meu sa-l umpli pana sus.

Căci mi-e atat de sete de iubire
De Dragostea ce atata m-a iubit
Si as vrea si eu cu adanca daruire
Sa pot iubi pe cel ce m-a lovit.

Sa pot si eu sa iert pe cel prin care
Amaraciunea grea m-a săgetat
Dar cu puterea si iubirea Ta, o, Doamne,
As vrea sa iert, cum si Tu m-ai iertat.

Intoarce-Ti astazi fata  catre mine
Si umple vasul meu ce acum e gol
Reda-mi dulceata dragostei divine
In sufletul setos si plin de dor.

Si ca o ploaie-mbelsugata si târzie
Revarsa ploaia Duhului cel Sfant
Pan’ voi pluti in râul de iubire
Simtind ca nu mai sunt pe acest pamant.

Atunci abia putea-voi ca si Tine
Sa iert deplin precum si Tu-ai iertat
Chiar si pe cei ce Te-au batut in cuie
Pe-o cruce de talhar si Te-au scuipat.

Ma copleseste pe deplin acum rusinea
Cand stiu cat ai iertat si ai facut
Dar Tu esti Mielul Sfant, Dumnezeirea,
Iar eu fara putere sunt, doar lut

O, iarta-mi scump Isuse neiertarea
Si da-mi puteri din Duhul Tau sa iert
Ca plin de bucurii sa-Ti cant cantarea
A celui ce iertat, Îti sta la piept.

Si ca Ioan, cu inima curata,
Primeste-ma la pieptul Tau Isus,
Cu Tine sa raman viata toata,
Si viata de aici si-n ceruri sus.

Emanuel Hasan

In incercari, increde-te in Domnul

Când simţi că orice-ai face, cu drag şi dăruire,
Privit e cu dispreţ, sau înţeles greşit,
Când nu mai are nimeni, un gând de mulţumire,
Când vezi iubire seacă, şi ură în privire,
Nu dispera căci Domnul, te vrea mai şlefuit.

Tu prin cuvinte calde, prin gesturi creştineşti,
Continuă-şi menirea, te roagă pntru-acei,
Ce îţi răspund ironic, arată că-i iubeşti,
Să înţeleagă darul, ce în Isus primeşti,
Când ai a ta credinţă, din rodul dragostei.

Când binele ce vrei să-l făptuieşti,
Paradoxal, se-ntoarce împotriva ta,
Când la gesturi plăcute, o palmă tu primeşti,
Nu încerca la oameni, răspunsul să găseşti,
Încrede-te în Domnul, şi-n răsplătirea Sa.

Aşa este azi lumea, aşa vrea ea să fie,
Mai rece decât gheaţa, e omul pământean,
Dar în grămezi de sloiuri, Isus e o făclie,
La ea te-adăposteşte, rămâi la datorie,
În mijlocul durerii, fii bun samaritean.

În tristele momente, de-adîncă frământare,
Când parcă Domnul însuşi, ar fi uitat de tine,
Să ştii, e doar un „parcă”, să nu ai ezitare,
Gândeşte că-i o clipă de sfântă încercare,
Şi urcă cu-ndârjire, a Golgotei coline.

Şi dacă-ţi pare crucea, mai grea ca niciodată,
Iar cuiele dureri, îţi sfâşie fiinţa,
Lui Dumnezeu îi cere, o minte înţeleaptă,
Căci orice încercare, se va sfârşi odată,
Şi-acolo, sus în slavă, cu El ai biruinţa.

Paula Szabo

Indiferenta…

Am dăruit într-o zi, o floare,
Şi în locul ei, am primit un spin.
Am dăruit un zâmbet,
Şi am primit în schimb, indiferenţa.
Am încercat să dăruiesc iubire,
Şi aceasta mi-a fost zdrobită în bucăţi.
Atunci, m-am hotărât să nu mai ofer nimic.
Am păstrat florile vii şi frumoase pentru mine.
Nu am mai zâmbit nimănui.
Iar dragostea, am încuiat-o pe veci în mine…
Cu timpul, florile mele s-au ofilit şi uscat.
Nu mi-au adus nici o bucurie.
Nu am primit nici măcar un spin.
Nici zâmbet, nici îmbrăţişări, şi am înţeles…
Că nimic nu e mai grea decât indiferenţa!
Că noi oamenii suntem creaţi să dăruim,
Şi nu contează ce primim în schimb…
Deoarece indiferenţa este mai spinoasă decât spinul,
Mai dureroasă decât respingerea,
Mai grea decât orice palmă am putea suporta.
Şi atunci când o semănăm, îi culegem cel mai repede roadele.
Creştini! Să ne trezim, e timpul să (ne) dăruim!

Anca Bordea