9 Noembrie

Astfel dar, după cum aţi primit pe Christos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El.” Coloseni 2:6

Daca L-am primit pe Christos înlăuntrul inimilor noastre, viaţa nouă va manifesta cunoaşterea Sa intimă prin umblarea în credinţă cu El. Umblarea implică acţiune. Religia noastră nu se limitează la timpul de rugăciune personală. Trebuie să punem în practică ceea ce credem. Dacă cineva umblă în Christos, acţionează aşa cum a acţionat Christos. Fiindcă Christos este în el, speranţa, dragostea, bucuria şi viaţa lui, el este o reflectare a imaginii lui Isus. Oamenii spun despre el: „este ca învăţătorul lui; trăieşte cu Isus Christos”. Umblarea înseamnă progres. „așa să și umblaţi în El”. Păşiţi din har în har.

Alergaţi înainte până când ajungeţi la cel mai înalt grad de cunoaştere pe care o poate atinge cineva în Prea Iubitul. Umblarea implică continuitate. Trebuie să rămânem permanent în Isus. Cât de mulţi creştini cred că trebuie să înceapă şi să termine ziua în tovărăşia lui Isus, dar pe timpul zilei îşi dau inima lumii! Aceasta nu este umblare. Trebuie să fim întotdeauna cu El, călcând pe urmele Sale şi făcând voia Sa. Umblarea implică şi obişnuinţă. Atunci când vorbim despre umblarea şi conversaţia unui om, înţelegem prin aceasta obiceiurile şi caracterul constant al vieţii sale. Dacă ne bucurăm uneori în Christos, şi apoi ÎI uităm, dacă ÎI chemăm uneori, şi apoi Îl părăsim, nu înseamnă că suntem obişnuiţi cu El.

Nu umblam în El. Trebuie să ne ţinem strâns de El, să ne prindem de El, şi să nu-L lăsăm să plece niciodată; trebuie să trăim în şi prin EL „După cum aţi primit pe Christos Isus Domnul, așa să și umblaţi în El”, Perseverează în acelaşi fel în care ai început. Dacă la început Isus Christos a fost temelia credinţei, izvorul vieţii, principiul acţiunilor tale şi bucuria sufletului tău, lasă-L să fie la fel până la sfârşitul vieţii – acelaşi când umbli prin valea umbrei morţii, dar și Când vei intra în bucuria pregătită pentru poporul lui Dumnezeu, Duh prea Sfânt, ajută-ne să ascultăm acest precept ceresc.

Meditaţii C. H. Spurgeon

20 Octombrie

Să creştem în toate privinţele.” Efeseni 4:15

Mulţi creştini rămân încremeniţi şi închirciţi în lucrurile spirituale, aşa că prezintă aceeaşi înfăţişarea an după an. Nu manifestă simţăminte mai avansate şi mai pure. Ei există dar nu cresc „în toate privinţele”. Să ne mulţumim oare să fim frunze verzi, când putem înainta până la spic şi chiar până la boabe coapte în spic? Să ne mulţumim să credem în Christos, şi s-ă spunem „sunt în siguranţă” fără să dorim să cunoaştem din experienţă mai mult despre plinătatea care se poate găsi în El? Nu ar trebui să fie aşa. Ar trebui, ca nişte negustori buni în piaţa cerului, să ne dorim să ne îmbogăţim în cunoaşterea lui Isus.

Este foarte bine să ţinem viile altor oameni, dar nu trebuie să neglijăm creşterea noastră spirituală. De ce să fie întotdeauna iarnă în sufletele noastre? Trebuie să avem un timp pentru semănat, dar, o, trebuie să avem şi primăvară – şi o vară care promite o recoltă timpurie! Dacă vrem să secerăm în har, trebuie să trăim lângă Isus – în prezenţa Sa – şi să ne coacem la lumina zâmbetului Său. Trebuie să păstrăm părtăşia cu El. trebuie să renunţăm la vederea din depărtare şi să venim aproape, aşa cum a făcut Ioan, cu capul sprijinit de pieptul Său. Atunci vom vedea că avansăm în sfinţenie, în dragoste, în credinţă, în speranţă — da, în orice dar preţios.

Aşa cum soarele răsare de pe vârful munţilor şi îi încununează cu lumină, înfăţişând o privelişte de neuitat călătorului, şi noi trebuie să privim lumea prin lumina Duhului turnată pe capul unui sfânt, care a crescut în statura spirituală, ca Saul, printre semenii săi. Ca şi Alpii veşnic încununaţi de zăpadă, el reflectă razele soarelui Neprihănirii printre cei aleşi. Apoi el poartă cununa de glorie ca să o vadă toţi, şi să aducă slavă Tatălui său din ceruri.

Meditaţii C. H. Spurgeon

14 Octombrie

Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Christos Isus, Domnul meu.” Filipeni 3:8

Cunoaşterea spirituală a lui Christos este o cunoaştere personală. Nu pot să-L cunosc pe Isus prin întâlnirea unei alte persoane cu El. Nu, trebuie să II cunosc eu însumi, trebuie să îl cunosc pe răspunderea mea. Ea este o cunoaştere inteligentă. Trebuie să îl cunosc pe El, nu din vise şi viziuni, ci aşa cum îl descoperă Cuvântul Său. Trebuie să cunosc natura Lui, Divină şi umană. Trebuie să cunosc îndatoririle Lui, atributele Lui, lucrările Lui, ruşinea Lui şi slava Lui. Trebuie să meditez la El până când ajung să pricep „împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, înălţimea şi adâncimea” şi să cunosc „dragostea lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:18-19).

Trebuie să fie o cunoaştere afectivă. într-adevăr, dacă îl voi cunoaşte cât de puţin, îl voi iubi. O uncie de cunoaştere din inimă este mai preţioasă decât o tonă de învăţare cu mintea. Cunoaşterea noastră despre El trebuie să fie o cunoaştere mulţumitoare. Când îl cunosc pe Mântuitorul, mintea mea se umple până sus. Simt că am căpătat lucrul după care tânjeam. Isus spunea: „Eu sunt pâinea vieţii; cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (loan 6:35). În acelaşi timp, trebuie să fie o cunoaştere captivantă. Cu cât cunosc mai mult despre Prea Iubitul, cu atât vreau să aflu mai mult. Cu cât urc mai sus, cu atât mai înalte vor fi culmile care îmi cheamă paşii. Vreau să iau tot ce pot să iau.

Ca şi comoara zgârcitului, aurul mă va face mai lacom. În concluzie, această cunoaştere a lui Christos Isus va fi cea mai fericită cunoaştere. De fapt, va fi atât de înălţătoare, încât mă va purta deasupra încercărilor, îndoielilor şi durerilor. Cât timp mă voi bucura de ea, voi fi mai mult decât „omul născut din femeie”, care „are viaţa scurtă, dar plină de necazuri” (Iov 14:1). Mă va înfăşură în nemurirea Mântuitorului veşnic viu, şi mă va încununa cu coroana de aur a bucuriei Sale. Vino, suflete, aşează-te la picioarele lui Isus şi învaţă de la El astăzi.

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Iunie

Suie-te pe un munte înalt.” Isaia 40:9

Cunoaşterea noastră despre Christos seamănă cumva cu escaladarea unuia din munţii din Wales. Când îl priveşti de la poale, ţi se pare o nimica toată: muntele este însă de două ori mai înalt. Dacă îţi petreci toată viaţa pe vale, nu vei vedea decât pâraiele care coboară în cascade la picioarele muntelui. Urcă-te pe primul dâmb care îţi este la îndemână, şi vei vedea toată valea întinsă la picioarele tale. Urcă mai sus, şi vei vedea întreg ţinutul, într-o privelişte care îţi va bucura sufletul. Urcă încă şi mai sus, şi scena se va mai lărgi, până când vei ajunge în vârf, şi vei vedea estul, vestul, nordul şi sudul; întreaga Anglie se va întinde la picioarele tale.

Colo vei vedea o pădure dintr-un ţinut îndepărtat, poate la două sute de kilometri, şi dincolo marea, şi mai încolo şerpuirea argintată a unui râu şi coloanele de fum dintr-un mare oraş, sau catargele corăbiilor odihnindu-se în port. Toate lucrurile acestea te vor încânta, şi îţi vei spune: „nu mi-am imaginat niciodată că aş putea vedea atâtea minunăţii de aici”. Viaţa creştinului este la fel. Când primim credinţa în Christos, ÎI vedem foarte puţin. Dar, cu cât urcăm mai sus, cu atât vedem mai mult din frumuseţea Lui. Insă cine ar putea spune că a ajuns în vârf?

Cine a cunoscut toate înălţimile şi adancimile iubirii „lui Christos, care întrece orice cunoştinţă” (Efeseni 3:19)? Bătrânul Pavel, albit de vreme şi necazuri, tremurând în temniţele Romei, a avut dreptate să spună „ştiu în cine am crezut” (2 Timotei 1:12), fiindcă, pentru el, fiecare experienţă a fost ca urcarea unei culmi, fiecare încercare a însemnat o escaladare, iar moartea l-a condus chiar în vârf, de unde a văzut toată credincioşia şi dragostea Celui căruia îi încredinţase sufletul. Urcă, prietene, pe un munte înalt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

De ce Dumnezeule, de ce?

Text: Iov 42

In cei din urmă ani ai săi. Iov a primit de la Domnul mai multe binecuvantări decat primise în cei dintai.” Iov 42:12

Cand moartea răpeşte pe cineva drag dintre noi, printr-o boală sau un accident, sau cand alte tragedii ne lovesc, durerea ne poate copleşi şi ne întrebăm: „De ce, Dumnezeule, de ce?” Deşi El nu ne revelează toate motivele pentru care s-au petrecut lucrurile astfel, ne dă totuşi, uneori, răspunsuri parţiale.
O tanâră mamă din Anglia secolului al 19-lea, pe nume Josephine Butier, s-a întors acasă într-o zi şi a fost martora oculară a morţii tragice a singurului ei copil. Micuţa Evangeline, văzand-o pe mămica sosind acasă, a alergat la balconul apartamentului de la etajul doi ca s-o întampine. S-a aplecat peste balustradă şi a căzut sub ochii îngroziţi şi neputincioşi ai mamei. întreaga lume din jurul doamnei Butier s-a prăbuşit. In căutarea ei după mangaiere, s-a întors spre o femeie evlavioasă ce locuia în vecini, care i-a spus: „Dumnezeu a luat la Sine pe fetiţa pe care ai iubit-o aşa de mult; dar sunt o mulţime de copii ai nimănui care au nevoie de dragostea unei mame ca tine”. Cuvintele acelea au condus-o pe doamna Butier în viaţa de reformă socială şi de slujire creştină, care a adus speranţe în mii de inimi. Nu putem spune că Dumnezeu, în providenţa Sa, a lăsat ca moartea să-i răpească doamnei Butier fetiţa, pentru ca nenumăraţi alţi copii să fie ajutaţi prin eforturile ei?


Pierderile lui Iov au fost enorme, dar din suferinţele lui, Iov a ieşit cu o cunoaştere mai intimă a lui Dumnezeu – şi cu o grandioasă porţiune a Scripturii care i-a ajutat pe milioane de oameni în încercările lor. Ai suferit vreo pierdere? Dumnezeu nu-ţi va da o explicaţie deplină a faptului, dar îţi va dărui putere să treci prin ea. „De ce, Dumnezeule?” , poate fi chiar întrebarea pe care El doreşte să I-o pui. Şi dacă asculţi cu supunere, vei găsi răspunsul.       – D.J.D.

Raţiunea adancă a-ncercărilor mele
Nu pot, o Isuse, deplin s-o-nţeleg.
Ajută-mă, Doamne, Te rog, ca să văd
Măcar o frantură din planu-Ţi întreg. ” – D.J.D.

Marile încercări adesea precedă marile victorii

Painea zilnica

Cautatorul de comori

Text: Proverbe 2:1-9

…dacă vei cere înţelepciune… şi vei umbla după ea ca după o comoară…, atunci vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.” Proverbe 2:4, 5.

Mei Fisher este un căutător de comori care a căutat aur şi a găsit. In primul rînd, a localizat o anumită porţiune de pe fundul oceanului unde se credea că sînt monede de aur. Din acel moment, Mei a devenit ceea ce alţii numesc „un adevărat visător”. Dar visele nu erau totul. După 16 ani de căutări a unei epave spaniole, pe nume: Nuestra Senora de Atocha, a găsit-o în apele oceanului, la sud de Florida. Scafandrii lui au scos la lumină din nava scufundată monede de aur în valoare de milioane de dolari – dar n-a fost uşor. Echipaţi cu detectoare de metale, ei au identificat toate „ţintele” metalice posibile, după care s-a pornit investigaţia. Visele şi munca s-au meritat, şi azi Fisher este un om bogat.


Succesul acestui căutător de comori îmi aminteşte de o altfel de comoară, despre care Biblia spune „că e mai de preţ ca mărgăritarele” (Prov. 3:15). Este capacitatea de a putea spune care este diferenţa dintre bine şi rău şi să aplici această cunoştinţă la viaţa de toate zilele. Solomon, care a cerut de la Dumnezeu o inimă înţelegătoare şi înţeleaptă, ne spune în Proverbe 2, că trebuie să căutăm înţelepciunea cu aceeaşi insistenţă şi intensitate cu care un căutător de comori caută argintul (v. 4). Trebuie să cerem înţelegere şi să strigăm după puterea de discernămînt (v. 3), să ne aplecam inima la pricepere (v. 2) şi să primim comoara Cuvîntului lui Dumnezeu în inimile noastre (v. 1).
Preţuim noi înţelepciunea? O căutăm cu stăruinţă ca şi cum ar fi aur curat? Dacă este aşa, atunci vom fi răsplătiţi cu cea mai mare comoară a vieţii – comoara cunoaşterii lui Dumnezeu.   – M.R.D. II

La ce folos, cînd viaţa mi se gata
De toată-nţelepciunea lumii adunată,
De n-am ştiut, căutînd în astă lume
Să am înţelepciunea Domnului, curată?„- P.L.

” aduna multă cunoştinţă prin efortul propriu,
dar adevărata înţelepciune vine
numai de la’Dumnezeu.

Calea spre cunoastere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia aceea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Calea spre cunoaştere

“Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască… învăţătura.” loan 7:17

Regula de aur a cunoaşterii spirituale nu este căutarea intelectuală, ci ascultarea. Dacă un om caută cunoştinţe ştiinţifice, călăuza lui este curiozitatea intelectuală: dar dacă vrea să înţeleagă învăţăturile lui Isus, el poate ajunge la aceasta numai prin ascultare. Dacă lucrurile sunt întunecate pentru mine, atunci pot fi sigur că există ceva ce nu vreau să fac. Întunericul intelectual este rezultatul ignoranţei: întunericul spiritual este rezultatul neascultării mele de a face un anumit lucru.

Nici un om nu primeşte un cuvânt de la Dumnezeu fără să nu fie în acelaşi timp încercat în privinţa lui. Noi suntem neascultători şi apoi ne mirăm de ce nu propăşim spiritual. Dacă, atunci când vii la altar – a spus Isus -, îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta.. nu-Mi mai spune nimic, ci du-te mai întâi şi rezolvă-ţi situaţia acea. Învăţătura lui Isus ne atinge exact unde trebuie.

Nu putem să-L înşelăm nici o clipă. El ne educă în cele mai mici amănunte. Duhul lui Dumnezeu scoate la iveală duhul de autoapărare şi ne face sensibili la lucruri la care nu ne-am gândit niciodată înainte. Când Isus te învaţă un lucru prin Cuvântul Său, nu te sustrage de la aceasta. Dacă o faci, vei deveni un înşelător religios. Fii atent la lucrurile faţă de care dai din umăr cu nepăsare şi vei descoperi de ce nu creşti din punct de vedere spiritual. întâi du-te – cu riscul de a fi sideral fanatic, trebuie să asculţi de ceea ce-ţi spune Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Ascensiunea supremă

la pe fiul rău… şi adu-l ardere de tot pe un munte pe care ți-l voi spune.

Geneza 22:2

Caracterul unui om determină felul în care el interpretează voia lui Dumnezeu (vezi Psalmul 18:25-26). Avraam a interpretat porunca lui Dumnezeu ca însemnând că trebuia să-şi ucidă fiul; el a putut să scape de această convingere tradiţională doar prin intermediul unei încercări foarte grele. Dumnezeu nu-i putea purifica credinţa în nici un alt fel.

Dacă ascultăm de ceea ce ne spune Dumnezeu conform credinţei noastre sin­cere, Dumnezeu va distruge în noi acele convingeri tradiţionale care îl prezintă într-o lumină falsă. Sunt multe astfel de credinţe de care trebuie să scăpăm; de exemplu, aceea că Dumnezeu va lua un copil, deoarece mama lui îl iubeşte prea mult – o minciună a diavolului! şi o denaturare a naturii adevărate a lui Dumnezeu.

Dacă diavolul ne poate opri să efectuăm ascensiunea supremă şi să scăpăm de concepţiile greşite despre Dumnezeu, el va face aceasta; dar dacă îi rămânem credincioşi lui Dumnezeu, El ne va trece printr-o încercare ce ne va duce la o şi mai bună cunoaştere a Lui.

Marea lecţie pe care ne-o dă credinţa lui Avraam în Dumnezeu este aceea că el era pregătit să facă totul pentru Dumnezeu. El era acolo ca să asculte de Dumnezeu, indiferent împotriva cărei convingeri tradiţionale mergea.

Avraam n-a fost devotat propriilor lui convingeri, căci altfel l-ar fi jertfit pe Isaac şi ar fi spus că vocea îngerului era de fapt vocea diavolului. Aceasta este atitudinea unui fanatic.

Dacă îi vei rămâne credincios lui Dumnezeu, El te va conduce prin orice obstacol până în cămăruţa ascunsă a cunoaşterii Lui; dar trebuie să fii întotdeauna gata să ajungi la acest punct al renunţării la convingerile şi credinţele tradiţionale.

Nu-I cere lui Dumnezeu să te încerce. Să nu declari niciodată aşa cum a făcut Petru: “Cu Tine sunt gata să merg chiar şi în temniţă şi la moarte“. Avraam n-a făcut nici o declaraţie de felul acesta; el a rămas credincios lui Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a purificat credinţa.

Oswald Chambers

Prietenia cu Dumnezeu

“Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Geneza 18:17

 

Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale sunt greşite El te va avertiza întotdeauna: opreşte-te imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.

Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece ajunsese la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a nu mai continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea.

Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Domnul Isus, şi aşa cum vrea El să fim: “Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotat lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? “Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-i cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. “Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

Oswald CHAMBERS