Simfonia înfloririi

De-atâta mai și-atâta curcubeu,
Vibrând pe portativul de culoare
Cu vii corole îmbibate-n soare,
Se face coșul frumuseții greu.

Pământul pare un covor imens
Țesut cu măiestrie de prigorii,
Când roua-și prinde în mărgele zorii,
Și florile par să dea vieții sens.

În tremur de petale policrom,
Ce definește însăși gingășia,
Adie fluturii și poezia
Purtând al primăverilor simptom.

De înflorire sunt pătruns și eu
Și-mi înflorește-n suflet închinarea
Când, Doamne, Îți privesc uimit lucrarea
Și-apoi exclam: Ce mare-i Dumnezeu!

E minunat, dar totuși… prea puțin,
Căci pe cortină desenăm morminte;
Dar dă-ne, Doamne, idealuri sfinte,
Ca-n veșnicia Ta să înflorim!

Simion Felix Marțian

Oricâte piedici

Oricâte piedici se ridică
Din mers spre Rai nu ne oprim
Chiar dacă vremea se complică.

Un val de frică-l cucerim
Și ridicăm spre sori privirea
Cu har ceresc ne-acoperim.

Oricât ne-ar ataca slujirea
Agenți cu sediul în infern
Nu aruncăm neprihănirea.

Divine simțuri se aștern
Chiar când e lupta-nverșunată,
Când ploile tristețe cern.

Cărarea, știm, e-ntortocheată
Și crucea-i grea, apasă greu
Dar biruința-i câștigată.

Din nou apare-un curcubeu
La orizontul existenței
Și-urcăm, urcăm spre apogeu.

Primim avântul ascendenței
Din revelații prin Cuvânt
Și din puterea reverenței.

Oricât de neprielnic vânt
Nu poate rupe legătura
Stăm credincioși în Legământ.

C-așa înseninăm făptura.

George Cornici

Ce-am face, Isuse, fără Tine?

Fără Tine ce am face?
Cum ar fi terestrul trai?
La nimicuri ne-am întoarce,
L-am sfida pe Adonai.

Cum ar fi călătoria
Fără sfinte-orientări?
Ar domni-nșelătoria,
N-ar fi binecuvântări.

Fără paza Ta constantă
Am fi pradă la dușmani
Am avea doar zgură-n geantă
Am trăi doar pentru bani.

Unde-am merge când necazul
Ar izbi în luntre, greu?
Ne-ar acoperi talazul,
N-am vedea un curcubeu.

Oare cum ne-am descurca
Fără Tine-n bătălie?
Nu am mai putea urca
Spre piscuri de veselie.

Fără vorba-Ți cu putere
S-ar stinge voința-n noi
N-am trece prin Înviere
În lăuntru am fi goi.

Fără glasul Tău duios
N-am ieși din densa noapte
Nu ar fi nici un folos,
N-am culege fructe coapte…

Dar Te-avem, ești lângă noi
Singuri nu ne lași pe cale
În necazuri și-n nevoi
Faci un așternut mai moale.

Constatând cât ne iubești
Înălțăm recunoștință
Adăpostul nostru ești
Și a noastră biruință.

George Cornici

Capul sus!

ReferințePsalmii 27:14

Capul sus! Privește-n zare:
A trăi e lucru mare,
Viața-i binecuvântare,
Nu intra la disperare!

Capul sus! Privește cerul:
Simplitatea, curcubeul,
Cuceresc întreg tabloul,
Nu necazul tău, nu norul…

Capul sus! Privește luna:
Luminează totdeauna,
În beznă îi vezi cununa,
Ține piept nopții întruna…

Capul sus! Privește bine:
Mâna lui Hristos te ține!
Nu te bizui pe tine,
Azi ești viu, dar cum ești mâine?

Capul sus! Privește harul:
Regele, Învățătorul,
A iubit chiar și dușmanul
Biruind întreg calvarul…

Capul sus! Viu este Domnul,
El ți-a aranjat decorul,
Lasă-n grija Lui tot oful,
Fii viteaz, trăiește-ți crezul!

Horja Robert 

Vindecarea unui vesnic nemultumit

Text: Psalmul 55:16-23

„Incredinţează-ţi soarta in mîna Domnului si El te va sprijini. ” Psalmul 55:22

In loc să-şi arunce asupra Domnului toate îngrijorările lor, mulţi oameni umblă recitîndu-şi necazurile altora pînă ce repetarea lor neîncetată le face mult mai greu de purtat, obosindu-i pe cei ce-i ascultă cu plîngerile lor. Mary Bachelor a fost o nemulţumită cronică. Era fiica unui slujitor al Evangheliei, gospodină şi ajuta în acelaşi timp pe un alt frate care era şi el lucrător creştin. Zi de zi îşi descărca necazurile asupra lui. Într-o seară, pe cînd discutau, ea şi-a dat seama dintr-o dată ce efect producea asupra lui. Intorcîndu-se cu faţa spre fereastră, cu remuşcări în suflet, a văzut cum plopii din grădină acopereau cu crengile lor apusul de soare, aşternînd umbre lungi pe pajiştea grădinii. Sînt ca aceşti plopi pentru fratele meu, s-a gîndit ea. Întotdeauna fac umbre. De ce să nu scap eu de îngrijorările mele, lăsîndu-le pe seama lui Isus?

S-a dus în camera ei şi şi-a găsit uşurarea în lacrimile rugăciunii, după care a scris aceste versuri:
„Du-te, îngroapă-ţi necazul de care ai parte în viaţă,
Du-te îngroapă-l adînc, cu grijă ascunde-l sub glie,
Cugetă în taină cînd vălul nopţii se lasă,
 Spune-I lui Isus şi totul va fi bucurie.”
Mai tîrziu, după ce-a devenit o creştină mai fericită, i-a arătat versurile fratelui ei, care le-a publicat într-un ziar local. Cînd compozitorul bine cunoscut, Philip P. Bliss, le-a văzut, le-a pus pe muzică.
Mary Bachelor, odată o veşnic nemulţumită, şi-a găsit vindecarea depresiunii sale aruncînd îngrijorările ei asupra Domnului şi lăsîndu-le acolo. Şi tu poţi face aceasta! – H.G.B.

„Du-te şi spune-I lui Isus, El durerea ţi-o ştie
Spune-I lui Isus şi-ţi va da bucurie.
Adună raze de soare şi-al Lui curcubeu,
El îţi ridică povoara. Te roagă mereu!”           – Bachelor

„Dumnezeu spune să-L împovărăm pe El cu lucrurile care ne împovărează.

Painea zilnica

Sunt flori alese

Sunt flori din grădina înmiresmată,
Le îmbracă roua de dimineaţă
În mângâierea razelor de soare,
Prin seve curge apa din izvoare.
Sunt flori de sub īnsângerata cruce,
În picuri de sânge divin crescute,
Prin biruinţa Mielului răsărind,
Un minunat curcubeu spre infinit!
Sunt flori alese, de nobilă Viţă,
Le-a semănat Fiul prin suferinţă,
Sunt flori pecetluite de Dumnezeu,
Că Tatăl şi Fiul sunt una mereu!
Chiar de-i noapte, sau e zi, în orice ceas,
Glasul Domnului se-aude prin hazard,
Ca un susur blånd ne-nvăluie curat
Şi-ndeamnă pe drumul către Împărat!

Maria Șopț

Bucuria primăverii

Flori curcubeu īn culori pastelate,
Ca-ntr-un alai de nuntă,
de neuitat,
Īn mireasmă dulce îmbrăţişate,
Ne împodobesc retina minunat!
Ramurile-s pline, belşug de floare
Se revarsă-n splendoare de necuprins,
Domnul binecuvàntă-n adorare,
Īntreg pământu-i un colţ din paradis!
Primăvara minunată a venit!
Cântă-n inimă razele de soare,
Frumuseţea florii pudrate-n vånt,
Şi-mfloreşte sufletu-n fiecare!
Tată, împrumută-mi a Ta privire
Să cuprind frumuseţea de sub soare,
Toată măreţia şi-a Ta Iubire,
Marea lucrare a voinţei Tale!

Maria Șopț 

Prezenta Ta

Cand apele-nspumate in rauri de-ncercare,
Imi tulburau credinta si ma tineau pe mal,
In boli, in suferinta si in furtuni pe mare,
Mi-ai coplesit fiinta, cu pace si-ndurare,
Erai prezent, acolo, in fiecare val.

Cand umbre reci si negre, prin vaile de plangeri,
Ma urmareau adesea, zi dupa zi, ceas dupa ceas,
Tu ai trimis indata sa imi slujeasca…ingeri,
Si am simtit in suflet Dumnezeiesti atingeri,
Erai prezent, acolo, la fiecare pas.

Cand munti cu piscuri ‘nalte au fost in drumul meu,
Si imi soptea ‘ndoiala; “Nicicand nu o sa-i treci!”
Cand eram trist si singur, impovorat de greu,
Tu imi zambeai in taina prin flori si curcubeu,
Erai prezent, acolo, cu mine pe poteci.

Cand ploi cu lacrimi multe obrazul mi-l uda,
Si navalea in viata-mi potop dupa potop,
Cand deznadejdea, frica-n suvoi ma inunda,
Tu imi dadeai putere, simteam Iubirea Ta,
Erai prezent, acolo, in fiecare strop.

Cand noaptea-n bezna crunta, ma urmarea iar vina,
Si cand cei dragi din juru-mi simteam ca ma tradeaza,
Cand spinii de pacate imi napadeau gradina,
M-ai imbracat in Haru-Ti, mi-ai aratat Lumina,
Erai prezent, acolo, in fiecare raza.

Tu esti la fel si astazi, Acelasi, Vesnic, Neschimbat,
Cuprins de doruri sfinte, ma-nchin si Te astept,
Se-apropie Sarbatoarea si clopotele bat,
E iarasi Dimineata, Hristos a inviat!
Tu esti prezent de-a-pururi, esti Viu la mine-n piept!

Alexandru Marius 

E minunat și te iubește…

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău
pe tot pământul! Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri. Ps. 8:1.
____________________________________________________

În alergare – călător, ascultă un tril de păsărele!
Privește un soare lucitor și-o armonie dintre stele!

Privește o floare-n frumusețe, ascultă un susur de izvor,
Un fluturaș ce-ți dă binețe, în tandrețea fină un fulgușor…

Codrul tainic, minunat, câmpiile mănoase-n zare,
Oceanu’ învolburat, muntele tenace, tare,

Un nouraș, ce iute fuge și-un curcubeu frumos pe cer,
Ploaia ce rod bogat aduce, vântul ce pare un mister,

Admiră un apus de soare, roua-n sclipiri mărgăritare,
Universul în splendoare, zile, nopți în îngânare,

Opera măreață – omul, sculptura Mânii Grandioase,
Toate-ți spun: nu vezi pe Domnul? El dă creației radioase:

Suflare, mers, succesiune  în Cuvânt Divin și Creator!
Necuprins de rațiune, Strălucitor Făuritor –

Te vrea între îngeri mii și mii, în străluciri mărețe, sfinte!
O cât mai stai? Hai vino! Vii? – Chemarea vieții ia aminte!

Superbă-i Mâna Ziditoare, Magnifică, Divină, Sfântă!
Tot ce vezi mai ține-n floare și vorbește, te încântă:

Cu a Lui răbdare și iubire, cu a Lui milă, șanse – mii!!!
Acceptă-l Domn! Fii în sfințire, și-i fi mai sus de galaxii!

Azi, El mai e Mântuitor, Salvator și Grațiere,
Mâine – Drept Judecător… Respingi? Renunți? – Îți vrea înfiere!

Azi mai poți! Mâine nu știi… Azi mai ești! Mâine cum stai?
Iubirea nu-i nesocoti! Când viața nu-i decât un pai…

O floare în bătăi de vânt, un abur ce apare-n zare,
Cosit ca iarba ești în câmp… Vino-n Brațul de Salvare!

Lidia Cojocaru 

Ce sunt eu ?

Ce sunt eu aici sub soare ?
Nu-s nici pasăre, nici vânt
Sunt ființă trecătoare,
Sunt doar lut lipit, pămînt.

Nu-s nici curcubeul falnic,
Nu-s nimic ce prin Cuvânt
Ai făcut în modul tainic
Nepătruns pentru-al meu gând.

Nu-s nici înger, nici arhanghel
Ce-Ți slujește sus în cer
Lut sunt, modelat în palme
Și cu Duh suflat în el.

Ce sunt eu în astă lume
Că ai plâns atît de mult ?
Și-a curs sangele-n rubine
Suferind atat de blând.

Nu am nici o vrednicie
Ca să mă iubești așa
Ca-n nemărginita-Ți milă
Să îmi dai Iertarea Ta.

Ce sunt eu aici sub soare ?
Sunt copil de Dumnezeu !
Și prin asta am valoare,
Chiar de sunt țărână eu !

Roata Dina