„Cristy-camera 104”

26 decembrie

Text: Filipeni 4:1-20

„… ce mi-ati trimis (este) un miros de buna mireasma,
o jertfa bine primita si placuta lui Dumnezeu.”

Filipeni 4:18

Credinciosii din Filipi, preocupati de nevoile lui Pavel, i-au
trimis daruri. Epafrodit a fost trimis sa le duca apostolului in
celula lui din Roma. Pavel a recunoscut ca aceste daruri – fara
indoiala, lucruri de care avea nevoie – reprezentau un sacrificiu
din partea celor care le-au trimis. I-a costat mult ca sa-l ajute pe
Pavel, dar ei erau gata sa se lipseasca de aceste lucruri, ca sa
mareasca numele lui Cristos.

O parte vitala a inchinarii noastre este darnicia. Noi trebuie
sa raspundem nevoilor Bisericii si a poporului lui Dumnezeu intr-o
maniera plina de dragoste si facand sacrificii. Leslie B. Flynn ilus-
treaza acest gen de darnicie personala in cartea lui: „Worship”. El
a scris: „Un om impacheta un transport de alimente colectate de o
scoala pentru saracii din Muntii Apalasi. Sorta pungile de lapte
praf, de conservele de fasole si conservele de vegetale, de conser-
vele cu carne. Introducandu-si mana intr-o cutie cu conserve de tot
felul, el a scos o punga de hartie maro. Se parea ca un elev a adus
ceva diferit de articolele sugerate in lista de alimente. Din punga
a cazut un sandwich, un mar si un biscuit. Pe punga era scris cu
litere mari numele fetitei: „Cristy – camera 104”. Ea renuntase la
masa ei de pranz pentru o persoana oarecare ce ducea lipsa”.

Ori de cate ori dam din inima, preocupati de situatia celor
nevoiasi, noi aducem o jertfa care-L multumeste pe Domnul. „Si sa
nu dati uitarii binefacerea si darnicia; caci lui Dumnezeu jertfe ca
acestea ii plac” (Evrei 13:16). Dumnezeu considera ca aceste
daruri l-au fost aduse Lui. – D.C.E.

Cu o inima larga, dezlegata,

Da-ne, Doamne, harul ca sa dam,

Ca viata si trairea noastra

Tie numai sa le consacram.” – Murray

Dumnezeu se uita la inima,
nu la mana; la cel ce da, nu la dar.

Painea zilnica

Un dar al harului

16 decembrie

Text: Genesa 15:1-6

Caci prin har ati fost mantuiti prin credinta,… Nu prin
fapte, ca sa nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8, 9

Intr-un articol publicat de Moody Monthly, evanghelistul D.L.
Moody a relatat despre un barbat care a facut o marturisire
personala in timpul unui serviciu religios in care predicase el.
Ridicandu-se in picioare, omul a spus ca i-au trebuit 42 de ani ca
sa invete trei lectii importante. „In primul rand, a spus omul, am
ajuns sa-mi dau seama ca nu pot face nici un lucru pe baza caruia
sa-mi merit mantuirea.” Moody s-a gandit ca este un lucru care
merita sa-l inveti.

„In cel de-al doilea rand, a continuat el, am aflat ca Dumnezeu
nu-mi cere sa fac nimic pentru a-mi castiga mantuirea.” si asta-i
important, s-a gandit Moody.

„In cel de-al treilea rand, a incheiat acest barbat, am invatat ca
Isus a incheiat la cruce lucrarea care imi aduce mie mantuire. Tot
ceea ce trebuie sa fac este s-o iau.” Aratand ca este de acord cu cele
de mai sus, Moody si-a incheiat articolul cu acest apel: „Dragi
prieteni, sa incetam a ne mai zbate si a mai lupta si haideti sa
acceptam mantuirea chiar acum”.

Lucrarea de rascumparare a fost incheiata. Dar pentru a
beneficia de ea, trebuie sa-L primim pe Cristos prin credinta. Biblia
spune: „Pe cand, celui ce nu lucreaza, ci crede in Cel ce-l socoteste
pe pacatos neprihanit, credinta pe care o are el ii este socotita ca
neprihanire” (Rom. 4:5). Mantuirea nu este o rasplata. Este un dar
al harului pe care trebuie sa-l acceptam cu umilinta.

Daca nu te-ai increzut niciodata in Cristos, pune-ti astazi
increderea in El ca Mantuitorul tau personal. Cere-I sa te cura-
teasca de pacatele tale si sa preia controlul asupra vietii tale.
Atunci vei cunoaste tu insuti darul harului Sau. – R.W.D.

Har minunat, infinit, fara seaman
Peste cei care cred, fara plata-i turnat!
Tu cel ce tanjesti sa-I vezi fata lui Isus,
Primeste-I chiar azi harul bogat!” – Johnston

Mantuirea nu este o realizare a noastra,
ci este un dar pe care-l primim.

Painea zilnica

Ocazii Pierdute

12 noiembrie

Text: Galateni 6:6-10

Asadar, cat avem. prilej, sa facem bine la toti…

Galateni 6:10

Un oportunist este o persoana care profita de ocaziile ce se
ivesc pentru a-si realiza scopul, de obicei, fara sa tina cont de
nici un principiu moral. Un crestin nu trebuie sa cada niciodata
intr-o asemenea categorie, deoarece el trebuie sa fie credincios,
cinstit fata de Isus Cristos. Chiar mai mult, el trebuie sa caute
mereu noi cai prin care sa-I slujeasca Domnului, sa raspandeasca
Evanghelia si sa faca binele altora. Cand ocaziile sunt pierdute, ele
sunt pierdute pentru totdeauna. Ele lasa numai amintiri pline de
regrete.

Harold L. Fickett, Jr., a scris despre un om de afaceri bogat care
pe patul mortii avea adanci regrete. Cand a fost intrebat de pastorul
sau, si-a deschis inima si i-a marturisit povara ce-o purta. A spus
ca, in urma cu 10 ani, i s-a oferit ocazia sa predea la o clasa de
scoala duminicala, unui grup de baieti in virsta de 9 ani. Gandin-
du-se ca nu avea timp, a refuzat oferta. Acum, totusi, profund
constient ca viata ii ajunsese la sfarsit, marturisea ca regretul cel
mai dureros era ca pierduse aceasta ocazie de aur de a-L servi pe
Domnul, investindu-si viata in vietile acelor baieti de 9 ani. Estima
ca ar fi fost pe putin 100 de baieti care ar fi trecut prin acea clasa.
„Investitiile mele in actiuni si la bursa vor ramane aici atunci cand
voi pleca, a declarat el. Ce nebun am mai putut fi”.

„Si-a oferit Domnul o ocazie pentru a-L sluji? Apuc-o pana mai
poti. Eforturile tale vor recolta rasplatiri vesnice. – R.W.D.

Sunt gata sa merg, sunt gata sa stau.

Sunt gata locul a-mi ocupa;

Gata de slujba mica sau mare,

Sunt gata sa fac voia Ta!” – Palmer

Cele nud bune daruri ale lui Dumnezeu
nu sunt lucrurile ci ocaziile.

Painea zilnica

Daruieste Lui Dumnezeu cu bucurie

Text: 2 Corinteni 8:1-15

Fiecare să dea după cum. a hotărat în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”.  2 Corinteni 9:7

Un predicator făcea apel pentru colectă în faţa unei adunări mari. A cerut oamenilor să vină cu darurile lor în faţa bisericii într-un act al voinţei şi bucuriei. Mulţi au venit în faţă pentru a-şi prezenta darurile, printre ei, o fetiţă şchioapă s-a aliniat şchiopătand pe la sfarşitul randului. Scoţandu-şi ceasul de la mană, l-a pus pe masa de langă podiumul amvonului, după care s-a îndreptat spre bancă.
Cand serviciul s-a terminat, unul din uşieri a fost trimis s-o conducă în biroul unde predicatorul dorea să stea de vorbă cu ea. El a spus: „Draga mea, am văzut ceea ce ai făcut în seara aceasta. A fost minunat. Dar răspunsul oamenilor a fost atît de generos, că am primit mai mult decît trebuie pentru nevoile noastre. Nu mă simt bine ca să păstrăm ceasul tău atat de preţios şi aş vrea ca să-l iei înapoi”. Acest fapt a surprins-o pe fetiţă, care a clătinat vehement din cap a refuz. Cu o privire plină de reproş în ochi, ea a spus: „Frate pastor, dumneata nu înţelegi. Eu nu ţi-am dat ceasul meu d-tale sau bisericii, eu l-am dat Domnului!”


Cuvantul lui Dumnezeu îi învaţă pe credincioşi să dea „nu cu părere de rău şi nici de silă”. O dragoste adevărată pentru Isus şi cauza Sa, nu plăcerea socială, trebuie să fie aceea care să ne motiveze. Numai atunci darurile noastre vor fi plăcute Domnului şi vor aduce binecuvantări în vieţile noastre. Ca şi creştin, poate tu contribui la multe cauze meritorii, fii însă sigur că ai motive curate. Dă de bunăvoie şi din toată inima – lui Dumnezeu! – H.G.B.

Dă la fel ca pentru Domnul
Sub privirea Lui senină.
Dăruieşte, ştiind că darul
II aşezi în mana Lui divină.” – Anonim

Dumnezeu se uită la inimă nu la mană  la cel ce dă si nu la dar

Painea zilnica

O rugaciune de recunostinta

Bunul meu Tată ceresc
Te laud și-ți mulțumesc
Pentru că mi-ai dat prin har
Mântuirea ca un dar
Fără să-l fi meritat
Însă totuși tu mi-ai dat
Acest dar dumnezeiesc
Cel mai mare dar ceresc
Nu doar mie ci si-oricui
Îl primește-n viața lui
Pe Hristos, Mântuitor
Milostiv și-ndurător
De păcate iertător
Și de oameni iubitor
Un adevărat PĂSTOR.
Rătăcită oaie-am fost
Băteam drumuri fără rost
Umblam fără Dumnezeu
Numai după capul meu
Dar Isus m-a căutat
M-a găsit și m-a salvat
Din pierzare grea m-a scos
Pe mine un păcătos
Dar, acum eu sunt iertat
De-orice vină și păcat
Prin Isus crucificat
Darul cel mai minunat.
Darul cel mai important
Omenirii ce l-ai dat
Ca jertfă pentru păcat;
Jertfa Domnului Isus
Mântuire mi-a adus
Fiindcă prin ea mi-ai deschis
Porțile în Paradis
Paradis cămin ceresc
Unde o să locuiesc
Paradis făgăduit
Celor ce s-au pocăit.
Judecata de apoi
Nu va mai fi între noi
Fiindcă Domnul ne-ampăcat
Ștergându-ne orice păcat
Cu sângele lui curat
Când pe cruce s-a jertfit
Doamne-n veci fii preamărit
Că de iad m-ai izbăvit
Doamne-n veci fii lăudat
Pururea glorificat
Fiindcă de iad m-ai scăpat!
Prin al meu Mântuitor
Mi-ai creat și-un viitor
De a fi moștenitor
În orașul sfinților
Din lumea Îngerilor
Oraș, Paradis frumos,
Unde rege e Hristos,
Oraș, Paradis sublim
Ce-i NOUL IERUSALIM
Zidit pe un munte Sfânt
În cer nou pe-un nou pământ
Acolo voi locui
Cu sfinții și îngerii
Cu ei voi împărtăși
Și voi supraviețui
Nesfârșite veșnicii
Petrecute-n bucurii
Ce nu poți să le descrii
Că moarte nu va mai fi
În acel Rai glorios
Cu Dumnezeu și Hristos!
Tată ție-ți mulțumesc
Pentru acest destin ceresc,
Pururea te voi slăvi
Acum și în veșnicii
Tată ție mă închin
Acum și în veci, AMIN!

Arghira Corneliu

Isaia 9:6

ReferințeIsaia 9:6

Cu două mii de ani în urmă, de sus, din cerul glorios,
S-a hotărât ca dintre îngeri și de pe tronul luminos
Să meargă Cineva în lume, ca și un dar trimis de sus
S-aducă lumii mântuire. Și daru-acesta-a fost Isus!

El a venit umil în lume, lăsând și tron, și rang, și cer
Și S-a născut smerit în iesle, din mila celor care pier.
Nu a venit în bogăție, nici în palat regesc să stea,
Ci S-a născut în sărăcie ca și noi să-L putem vedea.

El era Fiu de Dumnezeu, dar într-atâta S-a smerit,
Încât S-a coborât în iesle și-apoi la cruce, răstignit…
Ca să-nțeleg ce-i ascultarea și să-nțeleg iubirea Sa
Ce L-au făcut să vină-n lume c-apoi să stea în Golgota.

Atuncea Te-ai făcut sărac ca, Doamne, să ne chemi la Tine
Și Te-ai lăsat batjocorit, și ai răbdat multe suspine…
Dar, când Te-ai înălțat în glorii, să stai la dreapta Tatălui,
Atuncea Ți s-a dat un Nume ce nu-i mai este dat nicicui.

De-atunci, Tu ești Cel Minunat, Cel care n-are-asemănare
Și a cărui frumusețe n-o-ntrece idol sau făptură ce s-a născut sub soare.
Azi Te numim, Isuse, Sfetnic, că nu-i ființă învățată
Să poată sfătui ca Tine și să îndrepte spre Lumină o lume-n beznă cufundată.

De-atuncea Ți se spune Tare, un Dumnezeu desăvârșit
Ce-a fost de la-nceput și-i veșnic și care nu-i de vremuri mărginit.
Mai ești și Prințul Păcii, Tu, Isuse, și o simțim mai mult ca orișicând
Căci Tu ne dai din pacea Ta sublimă și ne însuflețești cu-al veșniciei gând.

Ai fost copil sărac, umil, născut în iesle și-au fost apoi pe cruce atârnat,
Dar azi nu poate nimeni să conteste că Tu ești Dumnezeu, ești viu, ești Împărat!
Și mult mai mult de-atât, vei reveni ca să ne duci cu Tine sus în slavă,
Ah, ochii noștri-așteaptă-a Te privi cum Te-aștepta și Simeon odată!

Curcanu Mihaela-Naomi 

Viața e un dar

Viața e un dar, nu marfă pusă-n stoc,
Sau lucru de pe raftul uitării prăfuit,
N-o ai întâmplător sau poate din noroc,
Deții ce ți s-a dat și ai ce ai primit.

Viața e-ntr-un fel ca apa de izvor,
Izvorul ce alină și setea altora,
Căci dacă dăruiești și drumul ți-e ușor,
Finalul te cinstește și te va onora.

Viața e mai mult decât un mers grăbit
Spre țeluri fără țintă și lupte fără sens.
Să nu trăiești răpus, lovind când ești lovit,
Și să înveți iubind doar, așa trăiești intens.

Viața e un dar, dar nu cadou închis,
Căci toată frumusețea nu-i stă în exterior,
Trăiește cu folos, cu sufletul deschis,
Trăiește și amintește-ți de bunul Dătător.

Lucian Cazacu

Eu cred în Dumnezeu

Sunt fiu și nu sunt rob,
Mi-e inima de cer,
Declar că nu-s de aici,
Sunt doar un pasager.
Sunt om, dar preaiubit,
Am suflet valoros,
Menit să fiu altfel:
Să seamăn cu Cristos!

Vreau fără compromis
Și fără îndoieli,
Vreau drum de adevăr
Și tot mai mult din El,
Vreau voia să-mi supun
Doar voii Lui mereu
Și să trăiesc cântând:
„Eu cred în Dumnezeu!”

Decid să nu renunț
Să mai privesc în sus,
Căci vreau să fiu și azi
Chemării Lui dispus.
Refuz să mă mai tem,
Doresc mai curajos
Să merg, chiar să alerg,
Trăind mai cu folos.

Nu cred nici în sistem,
Nu cred în umanism,
Nu cred că-s accident,
Nu cred în ateism!
Eu cred azi Biblia
Și-n veșnic jubileu,
Eu cred în dragoste,
Eu cred în Dumnezeu!

Lucian Cazacu 

Contrastele Golgotei

La Golgota sus, pe cruce, ura-a pironit iubirea,
Gândea lutul că-ntr-o grotă va-ngrădi nemărginirea,
Cei care tribut dau morţii i-au pecetluit mormântul
Celui veşnic ce crease lumea numai cu cuvântul.

Bieţi nătângi, stăpâni pe clipă şi cu zile numărate,
Stinși de orișice lumină, cu suflete-mpovărate,
Înglodaţi în fărdelege, cu cruzime şi trufie,
Au trimis la moarte-n chinuri pe Cel care morţii-nvie.

‎Răstigniră Adevărul la Golgota fără milă,
‎Cu nevinovatul sânge au scris cea mai neagra filă,
‎Apărând minciuna, ritul şi religiei taraba
Au legat pe Prinţul Păcii, slobozindu-l pe Baraba‎.

N-au stiut mai marii vremii, nici slujbaşii stăpânirii
C-a Lui moarte-aduce-n lume zorii noi ai nemuririi,
‎Pe Singurul fără vină L-au ucis ca pe-un tâlhar,
Domnul, însă, dădea lumii al iertării sfinte dar.

Olivia Pocol

Harul

Harul e un dar mare,
Care la fiecare pas apare,
Atunci când pe Hristos Îl urmăm,
Când în părtășie cu El stăm.

Har mare tu ai,
Că pe calea Domnului stai.
Dar mai prețios harul e,
Când învingi ispita ce vine.

Ai har mare,
Când fugi de tot ce rău ți se pare.
Dar harul tău s-a mărit,
Când gândurile ai osândit.

Ce mare har să poți vedea,
Să auzi, să poți cânta.
Dar harul e mai prețios,
Când le faci în folosul lui Hristos.

Mare har să vezi firea ta,
Cum se-nalță deasupra oricui altcuiva.
Dar harul tău s-a mărit,
Când firea deplin ai osândit.

Ce har să-naintezi pe cale,
Să fi mereu plin de răbdare.
Dar harul e mult mai prețios,
Atunci când în odihnă Îl aștepți pe Hristos.

Muntean Olivia