În afara planului divin

În afara planului divin,
Am fi ca frunze zburătoare
Purtate de un vânt meschin
Spre zone pline cu teroare…

Și-am fi purtați în spații reci
(Fārā cālduri din veșnicie)
Ne-ar ataca mereu berbeci,
De urā și nevrednicie.

Neimplicându-l în lucrāri,
De fapt, ar fi o nebunie,
Ar fi în faliment intrāri,
Ar fi numai ceremonie.

În afara planului ceresc
E rāzvrātire și sfidare
La tot ce e dumnezeiesc:
E cea mai joasā degradare.

“Și noi putem sā reușim
În faptele cotidiene”
Așa spun mulți cu glas sublim
Cuprinși în patimi și în lene.

O, dac-ar ști ce împliniri
Gāsesc în faptul aplicārii!
Ar semāna neprihāniri
Pe-ogorul sfânt al închinārii.

Și dac-ar ști cā pot trăi
Înalte stāri de satisfacții
Imediat s-ar pocăi
Și ar avea spre Rai atracții.

Zece porunci; doar zece sunt
Și n-au mai vrut sā le-afișeze
Iar rezultatul este ciunt
Având și cârje, și proteze.

De ce planeta s-a aprins
De largul foc al rāzvrātirii?
E cā, în muritori s-a stins
Un sacru dor al nemuririi.

L-au scos pe Dumnezeu din școli
Înlocuindu-L cu mamona
Și e invazie de soli
Ce și-au expus mai sus icoana.

Cā-s înțelepți ei se fālesc
Dar ce le spune sfânta Carte?
Nebunii-n țarā se-nmulțesc
Și vor avea de flācāri parte.

Ne întrebām de ce-s nebuni?
De ce pācatul nu îi doare?
De ce nu vor cerești cununi?
Ei vor plācerea trecātoare.

Nimic nu vor din Paradis
Din viața lor, exclus e Cerul
Că n-au crezut în ce e scris
Și-au deformat și caracterul.

Noian și munți de-mpotrivire
E opera ce-o construiesc
Dar cum va fi a lor privire
Văzând cum demoni îi muncesc?

Nicicând sā nu ne-aventurām
În spații fārā de Luminā
Ci pe Hristos sā-L onorām
Și-n veci sā stām cu El la Cinā.

Nici prin gând să nu ne treacă
Să pășim în alt hotar
Credincioșia să ne crească
Că-i cel mai scump mărgăritar.

Doar împlinind ce El ne-a spus
Cu pasiune și ardoare
Vom fi în viața fār-apus
La o eternă sărbătoare.

George Cornici

Cum Îl întâmpinăm pe Isus?

Evreii și-au pus veșmintele,
Covor, înaintea Domnului!
Cum pot cuprinde cuvintele,
Entuziasmul poporului?

Copiii fluturau crengi de finic,
Ofrande pentru Domnul Păcii;
„Osana, Fiul lui David!”
Strigau în extaz, ucenicii.

Isus Se smerea pe spatele mânzului,
Ca-n profeția lui Zaharia:
„Osana! , În Numele Domnului,
El vine-aducând Împărăția!”

Apostolii erau ambasadori
Ai Împăratului veșnic, Mesia!
Ei Îl vesteau, biruitori,
Îi proclamau Împărăția.

El intra trist în Ierusalim,
Anticipându-Și răstignirea,
Pentru cetate-a plâns divin,
Știindu-i necredința, răzvrătirea.

Dar noi, ce-azvârlim, ce jertfim
La picioarele Domnului?
Când norii, vibrând-i-auzim
Sub pașii Mântuitorului!

Isus e-azi flămând, să-L hrănim!
E-n zdrențe, bolnav și străin;
Să-L îmbrăcăm, să-L adăpostim,
Să-L alinăm și să-L iubim!

Inimi înnoind pentru El,
Purificate de idoli și vicii,
Pe-altar lui Emanuel,
Să-I punem scumpe servicii.

Lepădându-ne zilnic de eu,
Luând crucea în spate, smeriți,
Vom vedea pe Isus-Dumnezeu,
Vom fi în ceruri răpiți!

Biserica Lui unică e Fata
Viețuind de acum, doar prin El;
Ea strigă prin Duh: „Maranata!
Osana! Vino iar, Emanuel!”

Să devenim celeștii bătrâni,
Punând la picioarele Domnului,
Prețioasele noastre cununi:
Osana în veci, Împăratului!

Marinau Daniela 

Calea sfântă…

Multe căi se par că -s bune, și se văd că urcă-n sus
Dar nu văd că merg alături, numai umblă cu Isus
Mulți o văd că este dreaptă, dar aleargă spre păcat,
Viața lor nu e schimbată, și se-ndreaptă către iad

Nu e largă calea aceasta și puțini se duc pe ea
Ei se încred în Domnul slavei,
Chiar de spinii-s mulți pe ea
Sânt și piedici, suferințe, lacrimi multe uneori
Dar noi credem pe Mesia care a urcat spre nori

Calea bună este sfântă, şi îngustă, este una
Și pe ea umblat-a  Domnul, unde a purtat cununa,
A pornit Avram și Iacov, și Isac, neprihănit
Au rămas pe calea sfântă, și au fost de neclintit

Și Ioan a mers cu Domnul, Pavel, Iacov, Samuel
Ținta lor a fost iubirea, mare pentru Dumnezeu
Filip, a urmat pe Domnul, Toma și cu Ezechiel
Au lăsat în urmă totul, și-au pornit pe drum, cu El

Mulți pornit-au din iubire, dar pe drum s-au rătăcit
S-au amestecat cu lumea și pe drumuri s-au oprit
Este greu pe calea îngustă, dacă tot privești ‘napoi,
Dar tu ține-te de Domnul, care e mereu cu noi

Calea sfântă e trasată cu versete din scripturi,
Ce-s lăsate pentru oameni să primească sus cununi
Este plină de suspine de urmași ce s-au jertfit
Au rămas pe ea cu Domnul,
și în suflet l-au primit

Nu l-au părăsit ca Dima, care lumea l-a atras
Nici ca Iuda ce-L vânduse și cu punga a rămas,
Ci s-au dus în lumea mare ca spună despre El
Despre jertfa Lui supremă, despre sfânt Emanuel.

Floarea Ferghete