Crestini inclinati

26 octombrie Text: Judec�tori 16:13-21

„Astfel dar, cine crede ca sta in picioare, sa ia seama
sa nu cada.” 1 Corinteni 10:12

Cu cativa ani in urma,o furtuna cu grindina foarte puternica s-a abatut asupra partii de sud a statului Micigan,producand pagube mari copacilor .Dupa ce furtuna a trecut,am verificat cei doi mesteceni in gradina din spatele casei.

Unul isi pierduse cateva crengute ,dar celalalt suferise mult mai rau intreg copacul era rupt si scos complet din radacina.De ce unul a avut de suferit ,iar celalalt nu?Raspunsul a fost simplu .

In loc sa stea perfect vertical, acest copac de peste 10 metri a crescut inclinat intr-un unghi destul de pronuntat .Cand gheata grea s-a strans pe crangile lui, a cazut pe directia in care era inclinat .

Samson a fost o persoana ce se inclinase intr-o directie gresita si rezultatul lui a fost caderea, Cu toate ca el este enumarat printre eroii credintei din Evrei 11 si a fost unul dintre marii judecatori ai Israelului, o nota trista este adaugata vietii sale .

In caracterul lui se poate vedea o slabiciune caracterisita. Admira femeile ,si a insistat sa-si ea o sotie dintre dusmanii Israelului (Judecatori14:3) Caderea sa a survenit in urma inclinatiei sale de a umbla dupa poftele carnii.

Daca nu traim in comuniune cu Domnul in fiecare zi a vietii noastre, viata ni se va apleca spre unele slabiciuni si pacate ce ne inconjoara atat de usor. Iar atunci cand vine criza sau suntem suprinsi nepregatiti, nu vom fi in masura sa rezistam presiunilor exercitate de imprejurari.

Caderea lui Samson este un exemplu tragic a ceea ce se poate petrece cu un crestin inclinat . Sa stam drepti in puterea Domnului , si acest lucru nu ni se va intampla. -D.J.D.

Painea zilnica

Crestinii ascunsi

Text: Efeseni 4:17-24

„Voi sunteţi lumina lumii.‘” Matei 5:14

Dacă oamenii din jur nu recunosc consacrarea ce-o facem faţă de Mantuitorul, ceva este extrem de rău în viaţa noastră. Este dificil să înţelegem cum creştinii care îl iubesc pe Domnul pot fi prieteni multă vreme fără să fie conştienţi de relaţia lor specială în familia lui Dumnezeu.
G. Campbell Morgan, în cartea sa „Cum să trăieşti”, relatează despre o conversaţie pe care a avut-o la terminarea predicii dintr-o duminică seara. Un bărbat s-a apropiat de el şi i-a spus că invitase la biserică pe unul dintre colegii cu care muncea de peste 5 ani. El a spus apoi: „Sugestia mea de-a participa cu mine la biserică l-a surprins mult pe colegul meu. A răspuns la invitaţia mea spunand: „Eşti creştin?” Şi cand am răspuns afirmativ, mi-a zis: „Păi şi eu sunt creştin. Nu este interesant?” Spre surprinderea omului, Morgan a replicat: „Interesant? Nu, nu este interesant de loc! Amandoi trebuie să vă naşteţi din nou”.

Dacă s-a întamplat sau nu acest lucru, nu ştiu, dar pentru Morgan era de neconceput ca cei doi oameni să fi putut fi mantuiţi cu adevărat şi să muncească cot la cot timp de 5 ani fără să fie conştienţi de gradul lor de înrudire ca fraţi în Cristos.
Ştiu oare colegii noştri de muncă şi cunoştinţele noastre de credinţa noastră în Cristos? Să nu uităm, creştinii plini de Duhul Sfant nu sunt nişte creştini în secret!  – R.W.D.

„De vom ascunde lumina cerească
Şi n-om oglindi pe Isus ca-mpărat,
Cum va putea cel din noapte şi păcat
Să fie condus, ajutat şi salvat?” – Branon

„Să lăsăm ca mărturia noastră să fie scrisă în litere destul de mari, ca lumea s-o poată oricand citi„

Painea zilnica

Traind la inaltimea numelui nostru

Text: Faptele 11:19-26

„Pentru întaia dată, ucenicilor li s-a dat numele de creştini în Antiohia.” Faptele 11:26

Ucenicii din Antiohia au cinstea de-a fi fost primii urmaşi ai lui Cristos care să poarte numele de creştini. In „Comentariul Cunoştinţelor Biblice”, Stanley D. Toussaint a făcut această observaţie asupra cuvantului „creştin”: „Terminaţia „-in” înseamnă „aparţinînd partidei, sau grupării lui…”, de aceea, creştinii erau cei care aparţineau partidei lui Cristos”. A fi identificat ca „aparţinand partidei lui Isus” nu este numai un privilegiu, ci şi o responsabilitate. Se aşteaptă de la noi să trăim la înălţimea numelui nostru.

Un soldat a fost adus înaintea lui Alexandru cel Mare, învinuit de comportament grosolan. La sfarşitul judecăţii, cuceritorul lumii i-a spus soldatului: „Cum te cheamă?” „Alexandru” a răspuns el. împăratul a răspuns: „Am întrebat, care îţi este numele?” Soldatul a răspuns din nou: „Alexandru”. ImpăratuLfurios ia spus din nou: „Vreau să ştiu cum te cheamă?” Cand soldatul a răspuns a treia oară, generalul a replicat furios: „Eşti vinovat de învinuirile ce ţi se aduc si vei suferi consecinţele”. Apoi a adăugat: „Ori îţi schimbi comportamentul ori îţi schimbi numele. Nici un om nu poate purta numele de Alexandru şi să facă ceea ce ai făcut tu!” Dacă cineva ca Alexandru a putut fi ofensat de comportarea unuia ce-i purta numele, cu cat mai mult este Cristos interesat de comportamentul celor ce-I poartă numelel
Eşti tu – sunt eu – la înălţimea numelui ce-l purtăm? Este neceasr oare ca Domnul Isus să ne spună: „Schimbă-ţi comportarea sau schimbă-ţi numele”?– R.W.D.

„Tu porţi iubitul nume-al lui Cristos
Şi lumea toată spre tine se va uita.
Îl vor primi sau nu, e ne-ndoios
După exemplul arătat de viaţa ta.”  – Anonim

„Ai vrea ca Isus să te reprezinte în acelaşi fel cum Îl reprezinţi tu?„

Painea zilnica

Numai cu numele

Text: Matei 7:15-29      

„Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamnei” va intra in împărăţia cerurilor…” Matei 7:21

Mulţi dintre cei ce pretind că sunt creştini nu-I aparţin în realitate lui Cristos. Unii se numesc creştini din simplul motiv că nu fac parte din altă religie. Alţii spun că-L respectă pe Cristos ca mare învăţător şi pretind că-I urmează exemplul. Unii chiar se alătură unei biserici şi devin membri activi în ea. Dar pană cand aceşti oameni nu se nasc din nou, prin credinţa în Isus, ei sunt creştini numai cu numele.
Pastorul scoţian Andrew Bonar îşi lua la revedere de la un misionar cunoscut care era împreună cu sora lui mai mică. „Cum te cheamă?” a întrebat-o Bonar pe fetiţă. „Cristina”, a răspuns ea. „Ce nume minunat!” a spus el. „Ştii, draga mea, tu-L ai pe Cristos în numele tău. Dar îl ai oare şi în inimă?” întrebarea lui Bonar a făcut-o pe fetiţă să se gandească. Chiar în seara aceea după o lungă discuţie cu fratele ei, ea s-a încrezut în Cristos ca Salvator al ei. Cristina nu-L mai avea pe Cristos numai în numele ei. El locuia acum în fiinţa ei.

Poate tu doar pretinzi că eşti creştin, dar niciodată nu ţi-ai pus în mod conştient încrederea în Cristos. Nu ai experimentat niciodată mantuirea pe care ne-a asigurat-o jertfa Sa de pe cruce. Te implor să-L primeşti chiar azi. Biblia ne spune clar că „Oricine crede în El, nu este judecat; dar cine nu crede, a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3:18). Eşti un creştin numai cu numele?          – R.W.D.

„Lumea te consideră creştin.
Rolul acesta-l ştii bine juca.
Dar eşti un om schimbat pe deplin?
Trăieşte Cristos în inima ta? „- H.G.B.

„Poţi avea tone de religie si să n-ai nici un gram de mantuire„

Painea zilnica

Un tobosar diferit

Text: lloan 2:12-17

„Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” Iacov 4:4

Una din cele mai celebre afirmaţii din secolul 19 a fost rostită de naturalistul Henry David Thoreau: „Dacă cineva nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate că este din cauza că aude un toboşar diferit”. Comentand pledoaria pe care Thoreau o aducea în sprijinul ciudăţeniilor lui personale, profesorul de Studii biblice H.A. Ironside a spus: „Creştinul poate spune la fel. Dacă urechea noastră interioară a fost acordată la muzica cerului, auzim bătăile tobelor cereşti. De aceea, vom vedea în mod necesar că lumea, cu tot ceea ce se petrece aici jos, nu ţine pasul şi este contrară cu Duhul Sfant care locuieşte în noi”.

Este trist să spunem, dar uneori este imposibil să distingem pe aceia care se cheamă creştini de aceia care nu sunt. Ei gandesc, vorbesc, şi acţionează ca un necredincios. Pe de altă parte, creştinii care sunt plini de Duhul nu se simt acasă în mijlocul filozofiilor şi practicilor lumii. Ei nu se vor supune standardelor ei lipsite de sfinţenie, chiar dacă poziţia lor este lipsită de popularitate şi, în unele cazuri, chiar luată în batjocură. Ei îşi dau seama că în calitate de cetăţeni ai cerului, ei sunt în lume dar nu şi din lume. Ei arată, prin comportamentul şi prin atitudinea lor, adevărul vechii cantări: „Lumea aceasta nu e casa mea,/ Sunt numai călător prin ea.” Ei mărşăluiesc după alt toboşar.
Creştine, ni se spune să umblăm aşa cum a umblat Cristos (1 Ioan 2:6). Dacă umblăm „în pas” cu lumea, atunci nu „suntem în cadenţă” cu cerul.  – R.W.D.

„Lumea n-are Dumnezeu şi zace în păcat
Duşmană cerului şi lui Cristos Isus.
Creştine, fii credincios şi-adevărat,
Urmand lumina Cuvantului de sus.” – Anonim

„Cei ce umblă cu Dumnezeuv nu vor fi în pas cu lumea„

Painea zilnica

Castigarea respectului

„Daniel s-a hotărît să nu se supună…” Daniel 1:8

In calitate de creştini, ar trebui să fim oamenii care să caştige respectul celor necredincioşi. Dacă sîntem curaţi, cinstiţi, amabili şi prietenoşi, vom fi respectaţi chiar şi de către aceia care au o atitudine negativă faţă de Evanghelie.
Cînd un muzicant profesionist, poreclit „Fericitul”, s-a convertit, s-a lăsat de cantat prin barurile de noapte şi şi-a oferit serviciile unei misiuni. Peste cîteva zile, a primit un telefon de la unul din directorii cluburilor de noapte pe care le frecventase şi care îi cerea să facă ceva ce i-ar fi adus foarte mulţi bani. Dar „Fericitul” a refuzat oferta, spunîndu-i directorului că intenţiona să cante pentru misiune. „M-a felicitat, a redat mai departe „Fericitul”. Acest lucru m-a surprins. Aveam de-a face cu un om care dorea să cant pentru el şi care mă felicita pentru că îi refuzasem oferta”.
„Fericitul” cîştigase respectul omului.

Daniel şi prietenii lui erau captivi într-o ţară străină, dar nu şi-au uitat principiile religioase. Nu puteau, cu o conştiinţă curată, să mănance carnea care în ţara aceea era închinată unui zeu păgan.
Au cerut să li se aducă doar legume şi apă. Supraveghetorul lor şi-a riscat viaţa ca să onoreze această cerere. Cred că el a făcut-o din cauza respectului pe care şi l-au cîştigat ei prin comportarea lor nobilă.
Lumea priveşte cu dispreţ la creştinii care nu trăiesc conform cu credinţa lor. De aceea trebuie să fim sinceri şi să rămanem tari în convingerile noastre. Numai atunci vom caştiga respectul altora. – H.V.L.

„Vei fi respectat atunci cand lumea
Va vedea credinţa în Cuvantul Său.
Deşi nu toate îţi vor accepta,
Dar şti-vor că-L iubeşti pe Dumnezeu.” – D.J.D.

„Cand creştinii trăiesc Evanghelia, păcătoşii vor asculta ce spune Evanghelia.”

Painea zilnica

Tara mea

Țara mea, pământ iubit
Ce-ți doresc eu tie?
După cîte-ai pătimit
Dulce Românie. .

Oameni faini și oameni buni
Au ieșit din tine
Înfruntând amărăciuni
Printre țări străine.

Animați de-un nobil gând
“Viața-n libertate”
Am ajuns ca rând pe rând
Să uităm de toate.

Căutând în lung și-n lat
Lumea asta toată
Viitor asigurat
Viață-mbelșugată.

Totuși parcă-un tainic dor
Sufletul ni-l strânge
Parcă-al nostru tricolor
L-am purta în sânge.

Țara mea, vei fi mereu
Dăltuită-n mine
Și mă rog lui Dumnezeu
Ca să-ți meargă bine.

Peste-acest “picior de plai”
Preaiubite Tată,
Lasă gura Ta de rai
Peste țara toată.

Doamne, Tu ții-n mâna Ta
Ziua cea de mâine
Eu te rog, la țara mea
Dă-i belșug de pâine!

Nu doar cea de pe pământ
Pentr-o masă plină
Ci și-al Tău Preasfânt Cuvânt
Pâinea cea Divină.

Fi cu-ai ei conducători
Care n-au credință
Dăle-acum de sărbători
Duh de pocăintă.

Când ei vor îngenuchea
Căutându-Ți fața
Și săracii vor avea
Mult mai bună viața.

Parveniți, corupți și hoți
Dintre ei să piară
Doar creștini și patrioți
Să conducă-n țară.

Iar când toți se vor smeri
Căutând spre Tine
Țara vei tămădui
Și-i vei face bine.

Doamne, Sfânt Mântuitor
Dă-i prosperitate
Ca să aibă-n viitor
Mult belșug în toate.

Românie, scumpă floare,
Bun plai strămoșesc
De aici din depărtare
Asta ți-o doresc!

Daniel Hozan

Ce te preocupă?

“Cine este omul care se teme de Domnul?” Psalmul 25:12

Te preocupă ceva? Probabil vei spune: “Nu, nimic, dar noi toţi suntem preocupaţi de ceva, de obicei de noi înşine sau, dacă suntem creştini, de experienţa noastră. Psalmistul spune că trebuie să fim preocupaţi de Dumnezeu. Viaţa noastră trebuie să fie caracterizată de conştiinţa continuă a prezenţei Lui Dumnezeu, nu doar de nişte gânduri despre El. Întreaga noastră fiinţă, lăuntrică şi exterioară, trebuie să fie
absolut preocupată de prezenţa Lui Dumnezeu.

Conştiinţa unui copil este atât de plină de mama lui, încât, chiar dacă el nu se gândeşte in mod conştient la mama lui, totuşi, atunci când apare un pericol, relaţia care rămâne este cea cu mama lui. La fel trebuie şi noi să trăim, să ne mişcăm şi să ne avem fiinţa în Dumnezeu (Fapte 17:28), să privim totul în relaţie cu Dumnezeu, deoarece conştiinţa continuă a prezenţei Lui caută să iasă întotdeauna în faţă.Dacă suntem preocupaţi de Dumnezeu, nimic altceva nu mai are loc în noi, nici grijile, nici necazurile, nici întristările. Acum vedem de ce Domnul nostru a subliniat atât de mult păcatul îngrijorării Cum putem îndrăzni să fim atât de lipsiţi de credinţă când Dumnezeu ne înconjoară din toate părţile?

A fi preocupat de Dumnezeu înseamnă a avea o baricadă puternică împotriva tuturor atacurilor duşmanului. “Sufletul lui va locui în linişte…” (Psalmul 25:13. KJV). În necazuri, neînţelegeri, acuzaţii, în mijlocul tuturor acestor lucruri, dacă viaţa noastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu, El ne va păstra în linişte. Noi înşine ne privăm de revelaţia minunată a acestei prezenţe continue a lui Dumnezeu cu noi. “Dumnezeu este adăpostul nostru” – nimic nu poate pătrunde în acest loc de adăpost.

Oswald Chambers

Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Acum din amintiri trăim…

Suntem creștini. Iar de aici ne-am împărțit
Și fiecare și-a ales ce și-a dorit:
Să creadă într-un purgatoriu-imaginar
Sau se roage mamei lui Isus, doar în zadar.
Să se abțină de la tot ce-i preparat de porc
Sau în Lucrarea Duhului să nu creadă deloc.
Ar fi mai multe altele de-analizat
Însă ne vom opri acum la noi, neapărat:
Penticostali noi ne numim, vorbim în limbi
Căci am primit Mângâietor, Duhul divin.
Credința-n țara noastră la-nceput
Era o revărsare de Etern jos pe pământ.
Un colț de Paradis aici noi îl aveam
Și de atâtea ori în el ne cufundam.
Așa a fost la noi, însă la început.
Acum din amintiri trăim, timpu-i trecut:
-Ehei, ce rugăciuni cu foc atuncea se făceau…
Ce dragoste, ce har și pace-n inimi frații-aveau….
Cum se mai ajutau, trăiau ca niște sfinți!
Lumea zicea: da, ei se-ajută între ei, că-s pocăiți!
Așa eram într-adevăr! însă, cum suntem azi?
Ne-a luat secularismul bucuria de pe-obraji?
De ce dar să trăim numai din amintiri,
Și-n frică de trompeta minunatei întâlniri?
De ce în loc să zicem: -Maranata! noi tăcem?
Ba, chiar mai mult, ne-am alipit de ce avem…
Convinși suntem de ceea ce-i atât de-adevărat:
Că purgatoriul e doar schemă pentru bani de-acaparat
Că nimenea la Tatăl nu poate veni și n-a venit
Decât prin Cel ce pe Golgota prețul omenirii a plătit.
Că preparatele de porc nu te vor duce-n iad
Ci doar o inimă departe de al fericirii vad.
Că necredința în Mângâietorul, Duhul Sfânt
Poate costa biletul către cer printr-un zbor frânt.
Convinși de ele, celorlalți cu sârg le repetăm.
Adevărate sunt, însă la bârna noastră ne uităm?
Cu o tradiție practic fără sens mulți am rămas
În ea ne-am înglodat, și ne-am făcut din ea impas
Ca doar prin ea, neobosiți să judecăm
Și cât putem cu degetul pe alții s-arătăm:
-Ei sunt pierduți, sunt în cel rău, fumează, beau
Și o vorbire nesărată și necreștinească au…
Dar noi care-i vedem și doar îi judecăm
Cum suntem? Pocăiți? Sau doar tradiția o păstrăm?
Nu bem, nu înjurăm și nu fumăm, dar cum trăim?
Oare ca și creștini, ca mai demult ne mai iubim?
Nu, cu tristețe spun că doar puțini au mai rămas
Pe calea veșniciei, pregătiți de sfântul ceas.
Căci, bârfa și grandomania, setea de a fi și a avea
Îngerul cel căzut le-a împărțit rânjind, cu mâna sa
Și mulți s-au înfruptat din ele și se cred
Mici dumnezei, uitând că din cel rău ele purced.
Invidia, răutatea sunt regine printre slujitori
Ce plănuiesc, urzesc, din noapte până-n zori.
Acestea toate sus în cer nu pot intra
Nici ele și nici cei ce le iubesc nu vor putea.
Da, frații mei, e bine ca să spunem celor rătăciți
De Domnul dar și noi să fim toți pocăiți.
Căci altfel precum fariseii și al lor aluat
Vom fi în ziua răsplătirii Celui PreaÎnalt!

Emanuel Hasan