Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite

…Te uiți cam trist la frunzele îngălbenite
Ce cad domol din ramuri… în tăcere jos
Și în culori de nedescris… de pași strivite
Doar amintiri îți lasă covorul preafrumos.
Azi privești în urmă… la anii vieții tale…
Cu o durere tristă-n suflet și îți pare rău
De amprenta pașilor lăsați pe a ta cale
Și recunoști că se va sfârși și drumul tău.

Uimit, te întrebi cum au zburat așa ușor
Și îngândurat prinzi frunzele în palma-ți caldă
Căci anii tăi s-au scurs… ca apa din izvor
Și în suflet ți-au lăsat un dor aprins să ardă.
Tu singur stai aici… în prag de veșnicie…
Și te gândești la zilele fără folos trăite
Când nu mai simți în viață nici o bucurie
Fără speranță… și cu puterile slăbite…

Ești copleșit de-un dor cu o liniște adâncă
Și inundat de cuget cu atâtea întrebări…
Nu găsești răspuns căci gânduri te frământă
Iar toamnele vieții îți rup frunzele de ieri.
Simți o tristețe în suflet că este un sfârșit
Căci zilele se scurg… și totul este trecător
Iar perii albi îți dau de știre că ai îmbătrânit
Și că orice om pe acest pământ e muritor.

Trec iute anii tăi… se duc, nu-i mai oprești
Și azi… stai trist și singur la răscruci de drum
Te copleșește amintirea unde-ai fost și unde ești
Îți pare rău… și plângi nemângâiat acum…
…Tu azi privești mai trist la frunzele strivite
Ce se rup… din calendarul vieții tale…
Cu ochii plini de lacrimi și visuri neîmplinite
Spre nicăieri te uiți în ceas de disperare…

Dar totuși simți un dor… un dor de veșnicie
Și ai vrea să te avânți spre culmile divine
Căci un sfânt fior îți aduce o dulce bucurie
Ce spre ceruri te atrage, spre zările senine.
Azi Hristos te cheamă să vii așa cum ești
Spune-i tot și plânge-ți vina ta la pieptul Său
El a murit pe cruce ca tu veșnic să trăiești
Prin jertfa Lui pe Golgota în rai cu Dumnezeu.

 Mihail Cebotarev 

5 Ianuarie

Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.” Genesa 1:4

Lumina nu avea cum să nu fie bună, de vreme ce a răsărit la porunca bunătăţii „să fie lumină” (Genesa 1:3). Noi, cei care ne bucurăm de ea, am fi mai recunoscători dacă am vedea mai mult din Dumnezeu în ea şi prin ea. În mod fizic, Solomon spune că lumina este dulce, dar lumina Evangheliei este infinit mai preţioasă, fiindcă descoperă lucrurile veşnice şi slujeşte firii noastre duhovniceşti. Când Duhul Sfânt ne dă lumină spirituală şi ne deschide ochii să vedem „slava lui Dumnezeu pe chipul lui Isus Christos” (2 Corinteni 4:6), vedem şi noi păcatul sub adevărata lui faţă şi ne vedem şi propria poziţie. îl vedem pe Cel Prea Sfânt aşa cum ni se descoperă, planul milei aşa cum ni-l oferă, şi lumea care va veni aşa cum este descrisă în Scriptură.

Lumina spirituală are multe faţete şi culori prismatice, dar fie că înseamnă cunoaştere, bucurie, sfinţenie sau viaţă, toate sunt bunuri divine. Dacă prin lumină primim aceste lucruri bune, cât de esenţială este ea şi cât de glorios este locul în care El ni se descoperă! Când un lucru bun apare în lume, este nevoie imediat de o despărţire. Lumina şi întunericul nu au de-a face una cu alta. Dumnezeu le-a despărţit; să nu ne înşelăm. Fiii luminii nu trebuie să se întovărăşească cu fapte, învăţături sau înşelări ale întunericului.

Fiii zilei trebuie să fie cumpătaţi, cinstiţi şi harnici în lucrul Domnului, lăsând lucrările întunericului pe seama celor care locuiesc în întuneric. Bisericile noastre trebuie să despartă lumina de întuneric prin disciplină, şi astfel vom putea fi despărţiţi de lume. În judecăţile noastre, în acţiuni, relaţii, învăţături şi ascultare trebuie să discernem între bine şi rău, şi să păstrăm marea distincţie pe care Dumnezeu a făcut-o din prima zi a lumii. O Doamne Isuse, fii Lumina noastră în toată această zi, fiindcă lumina Ta este lumina oamenilor.

Meditaţii C. H. Spurgeon

În mireasmă de floare

Parfum din înmiresmate flori,
Din minunate și mii culori,
Dau în adiere ușoară,
Miros vibrant de primăvară!
Ne-mbrățișează raza caldă
În bucurie și mireasmă,
Toți alergăm ca o albină,
Întineriți și-n voie bună.
Într-un zumzet ca de stupine,
Ne bucurăm de tot ce vine,
Ca un copil cu suflet curat,
Sus la cer privin îndatorați!
Să privim la Primăvară, Sus
Unde ne cheamă Fiul Isus!
În mireasma de floare vie,
Lângă Isus o veșnicie!

Maria Șopț

Toamna

E toamnă iar, un anotimp plin de contrast,
În care printre roade coapte, frunze mor.
Privind spectacolul cu feluritele culori,
Tresar o clipă, și mă cuprinde un fior.

Poate-a trecut și-a vieții noastre vară,
Și-am lenevit la umbra cea mai bună.
Și vrem acum să strângem rod în grabă,
În toamna vieții să ne facem o cunună.

Vom trece toți, ca frunzele ce cad în grabă,
Purtate pe aripi de vânt, și-apoi uitate.
Ce va rămâne, va fi rodul vieții noastre,
Și amintirea toamnei consumate…

Mai lasă, Doamne, har și-n timp de toamnă,
Ca să putem să mai lucrăm fertilul sol.
Și când vei vrea să-Ți strângi a Ta recoltă,
Să nu avem nici unul coșul gol.

Curând trâmbița va suna sfârșitul toamnei,
Nu vor mai fi nici ploi, nici vânt cumplit;
Nici iarnă nu va fi, cu ger și cu ninsoare,
Ci doar o primăvară fără de sfârșit.

Dany Căpătan

Radiografie de primăvară

Gândesc în culori,
visez deseori.
Eu nu sunt obtuz, 
ci-adesea confuz
că lumea-i prea mică,
dar ,,răul” o strică.
De ,,bine” nu-i loc,
noblețe şi joc.
Nu-i vreme de ,,timp”
în orice-anotimp,
ci trecem prin viață
lipsiți de speranță.
Nu ştim să iubim
şi prea mult tânjim
să fim acceptați
şi nu ignorați.
Deşi lumea-i mică,
atâția o strică
cu fiece clipă
pierdută-n risipă…
Fă tu diferența:
propagă esența
de ,,bine”, ,,frumos”!
Fii drept, credincios!
Fii tu omul bun –
atâta îți spun!

Un dor imens… de-o primăvară…

Atâta cânt de păsărele,
Câmpiile în verde s-au acoperit
Sosit-au din alte țări rândunele
Și mugurii copacilor s-au dezmorțit.

Ce culori, ce frumusețe,
Primăvară ne-ai adus,
Alungă din orice inimă tristețe,
Și-adu bucuriile din Isus.

Fă să-nflorească florile iubirii
În inimile noastre pe deplin
Și mugurii speranței să ne îmbie,
Să ne mângâie și să aducă mult alin.

Totul ce este în jur și ne înconjoară
Ne vorbește despre bunătatea Ta,
Despre iubirea ce nu se măsoară
Pe Care ai arătat-o Isuse, la Golgota.

Doresc ca din inimile noastre
Să dispară bulgării de gheață rece,
Să ne cuprinzi cu ale Tale brațe,
Să fie o primăvară ce nu trece.

Atâtea culori ce-mbracă pământul
Și-atâtea păsărele ciripesc în cor.
Printre copaci adie vântul
Purtând cu ele un veșnic dor.

Un dor de-o veșnică primăvară,
Un dor de slăvile cerești,
Un dor adânc de Tine Tată,
Un dor de haine-mpărătești.

Un dor imens …

Bobu Veronica 

E toamnă iar…

E toamnă iar, Septembrie a venit…
Se rușinează frunzele-n culori,
De parcă s-ar găti de sărbători,
Și totuși… printre roade, frunze mor…

S-au copt, s-au primenit si ostoit,
Tot ce putea natura ca sa dea:
De prin livezi, prin câmpuri și ogoare,
Tributul anului, omul din nou să-l ia…

Dar tu? Trecut-ai vara sufletului tău,
Întins la soare, odihnit la umbră,
Acum când viața nu mai pare sumbră,
Dorind la roade, la cules mereu…

Vom trece ca lumina lunii oglindite,
În palul frunzelor ce cad însingurate,
Dar va rămâne rodul vieții noastre
Și rodurile toamnei consumate…

Pe mal de Criș, pe fund de mâl acoperit,
Stau mii de frunze ce s-au ofilit…
Dar ramura de salcie uscată,
Ea va rămâne vie, vindecată!

Unii dau frunze… alții, rodesc din greu!
Doar toamna îi va dovedi pe toți,
Pe cei ce lucră sau pe cei ce-s hoți,
Acel Septembrie rupt dintr-un eseu…

O, toamnă crudă, ce ne dai pe față…
În târgul vieții, să-mi aduc avutul:
Puținul strâns sau bogății cu multul,
Septembrie ce ne-nșiri anii pe ață…

Bulzan Marian Gigel

Ce minunat ești!

”Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! … ” Isaia 25:1

În fiecare floare-Ți văd iubirea,
În fiecare zâmbet de culori,
În fiecare rugă port simțirea
Cum te apleci spre noi, spre muritori!

În fiecare susur de izvor,
În fiecare apus și răsărit,
Văd Mâna Ta de Mare Creator
Și-un Glas aud: ”Iubesc și te-am iubit! ”

În roua cristalină revărsată
Pe verdele de viață plin,
Văd Lacrima preasfântă și curată
Ce-a curs, ca eu să fiu salvat de chin!

În fiecare dimineață azurie,
În fiecare rază ce-ncălzește,
Văd mila și-ndurarea ce învie
Și-n har, o Mână Sfântă ce-ntărește!

Te-aud, te văd, te simt în orice clipă
Și n-am cuvinte-n a mulțumi, doar vreau
Ca viața să nu zboare în risipă,
Ca-n ani ce trec ca sunet să îți dau –

Mereu, mereu, doar slavă și onoare,
Măreț Făuritor și Tată Sfânt!
Din inima-mi să curgă lin izvoare
De sinceri mulțumiri spre Tronu-Ți Sfânt.

Lidia Cojocaru 

TU ai tesut goblenul vietii mele

TU ai tesut goblenul vietii mele
Si daca ai ales sa pui culori inchise
din loc in loc, e ca s-adaugi frumusete
Si Tu, Isuse, sa iei chip in mine.

Doresc sa vad asa cum vezi Tu, Doamne,
Nu sa pun pret pe ce izbeste ochiul.
Te rog, ajuta-ma sa inteleg cand Duhul
Alege sa imi vorbeasca in pilde.

Doar Tu cunosti sfarsitul de la inceput
Cand eu doar simt cum ciocanul si dalta
Cioplesc in mine , provocand durerea
Tu vei sculpta in mine ce-Ti este placut.

La dreapta Ta sunt bucurii vesnice
Si numai Tu imi aduci implinire
Tu-mi amintesti ca toate-s trecatoare
Cand prietenii din jur incep sa plece.

Raman incredintat ca tot ce mi se-ntampla
Lucreaz-o greutate vesnica de slava.
Iar de vrajmasii-mi vor pune capul pe tava,
Pasi-voi pragul spre tara Ta sfanta.

Simona Clarisa Ghenea

DEPĂȘIND DIFICULTĂȚILE

Ne ridicăm deasupra problemelor spinoase
Mereu având conecții cu Cerul în splendori
Când înspre noi se-ndreaptă priviri mai dușmănoase
Dăm zâmbete duioase și proaspete culori.

Ne înălțăm mai sus de dure opoziții
Sfidând păreri nefaste din cercuri ce propun
S-abandonăm noi crezul în sfinte investiții
Și s-adoptăm tradiții și-un ritual străbun.

Că-nvingem arsenalul oștirii infernale
Se datorează Celui ce n-are vreun rival
Simțim împrospătări când ducem osanale
Și-I dăm recunoștință prin vorbă și chimval.

Vom depăși necazuri ce vin să ne doboare
Urcând la un nivel – spiritual vorbind
Unde găsim izvor de har și-nseninare
Și-unde puteri cerești în inimă descind.

Spre zone nefertile din lumea frământării
Nu ne lăsăm atrași; urcăm cu-avânt spre țel
Chiar zilnic de-ar veni vreo undă a-ncercării
Stăpânul nu ne lasă căzuți în vreun tunel.

Ne ridicăm mai sus de-adânca suferință
Luând cu noi mesajul transmis prin Duhul Sfânt
C-așa îndeplinim cucernica cerință
Și zilnic îmbrăcăm dumnezeiesc veșmânt.

Urmând itinerarul trasat de Trinitate
Privim spre biruință și nu spre colbul dens
Și nu ne-oprim în spații ce nasc nedemnitate
Că știm că spre Cetate e un urcuș imens.

George Cornici