Dialog cu Creatorul

Vorbea-ntr-o zi un spic de grâu cu Creatorul său:
„De ce mă legi, Părinte-atât de strâns în snopul Tău?
Mă doare… Mai slăbește funia cu care mă-nfășori,
Că nu-i niciun pericol între spicele-surori…”

Dar Lucrătorul cel Divin mai aprig le unea.
Și fir cu fir și snop cu snop, într-una aduna.
Cuprins de Gândul Său ceresc, o clipă se opri…
Privind la spicul îndrăzneț, cu dragoste-i șopti:

„De-acolo, din îndepărtări, de unde te-am cules,
Din lanu-amestecat cu mărăcini, Eu te-am ales…
Când te-am cuprins cu Mâna Mea, toți spinii M-au străpuns…
Tu erai mic și slab… Și-n snop, cu grijă te-am ascuns.

De-ai fi căzut prin văi adânci, prin miriștea străină,
Te-ar fi răpit în zori de zi vreo pasăre haină.
Și n-ai mai fi găsit odihnă-n snopul legănat
Cu-atâta dor, cu-atâta drag, la Piept de Împărat.

De-aceea strâng în jurul tău o funie de Har:
Să nu te pierzi de frații tăi pe drumul spre Grânar.
Mai e puțin… Doar câțiva snopi mai am de adunat.
Și-apoi, vei fi de legături si tu eliberat.”

Iar spicul, ascultând uimit pe Blândul Creator,
Zări în Palma Lui Preasfântă rana spinilor…
Și suspinând, strigă: „Părinte…! Cuprinde-mă mai tare!
Să nu mă lași… Să nu Te las, nici când unirea doare…!

Manescu Mihaela

Libera închinare

Lăsați-mi cugetul să zboare către Dumnezeu
Să mi se-nalțe gândul spre Creatorul meu
Căci cine e ca El jos pe pământ și-n cer?
Nu-i vrednic altu-n lume să îi spun: Dumnezeu.

Nu-i om, nu-i soare, nu-i lumină
De-o strălucire cum o are El
Când îți întorci fața spre El te umple bucuria
Te vezi nimic, căci totul este El.

Lăsați-mi inima să-mi zburde în cânt de veselie
În bucurie sfântă de dragul lui Hristos
Nu-mi spuneți: calea-nspre munți este mai scrută
Decât s-alerg la Dumnezeul meu.

Lăsați-mă în dans de alăută
Să joc, să cânt, să mă bucur de El
Dorința-aceasta în inimă mi-e sfântă
Să-L întâlnesc pe Dumnezeul meu.

Lăsași pe-obrajii mei ca lacrima să curgă
Nu o opriți, nu mă dați înapoi!
Căci gata mi-este inima să cânte
Spre slava Celui ce-a veni pe nori.

Mai sfărâmă Doamne, obezile de fier
Și lanțul răutății iubirea Ta să-l rupă!
Mai faceți stăruință între voi
Ca Duhul Sfânt în Adunări să curgă.

Legat să fie brațul celui rău
Planul Divin voia să îi străpungă
Și schilodească-se odata dintre voi
Toți cei ce tulbură iubirea sfântă.

Ca El, Hristos, să fie totu-n voi
Nădejdea slavei care va să vină
Hristos Isus S-a coborât în trup
Ca-n toți cei care cred, să fie El lumină.

Mateas Teodor

A biruit credinţa vie

Geneza  22: 1-19
***********************
Când citim despre Avraam,
Despre-a lui credincioşie,
De ieşirea lui din Ur
Şi de-a lui călătorie,
Ne surprinde-n mod plăcut
Sfânta lui fidelitate:
A răspuns cu drag chemării
De-a păşi-n eternitate.

O, ce multe învăţăm
De la cel ce e numit
Tatăl celor credincioşi
Om cucernic, om smerit!
A luat în serios
Şi credinţa şi umblarea
Şi de-aceea Dumnezeu,
I-a dat binecuvântarea.

Multe sunt acele fapte
Ce aduc o confirmare
Despre-al lui ataşament,
Despre-a lui credinţă tare;
Ne vom limita la una
Desigur de toţi ştiută,
E jertfirea lui Isaac,
E atât de cunoscută!

Îl vom urmări acum
Pe Avraam mergând spre munte:
Domnul i-a cerut o jertfă
Nu putea să nu asculte.
„O, dar jertfa-i un copil”
Zice raţiunea-n noi.
„Tată, pentru sacrificiu
Avem iezi şi miei şi boi…

Unde s-a mai pomenit
O aşa aspră cerinţă?
Parcă s-o îndeplineşti
Nu e…nu e cu putinţă!
Cere-mi, Doamne, altceva,
Cere-mi turma de mioare
Sau recolta abundentă
Din fertilele ogoare…

Mi l-ai dat la bătrâneţe
Pe Isaac, întâi născut.
El îmi va fi ajutorul
În ţinut necunoscut;
Cere-mi aurul ce-l am
Ţi-l voi da  cu  bucurie
Să  duc  fiul la altar
Parcă este nebunie.”

Aşa zice raţiunea,
Dar credinţa-i neînvinsă
De firea nerăstignită.
Ea nu poate fi atinsă
Ea învinge-ntotdeauna
Valuri mari de ezitare
Şi munţi mari de îndoială
Şi-o perfidă derutare…

Ea străbate prin furtună
Şi prin negura cea deasă
De cei necredincioşi
E atât de ne-nţeleasă,
E o taină şi-o comoară,
E liantul minunat
Ce ne leagă de Mesia
Şi de Plaiu-İ luminat…

Cine i-a gustat dulceaţa
Se leagă de ea puternic,
Nu mai vrea paharul lumii
Nu mai vrea amic nemernic
Straiul ei îl poartă-ntruna
Şi de plouă şi de ninge
E o flacără sublimă
Niciodată, nu se stinge.

Dar   credinţa  ce e slabă
(În  sensul că  e pasivă)
Află  scuze  şi  motive
E-o credinţă   uscăţivă
Cu ea nu ajungi departe
Spre cerescul Canaan
Ci   e iute biruită
Chiar de cel mai mic duşman.

Şi Avraam  putea găsi
Scuze  să  rămân-acasă
Când Părintele i-a  zis
„Adu-mi jertfa cea  aleasă”
Dar acea flacără vie
Ce-l  unea cu Creatorul
L-a  sculat în zorii  zilei
Şi  şi-a  pregătit  odorul…

„Ne  vom duce la un munte”
Zise tatăl către  fiu
„Să  ne închinăm acolo
Unui Dumnezeu   ce-I viu
Pentru  noi cuvântul  Lui
E  puterea ce   ne  ţine
Este ghidul vieţii  noastre
Pentru-a  face tot  ce-i bine…

Important e,  fiul   meu
S-ascultăm   ce Tatăl  spune,
Să  răspundem  bucuroşi
Cu cântec  şi  rugăciune
El ne dă  orientarea
Prin a lumii  pribegie
El  ne-mpodobeşte  traiul
Cu avânt  şi  energie…

Chiar când  uneori  se  pare
Că cerinţa-i deplasată
El ştie ce este   bine,
El – neprihănitul  Tată,
El  e pavăză  şi  stâncă,
El e-a   noastră  temelie
Tot  ce facem pentru El
S-o   facem  cu veselie.”

Şi-au  pornit spre locul jertfei
Indicat  de-al lor  Părinte
Starea  lor  interioară
S-o  descrie  nu-s  cuvinte
Şi-au călătorit  trei zile
Şi-au  ajuns spre  înserare
Dar  acolo  fiul  puse
Tatălui  o întrebare:

„Unde  vom găsi noi mielul
Pentru-al jertfei act, o, tată?
E o ardere  de  tot
Ce-i  în ceruri  aşteptată”
„Vei vedea astăzi  minuni”
Zise-Avraam încrezător
„El  este Iehova-lire
Este-al  nostru  viitor…

El ne va purta de grijă
O, ce  Tată  iubitor
În acele situaţii
Când  se  vede  numai nor
De  am fi-n cuptor aprins
Sau în groapa  deznădejdii,
Sau în mijlocul urgiei,
Sau în valea cu primejdii,

De-ar veni nămeţi de ură
Gata, gata să ne-nghită
De  ne-ar da numai  prigoane
Omenirea  rătăcită
El  va fi  de  partea  noastră
Să-L slujim cu mulţumire
El e stânca izbăvirii,
El este  IEHOVA-LIRE!”

Şi-a  clădit  apoi altarul
Din lemne în spate-aduse
Şi   pe  fiul preaiubit
Deasupra pe  lemne-l puse
Parcă  te cuprind fiori
Când citeşti ce s-a-ntâmplat
Cum feciorul era gata
Ca  să   fie  înjunghiat…

Dar  în  clipa   cea  mai   grea
Când  a ridicat   cuţitul
Ce să  vezi? Dintr-un tufiş
Se  aude  behăitul
Şi-un berbece  se căznea
Capul să-şi elibereze
Iar  al Cerului  sfânt sol
A-nceput să  cuvânteze:

„O, Avraame, Ceru-ntreg
Îşi exprimă   bucuria
Căci  Stăpânul nostru veşnic
Ţi-a  testat  credincioşia
Şi ţi-a   dat   suprema  notă
Tu de  El eşti  ataşat
Mergi cu fiul tău  acasă
Şi slujiţi-L necurmat…

Şi  ai  dovedit, Avraame
Că-L iubeşti pe Domnul vieţii
Mai  mult ca pe fiul tău
Dat la  anii  bătrâneţii
Mergi acasă  şi trăieşte
Prin credinţă  anii daţi,
Ani de pace  sufletească
Unui trai  sfânt, dedicaţi.”

***
De  avem credinţă  vie
Cum  avut-a  şi Avraam
Ne  vom ataşa  puternic
De acei din sfântul   neam
Îl vom crede  pe  cuvânt
Pe  Cel ce-a creat  natura
Şi  vom împlini  cu drag
Ce  ne spune  ea, Scriptura..,

Şi  vom crede în minuni
Şi  le vom vedea-mplinite
Pe Stăpân  Îl  vom cinsti
Din inimi  neprihănite
Vom vedea cum  furnizează
Soluţii  în încercări,
Cum ne scoate  din strâmtoare,
Cum ne dă  încurajări…

Vom străbate  drumul vieţii
Cu încredere  deplină
Şi  vom căuta să   fim
Mărturie  şi lumină
Şi  vom trece prin necazuri
Fără   murmur sau cârtire
Şi nicicând  nu ne-om  abate
De  la starea de  slujire…

Vom învinge  multe piedici
Întâlnite pe cărare
Şi vom rezolva  probleme
Cu iubire şi   răbdare
Vom putea-nfrunta păcatul
Şi vom fi  biruitori
Nicicând la nevoia lumii
Nu vom fi  nepăsători.

După  dragoste-i  credinţa
Nu putem a le desparte
Doar cu ele   vom ajunge
Până   dincolo   de  moarte.
George Cornici

Azimile curatiei

„”Să prăznuim dar praznicul, nu cu un aluat vechi,

nici cu un aluat de răutate şi viclenie,

ci cu azimile curăţiei şi adevărului. (1 Cor. 5:8)””

Tăcută, rece, ameninţătoare
Se lasă noaptea neagră pe Gosen;
E noaptea dinainte de plecare,
Pentru Israel binecuvântare
Dar pentru egipteni un crunt blestem.

Va trece în curând Nimicitorul
Ducând în moarte, ca un greu tribut,
Vieţi ce-şi curmă spre-mplinire zborul,
Aşa cum hotărât-a Creatorul
Să moară orişice întâi-născut.

Pentru Israel însă e scăpare
Căci ascultând al Domnului îndemn
Aduc un miel pentru sacrificare,
Făcând cu al lui sânge, la intrare,
Pe stâlpii uşii şi pe prag un semn.

La adăpostul semnului de sânge
E-o pace coborând din înălţimi,
Israelul nu geme şi nu plânge
Ci-n jurul mielului jertfit se strânge
Şi-o taină împlinesc, mâncând azimi,

Căci ei au scos din casă aluatul
Şi-n casa lor nu e nimic dospit;
O nouă plămădeală-şi ia mandatul,
Un mai curat făcându-se curatul
Şi, ascultând, smeritul mai smerit.

Privim, prin vremi, la groaznicul supliciu
La care e supus, nevinovat,
Un Miel Divin ce-i dat ca sacrificiu
Şi semn pe uşa altui edificiu
E sângele Lui sfânt, ca jertfă dat.

Suntem sub Semnul jertfei, al salvării,
Dar mai avem ceva de împlinit:
Ca să simţim venind, ca valul mării,
Imensa bucurie a-nchinării,
Să aruncăm din noi tot ce-i dospit.

O plămădeală nouă să ne fie
Viaţa toată, fără aluat
De răutate şi de viclenie,
Cu-azimi de adevăr şi curăţie
Să prăznuim pe Cel ce ne-a salvat.

Simion Felix Martian

Felinarul

Eu sunt un felinar uitat în noapte
Ce arde încontinuu luminând,
Umplut de untdelemnul sfânt ce poate
Să-mi ţină flacăra mereu arzând.

Am fost chemat cu-n scop din nefiinţă
Nu de-vreun un om ci chiar de Dumnezeu,
De aceea cât îmi este cu  putinţă
Ma lupt cu intunericul mereu.

Caci sunt sortit să dăruiesc lumină
Acelor rătăciţi şi vinovaţi,
Acelor mulţi ce apăsaţi de vină
Aşteaptă mântuirea disperaţi.

Cu toata ravna imi plinesc menirea
Fără să-mi pese dacă sunt uitat,
Căci bine ştiu că toată omenirea
Se scaldă-n bezna mortii şi păcat.

Cand sunt trudit si nu mai am putere
Ma-ndrept smerit spre Creatorul meu,
Din cer El imi trimite-a Sa putere
Ca sa-L ascult si sa-L slujesc mereu.

Voi raspandi prin raze lucitoare
Frumosul chip al Domnului Hristos.
Eu stiu,sunt mic, dar harul Sau e mare,
El ma va tine vesnic luminos.

Dani Scurt

Mare este Dumnezeu

M-am urcat pe-un vârf de munte şi-am privit de-acolo-n jos,
Am văzut la poale omul, mic, plăpând, neputincios.
Şi mi-am ridicat privirea către Creatorul meu
Lăudând a Sa lucrare. MARE ESTE DUMNEZEU!

Cum să nu Te laud Doamne, pentru harul revărsat?
Pentru dragostea măreaţă ce-n Isus Ţi-ai arătat?
Pentru mântuirea dată ce-am primit în dar şi eu,
Nici nu pot găsi cuvinte. MARE ESTE DUMNEZEU!

Când s-a ridicat la luptă cel ce este-n coasta mea,
Şi-am strigat cu disperare:”Doamne, Tu nu mă lăsa!”
Doar atunci am văzut bine cât de mic şi slab sunt eu,
Când El m-a scăpat de toate. MARE ESTE DUMNEZEU!

După ce-am învins ispita ce în faţă îmi stătea,
După ce trecut-a valul şi în zare se pierdea,
Am văzut că numai Domnul a purtat tot ce-a fost greu,
Cu-al Său braţ atotputernic. MARE ESTE DUMNEZEU!

Fraţilor, la fel ca Pavel, n-am cu ce mă lăuda,
Sunt cu slăbiciuni în carne, şi nădejde-n mâna Sa.
Iar de astăzi îi dau slavă, nu gândiţi că tare-s eu,
Tare-I Cel ce mă susţine! MARE ESTE DUMNEZEU!

Să rămân pe Calea sfântă, să rămân în Harul Său,
Şi să laud al Său Nume, asta aş dori mereu.
Lepădând întreaga fire, răstignind tot ce-a fost eu,
Şi să fiu un glas ce strigă: MARE ESTE DUMNEZEU!

Slava Lui I se cuvine; Lui Hristos şi Dumnezeu,
Şi aceasta-ntotdeauna fie în poporul Său!
Hai să-L lăudăm cu toţii, nu vă temeţi c-ar fi greu,
Şi cu toţi în cor să spunem:”MARE ESTE DUMNEZEU!”

Sandy