Din nou la Cortul Intâlnirii

Din nou la Cortul Întânirii Tale
Trec prin perdeaua ruptă spre altar
Sunt trist și istovit de lunga cale,
De câte-am întâlnit trecând prin vale,
Dorind puțin alin și-un strop de Har

În drumul meu spre locul de-nchinare
Atâta suferință-am întâlnit
Surori și frați ce rabdă-n încercare
Dar și atâți ce nu mai au răbdare
Să-și ducă alergarea la sfârșit.

Loviți, căzuți pe calea de credință
Sunt diperați, sau deznădăjduiți
Atinși de boală și de suferință
Înfrânți, nemaisperând la biruință
În duhul lor de-a dreptul sunt zdrobiți.

Căci valul suferinței cînd lovește,
Catargul vieții când e sfărâmat
Doar cel neînfricat care vâslește
În rugă prin credință izbutește
S-ajungă la limanul așteptat.

Mereu e lumea noastră panicată
De-un virus, de-un flagel, de-o boală grea
Iar fără Harul Tău iubite Tată
Chiar cei care au inima curată
De sunt atinși nu pot înainta.

Loviți pe drum spre Patria Cerească
De-atâtea boli, de cancerul cumplit
Ce nu-i doar de natură omenească
Cangrena cea mai grea e sufletească
Și-atâția suferind s-au rătăcit.

Căci nu-i Corona-Virus cel mai tare
Nimic n-aduce-atâta suferință
Decât să mergi pe drumul spre pierzare
Să pierzi iubirea Jertfei salvatoare
Și moștenirea dată prin credință.

Îngenuncheat la Cortul Întâlnirii
Te rog primește-mi ruga pe altar
Celor ce sunt pe calea rătăcirii
Arată-le cărarea Mântuirii
Și-oferă-le din nou cerescul Har

Iar pentru-acei ce sunt căzuți pe cale
Sub crucea suferinței aplecați
Eu bat la ușa îndurării Tale
Te rog, trimite-le-ajutor în vale
O Doamne, ca să fie vindecați.

Daniel Hozan 

Psalmul 15

Mă-ntreb o Doamne Sfinte
Cine-o să locuiască
În Cortul Tău Părinte
În gloria Cerească?

Și cui e cu putință
De-aici de pe pământ
Să-și facă locuință
Pe Muntele Tău Sfânt?

Numai acela care
Arată prin trăire
C-a vieții lui umblare
E în neprihănire

El voia Ta o face
Și Ție se supune
Din inimă cu pace
El adevărul spune

Cuvinte chibzuite
Cu limba lui rostește
Și-oricîte-ar fi ispite
Deloc nu clevetește

El nici un rău nu face
Celor ce-l înconjoară
Trăind cu toți în pace
El nu le-arucă-ocară

El nu se-mprietenește
Cu omul cel fățarnic
Ci cu dispreț privește
Pe omul rău și-obraznic

Cinstirea e cununa
Ce-o pune-n orice vreme
Pe-acel ce-ntotdeauna
De Dumnezeu se teme

El vorba nu-și retrage
Când face-un legământ
Chiar pagubă de-ar trage
Cuvântul e cuvânt

Nu ia deloc dobânda
Din ajutorul dat
Nici mită spre osânda
Celui nevinovat

Cel ce așa se poartă
Nu se va clătina
Și-n Cer pe Sfânta Poartă
Cu Slavă va intra.

Daniel Hozan 

La poarta Mărginirii

Răstălmăcind în minte veșnicul Hotar,
Cu sufletul desculț, alerg prin spini și ploaie…
Nu Te-am găsit nici în icoana din odaie
Și nici în lumânarea-aprinsă de pe-altar;
Iar focul soarelui apune-n lacrimi iar.

O, de-aș putea să văd prin Poarta Mărginirii
Aripile de serafimi ce Te ascund,
Aș reuși măcar cu gândul să pătrund
În Sfânta Sfintelor, în Cortul Fericirii…
În Casa pregătită-n cinstea Nemuririi!

Dar care-i, Doamne, scara spre Eternii Zori?
Că nu-i niciunde treapta ce dă biruință
În fața munților de griji și necredință
Pe cărăruia-ngustă cu furtuni și nori;
Și mă cuprind în îndoială vechi fiori.

Am obosit să-mi caut steaua printre stele…
Mai dă-mi un gând să pot să mă ridic,
Să înțeleg că Tu ești Tot și eu nimic.
Să trec de poarta îngustimii minții mele,
De slovele ce mă coboară-n iad cu ele!

La Poarta Mărginirii astăzi m-ai adus,
Când sufletu-mi desculț fugea prin spini și ploaie…
Iar jalea rugăciunii-amare din odaie
Mi-ai tălmăcit-o-n Harul salvator de Sus;
Că-n Tine, Doamne, soarele nu are-apus!

Și m-ai găsit…
Și Te-am găsit, Isus…

Mănescu Mihaela

Închinarea

Şi și-a întins cortul având Belelul la apus și Ai la răsărit. A zidit acolo un altar Domnului. Geneza 12:8

Închinarea înseamnă a-i da lui Dumnezeu cel mai bun lucru pe care El ţi l-a dat. Ai grijă ce faci cu lucrul cel mai bun pe care-l ai. Oricând primeşti o binecuvântare de la Dumnezeu, dă-i-o înapoi ca pe un dar al dragostei. Fă-ţi timp să meditezi înaintea lui Dumnezeu şi înapoiază-i binecuvântările într-un act deliberat de închinare. Dacă aduni lucruri pentru tine însuţi, acestea se vor transforma într-un putregai spiritual, aşa cum se întâmpla cu mana când era păstrată.

Dumnezeu nu te va lăsa niciodată să păstrezi un lucru spiritual doar pentru tine; trebuie să-i fie înapoiat Lui pentru ca El să-l poată face o binecuvântare pentru alţii. Betel este simbolul părtăşiei cu Dumnezeu; Ai este simbolul lumii. Avraam şi-a „întins cortul” între acestea două. Adevărata valoare a activităţii noastre publice pentru Dumnezeu este dată de profunzimea părtăşiei noastre cu El. Graba nu este niciodată bună: întotdeauna există destul timp pentru a ne închina lui Dumnezeu. Clipele de linişte înaintea lui Dumnezeu pot fi o capcană.

Trebuie să ne „întindem corturile” acolo unde vom avea totdeauna momente de linişte cu Dumnezeu, indiferent cât de zgomotoase ar fi momentele noastre în contact cu lumea, in viaţa spirituală nu există trei clape distincte, şi anume: închinarea, așteptarea şi lucrarea. Unu dintre noi mergem în salturi, ca nişte broaşte spirituale, sărind de la închinare la aşteptare şi de la aşteptare la lucrare. Dorinţa lui Dumnezeu este ca acestea trei să meargă împreună. Ele au mers întotdeauna împreună în viaţa Domnului nostru. El nu era niciodată grăbit, deşi era totdeauna ocupat. Aceasta este o chestiune ce ţine de disciplină; nu putem ajunge acolo dintr-o dată.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS